copilul meu - nu este asa cum m-am asteptat
Raspunsuri - Pagina 4
roisin spune:
quote:
am trait destul amindoi in acel sistem de constringeri si obligatii, o sa ne invatam copiii sa fie fericiti inainte de orice.
Exact asta e si punctul meu de vedere: copilaria trebuia traita fara constrangeri, fara standarde, fara stachete. Copiii trebuie in primul rand sa se joace, sa se bucure de orice nazbatie pe care o fac (ma rog, atata vreme cat raman intr-o singura bucata), fara stresul "vai, ce-o zice mami", "vai, nu sunt pe masura asteparilor lui tati", "vai, am luat o nota prea mica la bio".
Vorbesc din punctul de vedere al unui copil care i-a vazut foarte rar pe parinti multumiti. Pretentiile alor mei erau legate de notele de la scoala, majoritatea discutiilor de la sfarsitul saptamanii (ca atunci ne vedeam) erau pe marginea carnetului de note, un 7 la romana a fost prilej de mare tristete, ii vedeam suparati, dezamagiti de parca as fi fost bolnava sau asa ceva. Desi sunt oameni foarte inteligenti, cu o cultura peste medie, n-au putut niciodata sa inteleaga de ce nu am 10 si la geografie, si la biologie, de ce nu-s perfecta pe toata linia, de ce n-am trecut de faza pe sector la olimpiada de chimie, de ce, de ce, de ce... Consecinta a fost ca la un moment dat am ajuns sa falsific carnetul de note, sa mint si sa ma ascund, si am facut asta pana am terminat facultatea. O alta consecinta a fost ca in momentul in care am prins aripi si am plecat din casa alor mei mi-am promis ca nu ma voi mai intoarce niciodata, sub nici un motiv, nici de-ar fi sa mor de foame. Pentru ca nici astazi nu am sentimentul ca sunt suficient de buna pentru standardele lor. Si nu mai vreau sa simt frustrarile si tristetea pe care le-am dus dupa mine toata copilaria.
Nu vreau sa fiu inteleasa aiurea, ii iubesc pe ai mei, as face orice pentru ei, insa in sufletul meu nu-mi doresc decat sa-i vad o data multumiti pe deplin, sa-i vad ca ma asculta si ma inteleg si ma iubesc asa cum sunt, chiar daca nu sunt tunsa frumos, chiar daca nu lucrez la Microsoft si nu-s nici sef de departament pe nicaieri.
Dana, relatia ta cu fetele poate fi una exceptionala, va puteti avea alaturi tot restul vietii. Le poti ajuta sa-si aleaga drumul in viata, sau le poti lasa sa-l gaseasca singure. Le poti impune sa fie mai ordonate, mai culte, mai destepte, sau le poti sugera cate o schimbare in masura in care ea se potriveste cu caracterul si personalitatea fiecareia. Insa e foarte important sa nu le dai niciodata senzatia ca nu sunt suficient de bune.
Este crucial sa intelegi ca nu toti oamenii sunt la fel, ca inteligenta nu se masoara la 2 ani si jumatate in piese de puzzle, ca sunt copii nascuti sa fie dezordonati, aerieni si cu capul in nori. Indiferent ce vei face tu, ei vor ramane in esenta la fel. Diferenta din atitudinea ta se va reflecta in relatia cu ei pe termen lung.
Piticania aia de nici 3 ani stie foarte bine ca nu esti multumita. Simte incordarea, vede cand strambi din coltul gurii, isi da seama ca ai vrea sa fie altfel. Desi nu se poate schimba atat de radical, va incerca. Toata viata. Si pentru a iti atinge telul (al tau, nu al ei, cum ar fi normal), o sa faca multe lucruri neplacute, strangand din dinti, cu tristete si frustrare. Iar daca nu va reusi, s-ar putea sa ajunga sa te minta. Si de aici deja relatia e rupta.
Eu nu iti inteleg prea bine punctul de vedere, asa cum nu l-am inteles pe al parintilor mei niciodata. Pentru mine e atat de simplu sa-mi observ copiii jucandu-se cum le place, sa accept ca Miruna nu se impaca deloc cu ordinea si ca prefera sa cante de douash'sapte de ori pe zi aceleasi trei cantecele decat sa invete o litera noua, mi se pare atat de firesc sa aiba puncte tari si puncte slabe, pentru ca si eu le am pe ale mele, si stiu sigur ca a fost o greseala sa mi le neg pe cele slabe in loc sa le accentuez si sa le folosesc la maxim pe cele tari.
Sfatul meu este sa observi care sunt activitatile care o atrag si sa le exploatezi pe acelea. Daca retine usor versuri de cantecele, ii poti antrena memoria asa, daca ii place sa se uite la desene uitati-va impreuna si povestiti ce vedeti. Pune-o sa-ti povesteasca ce facea motanul, ce culoare avea sapca maimutei, orice prostioara din asta. Puzzleul nu e singurul stimulent pentru creier, si nici cel mai potrivit pentru toti copiii. Poate Stefania pefera sa bage mingiuite intr-un tub, sau sa construiasca un castel din cutii de CD, poate asta e modul care o va ajuta pe ea sa invete sa numere. Toti copiii invata sa numere la un moment dat, doar ca unora le este mai usor sa inteleaga ideea citind cifre intr-o carte, altii invata pe dinafara ca pe o poezie, iar altii nu pricep pana cand nu exerseaza incarcand si descarcand bureti de baie intr-un camion. Asa cum fiecare dintre noi are modul lui de exprimare, asa cum fiecare programator are stilul lui de scris cod, fiecare copil are "canalele" lui prin care percepe lumea si comunica [,] cu ea. Rolul nostru este sa gasim canalele prichindeilor si sa ii ajutam sa le consolideze. Chiar daca asta inseamna ca nu vor ajunge doctori sau ingineri sau ce ne-am dori noi.
Imi cer scuze pentru romanu' de mai sus, si pentru tonul pe alocuri patetic, sper sa nu se mai repete.
descintec spune:
e nespus de frumos cind copiii sunt exact pe dos fata de cum ii vrem noi. ar fi prea simplu sa fie altfel. asa se invata dragostea :)
roisin spune:
Crina, esti incredibila! In trei fraze ai spus tot ce era de spus.
descintec spune:
sa vezi cum e cind merge a scoala si nu poti sa intelegi cum sfintu copilu asta nu pricepe, ca doar e al tau si e inteligent :)
eu particip la orele de muzica ale fiului meu. particip nu e cuvintul potrivit, asist. la inceput o faceam ca sa il pot ajuta, acum pentru ca imi place si pentru ca ma ajuta sa il cunosc. oh, cate iluzii mi-a limpezit si de cate ori m-au adus orele astea cu picioarele pe pamint. de cite ori nu stiam eu raspunsul la intrebari, de abia ma abtineam sa nu sar si sa il iau la rost'cum, frate, e terta mica, doar ti-am explicat aseara si pricepusesi, acum nu stii? '
Witchie spune:
Principesa, scuze de putin off topic: la ce folosesc puzzle-urile astea totusi? Intreb pentru ca eu personal (nu fiica-mea, ca e prea mica) nu-s in stare sa fac un puzzle de 100 de piese. Ca si Sabina, n-am avut cand eram mica, tre sa ma ingrijorez ca nu ma pricep la puzzle-uri?
Anda, mama Irinei
domnisoara Irina
L'ombelico del mondo
casandra spune:
Nici eu nu faceam puzzle-uri cand era mica, dar sunt sigura de utilitatea lor. In primul rand, cred ca iti dezvolta placerea de a rezolva singur probleme, de a gasi stategii.
Baietelu meu face puzzle-uri, dar a devenit interesat de ele dupa 3 ani si jumatate.
szivarvany spune:
Si eu sunt off-topic ... 
Keyler sa nu te superi pls !
Principesa,
e gresit atunci sa fim in partea opusa situatiei evidentiate de Keyler ?
Eu sunt multumita de Giulia si incerc sa o las pe ea sa aleaga ce vrea sa faca si sa o sustin. Vreau doar sa fie fericita si multumita.
Nu dati cu pietre, si mie mi-ar placea la culme sa-i placa materiile realiste, dar pana sa ajungem la scoala, mai este cale lunga ... pana atunci as vrea sa o invat sa vorbeasca in 3 limbi, sa-i deschid curiozitatea spre carti, spre desen, muzica clasica, spre sporturi, spre multe alte chestii si ea sa aleaga ce-i place, ce inclinatii are. Sunt convinsa ca nu am cum sa-i impun unele chestii, dar o pot orienta si observa.
In copilarie si eu am fost comparata cu restu` copiilor din familie, sa nu mai zic ca eram cea mai mica in varsta si mai eram si asa zisa "oaie neagra" 
Mama mea era genul de persoana care se multumea doar cu rezultate foarte bune in scoala, in sport, in orice faceam, iar daca greseam, plateam (nu radeti, dar chiar plateam din banii de buzunar 
) Si au fost multe plati si multe pedepse Insa in adancul inimii stiam ca parintii mei ma iubesc asa cum sunt si acest lucru mi-a asigurat, pe undeva, increderea in sine.
Sper sa nu gresesc in felul in care gandesc ...
P.S. Ziceati de puzzle, ei bine, am facut si as mai face (am 4 cutii inca nedesfacute pe dulap, care zac si ma asteapta, doar ca nu ma pot risca sa le manance sau sa le ascunda Giulia piesele mici
). Ma relaxeaza enorm sa fac un puzzle, ma limitez la cele de 1000 si 1500 de piese. Dupa ce incepeam o cutie, nu aveam somn nopti la rand, sa termin mai repede. Da`las ca crestem noi si le facem 
Editez: in copilarie nu m-ar fi interesat puzzle-urile, era mai important sa bat mingea de baschet in curtea scolii sau sa pictez peretii cu vopsele in ulei
Daria & 
Giulia (2004 08 16)
Haideti la bazar sa-l ajutam pe ALEX ! 
Supercopiii iulie/august 2004
cipcipcip spune:
roisin, super scris!
Cipcipcip si bebe Julia 4 august 2005
light spune:
quote:Corect! Din pacate parintii vor sa treaca peste etapele de crestere cat mai repede. De ce sa nu ne bucuram de ceea ce avem acum. Timpul le va rezolva pe toate. Vad mamici care se grabesc sa diversifice alimentatia la 2-3 luni, vad mamici care se intreaba de ce nu vorbeste copilul la 1 an si 8 luni sau vad mamici care isi pun puii in picioare sa invete sa mearga la 5-6 luni. De ce sa ne grabim? Mai tarziu vom dori sa intoarcem timpul si sa ne bucuram de perioada cand copilul era bb si doar gangurea sau mergea doar de-a busilea. Toate la timpul lor...Scuze dar nu am apucat sa citesc decat prima pagina asa ca daca repet ceva ce s-a mai spus e din cauza ca nu am apucat sa citesc
Originally posted by casandra
Stiu ca ti s-a mai spus, dar, totusi, are doar 2 ani.Eu am invatat sa numar la 5 ani, literele la scoala, la 6 ani, puzzle n-am facut in prima copilarie. Si cu toate astea am un masterat in matematica.
mama Lucia si Liviu minunea (24.05.2002) www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=41618" target="_blank">Povestea-nasteriiwww.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=66122" target="_blank">Haideti sa militam PENTRU APLICAREA LEGII IMPOTRIVA FUMATULUI IN SPATIILE PUBLICE, sa facem ceva pentru copiii nostri!!! desene noi
gio spune:
Este unul dintre cele mai interesante subiecte pe care le-am citit in ultimul timp; si chiar daca o stiu pe Dana de la subiectul cu copilasi nu ma pot abtine sa scriu si aici.
Dana,eu am inteles ca subiectul se refera la asteptarile tale, dar sa stii ca interesul pt carti, puzzle nu arata neaparat nivelul de inteligenta al unui copil. Lucrez cu un copilas de o seama cu Stefania care ar sta 1 ora (si nu exagerez) cu carticele in fata sa-i citesti; e chiar fascinat de asta. Si facem impreuna puzzle-uri cu ajutor (evident). Sa mai spun ca are retard mintal?
Despre restul nu prea pot sa-mi dau cu parerea pt ca desi parintii mei au avut mereu ALTE asteptari eu m-am incapatanat sa fac exact invers decat vroiau ei. Acum incerc sa descopar ce imi place cu adevarat sa fac si imi e f greu.... Asa ca singura pretentia a mea legata de copil e sa se dezvolte si sa fie exact asa cum vrea. Numai ca am avut grija sa ii pun la dispozitie cam tot ce se poate: are jucarii ff diverse, de la papusi, masinute pana la carticele..puzzle-uri...Impreuna cantam, pictam, desenam , dansam, citim povesti, lipim, alergam, ne uitam la desene...(si ii place la fel ca Stefaniei sa se dea cu perna pe canapea - eu o consider o dovada a imaginatiei ...). Ce a invatat a invatat prinzand din mers, eu nu am insistat cu cifrele, literele si ca atare nu le stiein schimb stie in engleza versuri cantecelul de la Aristocats - everybody wants to be a cat...vorbeste de ne-a zapacit si inventeaza singura povesti uitandu-se pe cartile din biblioteca...Ce o sa-i placa la 10-15-20 de ani habar n-am..insa voi incerca s-o incurajez sa faca exact ce ii place, whatever that means.
Nu stiu daca te ajuta ce am scris, insa probabil vei gasi singura rezolvarea...
...I want a permanent vacation...