"Ce interes am sa traiesc ?"

"Ceea ce m-a determinat sa va scriu a fost una dintre propunerile de Dileme vechi, ai anume "Copilul". M-am mirat ai, în acelasi timp, m-am bucurat la vederea acestei propuneri, abia asteptînd sã vad cum abordeaza Dilema veche aceastã tema. Dacã este vreun lucru pe care nu-l regret în viata mea, atunci acesta este faptul cã am dat nastere fetitei mele Anastasia. Si astfel îi voi rãspunde dilemei domnului Vintila Mihailescu: "oare ce interes am sã traiesc?" (din punctul meu de vedere, desigur). Eu, ca femeie, am interesul de a trai pentru a da nastere copiilor. Sentimentele, prin care trece o femeie gravida în cele 9 luni în care în fiinta sa se dezvolta o nouã fiintã, si apoi la nastere si dupa, nu pot fi descrise. Doar o femeie, care a trecut prin toate acestea, simte cã nu a trait degeaba. Am interesul de a trai pentru a-mi vedea fiica cum descopera lumea. Este fermecãtor sã te uiti la un pui de om ce descopera viata pe zi ce trece. Am interesul de a trai pentru a iubi si a fi iubita.

"Gligo, gligo" - asa vorbeste Nasti a mea. Sa va spun cum de m-am hotarît sa nu amîn momentul de a avea copii. Liceeanca fiind, îmi fãcusem planuri: în caz cã-mi întîlneam jumãtatea "hotarîsem" sa ma casatoresc dupa facultate, iar copiii urma sã-i fac dupã ce eram sigura de o slujba si de o casa a noastra. Cînd colo m-am casatorit în anul III si am ramas însarcinata la sfîrsitul anului IV. În anul IV am avut în camin acces la Internet. Site-ul meu preferat a devenit www.desprecopii.com . Gratie femeilor care-si povesteau viata, încercarile de a face copii dupa ce amînaserã momentul din motive financiare, l-am convins pe sotul meu, fara prea mare greutate, sa nu amînãm momentul, de teama sã nu ni se întîmple si noua ceva (cum era cazul multora care-si istoriseau necazurile). Întregul proces de pre-, nastere si post- (iubirea dintre doi oameni, crearea fatului, evolutia acestuia în uterul femeii, nasterea, alaptarea) mi se pare un miracol. Pacat ca mai uitam de miracolele vietii si cînd auzim de miracole, minuni, ne gîndim la ceva fantastic, în loc sã ne bucuram de minunatiile viezii. Uitam mereu de ceea ce avem si nu sîntem multumiti niciodata. Mi-a rãmas în minte o fetitã de vreo 10 ani din Africa (am vãzut-o într-un documentar) a carei cea mai mare dorinta era sa aiba o bomboana. Pur si simplu - o bomboana. M-a impresionat ai mi-a amintit ca în mileniul III, într-o perioada cu o tehnologie foarte avansata, într-o vreme în care se fac fel de fel de topuri cu cei mai bogati oameni, într-un timp în care exista oameni care dau mii de dolari pe o haina - în tot acest timp exista copii înfometati. Parca nu-mi mai vine sa scriu nimic.

Cu respect, a dvs. cititoare

Anamaria GHEORGHIU
Prajeni"

Toata scrisoarea Aneimaria o puteti citi aici:
http://www.algoritma.ro/dilema/fw.htm?current=59/index.htm

Frumoasa scrisoare, Anamaria .

AdaByron