S-a dus mamica mea!

Unii dintre voi mi-au raspuns acum un an , cand disperata cautam tratamente naturiste pentru cancer ovarian , pentru mama mea , si le multumesc foarte mult! Sfaturile mi-au fost de mare folos si pot sa spun ca probabil numai cu aceste tratamente naturiste am reusit sa o mai tin in viata , mai bine de un an, cand medicii imi mai dadeau doar cateva luni!In cele din urma organismul ei nu a mai rezistat si...s-a dus!
Am ramas cu sprijinul si dragostea sotului meu si a minunii mele de maruntel de 3 ani care nu intelege de ce bica nu mai este in camera ei! Si aici incepe problema mea. Nu stiu cum sa-mi inving frica de a sta singura in casa odata cu venirea noptii... Chiar daca vi se pare stupid , va rog sa nu radeti si poate cu sfaturile voastre ma veti putea ajuta din nou!
Nu cred ca o alta fiica putea sa-si iubeasca mama mai mult decat mine... chiar si atunci cand toata lumea imi spunea ca nu are rost sa ma lupt cu morile de vant, eu aproape mi-am impus vointa si am convins-o ca doar cu regimurile naturiste si cu nenumaratele ceaiuri se va face bine si chiar daca i se acrise de ele , le lua pentru ca asa ziceam eu. Nu stiu daca am gresit sau nu , dar la momentul respectiv asa am crezut eu ca este mai bine. Va povestesc toate astea deoarece eu nu inteleg cum se poate ca mie care am iubit-o atat de mult sa-mi fie frica sa intru seara in camera in care ea a murit.Daca ati sti cat de rusine imi este ca am acest sentiment pe care nu il pot infrana...
Am stat cu ea in camera ore in sir si am vegheat-o, am tinut-o de mana pana ce a respirat ultima oara , de ce atunci nu mi-a fost frica si acum imi este. ! De ce a inceput sa-mi fie frica abia dupa ce am vazut-o imbracata,intinsa in pat , cu mainile pe piept?
Toate persoanele cu care am mai discutat imi spun ca este inca prea recent (2 saptamani) ca vatrebui sa schimb mobila in camera si zugraveala de pe pereti....si ca in timp voi uita...
Eu nu vreau sa o uit pe mama mea , vreau numai sa pot sa-mi inving teama si sa intru in acea camera fara sa-mi fie frica. Nu sunt o femeie inculta sa cred in tot felul de povesti cu strigoi si altele... si atunci de unde aceste sentimente de teama?

paula2003 spune:

Imi pare rau de aud, poate un preot te va ajuta mai mult.


Paula cu Paul & Alexandra

Elise spune:

Ana Maria,

Moartea e atit de tragica tocmai pentru ca e definitiva.
NIMENI nu se mai intoarce.

Admitind, prin absurd, ca acest lucru ar fi posibil, de ce ipoteza asta te sperie?
Si nu te bucura?

E mama ta, la urma urmei.... crezi ca ti-ar face rau?!
Eu cred ca nu.

Elise

NicoletaB spune:

Condoleante
Sfaturile unui preot, trecerea timpului si darea unei utilitati acelei camere care sa te faca sa intri in ea foarte des iti vor mai ameliora din neliniste

olim spune:

Imi pare rau sa aud asta,dar sunt sigura ca vei trece peste asta.
Si mie mi s-a intamplat cand a murit mama mea si dupa ce a venit un preot in casa , o sa fie mai bine.
Te pup si multa putere sa ai sa treci peste asta.

gandacelu spune:

Draga Ana,
te inteleg foarte bine, nici eu nu cred ca ar trebui sa o uiti pe mama ta, este o aberatie sa spui ca stergi totul cu buretele si traiesti "roz" mai departe... viata e facuta din bune si din rele... mai mult din rele... dar asta nu inseamna ca trebuie sa facem relele sa para bune, sau sa le ascundem sub pres... am vazut ca in unele parti prin lume nu mai exista o legatura propriu-zisa cu cei care mor... in canada am vazut o inmormantare care m-a ingrozit: a venit un excavataor, a sapat o groapa repejor in cimintir, au pus cosciugul, dupa care rudele au plecat destul de repede... parca ar fi fost vorba de un obiect, nu de o fiinta pe care, probabil, au iubit-o - de ce asta? tocmai pentru ca multi gandesc asa: sa stergi cu buretele si sa-ti traiesti viata mai departe!

eu nu spun ca acuma trebuie sa te dai de ceasul mortii, bineinteles ca trebuie sa te linistesti, dar trebuie sa te linistesti bine, pastrand memoria mamei tale, nu scotand-o din inima ta! sunt convinsa ca ai facut tot ce trebuia si putin mai mult pentru a o salva, probabil ca ai reusit toate astea impunandu-ti ca trebuie sa invingi moartea... si iata ca nu ai reusit decat s-o amani... tocmai pentru ca moartea nu poate fi invinsa... decat de Dumnezeu, El a fost singurul care a inviat "cu moartea pe moarte calcand..."

cred ca acum realizezi cat de reala este moartea, cat de aproape de noi, ca oricand poate veni, ca sigur va veni... moartea este singura adevarata problema din viata, singura intrebare "valabila" pe care trebuie sa ne-o punem... si pana nu gasim raspunsul nu ne putem linisti... si eu cred ca un preot bun te poate ajuta... eu am gasit de curand multe rapunsuri la aceasta problema in cartea "Viata si opera Pr. Serafim Rose"... daca vrei sa ti-o dau, spune-mi numai!

nu vreau sa scriu mai mult, poate nu esti credinicoasa si nu vreau sa ma bag cu forta in sufletul tau, sa iti spun ce ar trebui sa faci... eu cred ca este normal sa treci prin ceea ce treci acum si ca vei intelege ulterior si de ce treci prin asta... sa nu iti fie frica sa fii sincera cu tine insati, sa iti recunosti neputintele si greselile... numai asa, cu onestitate, vei gasi raspunsurile la intrebarile si fricile care te macina... Domnul sa te intareasca!

nimeni nu moare, moartea este o trecere, luam cu noi dincolo toata bogatia inimii...

www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=71551" target="_blank">o situatie tragica

Theiuta spune:

Draga mea,
ei cred ca in mintea ta asociezi camera mamei tale cu disparitia ei, cu moartea timpita ca ne rapeste persoanele iubite...eu cred ca trebuie sa te gindesti ca mama ta este in camera...umbra zimbitoare...care se bucura ca ai intrat ca sa fii aproape de ea.Stai pe pat, gindeste-te cu drag la ea, spune o rugaciune si imagineaza-ti-o mingiindu-te pe cap cu dragoste.
Nu-i asa ca nu-ti mai este frica? Tata a murit acum 5 ani si, crede-ma ca iubirea se transmite de dincolo...este o forta prea mare care sa fie oprita de un prag.Visele sint o cale de comunicare cu cei care au plecat.Stiu din experienta...

Te pup si...incerca sa faci cum ti-am spus

poze cu Nicolas

adi_dalma spune:

imi pare f rau ... condoleante.

Trebuie sa te gandesti ca nu este nimic anormal in ceea ce simti tu.Invatasesi sa lupti si sa ai speranta.Si Dzeu te a intarit.Te ai mobilizat exemplar ca sa o poti ajuta. Ti ai inhibat toata perioda aceasta toate temerile, spaima ...Si acum le resimti cu varf si indesat.
Incearca sa nu te acuzi. Si eu am patit ceva similar. Tata era f bolnav.M am mobilizat. Din fericire a scapat cu viata dar in seara zilei 'H' (o operatie din care putea sa nu iasa viu fiind suspect de cancer - si nu a avut cancer de fapt) am facut primul meu atac de panica, dupa ce toata ziua am fost laudabil de curajoasa si calma.

c e zic eu. Apeleaza la un psihoterapeut si/sau la un preot sa te ajute sa treci acest moment. Si sa ti zici in fiecare zi ca nu este vina ta si ca mami a ta este poate mai bine acolo unde este .Si ca va veghea asupra ta, ca stie cat ai iubit o. Si te iubeste mult mult mult mai mult decat banui tu.

Curaj si sanatate

szivarvany spune:

Imi pare rau de pierderea ta, sincere condoleante
Din proprie experienta, aproape identica cu a ta, iti spun ca mi-am revenit dupa ce am dat hainele ei celor care aveau nevoie, ma simteam atat de bine, parca simteam ca era si ea de acord, asta dupa luni bune in care plangeam strangand lucrurile ei la piept, luni de zile in care ma urmarea imaginea ei cand a plecat, o tineam in brate ... am dat si mobila, am schimbat camera, am renovat-o 100%. Tatal meu initial s-a opus, dar i-am spus ca asa trebuie. Am pastrat la vedere o poza de-a ei, inramata. Stiu ca ea e acolo cu noi, ne vegheaza si e Mama mea pentru totdeauna. Inca plang, au trecut mai bine de 4 ani de atunci; deseori o visez asa cum era ea, vesela, luptatoare si parca ii simt mangaierea in somn ... inca nu inteleg de ce a trebuit sa se intample, inca il intreb pe Dumnezeu "de ce ???" ...




Daria & Giulia (2004 08 16)

Principesa spune:

Adoliana, in primul rand ma bucur ca scrii despre ce simti si ceri ajutor.
Foarte frecvent moartea celorlalti ne reaminteste fiecaruia despre fragilitatea si vulnerabilitatea fiintei umane. Si acesta nu este un gand usor de acceptat. Ba uneori este chiar foartea anxiogen, cum pare sa fie in cazul tau. Pierderea celorlalti face uneori apel la faptul ca si noi suntem muritori. Si cred ca acesta este gandul care pe tine te nelinisteste acum, propria ta moarte, ipoteza propriei tale morti, incertitudinea si necunoscutul.
Ti-e greu sa accepti ca si tu vei muri intr-o zi? Poate ai putea sa incepi cu raspunsul la aceasta intrebare pentru a-ti regasi linistea. Si sa accepti ca esti om si sa nu iti fie rusine ca tu ca om ai sentimente si emotii si temeri.

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Durerea este inevitabila dar suferinta este optionala

ManyHope spune:

quote:

---

Initial creeata de adoliana

...In cele din urma organismul ei nu a mai rezistat si...s-a dus!
Am ramas cu sprijinul si dragostea sotului meu si a minunii mele de maruntel de 3 ani care nu intelege de ce bica nu mai este in camera ei! Si aici incepe problema mea. Nu stiu cum sa-mi inving frica de a sta singura in casa odata cu venirea noptii... Chiar daca vi se pare stupid , va rog sa nu radeti si poate cu sfaturile voastre ma veti putea ajuta din nou!
Nu cred ca o alta fiica putea sa-si iubeasca mama mai mult decat mine...
Va povestesc toate astea deoarece eu nu inteleg cum se poate ca mie care am iubit-o atat de mult sa-mi fie frica sa intru seara in camera in care ea a murit.Daca ati sti cat de rusine imi este ca am acest sentiment pe care nu il pot infrana...
Am stat cu ea in camera ore in sir si am vegheat-o, am tinut-o de mana pana ce a respirat ultima oara , de ce atunci nu mi-a fost frica si acum imi este. ! De ce a inceput sa-mi fie frica abia dupa ce am vazut-o imbracata,intinsa in pat , cu mainile pe piept?
Toate persoanele cu care am mai discutat imi spun ca ...
Eu nu vreau sa o uit pe mama mea , vreau numai sa pot sa-mi inving teama si sa intru in acea camera fara sa-mi fie frica. Nu sunt o femeie inculta sa cred in tot felul de povesti cu strigoi si altele... si atunci de unde aceste sentimente de teama?

---

(Aici nu rade nimeni de tine,dimpotriva !)
Itzi raspund ce mi se pare: ai ramas marcata! de aia...
Ai trait atata cu spectrul iminentei pierderi in ochi,in minte shi suflet, te-ai implicat atata de tare shi de total, incat fricile astea sunt ...urmari; probabil e chiar frica de moarte ce adanc s-a cuibarit in tine, prea adanc, pentru ca n-ai mai avut grija ta in ultima perioada,ci toata atentzia ai indreptat-o in afara de tine, spre mama ta,spre ai tai... acuma te-a ajuns "scadentza"...de asta imi pare mie ca noaptea mai ales te ajunge frica aia !
Nu are de-a face cu mama ta, nici cu casa sau lucrurile, ci e ca o afectziune pe care ai contractat-o in timp shi pentru care tot ceva timp va cam trebui ca s-o elimini deplin! Trateaza-te pe tine corespunzator shi vei fi iar in regula!

Ce e de facut? ...nu se vindeca o simpla raceala numai c-o pastila inghitzita o data...daramite asha ceva! E un proces: ai avut vointza "sa te luptzi cu morile de vant" pentru ea? AI SHI PENTRU TINE! Lupta-te cu tine shi lupta-te cum trebuie shi biruieshte frica!
Dupa mine...dupa mine ar trebui sa-tzi tratezi mintea shi sufletul, inima shi gandul! ca astea se stimuleaza unele pe altele shi pot sa te invarteasca inertzial la nesfarshit in hora lor!
Pentru suflet: impune-tzi sa nu mai resimtzi REGRET shi jale shi eshec shi nenorocire = oricum este o colosala pierdere,dar daca mai itzi shi apeshi ranile cat potzi, nu te va durea oare mai tare shi vei impiedica vindecarea? pune dar tu in tine inadins, in locul sentimentelor celor proaspete, pe cele anterioare, pe cele in care care mama ta era o bucurie shi o fericire pentru tine shi tu pentru ea! ...caci nu uita! nu mai exista ea in forma ei fizica, dar totushi continua sa existe in tine shi prin tine, prin nepotul ei mai departe...asha ca VIE pastreaza-tzi-o in suflet shi gand(nu ca moarta!) shi ca cineva de apreciat! cum negreshit merita sa fie shi este pentru tot ce-a facut, iar nu ca cineva de bocit! Da?
Pentru gand: alunga de la tine gandurile alea disperate din ultima perioada,ganduri ce probabil nu te-au parasit shi nici "n-au de gand" s-o faca singure, daca tu inca le permitzi sa te tot locuiasca! refuza dar pe cat posibil s-o mai gandeshti in stadiile alea finale-terminale de suferintza shi pune-tzi,cheama-tzi in loc gandurile celelalte, alea mai estompate probabil, alea cand ea era vie shi capabila shi te-a ajutat,te-a crescut shi te-a format sa fi o femeie capabila sa transmitzi mai departe cele mai bune lucruri copilului tau !

Mangaie-te dar shi evita lucrurile, starile, momentele care te dau peste cap, evita-le cu orice chip, evita-le facand orice altceva...iar de potzi shi sti cum...roaga-te LUI! mai ales cand itzi e cel mai greu.