Copilul fara tata
Raspunsuri - Pagina 2
minialex spune:
Conchita, e adevarat ca exista in mine un sentiment de vinovatie, dar nu pentru ca tatal copilului ar fi plecat din vina mea.
ma invinovatesc pentru faptul ca poate (sigur!) nu am fost destul de atenta inainte, nu am deschis bine ochii, ca sa stiu exact cu cine am de a face. nu stiu daca lucrurile ar fi avut un alt curs, adica vreau sa spun ca n-as fi renuntat la Alex pentru nimic in lume, chiar daca mi-ar fi spus atunci pe loc ca nu vrea sa stie nimic de copil, ca nu-l doreste. am avut inainte niste probleme medicale si nu credeam sa mai pot avea copii, nici nu sunt o mama f. tinara, aveam 36 de ani cind s-a nascut bb, si l-as fi pastrat indiferent de conditii, dar socul poate nu ar mai fi fost asa de mare. A fost ca o lovitura de maciuca, ultimul lucru la care ma asteptam si ultima persoana de la care ma asteptam. Nici un indiciu nu arata ca un asemenea deznodamint este posibil sau probabil. Sau, din nou zic, n-am stiut eu sa descifrez lucrurile.
Oricum nu mai conteaza, zarurile au fost aruncate!
Am citit aseara povestea lui Mihaita, voiam s-o fac de citeva zile dar presimteam ceva si nu m-am simtit in stare.
M-am cutremurat!
Sa le dea Dumnezeu sanatate, noroc si putere sa treaca peste aceasta incercare.
Fata de problemele astea majore, restul devin brusc insignifiante.
malina_mircu spune:
refa-ti viata si daca ai noroc o sa aiba un tata langa el si nu o sa trebuiasca sa-i explici de celalalt. parintele este cel care te creste nu neaprat cel biologic. asat este varianta ideala.
putere pt viata reala.
www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=46476&whichpage=1" target="_blank"> Mihaitza are nevoie de noi
pupici
Malina siDanutz (5 aprilie 2004) www.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=35266" target="_blank"> povestea nasterii
Adela99 spune:
mamica de Alex, cred ca ar fi bine sa vorbesti cu tatal copilului, nu de alta dar ar trebui sa stabiliti niste reguli. ca sa fiu mai clara, ma gandesc la situatii in care tatal apare pe nepusa masa (in momente de procese de constiinta, de vinovatie) si dispare tot pe nepusa masa, ceea ce nu cred ca face bine copilului care va trece prin diferite stadii, intrebari, framantari. scriind imi dau sema ca e cam aberanta ideea, de ce s-ar tine de cuvant si ar respecta niste reguli, cand sa comportat cum sa comportat pana acum ... hmm
in principiu sunt de acord sa-i spui copilului adevarul. adevarul e poate prea mult spus. care e adevarul? ca tatal sa speriat de raspundere? ca nu e capabil sa si-o ia (raspunderea)? nu vreau sa discut comportamentul lui, care mi se pare bizar (si nu ma refer doar la faptul ca va abandonat ci si cum) si sa nu uitam ca atunci cand vine o intrebare, vine si urmatoarea ... unde e tata? ... acasa la el, nu locuim impreuna ... de ce? .... еее asa am considerat noi ca e mai bine ... nu ne-am inteles ... poti sa-i spui unui copil adevarul? - pentru ca ne-a parasit, pentru ca a crezut doar ca isi doreste un copil, iar cand tu ai venit pe lume a intrat in panica si ne-a parasit? ... de ce nu vine in vizita? ... еее e foarte ocupat ... ca doar nu poti sa-i spui copilului - probabil pentru ca nu-l intereseaza, nu vrea sa te vada... greeuu
pe de alta parte sunt cazuri cand familia e impreuna, dar tatal e cu toate astea absent, si sunt familii in care parintii nu locuiesc impreuna dar tatal e prezent ... asa e viata ... si apropo de viata - traieste-ti viata! scuze, dar nu-mi place expresia "refa-ti viata" si eu cred ca in momentele decisive vei da raspunsul potrivit la momentul potrivit, pentru ca tu iti cunosti copilul si vei stii ce sa raspunzi - adevarul, dar sub ce forma?
putere si intelepciune iti doresc
minialex spune:
Draga Adela, sper ca voi avea intelepciunea necesara sa spun ce trebuie asa cum trebuie. Intr-adevar e teribil de greu,de asta si adun sfaturi si pareri de la voi, sa ma pregatesc cum pot.
Din pacate, stiu ca mai sunt mamici in situatia mea si promit sa impartasesc experienta mea cu voi, aici pe forum.
alchrisu spune:
oricare sunt sentimentele tale fata de tatal copilului, incearca sa nu il pui pe tata intr-o lumina proasta, sa il acuzi de fata cu copilul, chiar si la nervi, chiar cind ti se pare ca nu o s-o mai scoti la capat (o sa fie si astfel de momente). incearca sa ii construiesti copilului o imagine clara despre tatal lui, dar nu una idealizata. chiar daca nu are scuze, poate prin aceste explicatii catre copil, vei reusi si tu sa il ierti si sa il intelegi.
daca vei reusi sa contruiesti o relatie baza pe incredere si prietenie cu copilul tau, lucrurile vor fi mult mai usoare. incearca sa previ si sa nu incurajezi revolta si frustrarea copilului. daca veti face tot timpul lucruri impreuna, daca veti avea multi prieteni, va simti mai rar lipsa tatalui.
te admir
mult curaj
minialex spune:
Ce este de inteles la un om in toata firea, educat, care-si abandoneaza copilul cu buna stiinta???
Nu ma (mai) intereseaza sa inteleg de ce nu a vrut sa continue relatia cu mine, s-a incheiat asta este! sunt o multime de oameni care au copii si nu traiesc impreuna, dar sunt intr-adevar PARINTI.
De ce nu a dat un telefon, un sms, un mail, sau sa puna pe altcineva sa intrebe ce-i face copilul? De ce nu o roaga pe maica-sa sa dea un telefon?
Cum naiba poti sa ierti asa ceva?
Stiu si eu si am tot citit ca tatal nu trebuie denigrat in fata copilului, dar totusi nu trebuie nici sa il minti............lucru extrem de dificil...aproape imposibil de impacat capra si varza, de asta am si postat pe forum.
M-am aprins, recunosc, dar i-as calca in picioare pe toi "tatii" astia....
axia spune:
Minialex,
Parintii mei s-au despartit cand eu aveam 5 ani. Tatal meu nu m-a cautat niciodata. La stabilirea pensiei alimentare a stat 4 luni in medical ca sa fie venitul mic si sa se stabileasca o pensie de mizerie.
Acum un an am avut nevoie sa vand casa care facuse obiectul partajului si din cauza unor greseli in acte am avut nevoie de semnatura lui : M-A REFUZAT 2 SAPTAMANI !!!!! Pana la urma nu stiu cum de s-a razgandit.
Stii care era motivatia lui ??? Ca mama e de vina pentru tot, ca daca ma vedea pe mine isi aducea aminte de ea si l-ar fi apucat nervii vezi doamne. Din cate am observat, ei se auto-inoculeaza cu ideea ca EA este de vina si in felul asta traiesc cu ei insisi.
Adevarul este cea mai buna solutie, este singurul care lasa o portita deschisa pentru o eventuala trezire. Lasa-l pe Alex sa hotarasca daca il iarta pe tatal sau sau daca il condamna. Incearca daca poti sa-i furnizezi doar informatii fara interpretarile tale (cert subiective)Mama asa a facut si eu am inteles. Nu va fi usor fiindca imi imaginez ca-ti vine sa-l strangi de gat !!!! Si chiar merita.
Curaj si iti doresc sa-ti refaci viata cum bine te invata cineva (cred ca un barbat - iata cum gandesc ei)
Andre si BB Tibi
alma spune:
Iti scriu si eu, prin prisma experientei...
Fetita mea are 9 ani acum si stiu ce inseamna lipsa tatalui in viata unui copil.
Nu stiu cum sa-ti spun sa nu intelegi gresit, dar in cazul vostru e mai usor ca tatal n-a fost prezent in primii ani de viata ai copilului si si-a luat talpasita de pe-acum. Daca ar fi trait langa el o perioada mai indelungata si "domnul tata" ar fi plecat cand baiatul s-ar fi atasat de el, cu atat mai mare ar fi fost suferinta. Cand va fi destul de mare sa inteleaga, explica-i ce s-a intamplat, pe intelesul lui. Tata a plecat nu pentru ca nu si l-a dorit, ci pentru ca voi doi nu v-ati inteles.
Eu incerc sa ma stapanesc atunci cand vine de la cate o intalnire cu tatal ei si-mi spune cat de mult il iubeste si cat de dulce e tati. De ce? Pentru ca cea care il suna sa iasa impreuna e ea, o duce doar in barul pe care-l frecventeaza de obicei pentru a nu pierde orele pretioase pe care le-ar fi putut petrece cu prietenii lui sau la bunica, pentru a putea dormi si el un pic dupa noptile pierdute. Nu l-am vorbit de rau in fata ei, dar nici nu l-am ridicat in slavi. I-am spus doar ca ma bucur ca au o relatie buna si ca ea il iubeste, numai sa-l roage ca, din cand in cand, sa mai iasa si in parc, ca acela e locul in care copiii se simt bine.
http://community.webshots.com/user/freediaro