Clubul optimistelor
Raspunsuri - Pagina 10
addinel spune:
buna dimineata fetelor. pot sa intru si eu in clubul vostru? nu de-alta dar tot mi se reproseaza mie in ultima vreme ca sunt prea optimista (si idealista si visatoare) si vad totul in roz, de parca asta ar fi un lucru rau.
oricum am experimentat in trecut si pesimismul, o lunga perioada am fost acolo jos undeva, ascunsa sa nu ma vada nimeni, si pot afirma cu tarie ca optimismul e de mii de ori mai util si frumos, fie el si usor exagerat.
am sa va povestesc zilele astea cum am devenit eu o optimista incurabila. acum fug ca trebuie sa ajung si la serviciu azi.
pup la fete
nunta mea
eveline spune:
Mai fetelor, am nevgoie de incurajari caci altfel o iau razna....trebuie sa apelez la toate rezervele mele de optimism....si asta din cauza ca la noi ninge de parca ar veni Craciunul si eu nu mai pooooot....simt ca ma imbolnavesc de nervi daca mai vad un fulg, asa m-am saturat....deja e zapada asternuta de cativa cm, deja ma gandesc ca iar e gheata, iar o sa fie fleoscaraie si vreme rea, etc...
Addinel bine ai venit, suntem bucuroase oricand de noi optimiste printre noi, iacata ca eu o iau razna, chiar avem nevoie de forte proaspete
Ana si Bianca-iubita
Gyna spune:
Bine ai venit printre noi Addinel
!!!
De abia astept povestea optimismului tau.
Hai mai Eveline nu mai fi trista ca cea fost mult a trecut asta-i ultima falfaire a iernii. La mine in bucatarie in gaura de la aerisirea pt gaz si-a inceput de ieri, o pasarica , constructia unui cuibusor, si asa-i de vesela si ciripeste asa frumos de parca ne-ar spune ca primavara-i aproape.Si mai gandeste-te ca de acum intr-o luna este Pastele, si sa vezi ce frumos va fi.
De la mine pt toate fetele ce asteapta primavara
georgi75 spune:
monagan si addinel bine ati venit in club si uite cate o 
pt fiecare.
monagan daca de 2 ani spui ca nu-ti ies treburile asa cum vrei tu si inca mai continui sa speri, inseamna ca inca nu ti-ai pierdut optimismul.Inca mai speri sa se aseze lucrurile si asta e bine.
Ia lectii de la addinel.Imi place ca gandesti asa addinel.Si eu am o teorie asemanatoare despre viatza.
va las si intru putin mai tarziu ca am o vizita
Georgiana-mami de Stefania(2 ani-sic!)
Ia uite si poze:http://photos.yahoo.com/georgianaradut
georgi75 spune:
gata vizita.Am mai baut inca o cafea.Cred ca o sa o iau razna de la atatea cafele.Si tot obosita ma simt ca ma culc pe la 2.30 in fiecare noapte.Stau sa invatz.
eveline, ma intrebai de legi.Dau examen la primarie pt un post de consilier la Centrul de Informare Europeana.Cu integrarea in UE. Stii tu.Asa ca am de invatzat Legea administratziei publice(despre consiliul local, primar,consiliul judetzean,viceprimar s.a.m.d.)Fiecare cu atributziile lui si sunt cam cate 25 la fiecare.Si le cam fac varza.Pluc Statutul functionarilor publici(si asta f. lunga) si inca doua legi mai scurtutze despre alte chestii legate de administratzia publica.
Pe langa astea, mai tre sa invatz despre UE:institutzii, state membre, tratatul de aderare a Rom, despre Banca Mondiala s.a.m.d.
Asta ar fi in mare.Problema e ca invatz numai la pranz cand doarme Stefania si seara dupa ce se culca ea.Deci nu prea mai am mult timp la dispozitzie.Si acum s-a mai intamplat o chestie care m-a cam dat peste cap.
Nu stiu daca v-am zis ca pe mine ma mai ajuta cu asta mica o nepoata a sotzului meu(Dani-23 ani).Statea la noi ca ai ei stau la tzara.Ei bine, saptamana trecuta al meu sotz(care niciodata nu stia cati bani are in portofel) a observat ca i-au disparut 500.000.Ii daduse cineva seara 2.000.000 si ii lasase impaturitzi in portofel asa cum ii daduse tipul respectiv.Dimineatza nu mai erau 500.000
Ne-am gandit ca poate i-au cazut la market di greseala.Dar totusi ne-am pus in garda.
Luni seara, a venit acasa, si-a numarat banii din portofel si l-a pus acolo unde il pune de obicei.Dimineatza, surpriza:lipseau 2.000.000.In conditziile in care nu venise absolut nimeni pe la noi.Si asa s-a confirmat banuiala lui.Acum e foarte suparat,Dani e la fratele lui si el nici nu mai vrea sa auda de ea.
A fost un soc, pt ca niciodata, dar niciodata nu mi-a trecut prin cap ca ar putea sa faca asa ceva.Parea o fata linistita si la locul ei.Deja o cunosc de 10 ani.Dar se pare ca matza blanda zgarie rau.
Acum nici nu stiu ce fac cu asta mica daca iau concursul.Mama s-a oferit sa vina sa stea cu ea, dar parca imi pare rau si de tata sa ramana singur la tara.
Bine eu imi fac probleme de parca as fi luat examenul...Acum sa vedem.
Poate ca v-am plictisit cu povestea mea.Dar e o lectie de viatza.Pe care am invatzat-o si dupa care mi-a ramas un gust amar.Ii faceam toate poftele, ii dadeam bani sa iasa in oras,ii incarcam cartela telefonica...Uf!Stau si ma gandesc cati bani o fi luat ea pana sa ne prindem noi...Nu e vorba de bani cat de faptul in sine.Esti bun si esti luat de prost.Nici nu vreau sa ma gandesc la reactia soacrei mele.Cred ca o scalpeaza cand o sa afle.
Gata, fruntea sus.Eu consider ca D-zeu e sus si vede pe fiecare.Treaca de la mine si asta.sanatosi sa fim noi.
addinel abia astept sa ne povestesti cum ti s-a intamplat sa mai luam si noi lectii.
La noi e soare afara(de 3 zile).E minunat, desi mai bine nu v-as mai zice ca am vazut ca pe la voi ninge sau ploua.Dar important e sa fie primavara in sufletele si in vietile voastre.Ma plimb eu azi si pt voi si va povestesc cum a fost.La TV anuntasera ploaie dar vad ca pana acum e frumos.Abia astept sa infrunzeasca pomii.Si la mine pe strada sunt numai tei.Cand infloresc, miroase asa frumos...
Hai ca mai e pana acolo.Va pupui si ma duc sa le trec pe listutza si pe monagan si pe addinel.Si asa m-am cam intins.Cred ca am ocupat o pagina
Georgiana-mami de Stefania(2 ani-sic!)
Ia uite si poze:http://photos.yahoo.com/georgianaradut
addinel spune:
hai ca am gasit putin timp liber sa va scriu, sper sa apuc sa termin ca am o gramada de povestit (pe langa optimista sunt si tare vorbareata :) ).
am 29 de ani... pana pe la varsta de 25 de ani eram o tanara ca oricare, usor pesimista si cu probleme care mai de care mai existentiale: ba sunt prea grasa, ba prea scunda, ba parul nu-mi sta bine, ba colega x s-a uitat urat la mine... probabil ca va recunoasteti la o anumita varsta, nu? nu aveam nici o problema serioasa, dar aveam grija sa imi creez singura cu sutele. pana la un moment dat cand, chiar cu o zi inainte de craciun, am aflat ca tatal meu are cancer. cerul mi-a cazut in cap si totul s-a schimbat pentru mine. problemele incepeau sa treaca toate pana a ramas una singura: boala tatalui meu. a urmat o perioada de chin: doctori, spitale, tratamente... de cate ori era mai bine pentru o perioada mai lunga de timp reincepeam sa sper si sa cred, dar repede aparea alta recidiva, o noua metastaza si iar picam in cea mai crunta disperare si reincepeam lupta. in vara anului 2003 totul parea perfect, tatal meu evoluase mult in bine si trecuse un an si jumatate de la ultima problema. toata familia eram fericita ca invinsesem termenele date de medici. conform lor, tatal meu trebuia sa nu mai fie deja. dar era si era chiar bine. mama insa a cazut la un moment dat si a avut o fractura de femur. s-a operat, totul a fost ok, incepea sa se refaca. prin septembrie insa a inceput sa nu mai manance, era foarte apatica si nu mai vorbea cu nimeni. am internat-o in spital si i s-au facut toate analizele, totul era ok. toti medicii plus 1 psiholog au pus pe seama operatiei de la picior si mi-au explicat ca o femeie activa cum era ea sufera o depresie cand are nevoie de repaus pentru a se reface operatia de la picior si sa am rabdare. nu prea am avut rabdare pentru ca starea ei era din ce in ce mai rea. la inceputul lui octombrie am internat-o pentru noi analize la fundeni si la numai o zi de la internare a intrat in coma. a urmat iar o perioada de chin, mergeam zilnic la spital si asteptam ore ca sa ma lase sa o vad 5 minute, tatal meu statea pe holurile spitalului mereu, desi la boala lui ii trebuia odihna. pe 27 octombrie 2003 mama a plecat dintre noi, dupa ce cu o zi inainte, desi inca in coma, m-a strans de mana si i-au curs cateva lacrimi in timpul vizitei. inutil sa va spun cum m-am simtit si prin ce sentimente am trecut. dar am ramas tare pentru ca tata si sora mea, de doar 16 ani pe atunci, aveau nevoie de mine. ca sa nu mai lungesc poevstea, starea tatei a inceput sa se inrautateasca si pe 25 mai 2004 s-a dus si el la mama, pe care a iubit-o atat de mult...
eu m-am trezit brusc singura pe lume, sfasiata de durere si cu un adolescent de 16 ani pe care trebuia sa il cresc. desi il aveam pe prietenul meu langa mine (dupa moartea tatei chiar s-a mutat cu mine si cu sora mea), ma simteam singura. a fost cea mai crunta perioada din viata mea. am suferit enorm si i-am facut si pe altii sa sufere. toata ziua eram la serviciu, dar seara cand ajungeam acasa nu faceam decat sa stau in pat si sa plang. slabisem cam 15-20 kg. de multe ori mi-am dorit sa mor in perioada asta. pana la un momemt dat cand, prietenul meu, ingrozit probabil de starea in care eram, mi-a spus ca el si sora mea nu mai suporta sa ma vada cum ma distrug si sa hotarasc ce vreau de la viata: sa traiesc normal sau ca pana acum si ca in cazul in care continui sa ma distrug el se desparte de mine iar sora mea se muta la fratele meu; ca daca nu inteleg ca trebuie sa traiesc in continuare ei nu vor sa se distruga alaturi de mine. atunci l-am acuzat si nenorocirea mea mi s-a parut si mai mare. dar speriata ca am sa ii pierd si pe ei am inceput incet incet sa imi revin.
mi-am dat seama in timp ca nu pot schimba nimic din ceea ce s-a intamplat si ca nu am nimic de facut decat sa traiesc. inca mai plang cand imi aduc aminte de parintii mei, nu trece nici o zi fara sa ma gandesc la ei. am inteles insa ca decat sa stau sa ii plang mai bine le aduc recunostinta mea traind frumos, asa cum ei si-ar fi dorit.
acum cred ca am cazut in extrema cealalta, sunt fericita din orice: ca e cald afara, ca vad o floare frumoasa, ca am langa mine un barbat acre ma iubeste si pe care il iubesc, ca sora mea ia note bune la scoala, ca aud o melodie care imi place... ca traiesc!
poate ca e ciudat ce am sa spun in continuare, dar asta cred: moartea parintilor mei m-a transformat intr-un om extrem de optimist! viata e scurta si nici nu ne dam seama cat de frumoasa. depinde numai de noi sa o vrem frumoasa. atata timp cat traim nu avem de ce sa ne plangem, orice problema poate fi rezolvata.
va pupic dulce pe toate si sper ca nu v-am plictisit cu povestea mea!
nunta mea
eveline spune:
Vai georgi ce faza....chiar ca ramai masca la asa ceva....si cand te gandesti ca poate ai sa fii in viata asta nevoita sa aduci o persoana straina in casa sa stea cu vreun copil (o bona)....atunci la ce sa te mai astepti daca rudele iti fac asa ceva....
OOOOO, cat despre legi....te inteleg perfect....eu sunt functionar public si acum fac si un master "Management in administratia publica din tarile UE"....imagineaza-ti ce examene am avut sem asta: institutii UE, istoria UE, drept adm comparat (in UE) etc...brrr....stiu ce inseamna....si eu mai am un an jumate (abia am facut un semestru)....da las ca trec ele examenele....bafta multa!
Ana si Bianca-iubita
eveline spune:
addinel cred ca am postat mesajul anterior in acelasi timp cu tine...
Imi pare rau ca ai trecut prin asa ceva, eu nici macar nu-mi pot inchipui ce ar insemna sa mi se intample asa ceva, dar imi pare nespus de bine ca ai reusit sa treci peste asta si sa-ti traiesti viata.....chiar ca esti un exemplu in ceea ce priveste optimismul.....nu cred ca multi oameni s-ar putea reface dupa asa intamplari...
Iti doresc sa ramai in continuare femeia puternica ce esti si iti pot spune clar ca am sa ma gandesc la tine si la intamplarile tale atunci cand am sa intampin greutati...
Ana si Bianca-iubita
georgi75 spune:
addinel, am citit si am plans.Scriu si inca mai plang. Si inca o data imi dau seama ca tote problemele noastre sunt minore pe langa ale altora.
nu stiu de unde esti.cred ca din bucuresti.dar esti o tipa pe cinste.ai tot respectul si admiratia mea.
asa cum ti-am mai zis, si eu am aceeasi teorie despre viata.atata timp cat tu si cei de langa tine sunt sanatosi, nimic nu mai conteaza.eu nu am trecut prin asa ceva dar am invatat de la altii aceasta lectie.si ma bucur cat pot de fiecare clipa.
chiar si eu am fost intrebata cum pot trece asa usor pe langa toate problemele cotidiene.incerc sa le explic exact ce ai spus si tu.viata e scurta si merita traita.nu sunt inteleasa intotdeauna.dar poate fiecare isi da seama la momentul potrivit.desi ideal ar fi sa nu te trezesti asa brusc.
dar asta e viata.cu bune si cu rele.
cat despre prietenul tau, tot respectul si pt el.se vede ca e un om minunat.
Mi-as dori sa va cunosc.poate vreodata, nu se stie.mi-as dori o prietena ca tine.toate prietenele mele lasa de dorit la capitolul optimism si cand am incercat sa le trezesc am fost acuzata de egoism.asa ca le-am lasat in pace cu supararile lor.nu spun ca am rupt relatiile cu ele ca doar nu sunt salbatica.dar fiecare traieste cum gandeste.
eveline,mama vad ca stii despre ce e vorba asa ca cred ca ma intelegi f. bine acum
mai fetelor, voi m-ati blestemat? ca s-a cam innorat afara...
Georgiana-mami de Stefania(2 ani-sic!)
Ia uite si poze:http://photos.yahoo.com/georgianaradut
addinel spune:
georgi, da, sunt din bucuresti... si merci mult pentru aprecieri.
sa stii ca am fost acuzata de multe ori de diverse persoane ca "nu suferi prea tare dupa parintii tai". sufar si asa cum am spus in ultimul mesaj deseori plang cand imi amintesc de ei. si am sufletul ghem cand ma gandesc ca la nunta mea ei nu vor fi langa mine si fizic. dar nu pot sa nu ma gandesc (cu vinovatie si regret) cat s-o fi chinuit sufletul mamei mele vazand pe de o parte in ce stare eram si pe de alta parte cum nu am grija de sora mea cum trebuie.
fetelor, ati vazut filmul "la vita e bella"? mie filmul ala mi se pare o lectie de optimism si de daruire de sine si de cum sa traim frumos.
pupici
nunta mea