vreau si eu un "dus rece"!
Raspunsuri - Pagina 4
Arcasha spune:
Buna Ilona,
Din cite am citit pina acum, tu pari sa dezvolti o depresie de toata frumusetea.
Nimic neobisnuit in asta, multi imigranti sufera un soc cultural cind se trezesc intr-o tara straina, rupti de familie etc.
O depresie clinica rareori se rezolva de la sine; eu nu sunt de specialitate dar cred ca ar merita sa consulti un psiholog. Fa-o de dragul fetitei.
Mult succes,
A.
Dana
rilbuc1 spune:
Ilona, si la mine e cam aceeasi situatie. Numai ca ne cunoastem de 11 ani si suntem casatoriti de 10. Nu asta e important. Faptul ca nu-l iubesti si nu l-ai iubit va cantari mult in viitor. Tot timpul il vei gasi tzap ispasitor pt necazurile care vor aparea, il vei vedea neatragator iar intr-un final tot veti ajunge la un sfarsit al casniciei. Prin faptul ca rade cand tu ii zici ca nu-l iubesti inseamna ca nu constientizeaza ce il asteapta. Asa eram si eu candva. Poate ar trebui sa-i printezi ce e pe aici. Ar reflecta mai mult si, cine stie, va pleca de la el ideea de divort. Pt voi e inceputul agoniei. E bine pt toti ca aceasta agonie sa se termine cat mai repede. La noi e doar problema de timp pt divort. Asa cum suntem acum nici unul din noi nu vrea sa continue. De ce? Pai ne afecteaza psihic, nu avem randament nicaieri. Noroc ca nu am un job full time si ca imi fac eu programul cum pot si cum vreau. Altfel as fi fost concediat de mult.
Si pt el e bine sa terminati agonia cat mai repede.
ilona77 spune:
poate ma veti crede nebuna ca imi doresc acest lucru, dar as vrea sa aud de la sotul meu cuvantul divort ... sa vad ce simt atunci ... ideea este ca ultima data cand am avut iar o discutie despre problemele casniciei si faptul ca nu il iubesc mi-a spus ca eu am o problema, ca el nu are nici una si s-a purtat si se poarta cat se poate de firesc, ca si cum nimic nu s-ar intampla. el nu accepta ideea asta si nu cred ca o va accepta-o din ce mi-a spus: "eu sunt multumit cu tine, nu imi trebuie pe altcineva" ... ideea este ca el e atat de sigur ca nu voi pleca niciodata pt ca imi iubesc copilul prea mult pt a-l desparti de tatal sau. oricum el este la serviciu de la 7.30 si ajunge uneori si dupa 18.30 si atunci mananca si se aseaza in fata computerului, mereu are cate ceva de facut si cand ii spun ca trebuie sa mai stea si cu familia spune ca "sunt cu familia, ce conteaza ca sunt la calculator" ...
ca e sau nu o problema de timp si la noi nu stiu ... si nici nu incerc sa imi fac planuri pt ca mi-e frica ... sunt singura si departe.
in ce priveste ideea unui psiholog: mi-am cam dat si eu seama, dar la inceput am spus ca pot trece peste asta singura, apoi cand am aflat care sunt tarifele pe aici 
... in final insa, daca altfel nu se poate, voi apela si la un specialist ... i-am spus si sotului meu sa mergem impreuna la un consilier, dar a refuzat ...
in canada sunt de un an ... de doua luni sotul meu a inteles ca problemele mele sunt reale si nu mofturi
numai_eu spune:
Probabil nu sunt cea mai in masura sa-ti dau sfaturi, dar ma recunosc in multe din afirmatiile tale. Si eu dadeam vina pe sotul meu pentru tot, ma indoiam ca-l mai iubesc, ajunsesem sa ma intreb ca si tine daca l-am iubit de fapt vreodata, cuvantul divort era asa de des prezent in vocabularul meu, si voiam sa-l aud si pe el spunand acelasi lucru. Dar cand il spunea deveneam o avalansa de reprosuri cum ca lui nu ii pasa de mine si de casnicia noastra. Tot ceea ce facea nu era bine, credeam ca o facea doar pentru el. Si asa am ajuns sa-l insel, stupid, fara nici un scop, fara sa ma gandesc, pur si simplu sa fac rau. Si cat rau am facut, si nu numai lui, ci in primul rand mie. Si cat mi-as dori acum sa fi fost un pic mai deschisa, sa vorbesc cu el, sa accept ca problema e la mine, sa merg la psiholog. Merg acum si constat ca intr-adevar problema era la mine, dar din pacate este probabil prea tarziu. Nu spun ca tu o sa ajungi sa-ti inseli sotul, nu stiu daca este acceasi situatie, dar ma recunosc in multe din afirmatiile tale si pot sa spun ca problema este si la tine. Mergi la psiholog daca ai posibilitatea, o sa vezi ca o sa te simti mai bine si poate chiar ai sanse sa-ti salvezi relatia inainte de a fi prea tarziu.
adimercedes spune:
quote:
Originally posted by ilona77
poate ma veti crede nebuna ca imi doresc acest lucru, dar as vrea sa aud de la sotul meu cuvantul divort ... sa vad ce simt atunci ... ideea este ca ultima data cand am avut iar o discutie despre problemele casniciei si faptul ca nu il iubesc mi-a spus ca eu am o problema, ca el nu are nici una si s-a purtat si se poarta cat se poate de firesc, ca si cum nimic nu s-ar intampla. el nu accepta ideea asta si nu cred ca o va accepta-o din ce mi-a spus: "eu sunt multumit cu tine, nu imi trebuie pe altcineva" ... ideea este ca el e atat de sigur ca nu voi pleca niciodata pt ca imi iubesc copilul prea mult pt a-l desparti de tatal sau. oricum el este la serviciu de la 7.30 si ajunge uneori si dupa 18.30 si atunci mananca si se aseaza in fata computerului, mereu are cate ceva de facut si cand ii spun ca trebuie sa mai stea si cu familia spune ca "sunt cu familia, ce conteaza ca sunt la calculator" ...
ca e sau nu o problema de timp si la noi nu stiu ... si nici nu incerc sa imi fac planuri pt ca mi-e frica ... sunt singura si departe.
in ce priveste ideea unui psiholog: mi-am cam dat si eu seama, dar la inceput am spus ca pot trece peste asta singura, apoi cand am aflat care sunt tarifele pe aici
in canada sunt de un an ... de doua luni sotul meu a inteles ca problemele mele sunt reale si nu mofturi
O fi bine in Rai, dar cele mai interesante persoane nu ajung acolo. (Nietzsche)
Stiu ca banii pot fi o problema, insa poti sa te interesezi la ceva oficiu de Transcultural affairs si ei au acolo psihologi. Poate gasesti chiar pe cineva roman, care sa iti inteleaga pasul si sa poata sa te ghideze in cunostinta de cauza. Stiu ca un numar de sedinte e gratuit, in fucntie de nevoi. Poate fetele din Canada te pot ajuta cu mai multe informatii in acest sens.
Mult succes.
"The pessimist may be right in the long run, but the optimist has a better time during the trip."
lily spune:
Draga ilona 
E greu sa scrii despre ce te doare si sa accepti ca nu intotdeauna poti avea dreptate. Unele decizii ale noastre sint luate pt ca asa consideram ca e cel mai bine, inntr-un anume moment. desogur, ca dupa niste ani ele pot parea eronate, ne pot aduce disconfort, temeri etc.
Destinul il construim singuri, nu stim dinainte ce va fi, abia dupa aceea aflam ...
Daca ai fi singura, necasatorita crezi ca ar fi mai bine? Mult timp nu am dorit sa ma marit pt ca stiam ca nu e usor, casatoria implica raspunderi nu gluma! De ceva timp (la indemnul altora mai mult) am cautat pe cineva inclusiv la rubrici de matrimoniale. Inca nu am gasit ce cautam...sau poate am prea mari pretentii...
Cu un barbat te poti intelege f bine 1 luna, 2, 3...dar cind ajungi sa traiesti zi de zi intervin multe 'frecushuri' care erodeaza relatia. Apar alte femei la care el se uita luuung sau barbati cu care poate ai dori sa iesi, sau tu vrei sa vezi un film si el nu , sau el iese la o bere si nu te ia si pe tine etc. Am dat niste exemple-desigur ca pot parea copilarii in comparatie cu problemele reale- deces/boala/somaj/tradarea increderii , dar sa stai linga un om fara sa te mai atraga sau sa nu vorbesti cu el despre ce te framinta si sa nu gasesti intelegerea necesara mi se pare cumplit ,f trist.
Oricum un psiholog nu va lua decizii in locul tau .
Sotul tau pare sa te iubeasca. Inainte de a pleca el a ti-a dat sansa sa gasesti pe altcineva, pt ca apoi sa te caute si sa vrea sa plecati impreuna in strainatate, iar tu ai acceptat! De ce spui ca nu il iubesti?
Va trebuie sa gasiti o cale de mijloc. Un copil merita si trebuie sa aiba linga el ambii parinti, in Canada sau in Romania.
rilbuc
Sa ai putere sa treci peste toate acestea si sa iesi invingator din 'agonie'. 
Doar gindul care trece prin inima are putere (H. Miller)
ilona77 spune:
buna,
imi cer scuze pt ca nu am mai raspuns, dar am inceput cursurile si am mai putin timp acum la dispozitie de a intra pe net si a mai citi pe forum. va multumesc inca o data pt sfaturi si pt intelegere.
relatia cu sotul meu a inceput putin sa se schimbe de o saptamana jumatate incoace, in sensul ca pana la urma, i-am spus direct si franc ce ma doare si ca vreau sa divortez. spre surprinderea mea el a reactionat super bine, in sensul ca a ingaimat ceva printre dinti, s-a dus la bucatarie, a mancat si apoi a revenit in living si am continuat sa facem ce faceam inainte. seara am dormit fiecare pe bucatica lui de pat, iar dimineata nu am amintit nimic. pe la 10 am intrat pe messenger cu el si atunci am reluat discutia si, tot spre surprinderea mea mi=a spus ca se va schimba si va incerca sa fie asa cum vreau, pt ca si-a dat seama ca ma pierde si ca nu vrea acest lucru. am ramas inmarmurita, nu imi venea sa cred ce spune, apoi i-am spus ca sunt de acord sa mai acordam o sansa casniciei (a spus ca a inceput si el sa inteleaga si sa vada ca avem probleme) insa eu nu il iubesc, el calm mi-a raspuns : "stiu, dar te iubesc eu si nu te pot forta sa ma iubesti, imi ajunge doar ca esti cu mine". a venit acasa seara si ne-am purtat firesc, de parca ziua precedenta nu existase.
ciudat mai este si faptul ca de aceasta data, cand am spus ca vreau sa plec si sa divortam, dupa ce am spus asta m-am simtit atat de libera, parca mi se luase o povara de pe umeri ... in tara ma simteam rau dupa ce pronuntam cuvantul acesta. acum e putin mai liniste, nici eu nu mai am atat de mult timp, iar cand suntem impreuna incercam sa facem ce ne place amandurora. nu stiu cat va tine asta, dar deocamdata e liniste.
nu m-am interesat daca pe aici sunt centre din care amintea alinamercedes, ma voi interesa pt ca mi-ar prinde tare bine.