fetita de 5 ani ingrijorator de visatoare

buna, fetelor!

fetita mea (are 5 ani fara o luna) este ingrijorator de visatoare, de cascata, de uituca, de imprastiata

poate ca cer eu prea mult de la ea

poate ca este si presiunea afectiva a prezentei fratelei mai mic - 5 luni

cat de mult tact aveti voi in situatii similare?

sunt in impas

L.

Babisa spune:

Cred ca ar trebui sa analizezi mai bine situatie...sa nu cumva sa i dreptate cand spui ca ceri prea multe de la ea.Avand in vedere ca ai un bb de 5 lunisoare (sa iti traiasca ),tu nu iti dai seama ,dar iti pierzi mult mai reperde rabdarea si ii intelegi mult mai greu pe cei din jurul tau ,care nu participa intrutotul la problemele si grutatile tale de zi cu zi...nui este vina ta ,dar nici vina micutei (zic eu).Sora mea care este cu 5 ani mai mare ca mine si acum (la 30 de ani ) ii spune mamei ca a cerut prea mult de la ea si ca nu a simtit copilaria chiar ca un copil si ca s-a maturizat prea devreme...avand in vedere ca a venit si fratele me si eu pe lume,iar mama nu a mai rasfatat-o ca la inceput (cand era ea singurica),ba chiar a pus unele greutati in carca ei ,ne fara sa isi dea seama ca ea e inca prea copila.Sper sa nu intelegi gresit ceea ce ti=am spus,nu vreau sa crezi ca te fac neglijenta...ba din contra te inteleg si te respect pt ca esti in stare sa te escurci cu 2 bb.Ti-am spus asta doar ca sa reflectezi putin asupra situatiei,sa nu cumva sa vina gresala din partea ta...cat daca in final este din partea ei ...asta este,nu te ingrijora,o sa isi revina pe parcurs ,sau poate o sa ramana o visatoare )mai sunt si pers .visatoare,ceea ce nu e chiar atat de rau).
Scuze daca nu m-am exprimat corect dar ma calareste bb
Sanatate

Luana spune:

de multe ori mam gandesc ca este in parte vina mea si a sotului

ai dreptate in ceea ce spui

am trecut si eu prin asta (sunt sora mai mare tot cu 5 ani) si uneoriam senzatie ca se repeta filmul in care juca mama acum 27 de ani ...

nu am de ce sa ma supar

fug ca plange bebe

pa!

vilma spune:

Luana, cat timp petreci tu cu fetita, numai voi doua?

Vilma, Anca (4 ani) si Tudor (1 an si ceva)

monica-elizabet spune:

si eu sunt intr-o situatie similara, am un baietel de 4 ani si 4 luni si o fetitza de 10 luni...si uneori imi dau seama ca nu mai am timp sa stau cu baietelul cel mare asa cum o faceam inainte. inainte sa o am pe cea mica stateam cu el si-i spuneam(fara sa ma enervez) poate de 10 ori hai sa facem "X" lucru si el nu venea sau nu ma asculta...acum poate nu mai am aceeasi rabdare...daca-i zic deja de 2 ori ma cam apuca nervii...as vrea sa fie mai atent, mai ascultator...dar apoi imi dau seama ca si el e mic si incerc sa ma calmez.
de lasat cu cea mica nu cred ca e cazul...
sper din tot sufletul sa simta amandoi cat de mult ii iubesc.
bafta multa si numai bine

monica

http://pg.photos.yahoo.com/ph/hapciu18/my_photos

Luana spune:

in vacanta am gandit multe activitati impreuna si am petrecut 2-3 ore impreuna, doar noi doua, in fiecare zi

peste zi, acum, avem momentul nostru in care citim, decupam, mesterim, plantam flori, gatim prajituri pt. tati, iar seara citim povestea, o traducem, ne propunem sa scriem si noi doua una si mai frumoasa - eu sa scriu povestea, iar ea s-o ilustreze si - bineinteles - tati sa o editeze; incheiem seara cu rugaciunea si pupicii si gata

ne straduim in fiecare zi

revin!

Luana spune:

buna dimineata!
am revenit

Monica,
te inteleg cand spui despre repetatul de 10 ori : si inainte de a se naste bebe, dar si acum, Mirunei ii repet de 5-6-7-8 ori fara nici un efect; parca ploua, parca vorbeste cineva in chineza - nici un semn; atunci strig, o chem la mine si o intreb daca la chemarile anterioare m-a auzit si spune ca da, dar - deh! - era busy la tv, la colorat, la imbracat papusa; admit ca astea sunt treburi vitale la varsta ei, insa uneori am nevoie sa ma auda, uneori e chiar important pt. ea sa reactioneze, pt. ca daca intarzie se pune in pericol; si apoi urasc sa strig la ea; nu ma pot obisnui nici in ruptul capului cu asta;

in urma cu un an ma plangeam mamei si ii ceream sfatul; m-a "linistit" spunandu-mi ca eram la fel, ca ma uitam mereu "dupa porumbei"; imi amintesc de fapt replica tatalui meu, repetata pana pe la 7-8 ani : "Unde te uiti? Tot dupa porumbei?" De ce m-as mai mira, nu?

este 2 sute la suta adevarat ca dupa ce bebe a iesit in lume timpul meu s-a impartit si aproape mereu el este prioritatea, pt. ca este mic, fara aparare si nu poate astepta; nu inseamna ca sunt tot timpul cu el, ci ca merg sa ii raspund lui intai; nu e bine? nu se poate altfel; in acelasi timp, Miruna are mereu ceva extrem de important de comunicat, de aratat, de explicat, de facut; cum as putea sa nu o dezamagesc? nu pot sa spun mereu da! la ceea ce imi cere, nu pot participa tot timpul; ce-ar fi daca nu as face treburile casnice, daca nu l-as ingriji pe Petru, daca as lasa balta ceea ce este de facut intr-o casa; astea se aplica si sotului meu, care ma ajuta atat cat poate atunci cand este acasa. Mirunei ii explic aproape clipa de clipa ce se intampla, o motivez sa participe, o apreciez mereu pt. tot ceea ce face bun. N-am lasat-o in "bezna" nici o clipa de cand am aflat ca vom fi parinti si a doua oara. Ea este o fetita minunata si a inteles in felul ei, dar - cum scriam in primele randuri - este visatoare, cascata, uituca, imprastiata.

Am citit ca ii poti cere unui copilas sa fie ordonat abia dupa 4 ani; nu am insistat mai devreme; cu un an-doi in urma strangeam amandoua creioanele, jucariile, cartile etc., asa, de dragul colaborarii intre generatii, insa acum a devenit conflict intre generatii; de pilda isi aduce tot felul de jucarii, carti etc. in living, iar cand le duce in camera ei o face aruncandu-le din prag, astfel incat la 2 zile e ca dupa potop in camera ei; "de ce, Miruna?" "pai daca e un monstru acolo? sunt in siguranta daca stau la usa." Stiu ca in capsoarele lor este mereu o motivatie puternica pt. ceea ce fac, dar pe mine ma lasa nervii, vorba Monicai.

e mereu cu gandul la printese, draga mica, iar cand trebuie sa plecam la gradinita intra in baie si uita sa mai iasa de acolo, cu toate ca stie ca timpul nu este f. generos cu noi, pt. ca nu vreau sa o trezesc de la 6 sau la 7, pt. ca ea incepe la 8.40 si nu vreau sa plece obosita gata; merg la ea dupa 15 minute, ca sa nu stresez copila, si constat ca nu s-a atins de apa, nu s-a spalat pe dinti si ca vorbeste cu printul ei in oglinda; la masa e la fel; ii amintesc ca tre sa manance de nu's cate ori; si apoi povestea cu imbracatu' ... ' are hainutele pregatite, dar se uita la ele, le admira, comenteaza, le pune sui, ca sa aiba fun,... si se face tarziu si iar ies scantei si uneori o ajut, iar a doua zi nu se mai imbraca singura; asteapta pur si simplu sa o imbrac; si uite asa plecam nauce si in goana la gradinita; la gradinita nu mananca in pauza de masa, ca e prea ocupata sa ii asculte si sa ii observe pe ceilalti copii ...

si exemplele pot continua

de cate ori nu am stat de vorba pe indelete, de cate ori nu i-am citit povesti cu personaje care fac la fel si cu pilde din care sa priceapa cum ar fi bine si de cate zeci de ori nu a promis ca se va stradui; mi-e teama ca devenim stresanti pt ea, dar nici nu putem sa ne facem ca ploua si sa o lasam in pace; cred ca ii lipsesc bunicii si cred ca daca ar veni de la ei rutina asta ar parea mai blanda; vom incerca si asta cat de curand.

voi ce mai spuneti? cum faceti voi?
Astept cu drag sugestiile voastre!

Toamna frumoasa!

L.

monica-elizabet spune:

draga luana, atunci cand scrii tu parca citesc ce am eu in mintela fel patim si noi si eu ajung sa fac eu totul pentru alex ca sa nu mai pierd timpul strigandu-l ...desi stiu ca nu e bine...
si ref bunici...ai mei parinti sunt cu noi aproape toata ziua si tot degeaba...ba parca mai mult...daca nu-limbrac eu stie ca o sa o faca mama
singura sperantza pe care o am este aceea ca o sa mai creasca si o sa-si dea seama cand greseste.
pupici si multa rabdare

monica

http://pg.photos.yahoo.com/ph/hapciu18/my_photos

Principesa spune:

A fost vreodata altfel? Poti sa detaliezi?

Fiecare om este un inger cu o singura aripa si numai imbratisandu-ne unul pe altul putem zbura

Luana spune:

Despre Miru:

si cand era micuta, dar si acum e fericita sa se joace singura timp indelungat;

intotdeauna a fost prietenoasa si i-a primit cu f. multa generozitate pe cei din jur - mici s-au mari - in viata ei

este mereu, de cand o stiu, cu zambetul pe buze; mereu planuieste ceva, cauta ceva

de cand suntem aici (de 2 ani) tanjeste dupa bunici, rude, prieteni,

e nemapomenit de fericita la gradinita, ca sa isi intalneasca prietenii; de fapt stiu ca pana la 3 ani relatiile cu alti copii nu sunt f. importante si nu-s de durata; habar nu am; poate ca-s numai teorii;
in toamna trecuta a inceput sa imi spuna (cand iesea in curte) - "mami, n-am si eu pe cineva ca sa play with!"; ne mutasem iarasi si - printre altele ii lipsea fetita cu care se imprietenise in Toronto si cu care se intalnea zilnic;

Draga mamei! Poate ca si toate schimbarile astea au zapacit-o!

un alt exemplu: cand era mititica nu mergea la ceilalti copilasi din parc pt. a-i imbratisa, asa cum am vazut ca fac altii; doar ii privea jucandu-se, ii saluta si atat; era un pic stanjenita cand ei veneau sa o ia de manuta;

revin curand!

numai bine!

L.

Luana spune:

erata : mici sau mari

nu stiu ce a fost in capul meu cu cratima aia