Despre singuratatea femeii casatorite.

Suna ca un paradox, poate chiar e. Si cum sa nu fie paradox, cand ne casatorim - de cele mai multe ori din dragoste - ca sa fim impreuna cu celalalt, dar dupa o vreme realizam ca nu suntem sustinuti/sustinute, nu suntem ajutati/ajutate, nu mai comunicam, nu mai suntem pe aceeasi lungime de unda, in cazurile cele mai grave nu ne mai respectam, si in cele catastrofale nu ne mai iubim.
Ce facem ca sa ne pastram casnicia? Lasam de la noi? Cat de mult sa lasam? Incercam sa vorbim cu celalalt? Cat timp sa incercam sa provocam discutii serioase? Mergem la psiholog? Ce facem daca celalalt nu accepta? Cerem ajutor? Cui?
Cum rezolvam problema asta spinoasa a singuratatii in doi?

Our lives begin to end the day we become silent about the things that matter.

moni25 spune:

Depinde ce-ti doresti. Apoi trebuie sa vezi partea plina a paharului. Tu ce astepti de la sotul tau, Bruxinha?Ce-ti doresti, si el nu iti ofera? Nu-ti face cadouri, nu te alinta, nu te asculta atunci cand simti nevoia? De ce te simti singura?Mai ales daca ai copil...

bruxinha spune:

N-am specificat in postul initial, si cu siguranta din cauza asta s-a inteles gresit: nu vorbesc despre un caz particular (al meu in speta) - din fericire am o relatie excelenta cu sotul meu.
In schimb am vazut aici o gramada de femei cu probleme - si probleme majore.
Era vorba de o discutie de principiu, nu de studiu pe caz moni25

Our lives begin to end the day we become silent about the things that matter.

Luana spune:

Tema pe care o propui este una extrem de grava si nu cred ca era cazul te explici asa - adica sa spui ca o afisezi ca la dirigentie, ca sa vezi ce mai simt "elevii" de noi.
Cred ca daca nu simteai asta ("singuratatea in doi") vreodata dealungul casniciei tale, nu propuneai intrebarea.
Si eu am o casnicie "excelenta" si mi-e drag sa o spun, dar ne-am mai tulburat si noi, in timp de cateva ori, cu sentimentul asta ca ceva ne indeparteaza, ne rupe bucuriile in doua.
La mine a fost nevoie de timp, de discutii blande uneori, alteori transante - atat cat le-am simtit amandoi necesare; am mai adaugat si niste rabdrare si respect la muntele de dragoste pe care il simtim si de fiecare data am inteles ca nu putem unul fara altul si gata (din fericire, nu a fost cazul sa stam separati sau sa gandim decizii de ruptura; Doamne, fereste!).
Cred ca doi oameni care se iubesc, mai au nevoie si de TIMP IMPREUNA - un film, o plimbare, un pranz sau o cina impreuna (nu musai cu lumanari! ma enervez la scenarii!), o vacanta cat de mica impreuna (fetita noastra e tot timpul cu noi, asa ca nu vreu sa spun "vacanta in doi"); noua ne place de pilda sa ascultam muzica impreuna. Nu prea avem timp, asa ca se intampla in masina, cand ma duce la servici sau cand mergem la cumparaturi sau in cate o dimineata in care suntem pana mai tarziu acasa impreuna - si lalaim, si ne pupam, si spunem sotii, si mai alegem inc'o melodie draga si asa ne stralucesc sufletele ca roua pe floare si ne ajunge energia asta paaaaaaaaaaana suntem noi in stare sa ne bucuram.
Cred ca putem gasi medicamente destule pentru "singuratatea in doi". Viata pe care o traim nu e usoara pentru nimeni si uneori ne ia din energia de a mai fi "agreabili" acasa.
Tre' sa fim intelepti si sa ne iubim cu incredere. Viata de cuplu e o lupta si "noi doi" nu suntem rivali. Ne luptam din prima zi cu intoleranta noastra - a unuia fata de celalalt, cu lipsa de rabdare, cu egoismele si principiile de genul "la mama nu faceam asa", "eu asa sunt, nu ma schimb pt. tine". Dupa mai mult de 10 ani impreuna suntem din ce in ce mai fericiti (si n-am fost niciodata in timpul asta ne-indragostiti unul de celalalt) si simtim din ce in ce mai tare ca el devine eu si eu devin el. Ne modelam intr-un fel miraculos si natural, ca sa zic asa. E ca si cum marea ar slefui scoicile - nu in clipe, ci in ani. Dar nu e cea mai buna comparatie, pt. ca noi suntem vii si participam in egala masura la procesul asta (deloc usor) din viata de cuplu.

Eu va doresc sa aveti intelepciunea de a fi fericite alaturi de dragii vostri.

L.

Donia spune:

quote:

---

Originally posted by Luana

Ne modelam intr-un fel miraculos si natural, ca sa zic asa. E ca si cum marea ar slefui scoicile - nu in clipe, ci in ani.

---

Excelent spus!

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii (L. Blaga)

ankalaura spune:

Spinos subiect.... Prea greu.
Cand intervine raceala asta? Una e sa intervina dupa un an, alta e sa intervina dupa 7... sau 15....
Retetele nu sunt aceleasi.
Raceala se poate instala din multe cauze. Cel mai rau este cand se intampla din cauza unei a treia persoane, si s-a mai vorbit despre asta.
Discutii serioase? Se poate incerca. La psiholog? La noi inca nu prea e moda asta... Cui se poate cere ajutor? Uneori nimanui. Doar siesi. Si partenerului de viata.
Cel mai rau este atunci cand au copii de suferit.
Reteta? Cred ca nu e prea bine sa insisti sa porti discutii serioase... S-ar putea sa te lovesti de un zid.
Cred ca cel mai bine e sa te implici in ce face celalalt.
1. Sunt multi soti care vor seara lor de table sau bere sau meci, fara sotie. Stiti ce as face eu? M-as duce si eu la meci, mi-as pune o sapca in cap si mi-as lua un buzunar de seminte cu mine.
2. Mai sunt soti care vor si ei sa stea cu picioarele in sus sambata, iar tu vrei sa-l pui sa dea cu aspiratorul. Ei bine, as sta si eu cu picioarele in sus.
3. Ba chiar mi-as cumpara un Hustler si as admira niste tzitzi siliconate sau nu.
4. As duce copilul la mama cateva zile si noi am iesi la o zbantuiala.
5. I-as propune sa facem un sex in trei, macar asa, ca sa ii vad fata!
6. Mi-as rezerva o zi intreaga la un salon de frumusete, m-as echipa intr-un tol super sexos, si seara, daca ar vrea tronca tronca i-as spune ca mi-e somn.
7. As muta de pe telenovele sau Hallmark pe un canal cu Taxi 3, sau BadBoys, sau ala cu motociclistii, cum se numea...
8. Sau l-as lasa pe el acasa, iar eu as lua masina si as pleca in oras. Si l-as suna sa pregateasca masa ca eu vin cu prajiturile. Credeti ca ar pleca si el? N-ar pleca, pentru ca n-ar avea ce face cu copilul...
9. Si in mod clar m-as intoarce din oras cu niste lenjerie noua si o bluza decoltata. I-as lua si lui niste sosete...

Poate ca n-am eu habar, ca oricum am un sot prea bun care nu merge la meci, nu joaca table si nu cumpara Hustler. Dar cine stie... Oricum, eu cam asta as incerca. Nu mersul la psiholog. Psihologul este plictisitor.




Anca si papusica Eliza (26.august.03)
Eliza mea

zepellina spune:

Depinde de fiecare cred, dar eu ma simt acum intr-o competitie continua. Sunt independena financiar, am libertatea de miscare cu masina mea, etc. Acum sotul meu vrea sa isi cumpere motocicleta, dar eu....nu am las mai prejos, vreau sa fac scoala de motociclism sa conduc si eu. Mi-au placut intotdeauna. La meciuri nu ma uit dar nu am deranjeaza (dupa mult timp) cand se uita.
Cateodata cred ca fiind in aceasta competitie, oarecum la egalitate (nu este in mod sigur), ma crede ft puternica si nu crede sau simte ca defapt am nevoie de sprijin, de mangaiere, de o vorba buna, de alintare.

zepellina

ankalaura spune:

Pai atunci eu stii ce fac? Ii scriu un mesaj sau un mail cu floricele, si ii spun ca daca n-are alt program diseara, eu ma inscriu la o ora de alintaturi.
Si crede-ma... niciodata n-are alt program... ce daca este competitie?

Anca si papusica Eliza (26.august.03)
Eliza mea

zepellina spune:

Ba da, din pacate ...are alt program, de obicei. Daca ma alint uneori il stresez, nu ii place, ma indeparteza cand ma vede asa. Parca e mai bine cand sunt indiferenta.

zepellina

adrienne12 spune:

Draga mea, daca asta e o discutie de pricipiu atunci citeste literatura. Problema a inspirat multi autori de-a lungul vremurilor si vei gasi opinii si/sau solutii in ele.

Rufus spune:

Subiectul este greu. Pareri multe si diverse. Cunosc insa multi barbati casatoriti si singuri. Se manifesta altfel decat voi, dar fondul este acelasi. Discutia trebuie purtata in doi: la masculin si la feminin. Parerea mea...

http://community.webshots.com/user/tora97