depresia post partum. suferi si tu?

va scriu cu intentia de a lansa o discutie pe tema depresiei - mai mult su mai putin grave - dar care ne afecteaza pe unele dintre noi zi de zi... stiu ca nu sunt singura - dar de cele mai multe ori ma simt de parca as fi... am mai vazut una doua vorbe despre asta in alte forumuri - dar nimic 'serios'. cum depasiti momentele grele? pana pand se tot intinde? ati apelat la vreun medic?
mea are un an si 7 luni... acum episoadele de D s-au rarit dar m-am schimbat mult si mi-e greu sa imi revin.
ma simt desi nu stau chiar atat de rau... (1.65cm/69kg)
uneori imi vine sa fara nici un motiv. plang si nu gasesc sensul vietii.
desi cinstit daca viata cuiva merita traita - a mea e aceea (am cel mai minunat sot, o fetita nemaipomenita = sanatoasa, frumoasa, vesela, desteapta, dulce, prietenoasa, calda etc. un loc de munca ideal si o familie suportabila.
am nevoie de
stunteti grozave!

mamaruta

Delia spune:

Bine ai venit Mamaruta la
Parerea mea este sa consulti un specialist, mie mi se pare cam lunga perioada.
Multa sanatate si multi pupici tale!

Delia si Codrin

Julie spune:

Am trecut si eu prin depresia post-partum - de fapt am o natura inclinata spre depresie si uneori imi e necesara o foarte mica perturbatie (iaca pregatirea mea de fizician da in clocot!) ca sa imi ies din starea de relativ echilibru...

Dupa nastere, "ajutata" de durerile de la epizio, problemele cu sanii (prea mult lapte, ragade etc) si probabil o teama subconstienta ca nu am sa ma pot achita de noile responsabilitati, cam o luna de zile am avut crize de plans la ora fixa (pe la 5 dupa-amiaza). Minune, insa: depresia si crizele de plans au disparut odata ce vremea s-a incalzit si am putut sa ies cu bb la plimbare (petreceam cel putin 4 ore pe zi afara, fie vara, fie iarna).

Cred ca nu numai problemele mentionate mai sus au alimentat depresia (ah, nu mai vorbesc de posibilele dereglari hormonale!), dar si faptul ca am stat in casa, efectiv ca un prizonier.

In orice caz, eu una ma cunosc: vremea rea ma deprima (daca ea dureaza zile si saptamani in sir...); inactivitatea ma deprima; situatiile conflictuale ma deprima; la toate astea mai adaug dezechilibrele interne (pms, astenie de primavara/toamna, perioadele de convalescenta) - care ar trebui cautate si discutate cu un medic.

In Ro nu am apelat la psiholog sau psihiatru pentru aceste depresii, in schimb am apelat la medicul de familie (femeie), care mi-a prescris sedative usoare si leacuri "babesti" (ceaiuri, anumite alimente si sfaturi generale).
In Jap. medicii sunt barbati si, in opinia mea si nu numai a mea, grabiti, superficiali si, din pacate, de multe ori lipsiti de har. Pacientilor nu li se explica ce au, de ce, cum sa faca sa previna o suferinta, ce medicamente li se prescriu s.a.m.d.

In fine, am apelat aici (la gineco) pentru depresii care revin aproape lunar (pms) in speranta ca ar putea exista si alt leac decat sedative. Doctorul s-a scarpinat in cap cand i-am zis ce ma doare si pana la urma tot sedative mi-a dat...

Dar sa revin la problema ta, mamaruta draga. Ma gandesc ca si la tine o fi aceeasi situatie de "prizonier" care m-a scos si pe mine din minti candva - presupun ca (esti in RO?) vremea nu e tocmai buna de stat pe afara si cascat gura prin vitrine... prietenii se sfiesc sa te viziteze, ca sa nu deranjeze, ori ii eviti tu, ca sa il tii pe bb la adapost de zarva si chiar microbi... Zic si eu...

Incearca sa depistezi factorii externi si, pe cat posibil, sa ii elimini. Iar daca problema persista, apeleaza la un medic (fie cel de familie, ginecologul sau chiar un psihiatru, daca stii vreunul) in care sa ai incredere. Ce zici?

Multa sanatate,

Julie

ALEXANDRA MUTU spune:

Eu nu vreau sa ma intind cat o zi de post si sa-ti spun starile pe care le aveam, sunt cam aceleasi cu cele mentionate de fete, dar cel mai bun sfat pe car eu ti-l pot da este: STAI CAT MAI MULT TIMP AFATA, STIU CA ACUM ESTE GREU, nu numai acum , pe toata perioada cresterii bebelului, si daca se poate ia contact cu multe persoane( prietene de"parc", amici in vizita la voi...care sa inteleaga starea ta si mai ales faptul ca aveti copil)Este de asemenea important sa ai sprijin din partea sotului, sa ai timp pentru tine si pentru voi( este nevoie de cineva are sa stea cu fetita)Incearca treptat , dr incearca, sa faci lucruri care iti plac si tie si sotului, poate reusiti sa plecati mai des din oras.Stiu ca este foarte greu de realizat ce am spus eu, eu inca ma confrunt cu astfel de probleme, dar nu cred ca-io stare de depresie( la mine) ...... ci incerc sa ma adaptez la nou.( fetita mea are 4 luni)

Mult succes
Alexandra si bb Rebecca

Danza spune:

La mine depresiile au durat cat am stat acasa cu (pana la 3.5 luni) si in mare parte erau legate de oboseala, imposibilitatea de a manca de toate, in special dulciuri, sucuri si fructe (era septembrie), necesitatea de a stoarce sanii dupa si inainte de fiecare alaptare, etc. Apoi a fost o perioada mai dificila cand am iesit la servici si alergam acasa la fiecare 3 ore pt. alaptarea . Iar, cu timpul, am observat ca sunt atat de ocupata, incat nu mai am timp sa ma gandesc la altceva, decat copil-servici. Danutz a inceput sa pape la ore fixe si sa accepte si laptic stors din biberon , astfel il alaptam personal numai dimineata, la pranz, seara si, evident,noaptea.
Bine, mai apar aceste crize din cand in cand ca la orice om, poate un pic mai des pt. ca nu prea am sustinerea pe care mi-as dori-o din partea sotului, in rest e .
Sanatate multa

Cu drag,
Danza, mami fericita a lui Danuz

mamaruta mica spune:

uf uf uf... sunteti tare dragute. va multumesc de mesaje.

in ce ma priveste - specialist am incercat: medicul de familie m-a tot trimis ba la unu (care mi-o vorbit atat de urat ca am fugit automat; ba la altu care cum m-o vazut, fara sa ma asculte deloc o inceput sa imi prescrie o reteta lunga lunga... (or si ofrmarea mea ii pe aproape - sunt asistent social)si am si vazut-o cum ma si vedea..

referitor la iesitu din casa... tocma aici cred ca vine problmea.... m-am intors la servici cand printesa avea 2 luni si jumatate. asta pentru ca a fost musai atat pentru mine cat si pentru serviciu. pe de alta parte simt ca petrec mult prea putin timp cu - si sufar cand o vad ca se ataseaza de oricine altcineva. (pe de o parte ei ii e bine pentru ca nu sufera cand plec...dar mie mi-e tare greu)
acuma daca ma gandesc cred ca in zona asta undeva se afla problema mea: echilibrul familie - servici. amandoua la fel de importante pentru mine.

voi cum faceti?

mamaruta

sumisa spune:

Eu, ca o femeie ce a nascut doar de 5 zile plang cu toata convingerea pentru urmatoarele motive
- mi-e dor de burtica si ma gandesc ca n-o sa mai intalnesc cu starea de gravida
-mi-e teama ca n-o sa reusesc sa ma descurc cu amandoi copiii
-vad cum relatia mea cu Daria se schimba si stiu ca nu vom mai fi nicioodata asa cum am fost inainte de bebe
si nu mai pot scrie ca