suport moral pentru papusica

DRagele mele mamici,

Cu toate cunosteti foarte bine povestea papusei, eu o cunosc de multa vreme, pot sa spun ca m-am atasat enorm de mult de a o consider ca o sora si mi-a lipsit atunci cand am nascut si in lunile dupa.
Ceea ce i s-a intamplat inainte si dupa nunta cu ai ei socrii au distrus-o, crede ca este es devina ca va ramane singura cuc, sincer eu numai stiu cum sa ii explic ca este timpul sa mearga inainte sa ridice fruntea sus si sa isi vada de viata ei, are numai 25 de ani si este tanara, e pacat de tineretea ei.
Va cer ajutor pentru ai ridica moralul pentru a o face sa isi revina, eu stiu ca este foarte greu, o inteleg, insa...........
Pentru un idiot nu se merita sa suferi in halul asta, mie imi este foarte teama sa nu isi piarda jobul sau sa faca vreo nebunie, din cate vad eu nimic nu o aduce cu picoarele pe pamant.
Impreuna stiu ca vom reusi
Stiu ca am procedat bine cerandu-va ajutorul, sa ne unim sa o ajutam sa treaca peste hopul asta greu la care viata a supus-o.

Va pupic si va iubesc
Madalina Slavu
madalina@adviser.ro

Andrada spune:

Draga Iulia,
Citesc fiecare mesaj si vad cum suferi din ce in ce mai mult. Se pare ca sint vreo 4 stadii dupa plecarea cuiva drag. Mai intii durerea, apoi negarea, apoi ura si apoi acceptarea. Sint sigura ca foarte curind vei in stare sa ajungi singura la acceptare, dar pina atunci n-ar fi rau sa "ajuti "si tu. Mai intii alunga gindul de la el. Incetul cu incetul. Gind cu gind. Va fi munca multa, dar daca chiar nu merge, asociaza fiecare gind la el, cu cele urite si neplacute care s-au intimplat deja. Concentreaza-te pe altceva, mult mai frumos, si mult mai trainic, un nou hobby (goblen, un pestisor intr-un mic acvariu, munca voluntara), niste prieteni buni. Ceva sa-ti ocupe si timpul si energia. Iesi din tine, si nu lasa gindul la el sa te tintuiasca in fotoliu sau linga telefon. Simti nevoia sa suni, sau te gindesti la el, ia pensula si picteaza. Vorbeste cu familia, prietenii mai mult despre tine. trebuie sa te cunosti mai bine si sa-ti recapeti increderea in tine si in fortele tale. Esti capabila nu numai sa renunti la el dar chiar sa-ti gasesti pe cineva cu care sa poti merge la drum. N-a fost sa fie, si cel mai greu e sa renuntam la cineva nu numai pentru ca il iubim ci pentru ca ne este atit de greu sa spunem ca ne-am inselat, ca nu e ce am crezut. Cu totii vrem sa fim iubiti, avem nevoie de tandrete si de cineva sa ne iubeasca asa cum zicea ala in "jurnalul lui Bridget Jones": exact asa cum sintem. Si cind nu se intimpla, sau cind ne inselam doare. Si acum doare sa recunoastem ca ne-am inselat, ca nu e el, ca mai trebuie sa incercam odata. dar toate astea se intimpla pentru un motiv Iulia draga. Poate undeva nu departe se afla cel pe care il asteptai. Trebuie numai sa-l cunosti. Dar mai intii trebuie sa te accpti pe tine. Sa te iubesti pe tine asa cum esti, exact asa cum esti. Numai atunci si celalat o va face. De multe ori mesajele Floarei de colt (o citesti si tu nu?) imi ramin cu zilele in cap. Si chiar vroiam sa-i raspund astazi, dar o sa o fac chiar aici. Floare de colt vorbeste mereu despre optimismul care ar trebui sa ne insoteasaca orice actiune, despre faptul ca trebuie sa gindim pozitiv tot timpul si ca in final toate astea vor fi rasplatite. M-am gindit zile intregi la ultimul ei mesaj. Si nu stiam ce anume din el persista in memoria mea. Poate faptul ca nu toti oamenii optimisti si pozitivi sint fericiti sau norocosi. Stiam totusi ca nu e asta. Si nu de mult am realizat. Floare de colt nu e norocoasa si fericita pentru ca se imagineaza asa si pac! hocus pocus!i se si intimpla. Nu asa merge. Poate fi un ingredient sau un simptom, dar nu-i cauza. Ci cauza ar fi ca Floare de colt VEDE. Ea vede toate lucrurile bune care i se intmpla. Le simte, le primeste. Vorbea intr-un mesaj despre cum s-a intilnit pe o anumita poteca pierduta fiind cu fiica ei, exact cu profesoarea care a dus-o pe calea cea buna. Altii si multi ca ei, ar fi trecut usor peste intimplare. Floare de colt insa a CITIT mesajul si a lasat sa i se deschida inima cum singura spune. Ea asa primeste splendoarea lui Dumnezeu. Mesajul meu s-a facut lung de o tona si nu stiu daca ma fac mereu inteleasa. Vroiam insa sa-ti spun ca acolo daca te uiti destul de bine si deschizi ochii si inima exista speranta. Si chiar daca e greu acum sa o zaresti sau sa treci o ora fara el, gindeste-te totusi ca va fi din ce in ce mai usor. Miine vor fi 45 de minute si tot asa, pina ziua in care vei fi vindecata si te vei uita in urma fara minie ci cu duiosie pentru tine si pentru durerea prin care ai trecut! Atunci vei incepe sa te iubesti pe tine, si mai apoi pe ceilalti!
Mult noroc, cu drag Andrada

Podeanu spune:

Draga Iulia,
nu ti-am raspuns pina acum,au facut-o fetele din plin.Dar as vrea sa-ti spun un pic povestea mea,ca sa vezi ca dureri si pierderi sunt in fiecare casa,trebuie insa sa reusesti asa cum a zis si Andrada sa accepti.
Noi am fost 2 fete,mai ne certam,mai ne impacam dar relatia noastra a fost frumoasa.N-am fost nici bogati dar nici saraci,asa de mijloc.(stii CAR-uri ptr concedii etc)
Mama nu a fost niciodata bolnava de ceva serios,ne-a iubit f mult ,ne-a protejat,si s-a bucurat din plin de orice nota a mea de la facultate.La virsta de 49 de ani a murit.Eram in clasa intii de facultate si ne-am simtit atit de singure...Tata care fusese un parinte bun si iubitor a cam luat-o razna cu bautura,prietenii,nu mai vrea sa auda de nimic,se neglija pe el.Noi doua ne-am avut una pe cealalta,am invatat sa facem coliva si am tinut toate pomenile.Stiam ca si daca ar fi trait tot nu ar fi fost bine ptr ea,durerile erau mult prea mari de indurat,avea cancer la ficat.
Intre timp am gasit puterea necesara sa accept,sa pling la mormint si sa vorbesc cu ea ca si cum ar fi fost acolo.Nu mai era nimeni sa se bucure ptr notele mele,sa ne ia cadouri de Mos Niculae(pentru care scotoceam peste tot).Iubea f mult copiii si nu a apucat sa vada nici un nepot.
Dar nenorocirea nu s-a oprit aici.Peste 6 ani se stingea din viata si sora mea,lovita de o boala incurabila.Avea 29 ani si un baietel de 3 ani.Durerea a fost si mai mare,intre timp tata se recasatorise si noua familie il acapara total.
Eu m-am ocupat de tot,inmormintare...eram gravida in 3 luni.Am crezut cumva ca este un semn de la D-zeu,mi-a luat-o pe ea si mi-a dat copilasul meu in schimb(pe vremea aia habar n-aveam ca sunt gemeni).Am plins si suferit mult si multi ma sfatuiau sa dau copilul afara ca sa nu aiba ceva probleme.
Acum sunt deja 14 ani si respectiv 8 ani de cind am ramas singura pe lume.Da singura,ptr ca nimeni nu-ti poate inlocui mama si sora.Il am pe Sorin,sotul meu care m-a inteles intotdeauna,dar nu e acelasi lucru.
Am ramas cu amintirile,pozele,visele (si e asa rau cind ma trezesc)si uitare.Sunt acolo undeva departe,ma rog in fiecare seara sa le fie bine si le zic ca mi-e dor de ele.
Viata merge inainte,acum am si eu familia mea.
Deci vezi ca sunt dureri si necazuri mai mari si mai adinci.
Tu esti puternica si TREBUIE sa treci peste asta.Nu ti-a fost scris asa si iti vei gasi si tu fericirea.
Ai incredere in tine.


Dana si gemenii
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_cat.asp?numeX=Podeanu

dodo spune:

De acord dar in primul rind, cred ca trebuie sa o lasam sa se limpezeasca putin, ati vazut ca am coplesit-o cu toatele cu mesaje de cind a inceput sa povesteasca despre momentele grele prin care trece. Hai sa o lasam putin sa-si vina in fire. De ce spun asta? Pentru ca vad ca la fiecare nou mesaj pe care il posteaza se agata cu disperare de trecut si nu are curajul sa priveasca lucrurile in fata. De multe ori, indemnurile prietenilor, oricit de binevoitoare sint, fac sa-ti scada increderea in tine, sa te agati de trecut si sa astepti sa fii incurajat la nesfirsit, fara sa iei nici o decizie- in cazul ei, sa introduca odata actiunea de divort-si sa astepti sa hotarasca altii pt. tine-adica sa bage "el" divortul. Hai sa o lasam sa hotarasca singura ce are de facut si sa treaca la fapte, tragerea de timp e in defavoarea ei, si legal si moral. Asta e parerea mea, nu aruncati cu rosii daca nu va e pe plac, plzzzz!

iris spune:

nu va suparati pe mine, eu propun ca in primul rind papusica sa isi schimbe numele, cu o papusa faci ce vrei, te joci cu ea cind si cum ai chef....
in rest , eu cred , dupa multe bune si rele prin cite am trecut ca omul o poate lua de la capat mereu, indiferent ce i se intimpla, daca vrea...exista mereu o solutie, apare un liman, o speranta, mereu poti face o fapta buna, poti ajuta pe cineva, mereu gasesti pe altcineva mai lovit decit tine, si asta te poate ajuta, chiar daca suna aiurea; totul e sa vrei, sa fii convins ca poti si ca trebuie!
sper ca XXX sa citeasca toate mesajele si sa inceapa sa se gindeasca serios la ea!

Veronicai spune:

Niciodata nu am crezut ca pot avea atatea prietene!
Va multumesc pentru tot ceea ce faceti pentru mine. Sunt convinsa ca voi cu suportul vostru ma ve-ti face sa scot din sufletul meu aceasta iubire imposibila.

Veronicai spune:

Cum pot sa-mi schimb numele?
Adevarul este ca mi-am spus papusica pentru ca asa ma striga EL.
Nu ma bateti.

Julie spune:

Nu stiu cum, dar schimba-l.

Si fii foarte constienta de faptul ca nu esti, nu ai fost si nu vei fi singura intr-o asa situatie. Si-ti mai zic un lucru: gagicile (pe care le-am cunoscut in real life) care au trecut prin situatii asemanatoare si s-au lungit si complacut in vaicareli, erau compatimite in fata, dar pe la spate parerea ajunsese unanima: OF CE PROASTE.

Hai, dati cu caramida!

Violeta spune:

Julie, un pic cam dur raspunsul tau pentru situatia in care se afla "papusica"... Nu putem "izbi" un om cu capul de pereti, poate se trezeste!
Afirmatiile " uf, ce proasta!" apartin cu siguranta numai celor care nu au incercat asemenea situatii, care se plictisesc de trairile celor incercati de asemenea greutati si, cu siguranta nu-i putem cataloga prieteni, nici macar virtuali. Si pana la urma, cui ii pasa de parerea lor, daca doar de asta sunt in stare...

Nu vreau sa supar , dar cred ca fetita asta (25 ani) are nevoie de caldura sufleteasca si incet, incet, cand va simti ca e prea fierbinte ce i se ofera, va lua singura distanta... Vorbesc din proprie experienta. Terapia pe care mi-au aplicat-o cei dragi, in momentul meu de criza, a fost de mare ajutor si desi s-a lungit pe o perioada cam lunguta, nimeni nu s-a plictisit. Acum le sunt atat de recunoscatoare si zambesc amar gandindu-ma cat eram de naiva!...

Citesc mesajele tale draga "papusica" si nu-mi pot inghiti nodul din gat care mi se iveste in fiece dimineata.
Vei reusi sa traiesti iarasi! Chiar daca acum simti doar ca supravietuiesti, e important sa mergi la slujba zilnic, sa stai de vorba cu multi oameni, sa o imbratisezi pe mama ta, sa te uiti la televizor si sa dormi un pic, chiar si cu extraveral... O sa poti sa mergi mai departe si fara cel ti-a fost sot, o sa VEZI cat sunt de importante celalalte aspecte ale vietii.

Julie spune:

Caramida era pentru mine, mai! Ca stiu ca asta se serveste celor care indraznesc sa exprime o parere diferita de a majoritatii!

iris spune:

aha, deci "papusica" trebuie sa dispara..

ce nume ti se potriveste atunci? eu as propune "dinamita", iertati-ma dar cred ca terapia prin ris face bine.....