"Nasul"

Ati vazut emisiunea de aseara "Nasul" de pe B1TV ?
Si azi vazut ce nevinovat parea acest "nas" mafiot Hrebenciuc?
iata un articol scris in primavara lui 2004, pe care l-am gasit pe net:

Portretul-robot al Marelui Corupt: Viorel Hrebenciuc

În România ultimului deceniu si jumãtate nu existã, la scarã nationalã, act de coruptie, intrigã politicã majorã, aranjament dubios de culise, murdãrie institutionalizatã si alte asemenea „delicatese“ (specialitatea partidului actual de guvernãmînt) în care sã nu fie amestecat, si încã la loc de frunte, numele mafiotului Viorel Hrebenciuc, cel mai mare gangster pe care asa-numita perioadã de tranzitie l-a dat, mai înainte de a-l „inventa“ pe Adrian Nãstase. De aceea, ca o recunoastere a „meritelor“ sale incontestabile în acest domeniu, tot mai multi cetãteni ai tãrii, confruntati zilnic cu necazurile si nevoile vietii, cu sãrãcia, foametea si mizeria, care au devenit cuvintele definitorii pentru starea actualã a 90% dintre locuitorii României, vorbesc despre Partidul Social Democrat (PSD) ca despre Partidul Hrebenciuc Român. Este si acesta un mod de a fixa, în insectarul Istoriei, o colonie de plosnite si o gînganie politicã, mai dezgustãtoare si mai kafkianã, chiar decît cea imaginatã de Kafka! Dar cine este acest Viorel Hrebenciuc si cum a ajuns acest babuin spelb si opãrit la pîrghiile de comandã ale celui mai corupt partid pe care l-a cunoscut pãmîntul românesc, de la Burebista încoace? Si cum s-a instalat el în umbra cinstitului si sãracului (cu duhul!) Iliescu si apoi în coasta jãpcarului Nãstase, care este nevoit sã-l suporte alãturi, la furat, desi îl pizia o pauzaste de moarte? Pentru cã are si de ce. Avînd în vedere cã cele cca 2 miliarde de dolari pe care le-a dosit Bombonel reprezintã, desigur, o nimica toatã fatã de uriasele averi acumulate, prin felurite inginerii financiare, de Viorel Hrebenciuc si „formatia“ sa actualã de lucru, despre care vom vorbi la momentul potrivit. De unde-a apãrut acest înrãit infractor, cum si-a fãcut el „mîna“, care sînt antecedentele sale (desigur, penale)? Pentru a rãspunde la aceste întrebãri abisale, sã ne întoarcem cu vreo 3 decenii în urmã, cînd un individ suspect, cu înfãtisare de tîlhar, ateriza la Regionala de Partid Bacãu, recomandat de bãietii cu ochi albastri, care-l racolaserã încã din Facultatea de stiinte economice si-i fabricaserã un dosar beton. Cîmpul sãu de activitate: zona economicã. Nu pentru cã ar fi fost el marele specialist în economie, ci pentru cã aici era bãtaia pestelui – atunci, ca si acum. Cît despre „specialitatea“ sa, aceasta s-a arãtat, în scurt timp, a fi aceea de maestru al combinatiilor obscure, totdeauna cu iz penal, el devenind, astfel, indispensabil unor gãsti mafiote, constituite încã din vremea aceea în urbea lui Bacovia, confiscatã astãzi, prin interpusul sãu, analfabet si springar, Sechelariu. Dar întîmplarea care avea sã-i dea o notorietate aparte avea sã fie legatã de un caz fãrã precedent de proxenetism de partid si de stat, înãbusit cu mare greutate, în conditiile în care faptele ajunseserã si la cunostinta cabinetelor 1 si 2. Despre ce era vorba? Pus pe fãcut carierã cu orice pret si avînd spatele asigurat de bãietii de la Securitate, care-si trãgeau partea lor de cîstig din furat, Hrebenciucul nostru a imaginat sistemul cel mai sigur si mai direct de a intra pe sub pielea mai-marilor sãi, de la judet, dar mai ales de la Centru (partid, ministere), organizînd mai multe formatii (observati, fãrã ghilimele!) de curve (ati citit bine, nu e nici o gresealã de tipar!), care functionau dupã rigori aproape militare si actionau numai la ordinul sãu. Asemenea formatii au fost puse pe roate si au devenit... operative la Fabrica de Mobilã si – n-o sã vã vinã sã credeti – la Fabrica de Lapte (fetitele de-aici, adevãrate cadîne, obisnuind sã-si frãgezeascã zilnic pielea trupului prin bãi, sã le zicem asa, regulate, în cãzile cu lapte proaspãt!). Nu e vorba de rodul nici unei închipuiri, ci de fapte care s-au întîmplat cu adevãrat. Cît despre închipuire, si încã despre una bolnavã, ea trebuie cãutatã numai în capul junelui activist Hrebenciuc, care îsi asumase, încã de pe atunci, rolul de proxenet, pe care, mai tîrziu, îl va duce la desãvîrsire. Cu ajutorul nepretuit al acestor formatii de coarde, pãstorite de proxenetul de serviciu al judetenei de partid Bacãu, toate inspectiile „de sus“ erau trecute cu magna cum laude. Si, pentru ca sã nu uite niciodatã ospitalitatea locului, înaltii musafiri erau dãruiti, la sfîrsit, cu fotografii extrem de bine realizate, care îi reprezentau „la lucru“, în situatii dintre cele mai expresive. Treburile au decurs astfel ani la rînd, aducînd tot locuri de frunte, în marea întrecere socialistã, atît cunoscutului judet moldav, cît si mãruntului activist-peste (promovat la Controlul Muncitoresc), pe care numai marea îmbulzealã din decembrie 1989 l-a împiedicat sã ajungã, încã de pe atunci, mai-marele locului. Pentru cã, desi buboiul se spãrsese, la un moment dat, în ziua cînd un sofer, trimis sã ducã „la adresã“ o formatie de fete fãrã prejudecãti, o descoperise printre ele chiar pe... nevastã-sa, si desi, în ciuda amenintãrilor cu moartea, primite chiar din partea codosului spãlãcit, sotul încornorat umblase cu jalba-n protap pînã la Curtile Împãrãtesti, lucrurile se aranjaserã, pînã la urmã, prin pedepsirea, mai mult de ochii lumii, a unor mãrunti lideri sindicali care, chipurile, puseserã la cale toatã tãrãsenia. Fotografiile înmînate, la despãrtire, beneficiarilor de servicii erotice functionaserã fãrã gres, numele Hrebenciucului rãmînînd, în continuare, curat ca lacrima. Am insistat putin asupra acestui aspect din biografia „eroului“ nostru, întrucît el ni s-a pãrut deosebit de revelator în ceea ce priveste evolutia sa ulterioarã. Nu s-a folosit, si nu se foloseste în continuare, escrocul ordinar Viorel Hrebenciuc de aceleasi metode pe care le-a brevetat si le-a experimentat în tineretea sa „revolutionarã“ de la Bacãu, pentru a-si cuceri si consolida pozitiile politice si economice din statul mafiot de astãzi, pe care-l patroneazã, în calitatea sa incontestabilã de nerusinatã eminentã cenusie? Nu este „formatia de curve“ (de data asta, cu ghilimele!) cãrãmida care stã, în continuare, la baza tuturor actiunilor sale? Nu-si fotografiazã el (într-un fel sau altul) partenerii de afaceri (în sensul larg al cuvîntului), indiferent de împrejurãri si de treapta socialã pe care s-ar afla, pentru a-i avea oricînd la mînã? Nu este santajul arma sa de bazã, pentru a obtine tot ce-si doreste si, mai cu seamã, imunitatea la lege si la pedeapsã? Nu recurge si astãzi, dupã cum ne-au informat surse demne de încredere, la amenintarea cu moartea si, dupã cum s-a vãzut, chiar la executii demonstrative, pentru a mentine legea tãcerii si a supunerii neconditionate, în jungla economicã si politicã pe care a creat-o, împreunã cu tovarãsii sãi de nãdejde din partidul-stat PSD si din organizatiile criminale internationale? În acest sens, trebuie nu doar amintit, ci studiat îndeaproape cazul ziaristului Dumitru Tinu, fostul director al cotidianului „Adevãrul“, decedat, în prima zi a anului 2003, într-un suspect accident de automobil, în conditiile în care autovehiculul pe care-l conducea n-a fost nici mãcar zgîriat si în împrejurarea în care, cu cîteva zile mai înainte, mafiotul national Hrebenciuc, în cîrdãsie cu mafiotul international Fathi Taher, reusiserã sã punã mîna, prin intermediul celui asasinat, pe pachetul majoritar al „Adevãrului“ (fost „Scînteia“). Mai mult decît relevant este amãnuntul cã, înainte de a porni în cursa care avea sã-i fie fatalã, Dumitru Tinu se întîlnise, în dimineata respectivã, în holul Hotelului „Marriott“, cu cei care, pentru a pedepsi un act de nesupunere al acestuia, îl condamnaserã, pur si simplu, la moarte. Se pare cã ziaristul-intermediar, arvunit mai din vreme cu 10.000 de dolari pe lunã, ca membru-fantomã al Consiliului de Administratie al Hotelului „Marriott“, a comis imprudenta sã pretindã mai multe procente decît cele oferite de gangsteri, ceea ce condusese la înlãturarea sa definitivã din joc. Martori întîmplãtori la aceastã întîlnire tipic mafiotã au remarcat si prezenta lui Viorel Hrebenciuc la fata locului, în momentul deciziei. Este si motivul pentru care caseta din aparatul de supraveghere electronicã a holului cu pricina a dispãrut în chip enigmatic. Fireste cã, deprins de multã vreme cu „jucãriile“ electronice, Hrebenciuc s-a ocupat personal de distrugerea acestei probe, care l-ar fi putut incrimina fãrã putintã de tãgadã. De altfel, Hotelul „Marriott“, proprietatea arabului Fathi Taher, a devenit, încã de la inaugurarea sa, în urmã cu cîtiva ani, o adevãratã vizuinã de hoti, aici avîndu-si sediul, printre altii, si ciobanul infractor Gigi Becali, cel care-a tepuit Ministerul Apãrãrii Nationale de 21 de hectare de teren intravilan, într-o zonã rezidentialã a Capitalei, si care, din îndemnul si sub directa supraveghere a nãnasului Hrebenciuc, si-a tras, pe lîngã echipã de fotbal, si un partid, avînd tupeul sã candideze nu numai pentru un loc în Parlament, dar si pentru fotoliul de presedinte al României! Ce vremuri de mizerie si de ridicol, în care un aventurier arab (Fathi Taher), un bandit din semintia lui Mafoamea, dar de o mie de ori mai nociv decît el (Viorel Hrebenciuc) si un handicapat agresiv (Gigi Becali), consiliati într-ale filosofiei politice de pigmeul UTC-ist danpavel, clientul politaiului Buricel, se joacã în voie cu destinele tãrii, avînd nesimtirea sã recicleze, fãrã ca organele abilitate ale statului sã se sesizeze în vreun fel, cunoscutul slogan legionar „Totul pentru tarã“ (?!). Într-o tarã normalã, pentru un asemenea delict impardonabil, care se cheamã fascism, ciobanul Gigi n-ar mai avea loc nici la oi, ci poate doar la turma de porci a puscãriei de la Peris. În România lui Hrebenciuc, a lui Nãstase si-a celorlalti mafioti cu ranguri înalte, bisnitarul Gigi Becali candideazã la Presedintia tãrii! Trist, dar adevãrat! Dar, sã ne întoarcem la vizuina hotilor. Pentru cã de aici, de la Hotelul „Marriott“, pornesc itele mai tuturor marilor tunuri (calibrul Dicke Bertha!), pe care Hrebenciuc si acolitii sãi le dau zilnic, în paguba economiei românesti, adusã astãzi în stare de ruinã, prin contributia lor nemijlocitã. Însã, cu cît îi merge mai rãu tãrii, cu atît mai mult înfloresc afacerile lor, bazate pe coruptie, fraudã, jaf organizat. Asa cum, altãdatã, se spunea cã „partidul e-n toate“, astãzi putem spune cã Hrebenciuc e-n toate, adicã în toate afacerile murdare, fie cã este vorba de contrabandã cu arme sau petrol, de privatizãri frauduloase, de spãgi monumentale, de scutiri de impozite de zeci de miliarde de lei, de devalizarea bãncilor de credit, de trafic cu produse radioactive provenite din fostele republici sovietice, de pripãsirea luptãtorilor palestinieni în România si de cîte altele. Descoperite de el cu multi ani în urmã si experimentate apoi intens în laboratoarele partidului de guvernãmînt, mai întîi în calitate de prefect al judetului Bacãu, apoi ca sef de campanie electoralã a Bãtrînei Sandramale Staliniste, toate aceste metode si practici tipic mafiote aveau sã fie duse la desãvîrsire de parlamentarul si vicepresedintele de partid Viorel Hrebenciuc, una dintre cele mai odioase figuri ale faunei politice românesti contemporane. Martori oculari povestesc scene pe cît de grotesti, pe atît de incredibile, cînd marele maestru al combinatiilor abjecte îi obliga pe agentii economici sã cotizeze, pentru campaniile electorale sau pentru alte campanii, de interes personal, nu cu sume exprimate în cifre, ci în... unitãti volumetrice! Mai exact, lucrurile decurgeau (si probabil cã mai decurg) cam asa: „Am nevoie de bani. Trimite-mi, urgent, 2 metri cubi!“ Inutil sã mai spunem cã bancnotele trebuiau sã fie de valoare maximã. Si tot inutil sã mai adãugãm cã toti cei abordati astfel nu stiau cum sã onoreze cît mai repede aceste cinice si categorice comenzi, dacã voiau sã rãmînã în gratiile hingherului si sã primeascã, mai departe, semnalul de liber la furat. Cu astfel de practici, „marca Hrebenciuc“, s-au mentinut la Putere si au fãcut averi fabuloase toti acolitii PSD-ului, un loc aparte, în aceastã comedie neagrã, ocupîndu-l „finii“ sãi, Dumitru Sechelariu si Corneliu Iacobov, locotenenti fideli si indivizi de maximã specializare pe frontul coruptiei fãrã limite. Pentru cã, la fel ca în orice mafie, colaboratorii, sã le zicem asa, de cea mai mare încredere sînt recrutati, întotdeauna, din zonele de origine. Asa se face cã Bacãul a devenit, în ultimul deceniu si jumãtate, un fel de Sicilie a României. Sau, raportîndu-ne la un alt punct cardinal, un fel de Cecenie. Practic, nimic nu miscã aici fãrã stiinta si fãrã folosul mafiei controlate de Hrebenciuc prin interpusii sãi, Iacobov si Sechelariu. „Nasul“ Hrebenciuc a concentrat în mîinile acestora principalele unitãti economice ale judetului Bacãu, începînd, sã spunem, de la RAFO Onesti si pînã la Fabrica de Hîrtie Letea. Dar, ca si cum simpla (în realitate, deloc simplã!) însusire pe preturi de nimic a acestor unitãti economice de primã însemnãtate nu era de ajuns, mafiotii beneficiazã, în mod repetat, de cele mai neînchipuite scutiri de dãri si impozite, care ajung la zeci de mii de miliarde de lei. Si, astfel, în timp ce banditii se plîng pe toate drumurile (a se citi, pe toate posturile de Televiziune) cã nu au de unde sã-si plãteascã datoriile obligatorii cãtre stat, bogãtiile lor, inclusiv cele pe care si le etaleazã, ca toate neamurile proaste, prin fel de fel de palate si conace, prin cele mai luxoase mãrci de jeep-uri si de limuzine, prin cele mai extravagante vacante ori prin jenante pomeni populare, cresc de la o zi la alta. În umbra tuturor acestor megaescrocherii stã, desigur, Viorel Hrebenciuc! Astfel încît s-ar putea spune cã unitatea de mãsurã a coruptiei din România nu poate fi alta decît hrebenciucul! Cu multiplul sãu (ceea ce înseamnã de cel putin 10 ori mai mult), bombonelul! (Situatie întru totul explicabilã, din moment ce Adrian Nãstase, sosit ceva mai tîrziu la împãrtirea prãzii, trebuie sã recupereze, într-un ritm galopant, terenul pierdut.) Si cu submultiplul (adicã de 10 ori mai putin), sechelariul! (Si în acest caz este nevoie de o explicatie, si anume aceea cã, dacã Sechelariu detine doar a zecea parte din bogãtiile lui Hrebenciuc, ne putem imagina cam cum aratã averea realã, depusã, fireste, la bãnci strãine, a „Nasului“ de Bacãu!) Toate acestea fac din Viorel Hrebenciuc un nume pentru istorie. Evident, pentru istoria neagrã a acestei tãri. Pentru cosmarul pe care ea îl trãieste în acesti ani. Iar dacã, ignorîndu-i certificatul de nastere, istoria mai veche l-a stampilat pe unul dintre politicienii acelor vremuri cu numele de Porcul, în cazul lui Viorel Hrebenciuc ea va trebui sã aleagã între Sobolanul si Viermele. Multi oameni de bunã-credintã s-au lãsat, o vreme, înselati de fata lui mereu surîzãtoare, de copil retardat (ceea ce, într-un fel, si este!). Pentru frenologi, cazul meritã, într-adevãr, o atentie specialã. Ca si pentru Parchetul National Anticoruptie, preocupat, în ultima vreme, dupã cum am vãzut, de realizarea portretului-robot al Marelui Corupt. Cu exceptia faptului cã respectiva cãcãreazã pe douã picioare a trecut de 50 de ani (dar si aici se poate aduce amendamentul cã activitatea sa infractionalã n-a început de azi, de ieri!), toate celelalte semne distinctive corespund perfect cu datele personale ale escrocului de mare calibru Viorel Hrebenciuc. Nu are el studii universitare si o tinutã vestimentarã impecabilã, de zici cã-i scos din raclã, ca toti mafiotii care se respectã? Si, asemenea acestora, nu este el integrat pe deplin în societate (familie, slujbã si nu-si joacã el atît de bine rolul de incoruptibil, încît sã scape oricãrei bãnuieli de a fi în stare sã corupã sau de a fi corupt? Pe de altã parte, privit îndeaproape, „trãieste euforia apetitului pentru avere, onoruri si titluri; santajeazã la nevoie si, tot la nevoie, rãspunde la santaj. Este aureolat de prestigiu (artificial), oricît de nulã ar fi valoarea sa personalã“, si, de asemenea, „nu rezistã la tentatia pentru averi mari, functii înalte (bine plãtite) si titluri“, asa cum ni-l aratã, în portretul-robot al Marelui Corupt, institutia amintitã, care, din multe puncte de vedere, a realizat chiar medalionul mafiotului Viorel Hrebenciuc. A nu se uita cã aceastã Frosa cu pantaloni si cu un tic nervos ridicol (îsi suceste gîtul, de parcã i-ar intra mereu cãmasa în fund) este expert si în mînjirea, cu milioane de dolari, a unor înalti functionari occidentali. Asta, tot un fel de proxenetism se cheamã. Ceea ce s-a omis din acest portret al Marelui Corupt este apartenenta sa la structurile de bazã ale Puterii, mergînd pînã la vîrfurile ei, protectia de care se bucurã din partea organelor de urmãrire penalã si judiciarã, cîrdãsia cu cercurile internationale ale crimei organizate, reprimarea durã, mergînd pînã la asasinat, a actelor de nesupunere fatã de legile nescrise ale Mafiei, folosirea institutiilor statului de drept pentru acoperirea oricãror urme, manipularea opiniei publice prin intermediul presei aservite Puterii (ziare, radiouri, televiziuni). Cert este cã, pornind de la cazul concret al mafiotului cu ranguri înalte Viorel Hrebenciuc, Parchetul National Anticoruptie ar putea nu numai sã realizeze portretul perfect al Marelui Corupt, dar sã dea si un exemplu de cinste si de curaj, înlocuindu-i brãtãrile de aur cu brãtãri de otel inoxidabil si dovedind, astfel, Europei întregi, care stã cu ochii pe noi, cã lupta împotriva marii coruptii a început cu adevãrat si cã pestele cel mare, pe care occidentalii asteaptã sã-l vadã prins în nãvoadele Justitiei românesti, nu e plevusca Fãnel Pãvãlache, ci rechinul Viorel Hrebenciuc!