Voi ati ierta?

dpop spune:

parerea mea e ca e o reactie "barbateasca" cea de a nu spune. adica de obicei barbatii nu spun ... (poate fiindca au mai multa practica? - glumeam)
dar femeile asa sunt ele, mai vorbarete, simt nevoia sa se spovedeasca mai acut.
asa ca nu cred ca e de acuzat faptul ca i-a spus. si apoi, daca afla sotul din alta parte era de 1000 de ori mai dureros.
eu cred ca totusi a facut bine ca i-a spus.
macar acu stii si tu ca nu exista "povestim prieteneste" pe internet intre un barbat si o femeie.
si daca dragostea dintre voi e puternica, veti trece impreuna peste asta, si norul de care spuneau fetele, cu timpul, se va risipi.
fii optimista!

crini spune:

Nu stiu daca e adevarat ca femeile sunt mai iertatoare. Sotul meu mi-a spus mereu ca el daca mi s-ar intampla dar mi-ar parea rau, m-ar ierta, ca n-are ce sa faca, nu poate trai fara mine. Asta e ce zice, nu stiu daca pus intr-o asemenea situatie ar reactiona intr-adevar asa.
Iti spun si reactia pe care cred ca as avea-o eu.
Inainte sa avem copiii in mod sigur l-as fi parasit. Acum, daca ar fi ceva singular, probabil as ramane cu el, dar atat. Asta din considerente materiale. In suflet nu l-as ierta niciodata. Si n-as mai avea nimic de-a face cu el.

crini spune:

Erai nervoasa, suparata ca a plecat si aveai dreptate.
Puteai sa-l ameninti, sa te duci dupa el, sa tipi ca sa te faci ascultata, dar nu sa te arunci in bratele altuia.
Cum de-ai ajuns sa dormi la el acasa?
Si inca ceva, nu gasesc nimic nobil in faptul ca i-ai spus sotului. Sigur, tie iti pune in pace constiinta, te face sa te vezi sincera, aproape corecta.
In realitate nu ti-ai asumat responsabilitatea pentru ce-ai facut, ai aruncat in spinarea lui luarea unei decizii. 'Eu asta am facut, ti-am spus, nu ma poti acuza ca te-am mintit, depinde de tine daca ramanem sau nu impreuna.'
Daca vroiai intr-adevar sa ramai cu el, nu i-ai fi spus, ai fi trait cu povara asta tu, numai tu.

inca o zi spune:

vreau si eu sa va scriu parerea mea .rog sa tine-ti cont ca e doar parerea mea si nimic mai mult.
daca as fi in locul ei si daca deja as fi gresit, nu i-as fi spus nimic. ai fost suparata,te-ai simtit singura,fara ajutorul lui...ai intrat pe net, asa ai ajuns sa cunosti pe altcineva,ai mers apoi mai departe....trebuia sa tii totul pt tine si sa nu-i spui.stii,in cazuri din acestea e bine sa iti mai ´´omori´´constiinta si sa tii cont ca adevarul poate ucide,in cazul vostru...dragostea.sa stii ca si la multi barbatii se intampla faza din acestea,dar ei sunt mai ´´tacuti´´ si uite asa se uita totul si sotia nu afla nimic....asa trebuia sa procedezi si tu.eu zic ca si daca veti ramane impreuna, e greu ca relatia sa mai redevina cu adevarat trainica.incredera s-a dus si cand ati avea discutii ti-ar reprosa tot timpul ce ai facut.daca il iubesti asa de mult, incearca sa vezi daca exista drum de intoarcere,evident, asta in cazul in care si el vrea sa ramaneti impreuna.daca eu as afla asta despre actalul meu partener,as divorta imediat...nu as ierta, deci...ma gandesc ca si pt sotul tau e greu sa accepte ca a fost tradat!eu iti repet:consider ca cea mai mare greseala a ta a fost ca ai spus,trebuia sa inchzi usa dupa acest eveniment si nu sa te pui sa-i spui lui!!iti doresc mult noroc!!

numai_eu spune:

Va multumesc pentru raspunsuri. Vad ca in ultimele mesaje ideea este ca era mai bine sa nu-i fi spus. Probabil ca faptul ca i-am spus a fost un gest egoist, nu stiu daca am facut-o din razbunare, din sinceritate sau din inconstienta, probabil a fost cate putin din fiecare. Initial am vrut sa-i spun dupa cateva saptamani, dar cand l-am vazut pur si simplu nu suportam sa ma atinga stiind ce am facut. Ma simteam murdara, simteam ca nu merit atentia si dragostea lui. Si i-am spus. Poate de asta a fost si socul asa de mare, pentru ca a fost practic primul lucru pe care l-a aflat dupa o plecare asa de lunga. Stiu ca ceea ce am facut nu o sa uitam niciodata, dar in sufletul meu sper ca o sa ma poata ierta si sa o luam de la capat. Desi vad ca putini sunt cei care ar ierta. Sper ca timpul sa le rezolve pe toate intr-un fel sau altul.

Elise spune:

Ba sa stii ca mie mie se pare un gest binevenit ca i-ai spus.
Daca ar fi aflat din alta parte, prima intrebare din mintea lui ar fi fost de cite ori n-ai facut-o, de fapt, si el n-a aflat....

Incearca sa-i dai timp sa se obisnuiasca cu ideea.
Acum bineinteles ca reactioneaza la soc... dar socul trece.
Si dupa ce trece o sa vedeti ce a mai ramas.

Cred ca e important sa isi dea seama ca are si el o parte de vina.
Sint persoane care suporta despartirea, altele care nu.
Tu nu o suportai si i-ai spus.

Nu spun ca ai avut dreptate sa te culci cu primul venit - in primul rind, eu nu mi-as fi facut MIE asta, nu lui - dar asta e, acum deja ai facut-o, si una din cauze, daca nu principala, era ca te simteai SINGURA.

Elise

Ely_S spune:

Eu cred ca intr-un fel este bine ca ai recunoscut insa motivul pentru care ai recunoscut ar trebui sa fie acela ca iti pare foarte rau, ca nu ai vrut sa-l faci sa sufere etc. si nu acela de a nu te mai simti cu musca pe caciula.Este foarte important pt ca daca motivul pt care ai recunoscut este acela de a nu te mai simti cu musca pe caciula (dar sa fi sincera cu tine in momentul in care te gandesti care de fapt a fost motivul) parerea mea este ca nu-l mai iubesti si ca relatia nu prea mai are viitor.
Eu mai consider o problema faptul ca tu ai cedat asa usor..adica daca voi nu ati mai avut pana atunci alte certuri,el se purta ok,te respecta,nu aveai ce sa-i reprosezi,incerca sa faca totul ca relatia sa mearga insa a aparut aceasta plecare care probabil intr-un fel sau altul a fost obligatorie(l-au trimis cu serviciul etc.) atunci 90% e vina ta.Probabil ca ai vrut sa te razbuni,nu ai avut incredere in el,probabil ca te-ai gandit ca pe parcursul perioadei cat el a fost plecat si el te-a inselat si ai clacat si ai facut toata chestia asta ca o razbunare la gandul ca,cat el a fost plecat sigur si el te-a inselat...desi el totusi nu a facut chestia asta si poate nici n-a gandit-o.Eu asa cred.
As vrea sa te intreb si eu ceva:cati ani ai(si sotul),ce zodie esti,de cat timp sunteti impreuna si de cat timp casatoriti.Nu esti obligata sa-mi raspunzi.
Daca el va putea trece peste...e greu de zis...depinde foarte mult de el,de sentimentele pe care le avea(sau poate le mai are in continuare,dar in momentul asta sunt foarte ranite),de legatura care era intre voi...asta umai tu poti sa apreciezi...pt ca singura persoana care stie cu adevarat cum stau lucrurile de fapt,e EL.Trebuie sa-i lasi putin spatiu sa se linisteasca,sa se gandeasca si sa ia o decizie.
Este posibil sa te ierte dar va fi destul de greu sa uite...dar cu timpul daca reusesti sa-l faci sa aibe incredere in tine si ii arati ca-l iubesti cu adevarat cred ca sunt sanse destul de mari ca lucurile intr-un final sa fie ok.

Eu as vrea sa va pun la toti cei care ati raspuns pana acum o intrebare: din cauza faptului ca a avut relatii sexuale cu acel tip fapta este asa greu de uitat si de iertat?Daca s-ar fi oprit la cateva intalniri si saruturi ar fi fost altfel?
As vrea sa discutam putin si acest aspect daca doriti.Pt ca eu personal cred ca influrenteaza destul de mult.

Elise spune:

quote:

---

Originally posted by Ely_S

Eu as vrea sa va pun la toti cei care ati raspuns pana acum o intrebare: din cauza faptului ca a avut relatii sexuale cu acel tip fapta este asa greu de uitat si de iertat?Daca s-ar fi oprit la cateva intalniri si saruturi ar fi fost altfel?
As vrea sa discutam putin si acest aspect daca doriti.Pt ca eu personal cred ca influrenteaza destul de mult.

Ely_S

---

Ely, tradarea are in primul rind (si poate cel mai important) o componenta psihologica.

Eu m-as simti la fel de tradata si devastata si daca sotul meu ar iubi, pur si simplu, o alta femeie.
Nici macar n-ar fi obligatoriu sa o atinga.
Adica daca el e topit dupa ea, si ea il respinge, inseamna ca imi e mie fidel ?!
Si pot sa traiesc linistita si fericita langa el?

Pe de alta parte, eu gindesc asa ca femeie.
Pentru barbati, sexul e mult mai important, ca si simbol.
Pentru ei, chiar cred ca, da, conteaza, daca in final a facut-o sau nu.

Elise

Rallu spune:

Mie nu mi se pare ca femeile sunt mai iertatoare. Chiar deloc.
Totul depinde de parteneri, de firea lor si, mai ales, de sentimentele lor.
Parerea mea e ca ar trebui sa-i dai sotului un pic de timp ca sa-si limpezeasca mintea si inima.
Acum vorbeste numai durerea si socul. Cand acestea se vor mai atenua isi va da si el seama ce drum vrea sa urmeze.

Am vorbit si eu cu partenerul candva despre ivirea unei asemenea situatii (ipotetic).

Concluzia:
- el - nu stia daca m-ar ierta (de uitat nu putea fi vorba). Mi-a zis ca depinde foarte mult de cea ar mai fi simtit pt. mine in acel moment (ca si la sotul tau - daca a disparut brusc dragostea).
Totusi, daca ar fi ajuns la concluzia ca ma iubeste suficient de mult pt. a nu renunta la mine, m-ar fi iertat si ar fi ingropat incidentul definitiv.
M-am mirat la faza cu ingropatul.
A zis ca din momentul in care m-ar ierta nimeni (nici eu, nici el) nu ar mai avea voie sa vorbeasca despre asta vreodata.
Ma rog...cel putin asta zice el acum.

- eu - la mine n-au fost atat de multe filozofeli...nu l-as fi iertat si as fi plecat imediat ce terminam de impachetat.

17 iunie 2006
Diverse pentru nunta, Au inceput pregatirile

"Nu conteaza ce ti se intampla in viata ci conteaza cum reactionezi la tot ceea ce ti se intampla."

pinquleasa spune:

as inchide ochii poate la ori ce greseala ,dar daca aflu ca am fost inselata la mine cale de intoarcere nu mai este ...si cred ca da....dragoastea ar dispare pe loc.Nu as face asa ceva , intr-o casnicie sunt si suisuri si cobarasuri ,vin si timpuri in care partenerii se mai instraineaza unul de celalant ...mai sunt momente in care te simti neinteles ,neapreciat la adevarata ta valoare (poate), dezamagit,dar cu toate astea trebuie sa gasesti o cale care sa te tina unit.Nu cred ,cautand toate astea in alta parte te va face fericit(poate pe moment) dar urmarile sunt dezastruase!! Le vezi singura,acum!!