Motivatie pentru a ramane profesor

Buna tuturor! Meseria de profesor - asa cum stiti sau macar banuiti - este extrem de solicitanta; conduce la o uzura psihica deosebita si in timp si la uzura fizica (numeroase boli profesionale). Intuiti probabil ca sunt profesoara...nu vreau sa expun motivele care m-au determinat sa aleg acest drum ci as vrea sa gasesc puterea de a continua sau curajul de a renunta. D.p.d.v. financiar este clar ca nu exista motivatie. Sunt conferentiar si pe 2 norme vin acasa cu 10,6 milioane. Nu cred ca se va schimba ceva in urmatorii ani. Din nefericire, daca la inceput eram mandra ca sunt cadru didactic universitar (cand am intrat eu in invatamantul superior erau restrictii privind media de absolvire, media de licenta...), acum ma vad inconjurata de colegi care au terminat mediocru facultati particulare sau de stat, care fac doctorate nepoti fiind, s.a.m.d. Mai trist insa, nu exista nici satisfactii profesionale (decat in ceea ce priveste munca ta individuala). Elevii sunt din ce in ce mai lipsiti de interes. Daca acum 4-5 ani reuseam sa desfasor un cerc de modelare matematica a proceselor economice, acum nu reusesc sa gasesc student sa sara de nota 8, dar sa mai elaboreze o lucrare stiintifica. Nemultumirile pot continua, motivele de bucurie sunt insa din ce in ce mai rare. Apare astfel sentimentul inutilitatii. Nu ma simt motivata sa continui, de ce as studia, de ce sa cercetez cai verzi pe pereti atata timp cat munca nu este apreciata?
Am deschis aceasta tema admirand curajul asistentei mele care a plecat din invatamant, in incercarea de a obtine ceea ce aici pare aproape imposibil: independenta financiara si sentimentul ca esti util. Va multumesc pentru rabdare! Gratiela.