O poveste despre un ingeras

Si eu ma numar printe fetele car nu au ascultat sfaturile celor "mai copti la minte" si care si care a crezut ca orica cioroi e cel mai bun curcan. dar sa o luam cm de pe la inceput:
Aveam si eu 16 ani si mi s-au aprinc calcaile dupa un tip care rea cu 5 ani mai mare decat mine. La inceput tinem totul in inima mea, pana intr-o zi camd acest tip a venit la mine si m-a invitat in oras. Atunci redeam ca zbor, fluturi in stomac si tot tacamul. Dupa vreo cateva luni de intalniri secrete am facut si eu ce ziceau hormonii pentru prima oara. Dupa prima, au mai urmat doua si dupa ele si o mica burtica. Eram disperata si bineinteles i-am dat vestea care a fost primita cu tipele,urlete si apoi un "de fapt ce ma intereseaza pe mine? decurcate!". Cu parintii nu ma intelegea prietenu mai aveam, deci am ramas eu cu burtica mea la carew nu puteam sa renunt. Am ascuns totul, chiar si lacrimile si ma prefaceam ca totul esre in regula. mama mea si-a dat seama cand trecuse sase luni si jumatate, timp in care "cavalerul cu calulalb" su si-a mai aratat fata. Tatal meu a aflat si el dupa o luna si aveam impresia ca a innebunit. in tot acest timp am continuat sa merg la scoala (ascunzandu-mi vanataile sub tone de fond de ten), eram in cl-X-a. Desi ar fi trebuit sa jung abia sa ma misc parca burtica stia ca nu trebuie sa fie observata si asa a ramas; la 7 luni putem sa ma imbrac tot in blugi, cei drept nu mai puteam sa inchid ultimul nasture. Nimeni nu observa nimic in afara de faptul ca i-mi pierise tot cheful de viata. Pe 19 feb 2000 de dimineata am simtit ca ceva nu este in regula dar nu aveam timp sa ma gandesc la prea multe ca avea foartemulta treaba de facut si nu era timp de pierdut, asa ca m-am apucat de lucru. parca m-ar fi durut putin dar auzisem ca durerile trebuie sa fie rele de tot, dar asta erau ca niste crampe. Pana seara am tot facut curat in toata casa cu tot cu scuturaat covoare, spalat pe jos, facut cozonac si nu prea am simtit cand a trecut ziua dar cand a venit seara era franta. Am facut o baie si atunci am inceput sa realizez ce se intampla. am mers la mama mea si am rogat-o sa ma duca la spital. Cand am ajuns avea dilatatie 8 si d-na dr ii zice mamei ca mai am cel mult o ora. Au urmat formalitatile, asistentele puneau tot felul de intrebari si ma priveau de parca as fi comis o crima sau as fi fost bolnava de eu stiu ce boala contagioasa. Era ora 22 cand am ajuns in sala de nasteri. Dupa o ora am fost urcata pe "masa" unde am sta destul de mult ca mica bijuterie pur si simplu nu vroia sa vine in lumea asta plina de rautati. Dupa multe eforturi la ora 02.55 sa intamplat minunea si am putut sa-l aud si apoi sa-l si vad, sa-mi vad bulgarasul de aur pentru care am decis sa infrunt gura lumii, conceptiile si mai ales pe tatal meu. Era exact asa cum visam ca va fi numai ca mai mare 3.700kg si 53cm. Eu am avut niste probleme si am ramas acolo pe masa pana la ora 5.30 camd am fost pusa si eu pe un pat normal. La fiecare 5 min intrebam ce face copilul meu . Dupa o noapte de chin am adormit tun pana la ora 11 dupa care m-am trezit si am zis ca vreau sa-mi vad copilul dar asistentele nu voiau sa mi-l aduca ca eu eram mult prea slabita. Eu voiam sa-l stiu langa mine sa fiu sigura ca nu pateste nimic. Peste cateva ore am reusit sa-l vad ptr 20 min.si m-am mai linistit. Acasa se ducea lupte grele ca sa fiu primita cu copilul. Tatal meu a aceptat de gura lumii (ca doar nu aveau sa zica ca si-a aruncat fata in strada) si dupa 12 zile am iesit din spital cu 4kg. Mare noroc cu mama care m-a ajutat si am putut sa merg in continuare la liceu. Dupa sase saptamani am reinceput orele si nu ma interesa ca erau catew uniicare aeau cate ceva de comentat atat timp cat comoara mea era acasa. Profesorii nu au zis nimic (absolut nimic) si asta ca totusi eram o fata care isi vedea de treburile ei. Am discutat cu parintii mei si i-am rugat sa adopte ei baietelel pentru ca i-mi era frica ca ar fi putut sa apara individul si sa vrea sa ne desparta, si ei au acceptat, asa ca exact cand am implinit si eu 18 ani am fost chemata la tribunal si a trebuit sa renunt la tutele copilului. A fost unul dintre cele mai grele raspunsuri pe care a trebuit sa-l dau in viata mea. Am reusit si am gasit un loc de munca destul de convenabil, adica lucram noaptea la un hotel la receptie, dimineata dormeam cu capul pe banca la scoala dar aveam dupa amiaza la dispozitie sa ma ocup de ingeras care nu era tocmai cumincior (plangea mereu), dar era la mine si chiar ma descurcam fara ca individul caruia eu i-i incredintasem tot ce aveam eu mai mult sa fi venit macar o data sa vada copilul. Acum eu sunt in Bucuresti la facultate si el este la parintii mei. Ne vedem o data, de doua ori pe luna si vorbim in fiecare zi la telefon.Nu lipsesc nici de evenimentele importante din viata lui chiar daca asta inseamna sa mint la servisi ca sa pot pleca pana la Campulung Moldovenesc (e ceva de mers). Un copil respins la inceput te toti a ajuns sa fie iubit si admirat de toata lumea
Este ingerasul meu iubit si sper ca intro zi sa pot sa-l am langa mine zi si noapte.

Este o poveste foare lunga, dar am incercat sa o scurtez cat sa putut.
Treceti si peste greselile de scriere ca este 23.40.
Pupici pentru toata lumea.






george si narcisa

geanica spune:

Bravo Narcisa .....daca toate fetele ar face ca tine, nu ar mai fi atatia copii abandonati, nu???
Esti o mare curajoasa si te admir pentru asta....si sa-ti traiasca puiul si sa iti aduca numai bucurii...iar despre tatal lui...nu merita nici macar sa-l vada !!!
Si o sa vina si ziua cand vei putea sta cu ingerasul zi si noapte !!!

SIMONABB spune:

Narcisa, am ramas muta
Te admir pt curajul tau.

http://community.webshots.com/user/simonabb

alinutza1980 spune:

Bravo Narcisa,
Mi se pare da ai dat mai multa dovada de responsabiltate si maturitate cat nu dau altii nici la 30 de ani.
Tot respectul meu pentru asta.
Dumnezeu sa te ajute si sa fie alaturi de tine si de bebe toata viata. Va fi bine, pentru ca ai luat o decizie buna, intr-un moment de rascruce.

MONAI spune:

Felicitari, Narcisa pentru ca ai luptat pentru copilasul tau. Dumnezeu sigur te va rasplati si-l vei putea avea langa tine.
Esti o femeie puternica.

Sa auzim numai de bine.
36+ si din burtica Sara.

http://pg.photos.yahoo.com/ph/popescu_monai/my_photos

ralu_trancu spune:

Felicitarile mele. Iti admiram curajul. Ai adus pe luma o mica minune. a fii fericita alaturi de el.

http://community.webshots.com/user/trenurelu

mnarcisa spune:

Multumesc mult pentru incurajari. Nici nu va dati seama ce mult inseamna ptr mine aceste cuvinte. Chiar si acum mai sunt persoane care ma intreaba de ce nu am renuntat la copil chiar si dupa ce l-am nascut si nu inteleg ca eu nu as fi putut sa fac lucrul asta pentru nimic in lume, sau ca ar fi trebuit sa-l dau in judecata pe "tata".
Eu nu am vrut ca copilul meu sa fie influentat in nici un fel de un om care nu are nici un pic de raspundera ptr faptele sale. Cum necum nu me-am mai intalnit deloc si e mai bine asa ca daca nu ara de rau
Dintre toate problemele cea mai dificila mi se pare cea cand va trebui sa-i explic de ce tatal lui nu este langa el. Acum le ii zice tata tatalui meu, dar nu mai este mult si va realiza cum stau lucrutile si fa fi nu greu sa-i dau o explicatie care sa-l afecreze cat mai putin. Eu una as prefera sa-i spun ca nu mai exista, dar nu este prea indicat, asa ca singura solutie ramane adevarul redat in asa fel incat el sa inteleaga.
In curand am sa pun si eu niste poze in album si sa-l puteti vedea pe cel pentru care sunt in stare sa merg pana la capatul lumii daca e necesar.

Este minunat sa gasesti oameni care sa te inteleaga si sa-ti fie aproape, acestia fiind tot mai rari.
multumesc



george si narcisa

Rufus spune:

Dupa mine, nimic neobisnuit. Femeile sunt in stare oricand de astfel de gesturi. De aia le iubesc...

http://community.webshots.com/user/tora97

criss spune:

Draga mnarcisa,

Sa-ti dea Dumnezeu putere si copilul tau sa-ti aduca numai bucurii.

Pupici
criss

adrienne12 spune:

Bravo Narcisa. Te felicit pt. curaj. Esti o femeie puternica si nu-ti fie teama despre ce ii vei spune puiului. El te va iubi si mai mult pt. curajul tau. Si ii vei gasi un tata, sint convinsa. Multa fericire. Povestea ta m-a impresionat.cruise:http://pg.photos.yahoo.com/ph/adrienne12us/my_photos?urlhint=actn,del%3as,1%3af,0

Alyssa spune:

Narcisa draga,

Te admir pentru ce ai facut!

Dumnezeu sa va dea zile insorite de acum incolo, sa te bucuri de copilasul tau si sa fii mindra de tine!

Va doresc numai bine!

Alice