comportament dificil

Danut a implinit un an jumate de curand, si nu ne mai intelegem cu el, a devenit extrem de pretentios, manipulativ, fitos, mofturos la mancare, la joaca, aia nu-i place aia nu-i convine, nu stie sa spuna nimic in afara de mama si tata, nici macar nu are decat arareori bunavointa sa incerce sa ne imite cand ii repetam pt a n-spea oara din caticele sau aratandu-i de prin casa lucruri, incat incep sa-mi pierd si bruma de rabdare ce o aveam. Nu se joaca fara participarea noastra mai deloc, daca nu-i facem pe plac zbiara, miorlaie sau ce-i vine pe moment. S-a obisnuit sa-i facem pe plac intruna si nu cedeaza. Taica-su spune sa mai pun joarda pe el ca asa o sa ajunga sa nu mai asculte nimic. La el cu vorba buna rar functioneaza ceva, parca ne face in ciuda, se prosteste si mai tare cand ii vorbesc frumos, daca urlu la el mai rezolv cate ceva fie sa-l imbrac fie sa-l iau de la un loc periculos. Cu distragerea nu prea functioneaza. Si urlatul nu e o solutie, ma doare capul numai cand ma gandesc ca doar la asta reactioneaza. La te rog frumos, nu. Ma intreb daca are probleme comportamentale deja. Dupa o zi intreaga de satisfacut mofturi abia astept seara sa-l culc odata sa ma pot linisti si eu o ora. Se impotriveste la tot. Ma trage de mana cu el, ma duce unde vrea, daca ma opun se supara. La el nu exista sa i se refuze sau amane ceva. Nu stiu, poate am eu o zi, perioada mai proasta, mi s-a adunat iar o doza considerabila de oboseala, dar parca nu mai ies la capat cu el. Cand o sa se exprime si el in silabe macar? sau cand o sa vrea sa incerce? si cand o sa accepte ca nu se poate sa obtina tot ce vrea cand vrea?
lia

oanademunck spune:

Buna Dorsilia!Am sa fiu sincera cu tine sper sa nu te superi insa voi sunteti cei care gresiti. Reproduc niste fragmente din ce scriai tu
-'Nu se joaca fara participarea noastra mai deloc'+'Danut a implinit un an jumate de curand'=Dorsilia este normal ca un copil de un an jumatate sa nu vrea sa se joace singur mai deloc singur(subliniez mai deloc-asta inseamna ca se poate juca si singur)este normal sa caute interactinuea cu adultul. Este f important sa te joci cu el, la varsta asta doar prin joc il poti invata reguli. Insa subliniez , jocul nu rebuie sa fie o alta modalitate de a-i face pe plac.
Citez din nou:-'S-a obisnuit sa-i facem pe plac intruna si nu cedeaza.'La un an jumatate nu se poate sa se fi obisnuit singur ci a fost obisnuit sa i se faca pe plac intruna.....copiii au nevoie de reguli la orice varsta mai ales la o varsta atat de mica, nu se paote ca asa de mic el sa fie BOSSUL in casa, sa va conduca pe voi...Trebuie sa stie ca nu totul i se cuvine si ca fiecare comportament al lui are consecinte diferite din partea voastra(de exemplu se joaca frumos, este laudat si incurajat, urla, miorlaie sau mai stiu eu ce-este sanctionat. Cea mai buna sanctiune pt un comportament neadecvat la aceasta varsta este in a-l lua de langa voi si a-l duce intr-un alt loc (unde este in siguranta si il puteti supraveghea bineinteles)si trebuie lasat acolo un numar de minute corespunzator cu varsta pe care copilul o are (in cazul nostru 1 minut jumatate). Dupa un minut jumatate te poti duce la el dar nu ii faci pe plac si il imbratisezi pana nu te asiguri ca i-ai explicat pentru ce a fost sanctionat altfel nu are rost.
Citez iar:'Dupa o zi intreaga de satisfacut mofturi abia astept seara sa-l culc odata sa ma pot linisti si eu o ora'si'daca ma opun se supara'-Dorsilia , satisfacutul de mofturi nu se poate!Tu trebuie sa iti educi copilul si nu sa ii satisfaci mofturi all day long!Si daca tu te opui si el se supara tu cum reactionezi?Ii mai satisfaci un moft? Ceea ce este incorect pentru ca ii intaresti un comportament inadecvat in loc sa il pedepsesti.Nu trebuie sa te lasi santajata sentimental de micutz, tu esti parintele, TU ESTI IN CONTROL
Si citez iar pt ultima oara:'Cand o sa se exprime si el in silabe macar? sau cand o sa vrea sa incerce?'Inprimul rand este vorba despre un copil de un an jumatete......... va incerca sa verbalizeze in momentul in care va vedea ca nu primeste totul fara sa invete sa ceara;Cand va fi invatat ca miorlaitul nu se mai accepta si ca trebuie sa invete sa se exprime intr-o alta maniera
Copilul tau este inca micutz, trebuie sa dozezi bine ceea ce ii ceri. Dar trebuie sa il educi trebuie sa ii fii mama nu jucarie a lui
Bafta

Dorsilia spune:

da, noi suntem de vina, mai putin ultima parte cu verbalizatul.
Aici l-am ignorat sa vedem daca incearca sa ne convinga ce vrea, si a ramas tot la faza de aratat cu degetul si i-i-i-i, atata face. il intreb vrei mingea? daca o vrea pe aia zice "da-da" sau da din cap ca da, daca n-am nimerit ce vrea, din gramada de jucarii indicata, da din cap ca nu, "nu"- verbal inca nu spune.

Principesa spune:

Dorsilia, oana a scris asa de clar si de bine incat mai este un singur lucru pe care vreau sa il adaug. Poate am mai mentionat acest aspect si cu alte ocazii.
Toate solicitarile lui Danut reclama nevoia de limite. El face o testare a limitelor in speranta ca ele vor aparea. Pentru ca limitele sunt securizante. Asta inseamna ca acum Danut nu se simte in siguranta. Si ca joarda nu este o solutie ci ca tu si sotul tau e nevoie sa va asumati rolul de parinti cu autoritatea ce deriva din asta, o autoritate insa fara abuzuri.


Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Dorsilia spune:

Principesa, cu toata bunavointa mea, nu inteleg, da-mi te rogg frumos detalii despre limitele securizante, cum se impun? si cum adica prin joaca invata reguli? reguli de conduita? sau de care?
Ma intreb de ce nu s-a simti in siguranta in prezent ca doar arareori ne opunem si noi la cate ceva, cand chiar suntem fff obositi sau e el prea insistent. Daca nu cer prea mult te rog sa-mi explici asa, pe indelete, cu exemple cu tot, sa ma prins si eu despre ce este vorba, chiar daca Oana mi-a dat o gramada de idei f bune
merci

gabirus spune:

Nu se simte in siguranta tocmai pentru ca va lasati manipulati. El cauta in voi autoritatea suprema, in acest stadiu voi sunteti Dumnezeu! Poate nu e bun exemplul, dar axa vietii lui nu poate fi o papusa care face numai ce vrea el! Cred ca asta incearca sa iti explice fetele. Si au mare dreptate.

Incearca sa treci la actiune, framanti totul de o mie de ori in mintea ta, dar in final, cand esti in fata lui, cedezi. Nu mai ceda! Ignora crizele, fii ferma, fii putin mai detasata.

Pe de alta parte copiilor le place circul, intrucatva au si o doza de masochism si provoaca nervii tai in cautare de scandal. E un cerc vicios ... il cunosti tu prea bine deja. Dar se poate remedia destul de repede, te rog sa ma crezi. Dar pentru asta trebuie sa-ti aduni tu toate fortele si sa iti schimbi complet atitudinea. Sa aplici sanctiunea zambind si relaxata, dar foarte ferma.

Stiu ca e usor de dat sfaturi, sper sa nu mi-o iei in nume de rau.

POZE

mamica dulce spune:

dorsilia,acum vreo luna(sau mai mult) ai mai scris un subiect asemanator(cand ti-a rupt ochelarii) si ti-am raspuns pe indelete..ma refer la punctul cu cele 3 reguli ce trebuiesc respectate.Nu ai raspuns atunci,nu stiu daca ai citit,dar,sunt total de acord cu principesa,are nevoie de cateva reguli si limite.Pune doua pentru inceput-pe care le consideri tu mai importante si fii consecventa cu alea,nu te enerva la restul.O sa accepte!daca esti consecventa o sa se sature de trantit pe jos si urlat si o sa le accepte.Apoi mai introduci una care o sa fie acceptata mai usor si tot asa.
Eu inteleg prin ce treci,asa soi a fost si marc-si este inca.Si puiul meu e super rasfatat de mine,am stat 3 ani cu el acasa si i-am suflat in fund, Nu te gandi ca esti singura cu un copil care aude numai cand urli.Tot e bine,marc urla inapoi la mine sa termin odata si suntem in mare tensiune sa il determin sa inceteze cu tampeniile.
Eu sunt un pachet de nervi acum,fi-meu e constant cu rosu in gat si febra 40 si refuza sa ia medicamente.Absolut sigur nu mai exista un copil care sa duca incapatanarea pana la extrema asta-si nu exagerez deloc,e copilul meu,dar e monstruos la faza asta.Si le ia doar daca il plesnesc,altfel nu.
Deci,ia-ti inima in dinti si spune-i NU cand e cazul,desi o sa te santajeze in ultimul hal,daca-i seamana lui marc,care la 2 ani se dadea cu capul de asfalt,cu dintii de pat si tot asa.Pana n.-am avut puterea sa-l las acolo sa urle a umblat vreo luna albastru in frunte,pentru ca ii mergea si era pe jos cam o data/ora.In doua zile i-a trecut-jur!

quote:

---

Si citez iar pt ultima oara:'Cand o sa se exprime si el in silabe macar? sau cand o sa vrea sa incerce?'Inprimul rand este vorba despre un copil de un an jumatete......... va incerca sa verbalizeze in momentul in care va vedea ca nu primeste totul fara sa invete sa ceara;Cand va fi invatat ca miorlaitul nu se mai accepta si ca trebuie sa invete sa se exprime intr-o alta maniera

---

aici e foarte mult adevar,am ajuns singura la aceleasi concluzii.Pana la 3 ani copilul meu nu a trebuit sa ceara ceva,i-am satisfacut orice nevoie inainte sa.si dea seama de ea probabil si asa e,intelege perfect dar de vorbit-nu prea.In fine,este si copil bilingv,intelege doua limbi,face distinctie intre ele,ii spune lui tati cuvinte in germana,apoi se intoarce spre mine si repeta in romana,spune sute de cuvinte,dar pe ansamblu vorbeste mult mai putin decat alti copii de 3 ani si 2 luni,Si e groaznic de frustrant pentru mine.E foarte inteligent,daca ar vorbi jumate din ce stie si il duce mintea probabil nu i-ar mai tacea gura.
Insa nu are sens sa te stresezi de faza asta la 1 an jumate!!!
sper sa ai curand rezultate bune!

Life is not measured by the number of breaths we take,but by the
moments that take our breath away.

Daiopri spune:

Eu am un baiat de 2 ani si 9 luni. Uneori ma si intreb cum de sunt unii copii linistiti si cuminti si ascultatori.
Eu ce sa zic, al meu nu asculta nimic, nu urmeaza instructiuni, este peste tot, mai ales unde nu ar avea voie.
Uneori ma intreb daca este normal asa cum e cu copilul meu. Ok. Am inteles ca este alintat, dar asa cum spunea cineva mai sus, pe cine sa alint, daca numai pe el il avem?:) Mai in gluma, mai in serios, eu am inceput sa schimb foaia, sau sa incerc. Nu va pot spune cat imi e de greu. Cat de obosita ma simt dupa o zi in care ii impun limite. Si e si el foarte oboist, dar tot nu se lasa. Apoi mi-e imi e tare mila de el. Nu inteleg de ce unii copii pot pricepe si executa instructiuni, fara sa fie pusi in mod special, si altii, chiar si cand te strofoci cu ei, tot nu asculta.
Poate ca am gresit atunci cand era mai mic, alintandu-l, dar eu cred ca oricum depinde si de firea copilului. Ca al meu e tare curios si incapatanat. Plus energic, ca nu sta cat e ziua de lunga si e numai in cercetare.
Si ca sa ma opresc aici, cum sa reusesc sa-I impugn limite, cand lui nu-I pasa de nici o pedeapsa? Pare sa isi assume orice risc, ca sa faca cum vrea el.
Acum il santasez si eu cu se supara mama pe tine, si nu mai vorbeste cu tine, care a mers o bucata, dar deja pare sa devina desuet.
Apoi, de cate ori ii explic ceva ii spun sa se uite la mine, si evita intr-una sa o faca. Nu l-ai prinde sa se uite in ochii tai pentru nimic in lume. As fi vrut sa-ti scriu un pm Principessa, asa ca te rog daca ai ceva sfaturi si pentru noi poate ne spui.
Am inceput sa-l dau si la gradinita cate o zi pe saptamana doar, ca tati sta acasa momentan:(
Deja d-na de acolo a inceput sa-mi zica ca e dificil, si ca e "wild", ca ii explica ei ce si cum, desi nu stie engleza:)
Dar el nu se lasa si ii arata cu degetul (apostrofeaza) ca el nu nani.
Asta cu degetul recunosc ca e de la mine, si sa vedeti ce ma chinui sa nu mai fac asa...:))
Dorsila, sper sa nu te superi ca m-am bagat asa mult peste subiectul tau, dar eu sfaturi nu am, ca si eu am scapat fraiele, si am crezut ca poate ce o sa se mai scrie si in functie de trasnaile noastre, poate fi folositor. Multumesc.

Numai bine tuturor, si copii cuminti.
Desi pe astia zau ca nu-I mai inteleg:))) (cum de ies si unii cuminti?)

Principesa spune:

Dorsilia, vad ca ti-au mai raspuns fb si fetele deci s-ar putea sa fiu redundanta.
Oricum, faptul ca tu impui niste limite il face pe Danut sa simta ca ai situatia sub control, ca tu esti responsabila si ca il vei proteja si pe el daca este nevoie. Absenta limitelor creeaza un imprevizibil incarcat de nesiguranta. Pentru ca un copil are nevoie sa se bazeze pe un adult. Si asta se intampla cand existe limite si cand nu i se satisface orice dorinta, oricand doreste el.
Probabil ca tu te confrunti cu dificultatea de a trasa aceste limite, de a spune si NU, cand e cazul si probabil ca am mai vorbit despre acest subiect

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Dorsilia spune:

Multumesc fetelor, sigur am citit si gandit toate raspunsurile voastre si acum ca si in urma cu ceva timp cand am mai postat asemanator.

oarecum am actionat in ideea ca Danut se va dezvolta mai bine intr-un mediu unde nu aude din toate directiile numai "NU fa aia, nu lua aia, nu te duce acolo, nu ma pune sa vorbesc si mai lasama-n pace" ... asa cum nu cred ca bine mi-a priit mie sa aud nonstop.

Sigur, simplu si comod pt mine ar fi fost sa fiu opusul a ceea ce sunt, si as fi reusit sa-l supun din start fara probleme pt ca desi e un copil capos, curios, energic, plin de personalitate, este totodata si foarte sensibil, am sesizat asta cu multe ocazii. N-am vrut sa-l exploatez pe partea asta, n-am vrut sa fac din el un robotel care executa desi in sinea lui simte si gandeste altceva....stiu ca in timp acest lucru, cu inaintarea in varsta ar dauna personalitatii lui si relatiei cu noi ca parinti. Am gandit pe termen lung, si am acceptat ca pe moment sa fie mai greu, -- fiind inca si la varsta cand nu si-a achizitionat limbajul articulat, si in plina etapa a negativismului, -- insa cu convingerea ca pe viitor rezultatele sa fie cele scontate de mine.

Daca am adus problema in discutie este pt ca am dorit sa obtin un puct, sau puncte de vedere impartiale vis a vis de tactica mea. Am sesizat ca absolut toate limitele ce i le-am impus ai fost ABSOLUT TOATE legate de securitatea lui (nu pune mana la prize, nu la aragaz, nu atinge cutitul pe masa sau daca-l atinge o face cu un singur deget pe care si-l retrage doar daca ma uit la el insistent si dau din cap NU, nu alearga in drum cand iesim pe strada, imi da mana cand io cer sa traversam strada, nu baga in gura nimic din ce ridica de pe jos, se spala pe maini imediat ce venim de afara, nu suge suzeta ziua, nu umbla la ghivecele mari de flori din casa, nu se catara pe mobile singur, ma cheama cand vrea sa se urce in fotoliu, adica sa fiu de fata, nu-mi mai ia ochelarii de pe fata, si multe multe altele) si au fost acceptate si sunt respectate fara obiectii.
DAR nu i-am impus nici o limita privitoare la confortul meu, adica sunt situatii, zile, momente, cand sunt obosita franta sau ma simt rau, ma doare capul nu intelege ca nu pot sa ma tavalesc cu el pe jos, sau ca n-am chef sa ma joc pe covor cu masinutele, cuburile, ursuletii si sa inventez jocuri. El continua sa traga de mine sa ma duca de colo-colo sa ne jucam. Daca vreau de ex. sa fac o cafea cateodata, n-are rabdare sa stea in bucatarie s-o fac dar nici nu vrea sa stea singur in camera, sau cu usa deschisa pana termin, apoi n-are rabdare s-o beau, ca el are alte planuri pt mine.
Am vazut mamici care au impus limite legate de confortul lor si copiii lor nu indraznesc sa le ceara mai nimic.
Ei bine eu am vrut o cale de mijloc, si am renuntat la linistea mea burgheza in ideea ca prioritar este Danut, si nu-mi pare rau insa nu vreau sa se invete rau si sa nu mai stie ca mama nu este un tovaras de joaca, pt ca uneori mai am si treburi casnice de facut si le strecor asa printre jocuri, ceea ce nu e comod deloc, asa ajung uneori seara sa pic lata de oboseala, cum spunea o mamica aici, oboseala asta e nasoala, incepi sa te intrebi daca ai procedat bine cu copilul, se aduna nervi, rezultati tot din oboseala, se strecoara indoiala, ideea ca poate ai procedat gresit, ca ai "scapat fraiele" din mana....dar desigur acesta e apanajul mamelor care pun copilul in prim plan in adevaratul sens al cuvantului. Sper sa nu va suparati pe mine, nu vreau sa spun ca mamele mai "lucide" sunt rele, dezinteresate, sau asa ceva, ci pur si simplu sunt mai relaxate, nu substituie nevoile, nu renunta la nevoile sale, ceea ce poate fi un punct pozitiv pana la urma- stiti sloganul "orice copil are nevoie de o mama nestresata si odinhita"

ma rog, m-am intins, la urma urmei cum mi-am asternut asa dorm, nu ? Ce limite noi sa bag acum oare? nu-i pot cere lui Danut la 1 an jumate sa ma lase sa stau sa citesc romane cand ma doare capul, si sa nu ma puna taman atunci sa-i plimb ursuletii cu masina.... sau pot?!

eh, noi sa fim sanatosi s-o scoatem la capat :))

ankalaura spune:

Parca o descri pe fata mea! eu nici la baie nu puteam merge fara ea! Mirolaiala si restul sunt prezente si acum, iar ea are aproape 2 ani jumate.
Ca si tine, Dorsilia, i-am gasit responsabili de rasfat excesiv pe bunici, apoi pe noi insine, si tot asa. Ei bine, am gresit. Copilul se intinde atat cat ii permiti tu.
Iti dau doua exemple, situatii testate de mine, care n-as fi crezut ca functioneaza cu adevarat:
1. Nu vrea sa manance, miorlaie si face scandal. Avem o discutie, accepta intr-un final sa manance, dar nu la bucatarie, ci in sufragerie la desene. Eu spun iar nu. Ea urla. Asa ca o iau de manuta, o dau jos de la masa, o trimit la ea in camera frumusel, si ii spun sa se intoarca atunci cand i-o fi foame. Ai cuvantul meu ca in 5 minute era la masa si halea de zici ca se bateau turcii la gura ei, fara sa mai comenteze nimic.
2. Vrea desene. Ev ident, noi incercam sa limitam statul la TV/DVD, tindem sa ramanem la un desen pe zi. Ea pluseaza. Din nou, vrea sa manance la TV, dar nu tot sandvisul, ci numai "salamul". Eu zic nu, ea urla iar.
Asa ca din nou o iau de manuta, i ispun ca e tarziu, daca nu ii e foame e in regula, dar inchidem televizorul si ne punem, in pijamele. O duc la ea in camera, in 5 minute era imbracata de nani (era ora 9) si imi spune printre suspine (ca evident urlase cat o tinusera puterile) "Acum vreau sa mananc". O intreb "Vrei sa mananci asa cum spun eu ca trebuie sa mananci?" evident, da. Asa ca a papat frumusel regulamentar, apoi ne-am jucat putin cu puzzle, am spalat fdintii, am citit vreo 3 povesti si la 10 jumate sforaia.
Cum s-a spus si mai sus, copilul cere o limitare. Este important sa nu tipati la el, sa nu il zdranganiti, desi trebuie nervi tari de tot uneori.

Anca si papusica Eliza (26.august.03)
Eliza mica, Eliza mijlocie, Eliza mai mare