Gelozia unei mame de baiat
Raspunsuri - Pagina 2
adrienne12 spune:
Casandra eu nu cred ca sint dura, sint numai realista. Asta e mentalitatea in Ro sa fii aproape de copil sa te ingrijeasca copilul?! Ei bine, aici nu e chiar asa pt. ca parintii si copiii stau departe unii de altii. Aici se practica solutia cu nursing home sau daca batrinii sint in putere si traiesc singuri au device-ul acela de care am pomenit, pe care trebuie numai sa apese si vine ambulanta.Dar stii exista parinti si parinti. Sint unii care nu cer nimic de la copii, care nu accepta ajutorul copiilor indiferent cit de mult ar avea nevoie de el si indiferent, care spun copilului cind suna ca sint bine mersi chiar daca au probleme (ex. parintii mei care si cind vin aici se gindesc saracii tot ce sa-mi cumpere mie, tot ce am eu nevoie, in timp ce eu nu mai stiu ca sa fac pt. ei) si parinti care considera ca li se cuvine, care cer lucururi imposibile de la copii (ex. ac. femeie sau mai erau discutii pe forum cu soacre care au pretentii absurde, gen sa aiba ultimul model de fier de calcat etc).Toti parintii prietenilor mei romani care au venit din Ro au declarat ca e frumos, le place dar nu ar putea trai aici. Motivul? La o virsta de peste 65 ani au acasa prieteni, tabieturi, rude, amintiri... o viata intreaga. Si ca nu mai sint tineri, au probleme de sanatate si nu se mai simt in stare sa ia viata de la capat. Aici s-au simtit ca in cusca, incapabili sa se uite macar la tv. Si eu i-am intrebat pe ai mei (in virsta de 65 si 67) daca vor sa vina aici definitiv. Mi-au zis ca nu si mi-au invocat acelasi motiv. Mi-au zis ca vin cu placere in vizita dar ca sa le fac cetatenie nu... ca eu le am pe ale mele ca nu mai imi trebuie doi batrini pe cap sa ma siciie etc... din cauza asta nici nu vor sa stea prea mult cind vin in vizita si iti jur ca nu mi-au cerut niciodata nimic, si a trebui sa insist sa le cumpar cite ceva sau le-am cumparat pur si simplu si le-am facut surpriza. Vezi diferenta de mentalitate? De-asta in raspunsul meu initial nici nu mi-am imaginat ca o persoana atit de in virsta ar putea veni aici definitiv, de buna voie si nu luat pe sus, de copil...Apoi iti garantez ca daca copilul isi iubeste parintele (cum e si normal) va face totul pt. ca parintelui sa ii fie bine. Dar stii vorba aia, be nice to your kids because they'll choose your nursing home...
Laura Takacs spune:
De acord cu Adrienne. Femeia nu a plecat din tara "dupa fiul ei" a plecat pt ca fiul ei s-a simtit vinovat s-o lase singura acolo. Nu multi sunt asa. Soacra mea e singura in Ro, dar va pot spune ca nu avem planuri s-o aducem aici. O ajutam financiar, si cam atat. Ai mei au trait aici aproape 20 de ani, iar de trei ani s-au intors in Ro, nu au 50 si nici 60 de ani, sunt si ei up there in varsta. Daca ai bani in Ro nu mori de foame si nici pe drumuri nu ajungi. Ba dimpotriva, ca pensionar traiesti mai bine decat aici. Nu numai dpdv financiar, dar si social.
Trimiterea ei in Ro mi se pare cea mai potrivita solutie. Nu se poate sa nu aiba mai multi cunoscuti decat aici, nu se poate cu banii trimisi de ei, si sunt convinsa ca o vor ajuta, sa nu traiasca.
Macrina spune:
Da, asa e! Dupa cum au zis si Laura si Adrienne. Ea nu mai este normala si sentimentele pe care le are pentru fiul/familia ei nu sunt normale. Nu sunt sentimentele unei mame care-si iubeste puiul mai presus de orice. Tocmai aici sta hazardul acestei situatii.. O mama care nu-si mai iubeste fiul si care lupta impotriva lui.
Eu vreu sa stiu CUM sa procedez cu o asemenea persoana.
Adica unde se termina, fratilor, datoria fiului catre mama?????? Este vreo limita? Sau trebuie sa suportam orice/oricat in ideea ca una din porunci este sa-ti respecti parintii si ca ei te-au facut/crescut si le esti dator???
Nu ma intelegeti gresit.. eu sunt mama, de cand am copii stiu cat de greu este sa ii cresti, nopti nedormite, nervi mancati, frustrari legate de faptul ca trebuie sa te uiti pe tine ca persoana si sa te pui in slujba copiilor, sa uiti de tine si sa dai totul pentru copii tai.... deci stiu ce face un parinte pentru copilul lui, dar totusi.... noi suntem o familie roasa de grija lui mamaie.
Tatal acestei familii are un gol in stomac cand i se aduce aminte de mama lui. Situatia noastra finanicara sta cu un picior in groapa, toate pentru ca mama refuza sa ne accepte si s-a pus contra noastra... Pentru ca fiul refuza sa se gandeasca ca mama lui e bolnava si ne face rau.
Eu nu-l blamez pe sotul meu, il inteleg, e un suflet milos, se teme de pedeapsa lui Dumnezeu... dar este atat de greu de tratat un asemenea caz...
Acum iar m-am resemnat. Imi dau seama ca nu putem face nimic, va trebui s-o suportam, sa incercam s-o intelegem, s-o iubim, pentru ca nu e ea cea care ne chinuie, poate boala ei ii dicteaza acum viata, nu sufletul ei..
Poate ca in termeni religiosi e posedata, si noi va trebui sa ne platim niste pacate si sa incercam sa devenim niste crestini .. asa.. acceptand-o si intelegand-o... nu stiu cum...
Laura Takacs spune:
Macrina, cred ca esti constienta ca femeia nu se mai face bine. Mie mi pare ciudat ca ea sta in casa sotului, ma rog a voastra ca e si a ta (daca locuiti intr-un community property state, tu ai dreptul la jumate), chiar daca a luat-o numai el si nu invers, voi in casa si ea in de ex subsidized housing, ca pt batrani se da. Banuiesc ca primeste si cei $400 sau cat o mai fii welfare pt batrani in ziua de azi. Nu prea inteleg de unde are ea $10,000 sa intenteze proces, dar asta poate o stii tu.
Eu cred ca mintea ei se deterioreaza pe zi ce trece, si nu mai aveti ce-i face. Nu stiu care e atitudinea sotului tau fata de ea, pe langa ca se simte vinovat si stresat de ea. Eu iti spun ce ar face un american in situatia voastra. Ar pune-o pur si simplu intr-un assisted living si acolo ar "inchina-o". Acolo are de toate, mai putin pe voi. Nu stiu daca pe sotul tau il lasa inima sa faca asta, dar e o alternativa.
adrienne12 spune:
Laura, iti spun din sursa sigura ca assisted living/nursing home e f. scump pt. ca daca stai sa te gindesti e normal: pe linga cazare si masa mai au si personal medical. Costa cam cit un mortgage pt. o casa sanatoasa.... Americanii care procedeaza asa de regula au muncit o viata in tara asta si au un 401k, pension plans, savings + social security si/sau reverse mortgage. Aceasta batrina nu are decit social security care e citeva sute si nici nu vorbeste limba. Nu s-ar intelege nici cu personalul medical nici sa-si faca prieteni nu ar putea.
Principesa spune:
Macrina, in opinia mea problema este: ca fiul refuza sa se gandeasca ca mama lui e bolnava si ne face rau. Dincolo de dificultatile financiare asta te loveste pe tine, nu ea direct ci modul in care traieste sotul tau situatia si faptul ca nu ii poate face fata intr-o maniera confortabila pentru voi. Intre ei este o relatie patologica pe care o intretin amandoi. Nu se putea ajunge asa departe fara aportul ambilor.
Deci prima sugestie ar fi ca sotul sa gaseasca o modalitate, asistata sau nu de a iesi din acest cerc vicios, de a se delimita in relatia cu mama lui care nu este normal sa interfereze cu relatia cu tine.
"Acum iar m-am resemnat. Imi dau seama ca nu putem face nimic, va trebui s-o suportam, sa incercam s-o intelegem, s-o iubim, pentru ca nu e ea cea care ne chinuie, poate boala ei ii dicteaza acum viata, nu sufletul ei..
Poate ca in termeni religiosi e posedata, si noi va trebui sa ne platim niste pacate si sa incercam sa devenim niste crestini .. asa.. acceptand-o si intelegand-o... nu stiu cum...".
Acest tip de gandire poate si el fi inlocuit. Din mai multe considerente atat psihologice cat si religioase. Ea nu este lipsita de discernamant ci doar de iubire si de empatie. Iar daca voi vreti sa faceti niste penitente poate gasiti niste modalitati mai adecvate. Pentru ca un bun crestin pe langa iubire mai trebuie sa fie inzestrat si cu tarie.
A vedea situatia ca pe o fapta crestineasca mi se pare o denaturare a esentei crestinismului care nu este o cale de rationalizare a neputintei de a pune limite si a vinovatiei.
A doua sugestie ar fi deci de a vorbi si cu un preot pentru a dobandi o perspectiva corecta si din punct de vedere teologic asupra dinamicii interpersonale.
Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura
Mica-mica spune:
Nu se va schimba niciodata.
Soacra mea are 55 ani, orice as face nu este bine, in special eu, la sotul meu se mai accepta scapari, dar eu "nu am voie", iar daca sotul meu incearca sa-mi dea dreptate si nu-i da ei , replica cea mai dura pe care o da e "de-ar fii trait tatal tau, nu mai faceai tu asa..". iar acesta e punctul sensibil la care sotul meu cedeaza si ea il exploateaza cu o duritate extrema.Sotul ei a murit in urma cu 6 ani si eu cred ca nu si-a revenit in urma socului.Eu sunt cea care"i-am furat copilul, centrul universului ei ".
Am inceput sa aplicam tactica "mai rarut ca-i mai dragut" ( cu toate ca stam la 2 blocuri distanta ), iar eu sa ma duc in vizita la ea ( numai cu sotul meu ca singura am spus ca nu mai calc) doar sambata si duminica , sa o intreb de sanatate iar sotul meu trebuie sa o sune zilnic, sa vada ce face..." sa nu o uite" -teama ei cea mai mare.
Nu scapa niciodat ocazia sa nu-mi spuna "ce baiat bun am luat" ( suntem casatoriti de 4 ani ) de parca eu as fi fost cine stie ce poama 
.
Sotul meu nu mai stie cum sa procedeze, este la mijloc , intre ciocan si nicovala. I-mi spune ca ea este bolnava si sa nu mai pun la inima tot,ca nu are ce sa-i faca iar eu sunt mai tanara si sa-i trec cu vederea rautatile.
Parca tot ce e pornit din partea ei privesc cu suspiciune si incerc sa ma departez cat mai mult, sa nu mai fiu atat de afectata psihic, dar e destul de greu.
nepotzica spune:
serios vorbind, nu am priceput niciodata de ce femeile astea care au baiezti (lasatzi, ca si io am
), odata ce raman vaduve nu stiu cum sa faca sa-shi bage coada, sa fitiligeasca si sa strice casnicia respectivului fiu.
cat au barbatzi, stau bine-mersi, mai scapa un porumbel veninos asaaaaaaaaaaa, da' mai rarutz. Neneeeeeeeeeeeeeeee, daca au ramas vaduve, fatalitate! cred ca asteapta sa inlocuiasca fiul pe sotzul decedat, telefoane, vizite, vaicareli, numai ca nu-l cheama in pat, zau!!!
ma rog sa ma tzina cu mintea intreaga Dumnezeu si Maica Domnului, sa nu ajung sa-mi vad copilul nefericit, cu o viatza de familie jalnica ca am sau n-am eu barbat!!!!!
Laura Takacs spune:
Nu-i o regula, ma refer la mamele de baieti care raman vaduve. Soacra-mea e vaduva de un an, dar atata vreme cat ii trimitem bani e ok. Nu se vaicare, nu da telefoane aiurea (decat ocazional sambata la ora 6:00 dimineata ). Poate daca sotul meu ar fii mai mamos, si atitudinea ei ar fii alta. Dar de la bun inceput i-a zis ca viata lui e numai a lui si a familiei lui, si nimeni nu are de ce sa se amestece. Vizitele ei sunt scurte, de cel mult o luna, si suntem in termeni civilizati. Asa cum zicea cineva mai sus, mai rarutz ca-i mai dragutz.
try spune:
quote:
Adica unde se termina, fratilor, datoria fiului catre mama?????? Este vreo limita? Sau trebuie sa suportam orice/oricat in ideea ca una din porunci este sa-ti respecti parintii si ca ei te-au facut/crescut si le esti dator???
Porunca sa-ti respecti parintii? Respectul se castiga, nu se impune. Respectul se cultiva nu se cere la alimentara din colt contra cost.
Incetati cu datoria copilului fata de parinti. Copilul nu are nici o obligatie fatza de parinti, nimic in plus fatza de obligatiile pe care le are fatza de orice cetatean/persoana din jurul lui. In schimb parintii au obligatii fatza de copii pe care i-au adus pe lume. Este o relatie care trebuie sa functioneze one-way, dragilor. Acesti copii nu au cerut sa vina pe lume, noi am cerut sa-i avem, ca urmare avem toate responsabilitatile fata de ei. Iar daca nu am cerut noi sa vina ei pe lume si au sosit intamplator, tot avem toate obligatiile fatza de ei pentru ca eram maturi si responsabili si stiam ce facem si ce riscuri ne asumam.
Daca insa copilul considera in vreun fel ca trebuie sa-si sprijine/ingrijeasca parintii la batranete, foarte bine, meritul e-al lui, insa un parinte nu trebuie sa vina niciodata sa pretinda unui copil ca are responsabilitati/datorii fata de ei. Indiferent de varsta copilului, parintele este cel care are toate datoriile fatza de el si nu the other way around.
Astea cu datoriile copiilor fatza de parinti sunt gaselnitele parintilor speriati de batranete si de viitorul lor.
Am mai spus-o si cu alte ocazii si-o mai spun odata: toti parintii care vin si cer socoteala copiilor lor pentru cat de mult sau greu i-au ingrijit, pentru cat de mult s-au dedicat lor si care cer acum rascumparari (de diverse naturi) sa nu uite ca ei si-au primit rasplata si inca si-o mai primesc cu varf si indesat. Trebuie doar sa stie unde s-o caute. Rasplata sta in bucuria care le-a fost oferita prin simpla prezenta acopilului in viatza lor, tot rasplata se numesc si miile de zambete care ne-au fost smulse de acesti copii, fruntile pe care ni le-au descretit cand am dat cu ochii de ei. Dragostea pe care am simtit-o in sufletele noastre, asta nu-i tot o rasplata?!?!?! Si odata ajunsi mari, la casa lor, rasplata e si bucuria de a-i vedea sanatosi, buni si la locul lor, rasplata e si bucuria pe care o simte un parinte devenit bunic si asa mai departe. Pe-astea cine le contorizeaza? Pe-astea de ce nu le socoteste nimeni? De ce nu punem in balanta decat truda, oboseala, noptile nedormite, grijile de maine? Oare fara acesti copii nu am fi trudit, nu am fi obosit, nu am fi facut nopti albe de griji? Ba da. Insa mai putin. Dar si bucuria vietii ne-ar fi fost mai mica.
Asa ca eu una nu mai vreau sa aud de obligatiile copilului fatza de parintele lui. Daca din sufletul meu izvoraste dorinta de a-mi ingriji parintele este una, dar sa mi se spuna ca am obligatia sa fac asta e cu totul altceva. Iar ca parinte gandesc la fel: daca in sufletul copilului meu va exista vreodata pornirea de a ma ocroti/ingriji la batranete nu pot decat sa am toata stima pentru el, insa nu am sa-i cer niciodata si nici nu am sa astept vreodata de la copilul meu sa faca asta din oficiu.
Mesaju lmeu se vrea mai mult un semnal de alarma pentru noi, parinti incepatori care peste ceva ani vom fi in locul parintilor nostri. Vreau sa nu ajungem sa facem greselile lor si sa ajungem sa punem in stand-by viatza copiilor nostri prin comportamente de genul soacrei Macrinei sau a altora care au povestit pe aici.
Riscam sa devenim dusmanii copiilor nostri in loc sa fim un sprijin pentru ei. Iar puterea exemplului parintelui in fatza copilului lui este valabila si la 80 de ani, nu numai cand copilul e copil.
Alex - 5 Nov. 2004 ......... poze cu noi