Sfaturi pt. cine doreste!
Raspunsuri - Pagina 2
Teodora D. spune:
daca se discuta despre "codul bunelor maniere", am si eu unul downloadat de pe net, cu autor necunoscut(poate revendica acum cineva textul
), va prezint fragmentul ce se refera la vestimentatie si care pe alocuri mie mi s-a parut chiar amuzant; daca nu va place, nu pe mine sa ma blamati 
CUM NE IMBRACAM ?
" Haina face pe om " sau " nu haina face pe om ".
Ambele dictoane sunt discutabile. Dar independent de adevarul
lor haina trebuie conceputa in asa fel incit sa puna in
valoare personalitatea unei femei. Poti sa copiezi aproape
identic modelele aparute in revistele de moda fara a deveni
eleganta. Adevarata eleganta se obtine dintr-un acord perfect
intre haina , imprejurare si personalitatea celui care o
poarta. Este un al saselea simt care le spune unor femei
cum sa poarte o rochie de doi bani ca pe un model de la
o mare casa de moda. Un aforism demn de retinut in acest
domeniu suna astfel : " mai degraba putin mai simplu decit un
pic prea incarcat ". E de preferat sa vii la un cocteil cu
un taior bine croit , decit cu o rochie de seara la o
banala invitatie la o cafea.
Pentru barbati , mai mult decit pentru femei , putem
exprima aceasta prima regula : " sa nu cauti sa epatezi ". Dar
si femeile trebuie sa dea dovada de tact. Nu te imbraci din
cauza cuiva , si inca mai putin , pentru a face in ciuda
cuiva. Te imbraci pentru tine ! Sa fii elegant nu inseamna sa
te preocupi de pretul si numarul toaletelor , ci de calitate ,
de croiala , de posibilitatea de a le armoniza cu alte haine
din garderoba ta si de a le alege astfel incit sa nu se
demodeze. O persoana cu gust nu poarta culori prea tipatoare
si aplica legile elementare ale esteticii. Daca ai tenul
palid , galbenul si verdele te fac livid. Daca nu esti zvelta
trebuie sa eviti creturile si cutele , sa te feresti de
dungile orizontale daca nu esti inalta , de cele verticale ,
daca este foarte inalta. Cind am depasit o anumit virsta si
un anumit numar de kilograme , trebuie sa ne gindim bine
daca sa purtam in vacanta pantaloni sau short. Fiecare
perioada a vietii are farmecul ei. Tineretea isi poate
permite indrazneli interzise la maturitate. Un om neglijent
imbracat poate fi un om cumsecade , dar foarte rar ai timpul
si dorinta sa ghicesti fondul sau de aur ascuns in spatele
aparentelor. Daca ne gindim la viata noastra profesionala si
sociala , la plimbarile noastre pe strada , vom recunoaste ca
simpatia ne este trezita de acele persoane care fac o prima
impresie favorabila. Acest adevar ne va convinge sa acordam
o atentie deosebita problemei vestimentare. Haina cea mai
veche trebuie si poate sa fie ingrijita. Pentru tinuta
vestimentara ca si pentru corp prima regula este curatenia.
O pereche de pantofi pingelita de trei ori este de preferat
unei perechi noi nelustruite sau care se afla intr-un total
dezacord cu haina. La fel pentru costumul barbatesc. Nu e la
indemina oricui sa aiba in sifonier zece costume. Dar
oricine poate purta un costum curat si periat cu grija.
Eleganta depinde mult de detalii si accesorii. Un
guler de camasa curat si bine calcat , o cravata asortata
ridica valoarea unui costum chiar si mai modest.
In anumite imprejurari , tinuta este obligatorie. Daca
nu avem costumul cerut si nu-l putem inchiria , e mai bine
sa renuntam la invitatia respectiva. Cind mijloacele financiare
ne sunt limitate , e de preferat sa cumparam putine haine ,
dar de buna calitate.
Mai ales pentru femei este important sa-si gaseasca
si sa-si pastreze un stil care sa le avantajeaze.
Femeile care se imbraca bine si pe care le admiram
va pot marturisi ca au invatat cu greu acest lucru. Prima
regula ( lege ) este legata de calitatea si comoditatea
pamtofilor si a posetei. Aceste doua piese de baza vor
trebui sa fie neaparat de foarte buna calitate. Vom observa
ca o poseta cu cit este mai simpla , mai comoda si cu
accesorii frumoase costa mai mult ! O poseta moale , din piele
foarte buna tine cam 10 ani si - ciudat - nici nu se
demodeaza ! Faceti cu inima usoara aceasta investitie. Rochiile ,
bluzele , fustele , tricourile pot fi si ieftine si reusite.
Pantofii , posetele , cordoanele , manusile - niciodata. Invatati
unde trebuie sa faceti economii in materie de imbracaminte !
Poti sa porti cea mai scumpa si mai eleganta toaleta , dar
daca ai o poseta urita si demodata de plastic veti fi
catalogata ca prost imbracata. Va rog sa ma credetei !
Treptat , la garderoba de baza se pot adauga cu masura
citeva elemente noi pentru a fi in pas cu moda. Sa facem un
efort de vointa si sa nu cedam tentatiei de a cumpara si
purta lucruri frumoase pe care le-am admirat la o prietena
sau intr-o revista de moda. Rar ne va sta bine cu ele.
Sa incercam sa ne cream o rezerva de bani si sa ne
cumparam haine numai cind gasim ceva ca vom purta cu placere.
Nu cumparati haine numai pentru ca sunt ieftine. Este o
risipa si nu o economie !
Cel putin de doua ori pe an sa facem o severa
triere a garderobei eliminind lucrurile pe care nu le-am
purtat deloc , care nu ne stau bine sau care s-au invechit.
Le facem cadou ! Un dulap ticsit de haine nu ne va ajuta
deloc sa fim elegante. Este mai bine sa avem trei bluze
impecabile , decit sase de o calitate indoielnica. Renuntati la
obiceiul de a va schimba zilnic din cap pina in picioare ,
imbracind fara discernamint haine care nu va avantajeaza ,
numai de dragul de a va schimba. Ideea este sa purtati ceea
ce va sta bine , chiar daca reveniti des la aceeasi tinuta.
Feriti-va sa va afisati cu lucruri mereu noi , cumparate la
intimplare , crezind ca astfel sunteti elegante.
Arta de a ne imbraca , presupune si arta de a alege
acesoriile. Un taior gri neutru va parea foarte elegant daca
va fi completat cu incaltaminte neagra , cu poseta si cu
manusile asortate. Dimpotriva , acesoriile prost alese pot strica
efectul celei mai elgante haine. Sa nu credeti cumva ca
deveniti o femeie " chic " daca va straduiti sa va cumparati
posetute de diverse culori asortate - la tot atitia pantofiori -
ieftine si urite. Este suficient sa aveti o poseta neagra ,
incapatoare , de buna calitate , din piele. Va va scoate din
incurcatura si vara si iarna.
In acelasi timp , vom avea grija sa alegem cu atentie
podoabele potrivite. Oricit de tentante ar fi , bijuteriile
autentice nu se poarta decit in situatii deosebite. A-ti pune
la git un sirag de perle dimineata , la ora 7 , nu este o
dovada de bun gust. Dimpotriva ! Chiar daca avem multe
bijuterii veritabile , nu trebuie sa le etalam pe toate o
data. O vom alege numai pe cea care se potriveste cu toaleta
noastra.
Atentie ! Nu se poarta aur cu argint in acelasi timp.
~~~~~~~
In timpul zilei este de preferat sa recurgem la acele
imitatii simple cu un design frumos , evitind sticla colorata ,
strasurile , cu un cuvint , tot ce este strident , incarcat.
Femeile , ca femeile ! Dar barbatii ? Un barbat elegant
n-ar trebui sa poarte nimic altceva in afara de verigheta
si de ceas - eventual un ac de cravata , seara. Preferinta
unora pentru bratari si lanturi groase , din aur sau argint ,
cu sau fara amulete , pentru cercei chiar reprezinta o
optiune pentru un anumit mod de viata. Sa speram ca ceasta
moda va trece si ca nu ne vom intoarce la viata tribala
purtind cu totii cercei in nas.
CE PURTAM ? SI MAI ALES , CIND ?
Tinuta de fiecare zi
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Pentru femei : tinuta sport sau eleganta - fusta si
~~~~~~~~~~~~~
pulover sau bluza si taior , tocuri joase , coafura simpla ,
manusi asortate , bijuterii discrete ( niciodata diamante sau
strsuri dimineata sau dupa-amiaza ) , palton cu croiala clasica
si , eventual cu guler de blana , geanta din piele , mijlocie
sau mare. Trebuie sa domneasca simplitatea , fara pantofi de
lac , fara mantouri de blana , fara tocuri inalte la pantaloni.
Pentru barbati : costum , pulover si pantaloni in culori
~~~~~~~~~~~~~~~
discrete , manusi din piele asortate , uneori palarie ,
incaltaminte neagra sau maro , niciodata galbene sau maro la
un costum bleumarin inchis , palton cu croiala sport , trench
coat sau jacheta trei sferturi.
Citeva reguli de baza : un costum uni cere fie o
camasa uni si o cravata cu model discret , fie o camasa cu
dungi care cere o cravata uni. Niciodata nu se pune o
cravata sport ( in carouri ) la un costum de oras sau la o
haina petrecuta. Seara se poarta costum gri inchis , albastru
inchis sau negru. Camasa alba se potriveste cu toate
costumele.
Sport , calatorii , plimbari : comoditatea nu trebuie
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
sa treaca niciodata inaintea obiceiurilor locului. Astfel ,
riscati sa nu puteti intra intr-o biserica daca purtati sort
sau tricou foarte decoltat - tinuta considerata indecenta.
Femei : fusta larga sau pantaloni , ciorapi nu prea
~~~~~
fini , incaltaminte solida , cu toc jos.
Barbati : sacou sport si pantalon lung sau cunoscutul
~~~~~~~
trening , camasa cu mineca scurta , incaltaminte solida sau
daca dorim un pantalon golf , dar nu cu sosete scurte care
sa lase piciorul gol.
Invitatii si vizite.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Femei : taior elegant , sau rochie cu jacheta , manusi
~~~~~
din piele la culoare sau contrastante , incaltminte eleganta ,
ciorapi foarte fini , poseta din piele.
Barbati : costum de culoare inchisa , camasa alba sau
~~~~~~~
cu dungi ( numai ziua ) , cravata cu desen discret , sosete si
incaltaminte de culoare inchisa.
Coctail-party.
~~~~~~~~~~~~~~~
Femei : taior negru de catifea , de lina sau de matase
~~~~~
sau rochie de coctail , de preferat cu palarie.
Barbati : tinuta de oras de culoare inchisa.
~~~~~~~
Teatru , concerte.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Femei : tinuta de oras sau de dupa-amiaza. O tinuta
~~~~~
foarte eleganta este recomandabila numai pentru reprezentatiile
de gala sau premiere. Ce intelegem prin foarte eleganta ?
La un taior se poate asorta o palarie. La o rochie decoltata
- manusi luni - poseta de seara. La o tinuta normala - rochie
de matase naturala de pilda - un jal frumos cu ciucuri , etc.
Barbati : tinuta de oras de culoare inchisa , pentru
~~~~~~~
premiere frac ( este alcatuit dintr-o haina de ceremonie ,
neagra , scurta in fata pina in talie , neincheiata la piept
si terminata la spate cu doua cozi lungi si inguste si
dintr-un pantalon din aceeasi stofa , fara manseta ) sau
smoking , niciodata tinuta sport.
Baluri.
~~~~~~~~
Femei : rochie de seara sau de coctail sau
~~~~~
rochie de bal ( fara palarie ) , manusi lungi , blanuri , bijuterii
discrete , incaltaminte de bal , argintie sau aurie.
Barbati : pentru balurile desfasurate intr-un cerc
~~~~~~~
restrins se recomanda costumul elegant , inchis la culoare ,
care se poarta cu camasa alba , cravata gri - argintie ,
ciorapi si patonfi negri. Este permis si smockingul ( costum de
gala , cu o croiala speciala si cu revere de matase neagra )
la care se potriveste o camasa alba , cu guler si mansete
apretate , vesta neagra , pantaloni fara mansete , ciorapi negri
de matase si pantofi negri de lac.
La balurile in aer liber , din timpul zilei , smokingul
este alb. La cele foarte pretentioase , smockingul se poarta
cu vesta alba cu nasturi de sidef , camasa alba cu plastron
guler si mansete apretate , papion , pantaloni cu paspoal de
matase , fara manseta , sosete negre si pantofi negri de lac.
Botezul.
~~~~~~~~~~
Femei : nu se recomanda tinuta de seara ci tinuta de
~~~~~
oras.
Barbati : tinuta eleganta de oras sau , in cazurile
~~~~~~~
ultraelegante , un costum de ceremonie ( stresemann ) compus din
haina neagra , fara revere , la unul sau doua rinduri de
nasturi si pantaloni in dungi negre sau gri , fara manseta ,
la care se asorteaza o camsa cu guler si mansete apretate ,
cravata gri - argintie sau papion , sosete negre si pantofi
negri. La botez nu se potriveste smockingul.
Casatoria
~~~~~~~~~~~
Logodnica : rochie de nunta , alba , traditionala coronita
~~~~~~~~~
cu flori de lamiita sau de portocali ( o femeie care se
recasatoreste inlocuieste coronita de flori cu o diadema ) ,
pantofi albi , ciorapi albi , manusi din piele alba , fina ,
bijuterii foarte simple ( nu perle despre care se zice ca
aduc lacrimi ). In functie de imprejurari este potrivit si un
taior in culori pastelate , cu o croiala simpla.
Logodnicul si ceilalti barbati : dimineata vor purta un
~~~~~~~~~~
costum foarte elegant cunoscut sub denumirea de " cutaway " care
comporta o jacheta neagra cu colturi rotunjite , pantaloni in
dungi , negru cu gri , vesta neagra sau gri - argintiu , camasa
cu guler si mansete tari , papion gri. Dupa amiaza aceasta
tinuta este inlocuit de frac cu vesta alba ( nicioadata de
smocking ). Daca ceremonia este mai intima costum inchis ,
stresemann , niciodata smoking.
Vizite de condoleante : costum inchis atit pentru femei
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
cit si pentru barbati. Daca vizita are un caracter oficial ,
barbatii vor purta costume " cutaway ".
Inmormintarile : imbracaminte de ocazie de culoare
~~~~~~~~~~~~~~~~
inchisa , dar fara insemne de doliu pentru persoanele care nu
sunt rude. Tinuta oficiala la barbati este " cutaway " , dar
vesta si papionul sunt negre. Dupa imprejurari , acesta poarta
si fracul la care se cere vesta neagra. Rudele si cei foarte
apropiati se imbraca obligatoriu in negru. Nu trebuie sa
lipseasca din tinuta lor cocarda de doliu.
Cu o anumita parte a fiintei noastre traim cu totii in afara timpului.(Milan Kundera)
otis41 spune:
Felicitari Inger alb!!!
Sanatate si sarbatori fericite la toata lumea!
Otilia
conchita spune:
quote:
Originally posted by xenocidquote:
circulatia fluxului energiilor
Asteptam sa se termine cu ... si unghiul facut cu normala la suprafata este de...
Alin
*Ex astris, Scientia*
puahahaha, super!
Marina spune:
inger alb si chiar ai tiparit atata la calculator?
Poate totusi pui o indicatie despre sursa.
arboria spune:
Ingere, recunosc! E cam greu de citit uneori mesajul tau, dar azi m-ai facut sa zambesc.
Uite ca nu ma gandisem pana acum la cãznicie (e o caznã cateodata) si la catastivele de foi (chiar se vad stivele!!).
foarte sugestiv, desi cred ca n-ai vrut sa iasa asa 
PS. n-am citit tot mesajul tau, ma intorc la el, sigur mai gasesc ceva
Julia
Inger alb spune:
Marina-am scris cuvant cu cuvant si virgula cu virgula de obicei pe mine nu ma interezeaza unde pun virgula
Arboria-chiar asa am vrut sa iasa, SFATURI! Am un suflet foarte bun!
Teodora D. mai ai pune! Cine doreste scrieti!
Adina B- ce sura? sunt coopiate cu mult timp! Si dupa cum stit autorul ramane anonim copiindule ,punandule etc......ca mine Eu nu doresc sa fiu nici un autor dar sfaturi pentru mine etc....
Xenocid
conchita spune:
Inger Ingerasul meu, eu te intrebasem si in alta parte, cum se impaca taoismul cu crestinismul? 
Inger alb spune:
Sursa internet le am la favorites si puse tot la catastiva! de odata ce avem internet sunt bune unele informati de copiat!
Conchita trage sngura concluzia!?
TAOISMUL!
Cea mai bunã definiþie a taoismului provine din pana lui Alan Watts. Redãm ºi noi cîteva fraze:
Diverºi filozofi chinezi, scriind probabil în secolele 5-4 î. d .C, au expus o sumã de idei ºi un mod de viaþã care au ajuns sã fie cunoscute sub numele de taoism, calea cooperãrii dintre om ºi tendinþa sau cursul lumii naturale [subl. n. J. C.]; principiile acestei tendinþe por fi descoperite în ritmurile regulate ale apei, gazelor ºi focului, ritmuri care sînt ulterior întipãrite sau reproduse în cele din piatrã ºi lemn ºi, mai tîrziu, în multe dintre formele artei.(1)
Dupã cum vedem, taoismul este un mod de viaþã inspirat din ritmurile fenomenelor naturale. Dar, oare, cum se poate inspira un mod de viaþã omenesc din naturã? Exemplul cel mai bun ni-l oferã artele marþiale, care au împrumutat la origine elemente esenþiale - atac, apãrare, eschivã etc. - din imitarea miºcãrilor corespunzãtoare ale animalelor sãlbatice. Avem astfel "ºcoli" de arte marþiale care poartã nume pitoreºti ca "ºcoala tigrului", "ºcoala maimuþei" etc.
La fel ºi în viaþa domesticã de fiecare zi existã posibilitatea de a te inspira din evenimentele lumii naturale. Dacã acorzi studiului acestor fenomene un interes constant, descoperi indicaþii preþioase privind conduita cea mai potrivitã pentru diferite situaþii de viaþã. De pildã, taoiºtii au luat imaginea apei ca simbol al acþiunii consecvente care strãpunge toate obstacolele nu în mod direct, prin forþã, ci indirect, prin maleabilitate ºi fluiditate. În I-ching simbolismul apei este folosit în mod pregnant în hexagrama 29 - Abisul, apa - una ea este simbolul atitudinii umane care se adapteazã condiþiilor sau împrejurãrilor de viaþã într-o manierã fluidã ºi fãrã a-ºi denatura substanþa, autenticitatea interioarã.(2)
Sursele taoismului
Sursele principale ale acestui mod de viaþã numit "taoism" sînt lucrãrile clasice ale corifeilor ca de pildã: Tao-te Ching, Chuang-tzu, Lieh-tzu sau Scriptura vidului perfect ºi, desigur, I-ching - Cartea Schimbãrilor - lucrarea anticã cea mai importantã a culturii clasice chineze.
Temele care abundã în aceste cãrþi se pot grupa în jurul cîtorva idei de bazã: tao, vidul, nonacþiunea (wu-wei), adaptarea la condiþiile exterioare. Am vãzut deja cã taoismul se axeazã pe concordanþa dintre activitãþile umane ºi ritmurile cosmosului. Despre tao am vorbit deja la secþiunea respectivã, la fel despre vid ºi nonacþiune.
În Scriptura vidului perfect, autorul, Lieh-tzu, descrie relativitatea punctelor noastre de vedere, a regulilor de viaþã, a prejudecãþilor care se doresc absolute, într-o micã povestioarã care rezumã o întîmplare de viaþã.
Adaptarea la condiþiile exterioare
Este vorba de o familie al cãrui fiu talentat ºi instruit s-a prezentat la curtea suveranului pentru a-i solicita un post. Suveranul ºi-a zis: "este timp de pace, iar iscusinþa acestui tînãr mi-ar putea fi de folos, aºa cã îl voi angaja". Desigur cã un asemenea privilegiu, de a face parte din suita suveranului, aducea multe avantaje atît materiale, cît ºi sociale. Un alt tînãr, din altã familie, dotat cu aceleaºi calitãþi ca ºi primul, s-a gîndit sã procedeze ºi el la fel. Numai cã situaþia se schimbase. Suveranul ºi-a zis de astã data: "trãim vremuri grele, rãzboiul bate la uºã, iscusinþa acestui aspirant mi-ar aduce numai pagubã, aºa cã sã i se taie capul!"
Morala întîmplãrii este concentratã în cîteva cuvinte: nu existã în aceastã lume un principiu de acþiune care sã fie valabil în toate împrejurãrile. Activitatea umanã trebuie sã þinã cont de "jocul" circumstanþelor. De aici accentul pus pe fler, mai degrabã decît pe o activitate intelectualã riguroasã îndreptatã spre scop.(3)
Punctul de vedere surprins aici trimite la unul din conceptele centrale ale taoismului, citat mai sus, acela de adaptare la condiþiile temporale. Înclinaþia noastrã naturalã de a adopta o þinutã corespunzãtoare condiþiilor meteorologice exterioare este, fãrã îndoialã, exemplul cel mai elocvent al acestui principiu tradus în viaþa cotidianã.
Este evident cã adaptarea la condiþii exclude normele de conduitã impuse dinainte, prestabilite, valabile în orice împrejurare. Într-adevãr, taoismul pune accentul pe supleþe, la fel ca în parabola pinului ºi a salciei acoperiþi de zãpadã. Ramura de pin, pentru cã este rigidã, se rupe sub greutatea zãpezii. Ramura de salcie se îndoaie ºi zãpada cade de pe ea fãrã a-i pricinui nici un neajuns.
Poziþia amoralã a taoismului
La nivel moral, adaptarea la condiþii ºi supleþea conduitei sugereazã o poziþie amoralã adoptatã de taoist. De aici sentimentul de neutralitate, de rezervã, de prudenþã, uneori excesivã, care rezultã din povestirile taoiste cu personaje anonime sau chiar maeºtri. "Absenþa" taoistului nu este, însã, expresia unui vid emoþional - cum ar crede unii, sub influenþa ideologiei monastice creºtine -, a cultivãrii detaºãrii ºi indiferenþei în chip deliberat. Ea este în legãturã cu înclinaþia sa de a-ºi forma o vedere de ansamblu, lipsitã de prejudecãþi, asupra situaþiei cu care se confruntã, ºi o consecinþã logicã a raportãrii juste la o situaþie concretã de viaþã care nu solicitã intervenþia sa implicitã.
Note:
1. Alan Watts este, fãrã îndoialã, autorul occidental cel mai aproape de spiritul taoismului. Numele lui va fi gãsit adeseori pe acest site. Totuºi, experienþa lui în taoism are ºi lacune, aºa cum am semnalat acolo unde a fost nevoie. (vezi Publicaþiile lui A. Watts în româneºte). Citatul a fost extras din lucrarea sa "Dao, calea ca o curgere de apã", apãrutã la Humanitas, 1996.
2. Am citat versiunea Richard Wilhelm, care diferã de alte versiuni prin faptul cã are comentarii personale la trãsãturi ºi hexagrame.
3. Lieh-tzu - "Scriptura vidului perfect" în "Discurs asupra convenþiilor ºi destinului", cap. VII - "Jocul circumstanþelor". Versiunea francezã în traducerea lui Benedykt Grynpas, Gallimard, 1961de Jean Chiriac.
Crestinismul!
CRESTINISMUL PE TERITORIUL ROMANIEI
PANA IN SECOLUL AL VII-LEA,
IN LUMINA NOILOR CERCETARI*
Voi incerca in cele ce urmeaza sa expun o serie de probleme ale raspindirii crestinismului, apoi ale formelor sale de organizare pe care le-a putut adopta pe teritoriul Romaniei, asa cum ele se prezinta astazi in lumina noilor cercetari istorice, arheologice si epigrafice.
Din capul locului as vrea sa precizez ca la romani crestinismul este foarte vechi: potrivit unei traditii transmise de istoricul eclesiastic Eusebiu, in partile noastre, in Scythia Minor (Dobrogea) a predicat chiar Sf. Apostol Andrei. In al doilea rind, as dori sa subliniez ca cercetarea orginilor crestinismului la romani a constituit o preocupare constanta a istoricilor nostri laici si eclesiastici, deoarece ea s-a facut in strinsa legatura cu demonstrarea continuitatii noastre etnice pe pamintul pe care ne gasim azi.
La noi, dovedirea continuitatii neintrerupte a populatiei autohtone in perioada migratiei popoarelor a devenit o problema cardinala si o datorie nationala, deoarece istoricii maghiari, slavofili sau germani din fostul Imperiu hasburgic au sustinut ca teritoriul Romaniei a fost golit de autohtoni, ca s-a produs un gol (vacum), iar acest "vacum" etnic a fost umplut cu slavi, huni, avari si alte neamuri, iar mai tirziu cu unguri si germani. Prin aceasta teorie tendentioasa se cauta justificarea din punct de vedere a ocuparii unor mari parti din teritoriul Romaniei de catre slavi, maghiari si germani1. Crestinismul a devenit astfel si un argument in favoarea continuitatii etnice, deoarece el apare de la un moment ca o caracteristica a lumii si civilizatiei greco-romane si, in acest sens, si a populatiei daco-romane, care a primit de timpuriu aceasta civilizatie. Orice urma crestina de pe teritoriul tarii noastre poate fi atribuita astfel, in primul rind, populatiei autohtone, nu migratorilor, caci acestia s-au crestinat mai greu si mai tirziu.
In al treilea rind, as vrea sa accentuez ca raspindirea crestinismului in Romania si mentinerea lui de-a lungul vremii s-a facut in strinsa conexiune cu Imperiul bizantin. Bizantul a ramas, dupa retragerea autoritatii si armatei romane din Dacia la sfirsitul secolului III (anul 275), singura forta politica din Orient care s-a putut impune in fata migratorilor. Considerindu-se de jure mostenitorul fostului Imperiu roman, el s-a interesat de regiunile de la Dunarea de Jos care aveau, de altfel, si o mare importanta strategica pentru soarta provinciilor din Peninsula Balcanica si chiar a capitalei insasi. Strapungerea frontierei dunarene insemna patrunderea in interiorul imperiului a valului popoarelor migratoare si periclitarea vietii pasnice a locuitorilor. In plus, Patriarhul de Constantinopol se simtea responsabil pentru grija sufleteasca a locuitorilor de aici si de aceea a fost activ in raspindirea crestinismului la Dunarea de Jos.
Iata citeva coordonate ale crestinismului in Romania in primele sapte veacuri, de care trebuie sa se tina seama in orice prezentare.
Am afirmat mai sus ca crestinismul la romani este foarte vechi. Noi spunem ca ne-am nascut crestini, fara a preciza data exacta a crestinarii noastre. Barbarii si alte popoare europene, care n-au trait in granitele Imperiului roman, s-au crestinat mai tirziu. La unele dintre ele este cunoscut si momentul crestinarii lor: anul, luna si chiar ziua. Romanii nu-si pot preciza acest moment. La intrebarea: cind a fost facut cunoscut crestinismul pe pamintul tarii noastre, s-au dat raspunsuri variate. Unii invatati socot ca Sf. Apostol Andrei a fost primul misionar in partile noastre. Baza acestei sustineri o constituie informatia pe care ne-o da istoricul Eusebiu de Cezareea in Historia ecclesiastica, III, 1. El ne spune textual: "Cind Sfintii Apostoli si ucenici si Mintuitorului nostru s-au raspindit peste intreg pamintul, lui Toma, dupa spusele Traditiei, i-a cazut sorti tara partilor, lui Andrei, Scitia, lui Ioan Asia, unde si-a petrecut viata pina ce a venit la Efes"2.
Scitia mentionata in textul citat ar fi Scythia Minor, adica Dobrogea de azi3. Alti invatati neaga valoarea documentara a acestui text, pe motiv ca Eusebiu s-ar fi inspirat dintr-o "traditie" ("paradosis") care nu mai este confirmata de nici un autor antic. In afara de aceasta, alti scriitori bisericesti din secolele IV-V ca Sf. Grigorie de Nazianz, Theodoret de Cyr, Hieronymus, Paulin de Nola si altii, situeaza aria misionara a Sfintului Andrei nu in Scythia, ci pe pamint elenic4. Opinia cea mai raspindita printre teologii si istoricii romani este ca traditia dupa care Sf. Apostol Andrei ar fi predicat in partile noastre, sprijinita de Hipolit Romanul5 si de Doctrina siriaca a Apostolilor (care vorbeste de Gothia)6, nu pierde din credibilitatea prin aceea ca alti scriitori patristici atribuie aceluiasi apostol, ca arie misionara, largi zone din Peninsula balcanica. Poate ca aria sa misionara a fost mai intinsa. Oricum insa, in Dobrogea exista pina astazi o puternica traditie populara, potrivit careia Sf. Apostol Andrei a fost primul predicator al credintei crestine in aceste locuri. De numele lui sunt legate si numeroase toponime (pesteri si alte locuri).
O alta stire despre rapindirea timpurie a crestinismului la romani ne este data de Tertulian (Adv. jud., 7). In ultimii ani ai secolului II sau inceputul celui urmator acesta scrie ca sarmatii, dacii si scitii - deci populatiile care au trait pe teritoriul Romaniei - trebuie considerate printre popoarele care primisera crestinismul la fel ca galii, britanii si alte natiuni ("Et Gallarum diversae nationes et Brittanorum inaccesa Romanis loca, Christo vero subdita, et Sarmatarum et Dacorum et Germanorum et Scytharum et abditarum multarum gentium et provinciarum et insularum multarum nobis ignotarum et quae enumerare minus possumus").
Fata de aceasta informatie, invatatii au manifestat rezerva, deoarece ei socotesc ca afirmatiile lui Tertulian au un caracter apologetic si, drept urmare, cuprind exagerari. Un argument in favoarea acelei rezerve l-ar constitui un pasaj din Comentariul la Evanghelia lui Matei al lui Origen care, in primele decenii ale secolului III - deci cam in aceeasi vreme cu Tertulian - enumera printre popoarele care nu primisera cuvintul Evangheliei pe daci, sarmati si sciti, adica pe aceleasi mentionate de Tertulian ca fiind deja crestine7. Informatiile date de Tertulian si de Origen s-ar anula astfel una pe alta. Este insa sigur ca si cele afirmate de Origen au un pronuntat caracter apologetic, caci autorul alexandrin voia sa raspunda paganului Porphyrios, care negase valoarea cuvintelor Mintuitorului din Evanghelia lui Matei 24, 14: "Si se va vesti aceasta Evanghelie a Imparatiei peste tot pamintul, spre marturie neamurilor, si atunci va fi sfirsitul". Dupa parerea lui Porphyrios, acest termen de evanghelizare se implinise, ceea ce insemna ca va trebui sa vina si sfirsitul lumii, dar acesta nu se produsese. Profetia Mintuitorului ar fi fost, deci, mincinoasa, la care Origen a tinut sa raspunda.
Un alt moment in procesul de crestinare al populatiei de pe teritoriul de azi al Romaniei il reprezinta mijlocul secolului III. Atunci par sa fi venit crestini la nordul Dunarii, adusi ca prizonieri de gotii care au atacat provinciile de la sudul Dunarii in jurul anilor 250-253. Ne referim la incursiunile gotilor condusi de regele Cniva, in Moesia Inferior, Thracia si Illyricum, cu care ocazie sunt pradate multe orase si sate si se iau numerosi prizonieri, intre care si crestini. Cu ocazia acestor incursiuni are loc marea lupta de la Abrittus (Razgrad in Bulgaria), soldata cu infringerea armatei romane si moartea pe cimpul de lupta a imparatului Decius si a fiului sau Herennius Etruscus. Unii invatati considera ca versurile 809-820 din Carmen Apologeticum8 ale poetului Commodian se refera la acest eveniment. Commodian spune ca gotii au luat multi prizonieri printre care si crestini, iar acestia au desfasurat activitatea misionara printre barbari. Dupa unele opinii, Commodian ar fi trait in a doua jumatate a secolului III, fiind aftfel contemporan cu evenimentele relatate.
Rolul prizonierilor crestini in convertirea gotilor si a populatiei in mijlocul careia acestia au salasluit, este sublianiat cu si mai multa tarie de istoricul eclesiastic Filostorgius, care a trait intre anii 368-425 si a scris o Istorie eclesiastica, pastrata, din pacate, numai in excerptele din secolul IX ale patriarhului Fotie. Filostorgius - care era arian - ne spune ca pe vremea imparatilor Valerian (253-260) si a fiului sau Gallienus (253-268), gotii de la Dunare "au trecut in teritoriul romanilor si au pustiit, prin incursiunile lor, o buna parte a teritoriului Europei. Apoi, trecind in Asia, au navalit in Galia si Capadocia, au luat multi prizonieri, printre altii si clerici, si s-au intors acasa cu multa prada. Aceasti prizonieri si oameni cucernici, traind impreuna cu barbarii, au convertit la adevarata credinta pe multi dintre ei si i-au convins sa imbratiseze religia crestina in locul credintei pagane. Din numarul acestor prizonieri au facut parte si stramosii lui Ulfila, capadocieni de neam, nascuti in apropiere de orasul Parnassus, "intr-un sat numit Sadagolthina"9.
Evenimentul s-ar fi petrecut prin anul 257 (dupa altii 253 sau 264)10 si ar reprezenta astfel momentul cel mai timpuri al patrunderii crestinismului la nordul Dunarii, asupra caruia exista o stire literara precisa.
Din textele la care ne-am referit mai sus, reiese ca prizonierii crestini au fost activi in lumea barbara si ca el au jucat un rol important in raspindirea cuvintului Evangheliei; in al doilea rind, ca Ulfila, care si-a desfasurat activitatea sa misionara in cursul secolului IV in Gothia adica in regiunile controlate din punct de vedere politic si militar de goti, dar locuite si de autohtoni - care cuprindeau la data respectiva Moldova de sud si Muntenia de nord-est - isi are originea in acesti prizonieri. Contributia prizonierilor romani la culturizarea barbarilor, adica la procesul indelungat de acomodare a acestora la valorile materiale si spirituale ale civilizatiei greco-romane, a fost mare, daca ne gindim ca numarul captivilor era de mii, zeci de mii sau chiar sute de mii de oameni. In procesul romanizarii si al crestinarii, acestiaau avut un rol important.
Dar, pentru a admite existenta timpurie a crestinilor in teritoriile de la nordul Dunarii nu este necesar sa o conditionam de prezenta, aici a gotilor. Carpii, un trib din familia geto-dacilor, au reprezentat, pentu o buna parte a secolului III, o forta mai mare decit ce a gotilor, cum ne spune Petru Patricius11. Singuri, sau in unire cu alte neamuri, ei au atacat provinciile impreriului (in 238, 242, 248, 295-297) si au luat multi prizonieri, intre care puteau fi si crestini12.
Acestea ar fi principalele surse literare care vorbesc de patrunderea crestinismului pe teritoriul Romaniei in primele trei secole. Cum s-a vazut, nu toate ne prezinta stiri care pot fi privite ca sigure. Totusi, macar unele dintre acestea contin informatii demne de incredere. De astfel, teritoriul Romaniei nu putea ramine la o parte de marele curent religios care s-a raspindit atit de repede in mai toata lumea greaca si romana, inca din primele secole. Se stie ca in Scythia Minor (Dobrogea) existau numeroase orase si sate cu populatie greaca si apoi romana, care intretineau legaturi comerciale si culturale cu Orientul si Grecia metropolitana. Restul teritoriului Romaniei, cunoscut sub numele de Dacia, avea legaturi strinse cu lumea greco-romana inca din secolul I d.Hr., iar de la inceputul secolului II devine provincie romana, cu toate caracteristicile modului de viata roman. Militari, oameni de afaceri, negustori, tehnicieni din Orientul grecesc sau din alte parti - unde crestinismul devenise mai bine cunoscut - vin si se aseaza in Dobrogea si Dacia raspindind aceasta religie. Au fost descoperite numeroase inscriptii, piese sculpturale de cult si alte obiecte de uz casnic, care vorbesc despre legaturi economice, culturale si spirituale intre Orientul crestin (Siria, Palestina, Egipt, Asia Mica) si regiunile de la Dunarea de Jos, in secolele II-III. Toate acestea au mijlocit patrunderea pe scara larga a religiilor orientale mistice (Sol Invictus, Mithras, Cybele, Isis etc.), pe care la cunoastem in Dobrogea inca din secolul I13, iar in Dacia14, dupa cucerirea romana. Este demn de subliniat numarul mare de unitati militare din Siria cantonate in Dacia, precum si al negustorilor orientali in orasele de pe litoralul Marii Negre. La Tomis (Constanta de azi) avem mentionata, pentru sfirsitul secolului II, o "casa a armatorilor din Alexandria" (Egipt)15. Logic este sa postulam existenta celor dintii crestini pe teritoriul Romaniei in Dobrogea si anume in orasele de pe litoral si numai dupa aceea in interiorul tarii, conform si traditiei apostolice andreiane.
Prima mentiune scrisa despre crestini in Dobrogea se refera la doi martiri orietali, Epitect si Astion, morti in Halmyris pe la anul 290, deci in timpul domniei lui Diocletian16. Pe plan arheologic, doua obiecte pledeaza pentru prezenta crestinilor in secolul III in Dobrogea: o gema (piatra de inel) de la Dinogetia, cu caracter gnostic si care va fi apartinut unui militar din garnizoana de acolo17; o amfora de la Histria (inedita), pe care este reprezentat cu vopsea rosie un peste (simbol crestin).
Pe teritoriul Daciei isi fac aparitia, tot in aceasta vreme, gemele gnostice de tipul Abraxas, descoperite recent in Orlea18, jud. Dolj si Romula19, jud. Olt, care vor fi apartinut tot unor persoane venite din Orient. Lor li se adauga interesantele inscriptii gnostice gravate pe doua placute de aur si descoperite recent in zona orasului Orsova (Dierna)20. Dar un loc aparte il ocupa, intre primele marturii arheologice crestine, gema descoperita la Potaissa (Turda) - Bunul Pastor purtind un miel, pomul vietii, porumbelul si, in sfirsit, elemente legate de mitul lui Iona: Iona cade din corabie si este inghitit de dragonul marin, si H.T.S.21.
Marturii crestine mentionate mai sus pot fi date in secolul III, mai cu seama catre mijlocul acestui secol si in a doua jumatate. Lor li se adauga unele obiecte (opaite, inscriptii funerare) descoperite pe teritoriul fostei Dacii, care par sa aiba inscrise pe ele semnul crucii22, or dupa cercetari mai noi, crucea a aparut ca simbol crestin inainte de Constantin cel Mare23. Se poate spune, deci, ca in Dacia au existat crestini din secolul III (dupa istoricul Vasile Parvan, inainte de anul 27024, dar prezenta acestor crestini nu trebuie inteleasa decit ca niste nuclee destul de restrinse.
In Scythia Minor, insa, situatia era cu totul alta, caci aici numarul crestinilor era cu mult mai mare. Numerosi martiri (peste 120), care au patimit la Tomis, Noviodunum, Dinogetia, Axiopolis si in alte parti, cu ocazia presecutiilor lui Diocletia, sunt o dovada graioare in aceste sens25. Stim ca in anul 290, la Tomis exista chiar un episcop, Evanghelicus26, iar dupa el pare sa fi fost un altul (Ephraem)27. Fara teama de a gresi, putem afirma deci ca in a doua jumatate a secolului III, in Dobrogea existau destui crestini organizati in comunitati, iar aceastea erau puse sub autoritatea unui episcop.
O nouatate care se cere subliniata, ca rezultat important al recentelor descoperiri epigrafice si arheologice, este faptul ca martirologiile in general, si cele care privesc Dobrogea in special, trebuie privite cu mai multa incredere. La Axiopolis, Novidunum (Niculitel) si Tomis s-au descoperit inscriptii care pomenesc numele unor martiri, cunoscuti din martirologii28. Toate acestea ne arata ca datele martirologiilor sunt reale si ca acestea devind importante surse de informare istorica29.
Secolul IV reprezinta o rascruce in istoria crestina a Dobrogei si a teritoriilor nord-dunarene. Dupa Edictul de la Milan din 313, crestinii se pot manifesta liber, iar progresele sunt peste tot evidente. In Dobrogea se consolideaza episcopatul deja existent, prin extinderea activitatii sale misionare in cadrul localnicilor, dar si printre barbari. Interesanta de relevat ni se pare contributia pe care a adus-o crestinismul la asimilarea barbarilor in masa autohtonilor30. Doua inscriptii de la Tomis ne arata cum un got si un hun isi pierd, prin crestinare, nationalitatea, li se schimba numele si sunt incadrati in armata31.
In ce priveste regiunile de la nordul Dunarii, gratie cercetarilor arheologice si epigrafice desfasurate de-a lungul anilor, dar mai ales in ultimele decenii, avem o alta viziune. In primul rind, se constata pe tot teritoriul Romaniei, continuitatea populatiei autohtone, chiar daca in anumite zone - mai ales Transilvania si zonele nordice ale tarii - intra sub dominatie barbara. In al doilea rind, s-a stabilit ca largi zone din Banat, Oltenia, Muntenia si sudul Moldovei, aflate in imediata vecinatate a Imperiului bizantin, au ramas in secolele IV-VI sub dependenta trupelor si administratiei imperiale. Alcatuind impreuna cu provinciile din sudul Dunarii o comunitate romanica de civilizatie, de limba si etnie, desemnata in mod curent ca romanitate carpato-dunareana, si avind un rol strategic primordial pentru securitatea capitalei imperiului si a Peninsulei Balcanice, imparatii bizantini au facut eforturi sa mentina regiunile nord-dunarene sub control permanent. Ei au si reusit acest lucru pe o perioada destul de indelungata in cursul secolelor IV-VI, cu exceptia timpului cit au durat invaziile hunice. Imperiul si-a exercitat puterea dincolo de Dunare, prin intermediul a numeroase capete de pod - cetati si castre - pe o linie care porneste din Banat si ajunge aproape de gurile Dunarii32.
Fortaretele romane erau nu numai puncte de aparare a limesului dunarean, ci si baze ale flotei, centre economice, politice si spirituale. In aceasta zona viata romana a dainuit aproape in forme similare celei din provinciile sud-dunarene si de aici patrundeau adinc in interiorul fostei Dacii negustorii, oamenii de afaceri si mai ales misionarii crerstini. Toti acesti factori au mentinut si intarit constiinta ca daco-romanii apartin imparatului prin excelenta si au contribuit la raspindirea crestinismului, care a preluat treptat, prin ierarhia sa, conducerea spirituala si politica a populatiei, acolo unde statul nu o mai putea exercita sub formele sale obsnuite33.
Un moment decisiv in desfasurarea oprei misionare in stinga Dunarii trebuie considerat anul 332 cind gotii sunt infrinati de Constantin cel Mare si se incheie tratatul de pace prin care acestia devin aliati (foederatii) ai imperiului34, impunindu-le, intre alte conditii si libertate pentru crestini. Socrate, intr-un pasaj din Historia ecclasiastica35, pune clar inceputul operei misionare libere de stinga Dunarii in acest an. Subliniem opera misionara libera, fiindca si inainte de aceasta data - cum ne informeaza Commodian si Filostorgius36 -, desfasurase aceasta activitate, dar in conditii mai grele, de catre prizonierii luati de goti cu prilejul invaziilor lor in Europa, Galatia si Capadocia.
Constantin cel Mare a luat masuri ca activitatea misionara crestina sa se desfasoare in stinga Dunarii, viguros si nestingherit. Dupa cum se stie, el se intitula si "episkopos ton ektos" (Eusebiu, Vita Constantini IV, 24), ceea ce inseamna ca era constient de misiunea sa de a purta grija de toti supusii, de a-i aduce pe toti la credinta adevarata - pagini sau eretici37. Spre a facilita legaturile cu populatia din nordul Dunarii, a construit un pod de piatra intre Oescus (Gigen in Bulgaria) si Sucidava (Celei-Corabia in Romania)38. Politica lui Constantin a fost continuata de fiul sau Constantius II si a putut fi in vigoare pina aproape de sfirsitul secolului IV, cu exceptia unei perioade scurte, in timpul domniei imparatului Valens. Secolul IV este decisiv pentru crestinarea intregii populatii nord-dunarene si din aceasta vreme posedam numeroase descoperiri de antichitati crestine, care atesta acest lucru. Intre acestea este incriptia latina descoperita la Biertan in mijlocul Transilvaniei, care ne arata pe credinciosul Zenovius facind un dar bisericii locale39. Exista deci, in acea vreme, in Transilvania o populatie latinofona, cu comunitati crestine bine organizate. Recent s-au facut descoperiri arheologice la Poolissum (Moingrad, in nordul Transivaniei)40 si Sarmizegetusa (Hateg)41, care constau in vase si inscriptii decorate cu simboluri crestine, asemanatoare ca text cu cea dela Biertan. Dar cea mai importanta descoperire din ultimii ani este basilica cu mormintul unui martir aflata in ruinele castrului roman de la Slaveni, comuna Gostavat, jud. Olt (Oltenia de sud). Datata in secolul IV, cu monede de la Constantin cel Mare si Constantius II, ea este cel mai vechi edificiu de cult crestin descoperit pina acum pe pamintul Daciei42. Basilica cunoscuta mai de mult, de la Sucidava, dateaza din vremea imparatului Justinian43.
Mentinindu-se la secolul IV in nordul Dunarii, as vrea sa scot in evidenta citeva amanunte continute de Actul martiric al Sfintului Sava Gotul44, semnificative pentru situatia crestinismului la noi. Din acesta reiese ca in nord-estul Munteniei existau autohtoni crestini ("etnikai"), care traiau impreuna cu gotii in sate si chiar orase (Komai koi poleis). Spre unul dintre aceste orase (polis) s-a indreptat Sf. Sava, ca sa petreaca Pastele si de aici a fost luat si dus la riul Buzau, unde a fost inecat. Informatiile actului martiric al Sfintului Sava sunt pe deplin confirmate de sapaturile arheologice efectuate in comuna Pietroasele, jud. Buzau, unde s-a descoperit asa-zisul oras, pomenit in act, dar de fapt o fortareata construita de Constantin cel Mare dupa anul 332, adica imediat dupa incheierea pacii cu gotii, nu departe de riul Buzau, adica de locul martiriului. Alte rezultate ale sapaturilor confirma amanunte din actul martiric. De pilda, in jurul fortaretei au fost gasite citeva sate cu populatie mixta, autohtona si gotica, iar intr-unul dintre aceste sate a stat si Sf. Sava45.
Nu este, deci, cazul sa ne indoim citusi de putin de informatia pe care ne-o da acelasi document, si anume ca in nord-estul Munteniei de azi exista in vremea martiriului Sfintului Sava, deja bine constituita, acea Biserica sfinta si Ortodoxa, care purta corespondenta cu Biserica Ortodoxa a Capadociei46, condusa pe atunci de Sfintul Vasile cel Mare, oferindu-i acesteia amanunte cu privire la viata si martiriul mucenicului ei. Un mare specialist in actele martirice (H. Delahaye) a analizat si pe acela al Sfintului Sava si a ajuns la concluzia ca el se distinge prin veracitatea si prin modul aparte de redactare, formind un gen special in cadrul celorlalte47. Autorul socoteste ca datele continute in actul martiric ar fi fost furnizate de un martor ocular, daca nu redactate chiar de el si, in acest caz, se intreaba daca el n-a fost preotul Sansalas. O alta posibilitate ar fi ca redactarea actului martiric sa se fi realizat la Tomis pe baza informatiilor aduse de cei care au transportat aici, la ordinele guvernatorului militar la Scythiei, Iunius Soranus, moastele sfintului, pentru a fi trimise apoi mai departe, la Tesalonic si in sfirsit in Capadocia, Wolf-Dieter Hauschild, editorul din 1973 al Scrisorilor Sfintului Vasile, socoteste, cu bune argumente, ca scrisoarea nr. 165 a marelui parinte capadocian, pastrata azi fara adresantsi atribuitad unii lui Aschalius, episcop de Tesalonic, a fost adresata in realitatea episcopului Bretonian de Tomis48. Noi aderam la opinia lui Wolf-Dieter Hauschild si in acest caz am avea numai primul document scris care a atesta legaturile Bisericii Romane cu unul dintre cei mai mari parinti ai crestinatatii, dar si posibilitatea alcatuirii la Tomis a Actului martiric al Sfintului Sava. Din scrisoarea Sfintului Vasile cel Mare reiese clar ca el raspunde la o scrisoare, in care era vorba de un martir care isi petrecuse viata in tara vecina barbara49.
In legatura cu ortodoxia Bisericii din stinga Dunarii, pomenita de Actul martiric al Sfintului Sava, as dori sa relev ca ea nu poate fi pusa la indoiala, desi Ulfila - care a fost aici mai inainte ca lector ( = citet), apoi ca episcop - ar fi raspindit in sinul ei invatatura ariana. Studiile recente subliniaza ca Ulfila a devenit arian abia dupa trecerea lui in sudul Dunarii si anume in timpul imparatilor Constantius ori Valens, deci la 20 de ani dupa pastorirea lui in Romania50.
Biserica Ortodoxa care exista in regiunea dominata de goti, ca si in celelalte din restul tarii, poseda edificii de cult (basilicae) si a activa pentru raspindirea crestinismului in masa autohtonilor si a barbarilor.
Se poate afirmaca in cursul secolului IV, ea a reusit sa cistige majoritatea populatiei romanice la noua religie. Asa se explica de ce terminologia de baza crestina, conservata in limba romana, este veche si latina. Unele cuvinte, ca biserica din basilica, trebuie admise cu necesitate ca au intrat in limba noastra numai in secolul IV si anume in timpul lui Constantin cel Mare si al fiului sau Constantius II51. Cit priveste caracterul latin al terminologiei noastre crestine, el se explica prin aceea ca limba autohtonilor era latina. Misionarii sositi aici, ori de unde veneau si orice limba vorbeau la ei acasa, trebuiau sa sa adapteze si sa foloseasca limba locala. Stim ca Ulfila a predicat in trei limbi: in greaca - pe care o stia de la parintii sai -, in gota si latina, ultimele doua invatate in mediul unde se nascuse si crescuse, adica in nord-estul Munteniei. Misionarii n-au impus o limba celor carorale predicau, ci au adoptat-o pe a acelora carora li se adresau.
Una dintre cele mai mari realizar pe care le avem in istoria crestinismului in Romania in ultimele doua decenii, datorita, in primul rind descoperirilor epigrafice si arheologice, priveste Dobrogrea. In aceasta provincie s-a putut stabili ca, incepind cu sfirsitul secolului V si continuind in cursul celui urmator, au existat 15 episcopate, nu unul singur, cum se crezuse pina atunci. Despre un singur episcopat - si anume cel de la Tomis52 - vorbesc scriitorii eclasiastici Sozomen si Theodoret de Cyr (ale caror stiri au fost preluate de scriitori bizantini Nicetas Choniates si Nikephoros Kallistos Xanthopoulos), apoi actele sinoadelor din secolele IV-V, in care se gasesc numai iscaliturile episcopilor de Tomis, si o lege a imparatului Zenon din jurul anului 480. Descoperirea in 1960, la Callatis, a unei importante inscriptii pusa in amintirea unor episcopi locali, apoi saparea a trei palate episcopale la Histria, Callatis si Tropaeum Traiani, ca si aflarea altor numeroase antichitati crestine, au permis reluarea cercetarii unor surse antice, neglijate de cercetatori sau considerate ca nu au valoare reala, si s-a ajuns la concluzia, admisa azi aproape unanim, ca in Dobrogea a existat o mitropolie care avea in subordine 15 scaune episcopale. Opt dintre aceste episcopate functionau in cetati asezate pe malul drept al Dunarii si este sigura ca activitatea lor nu se limita doar la zona din interiorul provinciei, ci se intindeau si dincolo de ea, in stinga Dunarii, in rindul populatiei autohtone si a celei barbare53.
Biserica din Scythia Minor, ca si celelalte episcopate aflate de-a lungul Dunarii, a avut un rol decisiv in raspindirea crestinismului in stinga Dunarii si apoi in mentinerea lui de-a lungul secolelor. Activitatea misionara a unor insemnati episcopi de Tomis - ca Bretanion si Teotim I - ne este cunoscuta si ea a fost laudata de mari parinti ai Bisericii ca Sf. Vasile cel Mare si Hieronym54. Aceasta activitate era sustinuta si de Patriarhul de Constantinopol, caruia ii revenea sarcina, potrivit hotaririi canonului 28 al Sinodului IV ecumenic de la Calcedon, sa raspindeasca religia crestina la popoarele barbare si sa poarte grija de credinciosii aflati "in partibus infidelium".
Imparatii de la Constantinopol erau si ei interesati in crestinarea popoarelor barbare, fiindca acestea deveneau mai favorabile imperiului. De aceea, ostasul bizantin era insotit de diplomat si de misionarul crestin. Imparatii bizantini n-au renuntat de jure la teritoriile de la Dunarea de Jos, chiar cind acestea erau pierdute si cedate in baza unui tratat. In acesta privinta este de amintit un episod istorisit de istoricii Theophilact Simocata55 si Theophanes Confessor56, intimplat in vremea imparatului Mauriciu, prin anul 598. Generalul Priscus plecase intr-o expeditie impotriva barbarilor din Banat si ajungind in orasul Novae din Pannonnia Inferior57 aflat atunci sub dominatia avarilor, stabiliti cu centrul lor politic la Sirmium, a fost intimpinat de soli ai haganului avar Baian, care i-au reprosat comandantului bizantin ca calca un pamint strain si, in felul acesta, nesocoteste tratatul. Priscus a raspuns ca "a venit la vinatoare pe pamintul sau si l-a invinuit pe hagan ca e un fugar (venetic) din Rasarit". Intr-o perioada atit de tulbure ca aceea de la cumpana secolelor VI-VII, cind imperiul avea de infruntat atitea greutati, cind avarii isi intemeiasera regatul lor cu capitala la Sirmium si controla o mare parte din regiunile de la Dunarea de Jos, cind slavii cutreierau intinse tinuturi in stinga Dunarii, bizantinii se considerau adevaratii stapini ai intregului spatiu carpato-balcanic si incercau sa salveze ce se mai putea salva.
In turul de orizont pe care am incercat sa-l facem asupra istoriei crestinismului in Romania in primele veacuri, in lumina noilor cercetari istorice, arheologice si epigrafice, am scos in evidenta citeva momente si probleme in legatura cu care s-au adus contributii mai de seama. Am aratat astfel ca istoriografia romaneasca acorda crestinismului un rol major in procesul de formare a poporului roman, considerindu-l una dintre coordonatele magistrale ale etnogenezei sale. Crestinismul a contribuit la adincirea si largirea procesului de romanizare si a asigurat, in perioada migratiilor, continuitatea populatiei autohtone58. Inceputurile crestinismului la noi nu pot fi precizate, dar este probabil ca ele sa dateze chiar din perioada apostolica. Chiar daca traditia dupa care Sf. Apostol Andrei ar fi predicat in Scythia (Dobrogea) nu poate fi intarita astazi de multe alte dovezi, ea ramine probabila. Patrunderea crestinismului la romani s-a facut de timpuriu, ea fiind pregatita de raspindirea cultelor orientale mistice, aduse mai intii in Dobrogea, in orasele de pe litoralul vestic al Marii Negre, si apoi in Dacia. Tot Dobrogea este primul loc unde au aparut crestinii. Cea dintii mentiune scrisa despre ei o avem din anul 290. Acesta nu este insa un terminus post quem al patrunderii crestinismului in Romania, caci dovezi arheologice ni-l atesta inca dinainte, atit in Dobrogea, cit si in Oltenia si Transilvania. Potrivit informatiilor lui Commodian Filostorgius, captiv crestin din imperiu, intre care si stramosii lui Ulfila, au ajuns in nordul Dunarii, in urma invaziilor gotice de la mijlocul secolului III (imparatii Valerian si Gallenius). Numerosi martiri, cu ocazia persecutiilor lui Diocletian, aratau intensitatea crestinismului in Dobrogea, care ajunsese inainte de sfirsitul secolului III sa aiba o episcopie. Descoperirile epigrafice de la Axiopolis, Niculitel si Tomis pledeaza pentru veridicitatea datelor din martirologii, iar sapaturile de la Pietroasele pentru acelea cuprinse in Actul martiric al Sfintului Sava "Gotul". Momentul decisiv pentru raspindirea crestinismului in nordul Dunarii il constituie pacea din anul 332 incheiata de Constantin cel Mare cu gotii. Conditiile politice si economice ale secolului IV au permis raspindirea crestinsmului in Romania, in asa fel incit acum ia nastere o Biserica ortodoxa activa atit in rindul autohtonilor, cit si al barbarilor. Terminologia de baza a Bisercii este latina si s-a format in secolul IV. Descoperirea basilicii crestine cu mormintul unui martir la Slaveni, com. Gostavat, datata in secolul IV, are o semnificatie deosebita pentru istoria crestinismului, inclusiv pentru intelegerea termenului biserica din basilica. Documentele epigrafice si arheologice au permis reevaluarea unor texte antice privitoare la organizarea eclesiastica a Scythiei Minor (Dobrogea) si s-a ajuns la concluzia ca aici au existat 15 episcopate, incepind cu sfirsitul secolului V si continuind in secolul VI, puse sub autoritatea unui mitropolit. Romanizarea si crestinarea teritoriilor nord-dunarene s-a facut in strinsa legatura cu Imperiul bizantin, de care populatia romanica se simtea strins legata.
Prof. Dr. Emilian Popescu,
"Ortodoxia Romaneasca", Bucuresti, 1992, pag. 85-99.
* Rev. "Mitropolia Banatului", rr. 11-12, 1987.
1. Constantin Daicoviciu, Le probleme de la continuite en Dacie. Observations et precisions d'ordre historique et archeologique, Bucarest, 1940; Idem, O senzationala descoperire arheologica in Transilvania, in "Transilvania", 1941, t. 72, nr. 8, pp. 575-578; Idem, Dovezile arheologice ale continuitatii, ibidem, 1943, t. 74, nr. 1, pp. 1-6; La Transylvanie dans l'Antiquite, Bucuresti, 1945; Idem, Au sujet dese monuments chretiens de la Dacie Trajane, in "Melanges Marouzeau", 1948, pp. 119-124; Constantin Daicoviciu - Emil Petrovici - Gh. Stefan, Die Entstehung des rumanischen Volkes und der rumanischen Sprache, Bukarest, 1964; Gh. Stefan, Formarea poporului roman, Bucuresti, 1973; Idem, Le probleme de la continuite sur le territoire de la Dacie, Dacia N. S., 12, 1968, pp. 347-354; Emilian Popescu, Das Problem der Kontinuitat in Rumanien im Lichte der epigraphischen Entdeckungen, in "Dacoromania", Jhb, fur ostliche Latinitat, Freiburg-Munchen, I, 1973, pp. 66-69; Idem, Inscriptiile grecesti si latinesti din secolele IV-XIII descoperite in Romania (Inscriptions intra fines Daco-Romaniae repertae graecae et latinae anoo CCLXXXIV recentiores = mai departe IGLR), Bucuresti, 1976; I. Barnea, Les monuments paleochretiens de Roumanie, Roma, 1977; Radu Vulpe, Romanitate si crestinism. Coordonate ale etnogenezei romane, in "De la Dunare la Mare. Marturii istorice si monumente de arta crestina", Galati, 1979, pp.16-22; Nicolae Stoicescu, Continuitatea Romanilor, Bucuresti, 1980; Emilian Popescu, Continuitatea daco-romana. Formarea poporului roman si a limbii romane. Rolul crestinismului, in "Glasul Bisericii", nr. 6-9/1980, pp. 573-587; Stelian Brezeanu, La continuite daco-roumanie. Science et politique, Bucarest, 1984.
2. Stirea data de Eusebiu se bazeaza pe traditia inregistrata de Origen in cartea a III-a a Comentariilor la Facere; (v. Fontes ad historiam Dacoromaniae pertinentes = Izvoare privind istoria Romaniei, I, Bucuresti, 1964, p. 717), care spune acelasi lucru.
3. Jacques Zeiller, Les origines chretiennes dans les provinces danubiennes de L'Empire romain, Paris, 1918, pp. 28-29.
4. Idem, o.c., p. 29; Adolf von Harnack, Die Mission und Ausbreitung and Christentums in den ersten drei Jahrhunderten, Leipzig, 1924, pp. 109-110; D.M. Pippidi, Intorno alle fonti letterarie del cristianesimo daco-romano in "Revue historique du sud-est europeen", 20, 1943, pp. 166-181; Contributii la istoria veche a Romaniei, Bucuresti, 1967, ed. II-a, pp. 481-496.
5. Hippolit s-a nascut in anul 175 si a murit in timpul persecutiei dezlantuite de imparatul Decius. In lucrarea sa Peri ton Apostolon P.G. X, col. 951, spune: "Andrei a vestit (cuvintul Evangheliei) scitilor si tracilor. El a fost rastignit la Patras in Achaia, (fiind legat) in picioare de un maslin si este inmormintat acolo". Stirea privind predica Sfintului Apostol Andrei in Scythia a fost reluata de Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae, ed. H. Delehaye, Bruxelles, 1902, col. 265-266, de calugarul Epifanie (sec. VIII) (N. Serbanescu, in "B.O.R.", 9-10/1969, p. 979, n. 93) si de Nichifor Callist, Hist. Eccl. II, 30, P.G. 145, col. 860 CD.
6. W. Cureton, Ancient Syriac Documents, London, 1864, p. 34, ap. R.A. Lipsius. Die apokkryphen Apostelgeschichten und Apostellegenden, Braunschweig, 1883, I, p. 604; apud. D.M. Pippidi, o.c., p. 489.
7. ...Quid autem dicamus de Brittianis aut Germanis, qui sunt circa Oceanum, vel apud Barbaros, Dacos et Barmatos et Scythia, quorum plurimi nondum audoerunt Evanghelii verbum, audituri sunt autem in ipsa saeculi consumatione?
8. Commodoani carmina, cura et studio Josephi Martin (Corpus christianorum. Series latina CXXVIII. Commodianus Claudius Marius Victorius) Turnholt, 1960, pp. 102-103, versurile 809-820; cf. Richard Klein, Constantius II unde die christliche Kirche, Darmstadt, 1977, p. 254.
9. Filostorgius, Hist. Eccl., II, 5.
10. Asupra diferitelor interpretari cind a avut loc evenimentul, a se vedea Herwing Wolfram, Geschishte der Goten. Vond den Anfangen bis zur Mitte des sechsten Jahrhunderts. Entwurf einer historischen Ethnographie, Munchen, 1979, pp. 18-53.
11. Petrus Patricius, Istoriae in Historici Graeci Minores, ed. Dindorf, vol. I, 1872, cap. 8.
12. Meritul cercetarii si elucidarii problemelor fundamentale ale istoriei carpilor revine arheologului Gh. Bichir, care a scris mai multe lucrari: Cultura carpica, Bucuresti, pp. 287-307.
13. D. M. Pippidi si Em. Condurachi, in Istoria Romaniei, Bucuresti, 1960, pp. 554-557; D. M. Pippidi, Sur la diffusion des cultes egyptiens en Scythie Mineure, in "Studii clasice", 6, 1964, pp. 103-118, Cu privire la raspindirea cultelor egiptene in Scitia Mica, in "Studii de istoria religiilor antice", Bucuresti, 1969, pp. 60-82 (rezumat francez in "Comptes-rendus de l'Academie des Inscriptions et Belles Letters", 1964, pp. 69-70); Emilia Dorutiu-Boila, Inscriptiones Scythia Minores, V, Bucuresti, 1980, nr. 109, 219, 245 etc.; Iorgu Stoian, Inscriptiones Scythiae Minores, II, Bucuresti, 1987, pp. 367-376, 404-406.
14. M. Macrea, Viata in Dacia romana, Bucuresti, 1969, pp. 367-376; I. Berciu - C. C. Petolescu, Les cultes orientaus dans la Dacie meridionale, Leyden, 1976; Silviu Sanie, Cultele orientale in Dacia romana. 1. Cultele siriene si palmiriene, Bucuresti, 1981; o bibliografie a cultelor orientale in Dacia pina in anul 1974 a alcatuit C. C. Petolescu, in "Studii clasice", 17, 1977, p. 153, n. 1.
15. Inscriptiones Graecae ad res Romanas pertinentes, edd. R. Cagnat - G. Lafaye, I, nr. 604; Iorgu Stoian, o.c., nr. 153.
16. Acta Sanctorum ed. novissima curante Johannis Carnandet et alii, t. II (29) Iulii, Paris-Roma-Bruxelles, pp. 538-551; R. Netxhammer, Die christlichen Altertumer de Dobrudscha, Bukarest, 1918, pp. 22-25; H. Delehaye, Les martyrs Epictete et Astion, in "Bull. de la Sect. hist. de l'Acad. Roum.", t. XIV, 1928, pp. 1-5; R. Netzhammer, Epiktet und Astion, diokletianische Martyrer am Donau-Delta, Zug, 1936.
17. Emilian Popescu, IGLR, nr. 241.
18. Gr. Florescu - C. C. Petolescu, Inscriptiones Daciae Romanae, II, 1977, nr. 317.
19. Idem, o.c., nr. 492; cf. nr. 661; Doina Benea, O gema gnostica din colectiile muzeului regiunii Portile de Fier, in revista "Revista Muzeelor", nr. 4/1972, pp. 346-347; cf. N. Danila, Viata crestina in Oltenia in secolele IV-VI in lumina domentelor romano-bizantine, in "Mitropolia Olteniei", nr. 5-6/1984, p. 331.
20. I. I. Russu si colab., Inscriptiones Daciae Romanae, III, 1, nr. 42, 43; cf. I. Barnea, o.c., nr. 64, 85-86.
21. Emilian Popescu, o.c., nr. 435 = Barnea, o.c., pp. 112-113, nr. 82.
22. Vezi in special lucrarea lui I. Barnea citata la nota 1. Mentionam in treacat ca opiniile lui Constantin Daicoviciu din studiul Exista monumentele crestine in Dacia traiana in secolele II-III, din "Anuarul Institutului de studii clasice", 2, 1933-1935, pp. 192-209, nu se mai pot sustine astazi. De asemenea nu mai este actuala ipoteza potrivit careia crucea ar fi aparut pe monumente abia in a doua jumatate a secolului IV, dupa anul 351, dar mai ales catre inceputul secolului V, cum au sustinut M. Sulzberger, Le Symbole de la croix et les monogrammes chez les premiers chretiens, in "Byzantion", 2, 1925, pp. 426, 430; Fr. O. Waage, in Hesperia, 2, p. 302; A. Graber, Martirium. Recherches sur le culte des reliques et l'art chretien antique, II, Paris, 1946, p. 276; I. Barnea, Crestinismul in Scythia Minor dupa inscriptii, in "Studii Teologice", nr. 6/1954, p. 68.
23. Franz Joseph Dolger, Beitrage zur Geschichte des Kreuzzeichenes, I. Jhb. fur Antike und Christentum, I, 1958, pp. 5-19; II. ibidem, 2, 1959, pp. 16-29; Herbert hunger, Reich der Neuen Mitte. Der christliche Geist der byzantinischen Kultur, Graz-Wien-Koln, 1965, pp. 182-183.
24. V. Parvan, Contributii epigrafice la istoria crestinismul daco-roman, 1911, p. 74.
25. O trecere in revista asupra studiilor din acest domeniu a facut Ene Braniste, Martiri si sfinti pe pamintul Dobrogei de azi, in vol. "De la Dunare la Mare", Galati, 1979, pp. 34-62; v. si studiul nostru: "Martiri si sfinti in Dobrogea" in volumul colectiv "Vieti de sfinti romani".
26. Acta SS. Iulii, t. II (29), Paris-Roma, 1867, pp. 546 si 550. R. Netzhammer, Die christlichen Altertumer der Dobrudscha, pp. 23-32; Epiktet und Astion…, Zug, 1936.
27. Potrivit unei traditii, episcopul Efram (Ephraem) ar fi ajuns in partile noastre ca trimis al episcopului Hermon al Ierusalimului in al 16-lea an al domniei imparatului Diocletian (cca. 300), ca sa indrumeze in credinta pe locuitorii Scitiei: "Si acolo propovaduind, pe multi i-a intors la Hristos. Iara dupa destule dureri si osteneli, ce le-a suferit intru buna vestire a lui Hristos, cu sabia i s-a taiat capul intr-a 7-a zi a lunii martie (304)". In secolul XVII, patriarhul Dositei al Ierusalimului (1669-1707) se referea la episcopul de Tomis si-l considera una dintre primele dovezi ale legaturilor religioase dintre Tara Sfinta si teritoriul Romaniei, Jacues Zeiller, o.c., p. 171; Ilie Georgescu, Viata crestina in vechiul Tomis, in "Mitropolia Moldovei si Sucevei", nr. 1-2/1962, p. 32; N. Serbanescu, "1600 de ani de la prima marturie documentara despre existenta episcopiei Tomisului", in "B.O.R.", nr. 9-10/1969, p. 994 si Ene Braniste, o.c., p. 39, sunt de aceeasi parere. In schimb, alti invatati, intre care si Pr. prof. Ion Ramureanu, Sfinti si martiri la Tomis-Constanta, in "B.O.R.", nr. 7-8/1974, pp. 980-981, socot ca Ephraem n-ar fi activat in Dobrogea, la Tomis, ci in Scitia Mare (sudul Rusiei), mai precis la Chersonez in Crimeea.
28. Emilian Popescu, IGLR, nr. 22, 194, 167 a, b.
29. Emilian Popescu, Cea mai importanta descoperire arheologica privind crestinismul timpuriu din Romania: martirii de la Niculitel, in "Arhiepiscopia Bucurestilor. Indrumator pastoral", Bucuresti, 1981, pp. 192-197; idem, Christliche Martyrer in den griechischen Inschriften Kleinskythiens (Dobrudscha), in "Actele celui de al VIII-lea Congres International de epigrafie greaca si latina", 3-9 octombrie, Athena, 1982 (sub tipar).
30. Emilian Popescu, Assimilierung und Romanisierung in romanischer und spat-romanischer Zeit aug dem Gebiete Rumaniens und deren Bedeutung fur die Herausblidung des rumanischen Volkes, in "Beitrage zur Geschichte und Literatur der Kaiserzeit. Festschrift Johannes Straub, Bonn, 1982, pp. 356-363.
31. Idem, IGLR, nr. 30, 41.
32. VI. Iliescu, Die Raumung Dakiens und die Anwesenheit der romanischen Bevolkerung onrdlich der Donau im Lichte der Scjriftquellen, Daco-romania, /Freiburg, Munchen, 1, 1973, pp. 5-28; D. Tudor, Preuves archeologiques attestant la continuite de la domination romaine au nord du Danube apres l'abandon de la Dacie sous Aurelien (III-e - V-e siecles), ibidem, pp. 149-161;Octavian Toporu, Romanitatae tirzie si stra-romanii in Dacia traiana sud-carpatica (sec. III-XI), Craiova, 1976; D. Tudor, Oltenia romana, ed. IV-a, Bucuresti, 1978, pp. 416-466.
33. Gh. Stefan, Le probleme de la continuite sur la territoire de la Dacie, in "Dacia N. S.", 12, 1968, pp. 347-354; Alex. Graur si Gh. Stefan, Formarea limbii si a poporului roman, in "Dictionar de istorie veche a Romaniei", Bucuresti, 1976, pp. 271-284.
34. Evangelos K. Chrysos, To Bizantion Kai oi Gotoi, Thessalonic, 1972; idem, Gothia Romana. Zur Rechstlage des Foderatenlandes der Westgoten im 4. Jh., in "Dacoromania", I, 1973, pp. 53-64; Herwig Wolfran, o.c., pp. 64-66.
35. Socrate, Hist., eccl., I, 18.
36. V. mai sus notele 8-9.
37. Expresia aceasta a fost mult comentata de istorici, care i-au dat diferite interpretari. A se vedea Johannes Straub, Kaiser Konstantin als "episkopos ton ektos", in "Regeneratio Imperii. Aufsatze uber Roms Kaisertum und Reich im Spiegel der heidmischen und christlichen Publizistik", Darmstadt, 1972, pp. 119-158 si Daniel De Decker-Ginette Dupuis-Masay, L'eposcopat de Constantin, in "Byzantion", 50, 1, 1980, pp. 118-157, unde se indica si literatura mai veche.
38. D. Tudor, Les ponts romanins du Bas-Danube, Bucarest, 1974.
39. Emilian Popescu, IGLR, nr. 434.
40. I. Barnea, Arta crestina in Romania, I, Bucuresti, 1979, p. 124, fig. 5 a, b; N. Gudea, Vasul cu inscriptie si simboluri crestine de la Moigrad, in "Acta Musei Porolissensis", III, 1979, pp. 515-524 (versiunea germana in "Dacia N. S.", 24, 1980, pp. 255-260); cf. C. C. Petolescu in "Thraco-dacica", 4, 1983, pp. 46-47; Kurt Horedt, Siebenburgen in spatromischer Zeit, Bukarest, 1982, pp. 163-171; N. Danila, Consideratii aupra noilor materiale arheologice paleocrestine din Transilvania, in "B.O.R.", nr. 7-8/1983, pp. 731-731; I. Barnea, Continuitatea elementului daco-roman dupa parasirea aureliana in lumina ultimelor cercetari, in "Sargetica", 16-17/1982-1983, pp. 259-265; N. Gudea, Porolissum, Edit. Sport-turism, Bucuresti, 1986, pp. 161-162; N. Gudea-Ion Ghurca, Un opait de bronz bizantin de la Porolissum, "Acta Mus. Porolissensis", 1986, pp. 209-211.
41. Hadrian Daicoviciu, Un fragment ceramique a chrisme a chrisme de Ulpia Traiana Sarmizegetusa, in "revue roumaine d'histoire", 20, nr. 4/1981, pp. 619-623.
42. D. Tudor, Basilica paleocrestina de la Slaveni-Olt, in "Studii si cercetari de istorie veche si arheologica", 30, nr. 3/1979, pp. 453-457; idem, in "Mitropolia Olteniei", nr. 1-3/1979, pp. 102-105.
43. Idem, Oltenia romana, ed. IV-a, pp. 465-466.
44. Hyppolite Delehaye, Saints de Thrace et de Mesie, extr. "Anal. Boll.", t. XXXI, Bruxelles, 1912, pp. 216-221.
45. Gh. Diaconu, Castrul de la Pietroasa, in vol. Alex. Odobescu, Opere, vol. IV. Tezaurul de la Pietroasa, Bucuresti, 1976, pp.1056-1072; Gh. Diaconu-Magda Tzony-Marius Constantinescu et Vasile Drimboceanu, L'ensemble archeologique de Pietroasele, in "Dacia N. S.", 21, 1977, pp. 199-220. La interpretarea Actului martiric si la alte probleme privitoare la crestinism in aceste locuri, ne-am referit mai pe larg in studiul Crestinismului in eparhia Buzaului pina in secolul al VII-lea, in "Spiritualitate si istorie la intorsatura Carpatilor", vol. I, Buzau, 1983, pp. 259-277.
46. Aceasta titulatura se gaseste chiar la inceputul Actului martiric al Sfintului Sava, la Delehaye, o.c., p. 216.
47. Hyppolite Delehaye, Les passions de martiris et les genres litteraires, Bruxelles, 1921, pp. 145-150.
48. Wolf-Dieter Hauschild, Basilius von Caesarea, Briefe, vol. II, Eingeleitet, ubersetzt und erlautert (Biblithek der griechischen Literatur, Ed. 37, Stuttgart, 1973, p. 88 si nota 184, care se raliaza, de fapt, punctului de vedere exprimat de G. Pfeilschifter, Kein neues Werk des Wulfilam, in V 34 off, aus d. Kirchenhist. Seminar, Munchen, 1907, p. 223.
49. De aceste probleme m-am ocupat in Studiul Bretanion si Gerontius (Terentius), doua personalitati ale Tomisului in secolul IV-lea (sub tipar).
50. Richard Klein, Constantinus II, unde die christliche Kirche, Darmstadt, 1977, p. 254 s.u.; Knut Schferdiek, Wulfila. Vom Bischor von Gothien zum Gotenbischof, in "Zeitschrift fur Kirchengeschichte", 90, 1979, p. 111 s.u. Socrate, Hist. eccl. IV, 33, 7 si Sozomenus, Hist. eccl. VI, 37, 8 spun si ei ca Ulfila a fost mai intii ortodox si numai dupa aceea si-a schimbat credinta. Ulfila a fost si urmasul episcopului ortodox Theofil, care a fost plasat de mai multi cercetatori in Gothia de la Dunarea de Jos, dupa cum pledam si noi in studiul Theophilus Gothiae, episcop in Crimeea sau la Dunarea de Jos? (lucrarea aflata sub tipar).
51. V. Parvan, o.c., p. 85 s.u.; Jacques Zeiller, o.c., p. 40; T. Papahagi, Basilica-Ecclesia, in vol. "Omagiu lui I. Bianu", Bucuresti, 1927; Th. Capidan, "Basilica" , in "B.O.R.", nr. 1-4/1938, pp. 1-9 si in vol. Limba si cultura, Bucuresti, 1943, pp. 249-252; Pr. T. Vasilescu, Basilica-biserica, in "B.O.R.", nr. 11-12/1941, pp. 666-681; P. Aebisher, Basilica, ecclesia. Etude de stratigraphie linguistique, in "Revue de linguistique romane", 27, 1963, pp. 119-164; Al. Rosetti, Istoria limbii romane. Bucuresti, 1968.
52. Acest episcopat a atins rangul de arhiepiscopie autocefala la sfirsitul secolului IV ori inceputul celui urmator. A se vedea Emilian Popescu, The City of Tomis as and autocephalous Archbishopric of Scythia Minor (Dobrudja). Remarks on the Chronology of Epiphanius Notitia, in "Byzantiaka", 6, 1986, pp. 123-148.
53. Toate aceste probleme le-am prezentat pe larg in urmatoarele studii: Contributions a la geograhie historique de la Peninsule Balkanique aux V-e-VII-e siecles de notre ere, in "Dacia N. S.", 13, 1969, pp. 403-415; Zur Geschichte der Stadt in Kleinskythien in der Spatantike. Ein epigrapischer Beitrag, in "Dacia N.S.", 19, 1975, pp. 181-182; Praesides, duces et episcopatus provincide Scythiae im Lichte einiger Inschriften aus dem 4, bis, 6. Jh. in "Epigraphica. Travaux dedies au VII-e Congres international d'epigraphie grecque et latine (Constantza, 9-15 sept. 1977) recueillis et publies par D. M. Pippidi et Em. Popescu", Bucarest, 1977, pp. 274-283; Organizarea eclesiastica a provinciei Scythia Minor in secolele IV-VI, in "Studii Teologice", nr. 7-10/1980, pp. 590-605.
54. A se vedea, spre pilda, Scrisoarea 165 la Yves Courtonne, Saint Basile, Letters, t. II, Paris, 1961, pp. 100-101 si la Wolf-Dieter Hauschild, o.c., p. 88; Sozomenus, Hist. Eccl. VI, 21, 2; VII, 26, 6; cf. Theodoret de Cyr, Hist. Eccl. IV, 35, 1; Hieronymusm, De viris ill CXXXI (XXIII, 152, col. 754A-755A), in "Fontes historiae Daco-romanae", II, p. 186.
55. Theophilact Simocata, Hist. ed. De Boor, Leipzig, 1887, VII, 7.
56. Theophanes Confessor, Chronogr. rec. Carl de Boor, Leipzig, 1883, anul 6090 (598), p. 276, 22-34; dupa Theophylact, anul 595.
57. Cetatea Novae de sus (ano Novas) ar corespunde localitatii "ad Novas" din Tabula Peutingeriana (Conrad Miller, Itineraria Romana. Romanische Reischswege an der Hand der Tabula Peutingeriana, Stuttgart, 1916, p. 501), dupa cum crede Vladislav Popovici, Les temoins archeologiques des invasions avaro-slaves dans l'Illyricum byzantin, in "Melanges de l'Ecole Francaise de Roma", in "Antiquite", vol. 57, 1975, p. 476, nota 5 si harta de la p. 479, identificata cu castelul de la Gezava; Peter Schreiner, Theophylaktos Simokates, Geschichte, ubersetzt und erlautert, Stuttgart, 1985, p. 340, nota 949 o aseaza la Brnjica, nu departe de Golubac.
58. Radu Vulpe, Romanitate si crestinism, coordonate ale etnogenezei romane, in vol. "De la Dunare la Mare", Galati, 1979, p. 21: "Noi suntem romani fiindca suntem crestini, si crestini, fiindca suntem romani."
conchita spune:
Ingerasule, si care is concluziile pe care trebuia sa le trag? mai pe scurt si cu cuvintele tale, adica?
---------
SPAAAAAM! 
Inger alb spune:
quote:
Originally posted by conchita
Ingerasule, si care is concluziile pe care trebuia sa le trag? mai pe scurt si cu cuvintele tale, adica?
---------
SPAAAAAM!
Ai citit tot sau....?
Pai sunt doua lumi diferite prin care ne unim cu ele!
Te ajuta cu ceva!?