posibila tumora- aflarea vestii

Buna ziua.
Cam acum 6 saptamani am inceput sa simt ceva in partea dreapta a abdomenului, sub coaste. Momentul in care am sesizat ca ar fi ceva a coincis cu o criza de fiere si am crezut ca e ceva in neregula cu fierea. Ma simteam si rau (stari de rau, dureri de cap) si am luat Anghirol si Colebil dar nu s-a retras acel ceva. Aparitia a fost brusca, ma doare un pic, de fapt, am mai mult o senzatie de disconfort decat o durere. Pur si simplu simt ca am ceva acolo.
Am fost la ecograf si mi-a spus ca nu e nimic in neregula cu organele (fierea, ficatul, rinichii) dar ca este ceva ("formatiune la nivelul peretelui abdominal") si trebuie sa merg la un alt doctor care sa-mi faca un ecograf cu ceva transducer special pentru a stabili exact ce este.
Apoi a inceput sa ma linisteasca...ca se poate sa nu fie nimic grav...cu o operatie usoara se scoate...ca e bine conturat (semn de benignitate)...Intr-un final, atat m-a tot linistit ca am reactionat invers si m-am panicat. Mi-a zis sa merg dupa Pasti la celalalt medic pentru ca nu e urgenta.
Nu ma pot linisti. Cum faceti fata unor astfel de vesti? Cum poti sa nu te panichezi?
Nu pot sa-mi iau gandul de acolo...

Donia spune:

Nu am trecut personal prin asa ceva, desi au fost ocazii in care m-am nelinistit si am asteptat cu sufletul la gura rezultatul unor analize. Dar profesional am intalnit multi oameni care au fost diagnosticati cu cancer si am invatat multe despre asta.
Nu cred ca exista om care, macar in adancul sufletului, sa nu aiba o reactie emotionala atunci cand se confrunta cu asa ceva. Fiecare reactioneaza diferit si are nevoie de o anumita perioada de timp pentru a reveni pe linia de plutire si a trece la lupta cu boala.
Dar din ce am citit si am experimentat, partea cea mai dificila e cea in care se asteapta rezultatele, incertitudinea. Se spune ca nimic nu aduce mai multa framantare si neliniste decat perioada in care nu stii exact ce se intampla cu tine, nu stii care e tratamentul si prognosticul bolii.
Din ce spui tu se pare ca nu sunt probleme foarte grave, adica formatiunea e benigna si se poate opera. Dar chiar si asa e firesc sa fii nelinistita, gandurile negre apar neinvitate si te pot domina. Probabil ca nu te vei putea relaxa decat dupa operatie si dupa examenul histopatologic care intr-adevar iti va confirma ca nu ai de ce sa te ingrijorezi.
Felul in care reactionezi e ceva foarte personal. Nu sunt sigura daca te ajuta, dar eu in situatii din astea aleg sa gandesc pozitiv, ajung pana acolo incat pun gandurile negre deoparte si le aduc inapoi doar atunci cand am dispozitia sa le confrunt. Aleg de bunavoie activitati care ma linistesc, ganduri care ma fac fericita... ca si cum as vizualiza niste usi in creierul meu si imi spun "Unde sa intru azi?"... acolo n-am chef, acolo nu... Da, uite aici m-as simti bine in momentul asta.
Poate poti si tu sa iei o pauza din ingrijorarea in care traiesti acum, si sa revii la ea dupa Paste, atunci cand vei vedea urmatorul medic. Imagineaza-ti ca e un exercitiu de vointa, la fel cum iti antrenezi muschii sa te asculte, incearca sa-ti antrenezi mintea sa se gandeasca la lucruri care iti fac placere.
Sper ca vei reusi, sau poate vei gasi calea ta personala de a face fata stresului prin care treci acum.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)

dienutagraviduta spune:

draga ramona - din proprie experienta am constatat ca medicii au de regula tendinta sau ma rog, obligatia de a prezenta cel mai nasol scenariu posibil; chestiile cu protejarea pacientului fac parte din filme, cred eu.
dupa ce am nascut un puiut superb si perfect, am observat ca are tendinta sa tina glezna stanga spre interior; neonantologul din spital mi-a explicat ca se poate corecta in cateva saptamani, iar daca nu, se pune un ghips usor si nu-i nici o problema.
ce a omis sa-mi spana e ca un mare procent dintre bebelusi se nasc cu asa ceva din cauza pozitiei din burtica, marea majoritate isi corecteaza spontan chestia, restul au nevoie de masaj, iar un nr infim ajung la ghips.
am plans pana m-au externat; vreo 2 zile; ma uitam la el si nu-mi venea sa cred ca are ceva.
mai tarziu mi-am dat seama ca era vb de ceva extrem de minor, dar doctorita mi-a expus cel mai grav scenariu; nu o invinovatesc, si-a facut treaba, dar psihicul meu a lucrat si mi-am facut singura rau.
doctorita ta vede des probleme de genul asta; pentru ea este exact cum a spus, o formatiune care se poate scoate usor. dar a simtit panica ta, si incercat sa te calmeze; bravo ei; asa a incercat si a mea, numai ca dupa ce mi se infipsese in creier imaginea puiului meu in ghips, deja era prea tarziu.
cred ca pentru linistea ta de sarbatori ar fi bine sa mergi mai repede la ecograf; pana ajungi insa, gandeste-te ca daca doctorita ta avea motive sa creada ca e grav, te trimitea pe moment la investigatii.
sanatate multa !
am sa urmaresc subiectul asta zilele astea, si te astept sa te intorci de la ecograf si sa ne spui ca esti ok.

Elise spune:

eu am trecut prin asa ceva, si spre deosebore de situatia ta, mie mi s-a spus foarte verde in fatza ca ar putea fi un tip de cancer cu evolutie rapida.

si solutia: extirparea de diverse, pe la 25 de ani.
Si chimioterapie.
Si urgent.
si fara rezultate garantate.

Ei bine, n-a fost nimic din toate astea.
Cum am reactionat?

N-am crezut... am zis ca e medicul prost (ceea ce s-a si dovedit a fi, in final) si bye-bye, sa ma mai scuteasca de scenarii apocaliptice.
Desigur, putea fi si adevarat.
Dar probabil depasea ce eram eu dispusa sa accept ca mi se poate intimpla.

Elise

pisi-si-boscu spune:

Draga mea, si eu am patit exact aceeasi chestie; o criza de colica biliara, echografie, in urma careia a constatat doctorul ca am un chist pe ficat, destul de maricel si ciudatel... Nu mi-a zis decat ca e un chist, mi-a recomandat calduros sa intreb medicul de familie ce am de facut in continuare. Initial am intrat in panica, apoi m-am linistit, pe ideea ca daca era grav, avand 30 de ani si nu 5, mi-ar fi spus; trec cateva zile, imi sugereaza o colega ca ar putea fi cancer, iar ma panichez, aceeasi poveste...Din fericire am reusit sa ma adun, vreau sa treaca Sarbatorile fara sa le stric in cazul in care e ceva grav; iar daca nu e grav, cu ajutorul bunului Dumnezeu ne vom rezolva problemele amandoua.
Sanatate !

Pisi mamica lui Boscu' mic de 5 ani

oanademunck spune:

Si eu am trecut printr-o chestie din asta, si la 16 ani si am ajuns si sub cutit. Si acu sunt bine merci totul a trecut!In primul rand este bine ca s-a descoperit acum din timp ceea ce ai. Apoi este bine ca sunt semne de benignitate. Si la mine a fost la fel. Este normal sa te panichezi si sa te gandesti, sa iti faci tot felul de griji. Este absolut normal.Dar poate nu este nimik, incearca sa afli si alte pareri. De aia a aparut medicina, pt ca problemele sa fie tratate. Si medicina a facut multe progrese si face in continuare.
Multa sanatate si tine-ne la curent
pupici

roxicuta spune:

Trebuie sa mergi URGENT la doctor.In primul rand pentru clarificarea situatiei si in al doilea rand pentru linistea ta.Imi dau seama ce fel de sarbatori ai petrecut.
Chiar maine mergi la doctor.
Si eu in urma cu 13 ani am avut un diagnostic tulburator.NEO COL UTERIN.RAZE<OPERATIE SI REZULTAT>Biopsia dupa operatie a fost foarte buna.
Traiesc si multumesc lui DUMNEZEU .
LA DOCTOR CAT MAI REPEDE!!!!!!!!!!

Pepsi spune:

am fost suspecta de doua ori de cancer, unul ovarian si unul mamar! am fost operata, am trecut prin cosmar, dar dupa teste s-a dovedit ca nu era cancer. in ziua de azi ma gindesc ca poate puteam sa evit operatiile dar as fi trait speriata ca am cancer. asa ca azi sint linistita ca nu a fost cancer, dar mi-a fost f greu la aflarea vestii ca tumorile par a fi canceroase. si acum imi aduc aminte exact ce mi-a zis medicul. dar am trecut cu bine, acum sint deja 6 ani de la prima operatie si 4 de la a-2-a, sotul m-a sustinut enorm.
in general ei prefera sa scoata decit sa-si asume riscuri sau sa te puna sa faci examene aprofundate. eu am facut si examene aprofundate si la ambele parea cancer! desi ginecoloaga mea imi spunea ca e doar un chist, am ascultat de celelalte trei pareri, si m-am operat! mai cere si alta parere!
numa bine sanatate

Flavia, mama lui Dominic 17 mai 2004
http://fr.pg.photos.yahoo.com/ph/sgflavia/album?.dir=/f878
http://community.webshots.com/user/pepsidominic

kristinutza spune:

am fost internata 3 luni jumatate, am suportat 3 operatii. a fost f grav, acum imi revin incet-incet. m-am internat de urgenta. doctorii nu mi-au spus de la inceput clar ce se intampla cu mine, care sunt riscurile. in perioada aia situatia mea era critica, iar mie nu mi-au spus nimic. eram absolut disperata pt ca aveam un copil de 2 luni acasa si intrebam pe toti care se perindau la patul meu "cand plec acasa?". poate trebuia sa inteleg ceva cand auzeam raspunsurile invariabile: "ai rabdare!", "ai incredere!", "lupta pt copilul tau!" si mai ales "roaga-te lui Dzeu!". iar eu nu intelegeam ca e grav! eu asteptam sa-mi dea cateva pastile si sa plec acasa. poate la "neintelegerea" asta a contribuit si faptul ca mi-era groaznic de rau, durerile erau mari, analgezicele f puternice... deci mie nu mi s-a spus ceva clar; sotului i s-a spus mai pe sleau, iar parintilor mei li s-a spus cam tot crudul adevar - sanse putine de supravietuire. cred ca asa se procedeaza in spitalele romanesti. nu stiu daca e bine sau rau.
dar am analizat cateva secvente din urma care ma obsedau si mi-am dat seama ca mi se dadea de inteles, puteam deduce ca de cateva ori am fost in pragul mortii, insa... nu am crezut, nu am acceptat, nu am luat in considerare posibilitatea. nu stiu sa explic. cred ca pur si simplu creierul meu nu a "procesat" destul informatiile, nu am vrut sa cred ce se intampla... nu stiu. asa am reactionat eu.

multa sanatate va doresc!

cristina, mama de radu (09.10.2005)
poze

aiuras spune:

Este destul de greu de gasit un echilibru atunci cand fizicul te tradeaza.
Eu am primit un verdict la modul "la operatie urgent si mai vedem" m-am speriat asa de tare ca ma mir ca nu am cazut, dar in sala de asteptare am stat dupa aceea o multime de timp ca sa ma reculeg si sa inteleg.
M-am operat, multumesc lui Dumnezeu ca nu a fost grav dar...de frica am pierdut calciu, am inceput sa ma simt tot mai rau..

Acum nu mai merg niciodata la medic singura, nu mai pot!