Oamenii de langa noi

Am trecut ieri pe langa un barbat si o femeie si un caine; asezati pe trotuar, alaturi de un maldar de perne si cuverturi, singurele lucruri pe care le mai putusera recupera, cand au pierdut probabil casa in care locuiau.
Acum casa lor e strada iar acoperis le e cerul liber sau un capat de pod.
In centrele de primire a saracilor nu-i primesc din cauza cainelui. Iar de caine, nu se pot desparti. Si mai sunt si pernele, si cuverturile... cine te primeste cu tot calabalacul?

Am trecut pe langa ei si i-am privit cu coada ochiului: nu stim niciodata cum sa reactionam cand trecem pe langa saracie si mizerie, de ce suntem NOI mai jenati decat EI?

Am auzit ca prin vis "nu aveti o tigara in plus, Doamna?" Am mers cativa metri, apoi m-am oprit: am intors capul, i-am privit: abia atunci am vazut pernele, si cuverturile, ibricul pus pe un resou cu gaz, in care fierbeau "la foc mic" niste cartofi. Femeia (a ei era vocea) nici nu ma mai privea: il mangaia incetisor pe caine...

M-am intors. I-am oferit o tigara. "N-aveti una si pentru sotul meu? Daca nu, nu e grav, o impartim pe asta". "Domnul e sotul dumneavoastra?" am intrebat.

"De 37 de ani, Doamna! De 37 de ani suntem impreuna si nu am stat nici o zi departe unul de altul! Avem 4 copii, 3 fete si 1 baiat, sunt bine, sunt mandria noastra!"

Am mai zabovit cateva minute, as fi stat cu ei acolo pana seara!

M-am intrebat mai pe urma cum de viata care a fost asa de crunta cu ei, nu le-a intinat sufletele? Am vorbit 5 minute cu niste umbre, oameni pe langa care trecem si pe care nu-i observam, fiindca avem gandul in alta parte, la ce punem pe masa, la vaccinul copilului, la factura de platit... la cerul albastru, la pescarusii care zboara, la florile inflorite...

N-am simtit nici cea mai mica umbra de tristete in glasul lor, nici de resemnare. De ce ar fi fost tristi sau resemnati? Pareau mai fericiti ca mine! Exista, cu siguranta, momente in care vorbesc intre ei despre ei, de ce au fost si ce au ajuns, unde au gresit... Sau poate nu... In orice caz, nu au aratat-o o clipa cat au stat de vorba cu mine! Cat au stat de vorba cu mine, am simtit doar fericire pe metrul patrat pe care-l alesesera drept culcus pentru noaptea urmatoare.

Si m-am gandit atunci si nu incetez sa ma gandesc: de ce ne plangem noi? Noi, care avem?

Si cand va veni ziua in care NOI vom invata de la EI?







.................................................................................
Dragii de noi
.................................................................................
« C’est une grande folie que de vouloir être sage tout seul. »
La Rochefoucauld