Cum sa rezist?
Raspunsuri - Pagina 2
alma spune:
Si eu sunt in aceeasi dispozitie de vreo 2 zile, am iesit aseara cu o prietena si mi-am zarit fostul sot, nici macar nu m-a salutat. Azi am fost intoarsa, nu pentru ca nu m-a salutat, ci pentru ca imi fac procese de constiinta ca n-am luptat de-ajuns pentru familia noastra. Stiu ca e de vina vremea asta friguroasa, faptul ca ies rar din casa, copilul e nervos cateodata, ii e dor de taica-su si eu nu stiu ce sa mai fac si cum sa ma mai adun.
Sper sa-mi treaca repede, nu-mi place cand am cate o pasa din asta proasta.
Te pup si capul sus! Nu esti singura, il ai pe cel mic si ai DC-ul! 
http://community.webshots.com/user/freediaro
daniella4 spune:
Ai cu siguranta o depresie, iar vremea de afara nu ajuta pe nimeni.
Trebuie sa-ti bagi in cap ca NU ESTI TU VINOVATA si sa incerci sa-ti stabilesti prioritatile, incercand ca la serviciu sa te gandesti DOAR la ceea ce faci acolo, acasa doar la copil si la timpul vostru liber, si foarte important, nu uita de tine. Gaseste ceva care sa fie "fondanta zilei" ...sau macar a saptamanii.
Noi suntem oricum alaturi de tine. 
Curaj si Pupici
Daniella, mama lu'Alexis
sorinsonia spune:
Teoretic aveti dreptate, stiu ca trebuie sa fiu mai calma, mai relaxata, ca oricat as vrea eu sa am un copil super cuminte, nu se poate. Noroc ca il duce scoala saptamanal la spectacole ca eu nu as avea timp.
Voi incerca sa am grija de mine, astept vacanta sa-l duc la parinti si sa ies prin magazine sa-mi cumpar niste haine (de regula cand bantui magazinele sfarsesc prin a cumpara cate ceva pt. copil - macar niste sosete daca nu am bani mai multi).
Va multumesc pt. sprijin si pt. sfaturi si voi incerca sa tin cont de ele. Mai vorbim. Va pup.
brendamitran spune:
Vezi? Deja e un inceput bun felul cum ai inceput sa gindesti
BRENDA
"Lumea nu-i decit un Nicaieri universal.De aceea n-ai unde sa te duci niciodata."(Cioran)
http://community.webshots.com/user/brendamitran
minune2003 spune:
Mie mi-au ajutat foarte mult rugaciunile la Isus si la Fecioara Maria. Sint si eu singura cu un baiat si am inceput sa ma descurc mult mai bine de cind ma tot rog. Mai mult decit atit mi-am dat seama in cele din urma ca un barbat nu iti este de ajutor decit atunci cind este si el interesat sa fie cit mai util intr-o relatie, altfel nu e decit o persoana care te trage in jos adica "o grija in plus".Eu am devenit credincioasa dupa ani de suferinta in care nu mai iesea nimic cum trebuie. Si asa am inceput, din disperare sa tin post la Sf. Anton,martea, si anume n-am mincat de dulce. Din prima joi au inceput"minunile" pentru ca am trait realmnete asa ceva. Ss stiti dragii mei romani din toata lumea ca DUMNEZEU NU LASA PE NIMENI!javascript:insertsmilie('')
Mirunaa spune:
Sonia, sa stii ca nu numai tu (o mama singura) treci prin starile astea.Nu-i suficient sa ai un sot alaturi ca sa nu te simti singura.
Si eu sunt repezita cu ai mei copii, nici eu n-am timp sa ma ocup de lectiile fetitei(saracuta, stie ca daca vine la mine cu o problema de matematica nu prea are sprijin si asta pentru ca cel mic vine repede si spune ca "E mamica mea"...)
Nici eu n-am o sanatate de invidiat si chiar daca ii spun sotului ca nu ma simt prea bine nu ma ajuta cu nimic.
Eu cand trec prin momente grele ma duc la un salon de infrumusetare.In limita bugetului(care nu-i chiar bun) imi fac manichiura sau pedichiura, ma pensez sau imi fac un masaj facial....Asta numai pentru mine....
Ai grija de tine!
Toate cele bune!
iullia spune:
Nu te-ai saturat, vrei doar un moment pt tine, dar nu-ti vine sa ti-l acorzi, crezand ca-i rapesti copilului tau din ceea ce i se cuvine.
Sunt pe lumea asta mult mai multi copii, cu doi parinti, care sunt mult mai singuri decat al tau.
In primul rand, inceteaza sa te autoinvinovatesti, nu e vina ta ca esti singura cu copilul.
Tu si copilul tau meritati tot ce este mai bun pe lumea asta.
Fruntea sus.
sorinsonia spune:
Iulia, ai dreptate, nu e vina mea ca cc copilul sta singur, dar de cand am divortat sunt intr-o permanenta lupta cu viata si greutatile ei, din care trebuie sa ies invingatoare.
Momente pentru mine....nu prea sunt. Doar in vacante cand il conving sa mai stea pe la parinti, dar si atunci gasesc: facturi de platit, cu respectivele cozi, cumparaturi de facut pentru casa sau chiar pentru parinti.
Dar noi sa fim sanatosi, nu?
Astept primavara poate aduce ceva bun in viata mea.
Va pup si va multumesc ca sunteti alaturi de mine.
malla spune:
Cred ca fetele ti-au dat niste sfaturi folositoare...
Incearca si te apropie mai mult de Dumnezeu si vorbeste cat de mult poti cu El. Nu te lasa prada deznadejdii... Gandeste-te ca to0ate acestea sunt niste stari trecatoare dar ca in final TU vei invinge! Toti trecem prin stari mai grele sau mai putin grele, dar indiferent cat de rau ne simtim nu trebuie sa ne lasam! Chiar daca suntem trantiti jos la pamant nu suntem invinsi, chiar daca suntem batuti de soarta, totusi nu suntem singuri... Exista un Dumnezeu la care putem merge in orice ceas al zilei si sa il rugam sa ne de-a putere sa ne ridicam... Cu Dumnezeu, vom invinge!
Te pup si scrie-ti starile aici, ca vei gasi suflete adevarate care te vor sprijini! Dar nu uita: Cel ce te poate ajuta este numai Dumnezeu!
Sunt alaturi de tine in rugaciune!!!
adriana
Raluca Olteanu spune:
Iti inteleg starea de deprimare prin care treci, dar gandeste-te ca trebuie sa privesti viitorul cu optimism pentru ca ai pentru ce trai sau pentru cine.
Am trecut prin aceleasi stari pe care le parcurge o femeie divortata cu un copil alaturi care depinde in totalitate de ea si care avand o varsta prea frageda nu intelegea ce se petrece in jurul lui, si de ce decorul casei s-a schimbat, iar aceasta capata rezonanta atunci cand vorbim mai tare.
Dar, pentru mine a contat foarte mult ca disparuse mediul ostil in care imi crestea copilul, certurile neincetate, diversele obiecte care erau trantite si mai ales bataia pe care o lua acest copil de doar 1 an.
Am privit cu optimism in ziua in care a inchis usa in urma lui si cu o privire malitioasa mi-a reamintit ca voi recurge la prostitutie ca sa pot sa-mi cresc copilul.Si? Ce daca , daca va trebui, o voi face, mi-am zis in sinea mea.
Dar nu a fost asa, viata mea actuala, este diametral opusa viitorului sumbru pe care mi-l prezicea el. Am intalnit un barbat extraordinar cu care sunt de 2 ani, am o slujba f buna cu un salariu pe masura, iar el....este la pamant. Intotdeauna am crezut in Dumnezeu, dar in cazul meu, el chiar si-a facut simtita prezenta.
Am incercat sa uit casnicia de care am avut parte, in mare masura pentru ca am vrut sa-l uit pe el, dar singurele sentimente pe care le am sunt de ura si de repulsie. Si, din cate ma cunosc, sincer, ele nu vor dispare niciodata.
Uneori, stau si ma intreb daca fiica mea ar trebui sa stie din ce cauza am facut acest pas, de a ma desparti de tatal ei. In sinea mea imi spun ca da, ii voi spune in detaliu tot, dar oare nu as putea sa-i frang sufletul? 