predestinare sau exercitiu de vointa?
Raspunsuri - Pagina 2
monagan spune:
quote:
Nu exista nici o predestinare, nu cred in asa ceva! Da, daca se iubesc si vor sa traiasca impreuna, trebuie sa invete sa accepte anumite lucruri pe care nu le vor putea schimba, sa schimbe ce pot schimba si sa stie sa faca diferenta intre acestea
subscriu.
IEPU spune:
Eu cred in predestinare!
Cu primul meu sot am facut 10 ani "exercitii de vointa" si n-a iesit nimic. Eram cu totul diferiti. 
Cu al doilea sot al meu nu mai am nevoie de nici un fel de "exercitiu". Ne plac aceleasi lucruri, avem aceleasi slabiciuni, acelasi mod de a vedea viata, e ca si cum am fi fost decupati pe acelasi contur dintr-o foaie indoita.
Si credeti-ma: asta elimina complet conflictele, munca de lamurire, negocierile, efortul de a pastra armonia... Totul este atat de usor. 
Magda, mami de Horia (20ian1997) si Matei (3oct2005)
NicoletaB spune:
mizez pe combinatie
Adrianai spune:
O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie... Trebuie timp și trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obișnuiești greu, la început, să-ți placă femeia fără care mai târziu nu mai poți trăi. Iubești întâi din milă, din îndatorire, din duioșie, iubești pentru că știi că asta o face fericită, îți repeți că nu e loial s-o jignești, să înșeli atâta încredere. Pe urmă te obișnuiești cu surâsul și vocea ei, așa cum te obișnuiești cu un peisaj. Și treptat îți trebuiește prezența ei zilnică. Înăbuși în tine mugurii oricăror altor prietenii și iubiri. Toate planurile de viitor ți le faci în funcție de nevoile și preferințele ei. Vrei succese ca să ai surâsul ei. Psihologia arată că au o tendință de stabilizare stările sufletești repetate și că, menținute cu voință, duc la o adevărată nevroză. Orice iubire e ca un monoideism, voluntar la început, patologic pe urmă - Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
Mie mi se pare interesanta si intru catva adevarata conceptia lui Stefan Gheorghidiu.
WARNING: I have an attitude and I know how to use it!
ina78 spune:
quote:
Originally posted by IEPU
Eu cred in predestinare!
Cu primul meu sot am facut 10 ani "exercitii de vointa" si n-a iesit nimic. Eram cu totul diferiti.
Magda, mami de Horia (20ian1997) si Matei (3oct2005)
Cred ca amindoua ... cu siguranta nu e suficient doar exercitiul de vointa. (sint de acord cu IEPU)
"O viata fara dragoste este asemenea unui an fara primavara." - proverb suedez
She spune:
Exercitiul de vointa nu ajuta daca nu ti se raspunde dorintei de a fi fericit linga personajul cu pricina. Exercitiul asta cred ca da rezultate numai si numai daca cei doi se doresc la fel de mult si nici macar atunci nu este sigur .
Mai degraba as crede in compatibilitate chiar si fara exercitiul asta de vointa.Pur si simplu exista perechi care desi avind sau trecind prin probleme si neluptind ft. mult sa ajunga la un consens,se simt si chiar sint fericiti. Intelegerea mutuala.Cea fara cuvinte.Poate doar privirile si sentimentul ca exista "ceva" in aer si la bine si la greu aduce mai mult decit un exercitiu de vointa.Si aceste doua personaje nu neaparat trebuie sa aiba interese comune si nici macar sa aiba caractere ce se comploteaza sau invers, diferite care se atrag-completeaza.Este altceva.Nu stiu sa explic ce dar stiu ca este altceva, am trait-o. Nici legatura asta mutuala nu duce neaparat la "pina la adinci batrineti" pt ca undeva pe drum, rascrucea isi cere eroii.Si daca niciunul nu este "eroul" sau numai unul si acela mai este si obosit de moarte, atunci...
Predestinat sau nu, cert este ca degeaba il intilnesti daca nu-l recunosti! Si ca sa-l recunosti trebuie sa te cunosti pe tine insuti.
Ceea ce e mai greu.Dupa ce reusesti, pasul urmator, ar fi, zic eu, sa recunosti ce si cine esti si ce ai nevoie.Aici apare un mare conflict.De multe ori ce sintem sau devenim ssta diametral opus cu moralul sau educatia noastra.Un mare soc, o mare surpriza sa te trezesti ca de fapt, ai o caracteristica pe care evitai sa o vezi sau nici prin gind nu-ti trecea ca ai poseda-o. Dar, de aici incolo este usor.Si un gram de noroc nu strica niciodata.
Toate simturile ON si autocunoasterea ar trebui sa duca unde toti oamenii isi doresc.Si un pic de curaj si nebunie.
Rufus spune:
Cred ca este ceea ce iti place sa crezi ca este. Mie imi place sa cred ca sotia mea imi era predestinata, precum si momentul ales ca sa ne intalnim. Este cea mai logica interpretare pe care pot sa o dau fericitei noastre intalneli.
poze multe cu noi
Fiquelle spune:
Nu cred ca este predestinare ci ca oamenii inteligenti invata sa le fie bine cu cei de langa ei.
Madalina si nastrusnica Sofia Maria,12.08.2004
http://community.webshots.com/user/fiquelle
Adria_ spune:
Dar de ce ai curiozitatea asta?
Daca ai stii sigur ca ar fi predestinare te-ai comporta altfel decat daca ti-ai da seama ca e exercitiu de vointa?
Poate nu e nici una nici alta...