Curcubeul

Stateam mai deunazi citind un text. Acum stau din nou citind un mesaj. Si imi rasare in fata o noua poveste.

A fost odata ca niciodata un baiat de aproape 1 an. Era in luna martie. Ca si acum. Baiatul nu avea un nume. Sau poate ca avea insa nu il stiu eu. Oricum indiferent cum l-ar chema era tare obosit. Cum adica sa fie obosit la 1 an? Aproape 1 an? Pai sa va spun.
Se facea ca nu avea nici mama, nici tata. Asa i-a fost dat sa-i fie nenorocul de a nu se avea decat pe el insusi. Cred ca el stia asta, in felul lui desigur. Nimeni nu avea de gand sa se intrebe ce este cu el. De ce i-ar pasa cuiva? Si baiatul meu de aproape un an se uita lung in sus. Statea asa singur pe lume asteptand si uitandu-se. In jurul lui miscare. Simtea miscarea. Stia ca exista cineva in jurul lui, insa mai stia probabil ca acel cineva nu este pentru el. Cred ca se obisnuise cu ideea ca el este doar pentru sine. Lumea lui intreaga era facuta doar din el. Si se uita in sus.
Stau si ma opresc acum uitandu-ma in sus la randul meu. Si ma las cufundat de gandul ce imi fuge dincolo de tavanul cel alb al camerei. Il las sa zboare ca un vis ... si gandul se inalta usor ca un abur lucios si alb. Intr-o clipita ajunge in spatele unei oglinzi. E ca un vis. Visul meu vede prin oglinda, fara sa fie vazut. Vede o fata de copil obosit de aproape un an. Are ochii inchisi. E noapte acum. Si liniste. Imi las visul sa coboare usor ca un fulg si adiind patrunde pe fruntea alb galbuie bombata. O frunte calduta. O pereche de ochi inchisi si gene lungi. In sala e liniste. Afara e frig. Ce conteaza. Respiratia este domoala. Nani...nani...puisor.... fredonez in gand si gandul meu zboara ca un fulger prin spatiul imens ce se reduce la o fractiune de secunda. Nimeni nu aude. Aproape nimeni. Imi bate inima nebuneste....zdrang zdrang...ochii mi se impaianjenesc...o durere surda ma apasa. O opresc. Nani ...nani...puisor. Doar atat zboara prin imensitatea inghetata.
Oglinda sta lucioasa deasupra...fermecata. Ochii sunt inchisi. Sufletul freamata dureros. Ma uit la mainile mele. NU mai sunt ale mele acum. Sunt doar corzi. Scriu o poveste. Inchid din nou ochii si ma las dus ... dus ...in negura timpului neiertator. Ajung din nou acolo unde imi doresc. Nimeni nu ma vede. Nu are cum. E liniste.
Bzzzz...se aude un bazait enervant. Apoi un pocnet. Vecinul ma readuce la viata. Iar in fata mea un ecran albastru. Si o poveste despre un copil de aproape un an. Si un curcubeu. Sta asa...colorat ca in miez de vara dupa o furtuna puternica in fata mea.Curcubeul lacrimii mele scursa in povestea despre un copil...de aproape un an ce se uita luung de tot intr-o oglinda. El si Dumnezeu.
Somn usor copile. Nani ....nani...puisor...

Marius Pernes
home page - www.marius.rdsor.ro