el are un copil
Raspunsuri - Pagina 2
ancuta06 spune:
Am o colega la scoala care are 23 ani. A cunoscut un tip, s-au indragostit, se casatoresc in curand. Acum locuiesc impreuna. El are 3 copii din prima casatorie: 5 ani, 7 ani si 10 ani. Mama lor a murit. Acum, ea este mama pentru ei. Nu ii este usor, dar isi iubeste prietenul, cu tot ceea ce inseamna persoana LUI. Adica cu copii cu tot.
Ancuta & 
Martijn, (24.10.2003)
http://community.webshots.com/user/Busch_family
ariadna33 spune:
quote:
Originally posted by AC
Un copil nu-i ceva peste care sa treci. E o fiinta sensibila care are nevoie de ambii parinti. Fie ei divortati au ba.
Vorba lui Ocebine maturizeaza-te si accepta si incearca sa iubesti acel copil pentru care tu reprezinti naruirea viselor ei inocente cum ca parintii ei si ea pot forma o familie iubitoare cu ea in centru.
Fara sa vrei probabil pe acel copil il faci sa sufere.... si e nevinovata. Ar trebui sa incerci sa fii calda, sa te gandesti cum ti-ar fi tie in locul ei.. si sa o iubesti...pentru ca e parte din omul pe care il iubesti.
Nu ii luam pe cei dragi si-i aseptizam si apoi introducem in viata noastra si asta se numeste viata in doi.. Nu, asa ceva e solutie de esec in doi. Fiecare dintre voi are un trecut, mai simplu sau mai complicat. Dar sunteti cei de azi tocmai pentru ca ati trecut prin atatea intamplari care si-au pus amprenta.
Nu exista iubesti tot la un om mai putin... Ori iubesti, ori nu iubesti... si dragostea impartasita ar trebui sa ne faca generosi cu cei mai tristi ca noi....
dana_ene spune:
Te deranjeaza ce spun parintii ?????????????
----------------------------
Verisoara mea este casatorita cu un barbat care a avut o alta casnicie si are o fetita de 8 ani cu prima sotie.
Din casatoria cu verisoara mea a aparut si un alt copil, un baietel (2 ani si jumatate).
Chiar daca fetita din prima casatorie sta prin lege la mama ei, ea prefera mai mult sa stea cu tatal ei (pe care il iubeste foarte mult si care, la randul lui, o iubeste la fel). Asadar, verisoara mea o creste.
Pot sa spun ca se inteleg foarte bine, s-au acceptat reciproc. Fetita a ajutat-o mereu cu cel mic, sunt o familie normala si fericita.
----------------------------
Eu cred ca tu stii cel mai bine ce simti.
Vei afla asta in interiorul tau ! Poti si vrei... sau nu.
Daniela si puiul Oana Maria (nascuta pe 2 septembrie 2003)
http://community.webshots.com/user/oana_maria100
http://community.webshots.com/user/oana_maria200 POZE NOI !!!!!!
ruxandra_sb spune:
Eu cred ca m-as fi bucurat daca barbatul vietii mele ar fi avut deja un copil. Nu mai aveam de facut decat unul si gata familia (mea) ideala. 
Asa trebuie sa ma pun iarasi pe treaba ... 
Ruxandra & Matei (3 ani) & sotul drag
didita spune:
Cred ca situatia nu e simpla. Eu nu as fii putut ramane cu un barbat care are deja copii. Nu sunt pt ca sotii sa fie virgini, dar viata in doi este deja destul de complicata. Nu as fii putut sa ma angajez intr-o relatie durabila in care sa trebuiasca in afara de familie (parintii de-o parte si de alta, suroi frati) sa mai tin cont si de alt copil, alta femeie (pt ca mama copilului va fii tot timpul prezenta in viata lui , ceea ce este absolut normal). Ei chiar daca au divortat vor ramane toata viata lor un cuplu de parintii. Eu sunt convinsa (desi nu am fost in situatia asta) ca nu as putea iubii copilul alteia ca pe copilul meu. Si nu cred ca sunt anormala.
Iubirea nu e suficienta pt a face un cuplu sa reziste.
Cateodata m-am intrebat ce-as face daca o fosta de-a otului a aparea cu un copil la usa. Sincer nu stiu ce as face, dar cu siguranta nu as considera asta ca un mare noroc!!! Ar depinde si de atitudinea lui, dar nu l-as lasa pentru ca si noi avem copii impreuna. Altfel...
Cat despre ce vor zice parintii... tu traiesti viata ta, alege cu te indeamna inima si nu pt a le face placere. Oricum nu poti multumii pe toata lumea asa ca macar multumeste-te pe tine.
Sper ca nu v-am socat, dar cred ca daca intr-adevar nu poate "trece peste" ideea ca are un copil, nu are nici un sens sa se forteze. Nu mi se opare anormal si nu suntem obligati sa iubim pe toata lumea.Si poti iubi un barbat fara sa-i iubesti familia (mama, tata, copii, frati surori)De unde ideea ca trebuie musai sa-l iubesti cu totul. In schimb trebuie sa-l accepti cu totul. Daca nu poti...a te forta nu va aduce nimic bun nici pt tine, nici pentru copilul ala nevinovat.
Rufus spune:
Usor de spus, greu de facut. Valabil pentru tot ce s-a scris pana acum. Si toate fetele au dreptate.
In urma divortului am ramas cu Ioana. Daca as fi cunoscut o tipa care ar fi avut ezitari in privinta fetei mele, din orice motiv, nu mai discutam nici despre vreme cu ea. Eu nu eram un barbat cu un copil, ci eram un intreg. Cine vorbea cu mine de fapt vorbea cu noi, cine statea cu mine statea cu noi, cine ma voia pe mine, ne voia pe noi. Daca voia. Daca nu, nu. Cand un parinte ramane cu un copil, nu mai poate exista o separare. Daca eram insurat, putea spera sa ma desparta de copil (ramanea cu nevasta), dar asa nu se mai poate. Din fericire, lucrurile la mine s-au rezolvat favorabil.
Ti-am raspuns nu pentru a face intr-un fel sau altul, esti singura care o sa vezi daca poti sau nu trai cu ideea asta; am vrut sa stii parerea unui barbat, precum si faptul ca m-as simti jignit de indoiala sentimentului pentru mine din pricina copilului pe care, indiferent de situatie, il consider parte din trupul si sufletul meu.
http://community.webshots.com/user/tora97
MirelaV spune:
il iubesti pe el..ii accepti copilul, il iubesti si face parte din viata voastra. nu reusesti..parerea mea e k nu ai sentimente destul de puternice ptr el. MirelaV
pupicei pe burticei
alexandrueduard spune:
Eu, intr-un fel o inteleg pe Estelle. Ea nu a avut un copil si nu cunoaste sentimentul pe care ti-l aduce maternitatea, si ca dupa ce ai bebelusul tau devii mult mai sensibila fata de orice copil.
Ea, deocamdata, vrea sa traiasca o perioada doar cu prietenul ei, asa cum am facut si noi inainte de a avea copii. Vrea ca doar ea sa fie centrul lui de atentie; ori in cazul lor nu se poate. Asa ca e singura care poate decide daca e in stare sa treaca peste niste etape de care noi am avut parte( sau, ma rog, majoritatea dintre noi).
Eu, ti-as spune, Estelle, ca un copil nu e o piedica; si daca tu te vei decide in favoarea continuitatii relatiei, te asigur ca acel barbat te va iubi inzecit.
Gandeste-te bine!
Magda si bb Alex puisor
http://community.webshots.com/user/edyalex
http://photos.yahoo.com/magdacorlea
tora97 spune:
am 36 de ani si in urma unui divort am ramas cu o fetita care acum are 7 ani Au fost persoane care in cei 6 ani de singuratate mi au spus sa mi iau gindul de la o recasatorire, caci nici un alt barbat nu va accepta sa creasca puiul altuia. Asemenea afirmatii m au durut cum nu ti pot spune, si asta pentru ca intr un fel cel putin de o anumita gramada de oameni fetita mea, lumina vietii mele era privita ca un handicap pentru mine.
Am cunoscut un barbat, dupa 6 ani, care si el la rindul lui are in intretinere o fetita, de 11 ani. Ne am indragostit nebuneste si ne am casatorit.... iar acum il asteptam pe al 3 lea
Acum spuneti mi, voi cei ce sunteti contra a avea o relatie cu o persoana ce are un copil: merita sa ne privim copii ca pe un balast, ca pe o povara, un handicap? Nu este oare un copil darul cel mai de pret pe care ti l poate da viata? Si daca parintii nu s au mai inteles, daca drumurile lor s au despartit, ce trebuie facut cu acel simbure de viata... sa l alungam, ori sa l abandonam?
Nu spune nimeni ca este usor sa iubesti neconditionat si peste noapte copiulul altcuiva, asta vine in timp, cu rabdare... insa nici sa i blamati pe cei ce si au asumat aceasta misiune, de a si creste puii. Poate sint prea dura, insa mi se pare revoltator sa spui ca te deranjeaza prezenta unui copil in viata celui pe care spui ca l iubesti... de dragul lui, din iubire pentru el ii accepti si puiul, caci asa cum spunea cineva, el/ea si copilul devin un intreg, nu exista separatie
Cit despre ce spun parintii, prietenii, rudele, etc... ma faci sa rid estelle... si ma obligi sa le dau dreptate celor ce te indeamna sa te maturizezi
http://community.webshots.com/user/tora97
"da aripi unui copil, dar lasa l sa invete singur sa zboare" Marquez
Estelle spune:
Of, mi-e atat de greu sa va fac sa intelegeti ce se intampla exact in sufletul meu pentru ca nici mie nu mi-e foarte clar inca, totul s-a petrecut prea repede si nu ma asteptam sa ma confrunt cu asa ceva vreodata .
Si da alexandrueduard , ai dreptate , asta ma doare pe mine , ca sar peste niste etape de care in mod normal ar fi trebuit sa am parte si aici ma gandescdoar la emotia primului copil pe care el a trait-o si pe care mi-as fi dorit-o sa o simta si el alaturi de mine, cu acceasi intensitate. Cand pentru mine totul va fi nou si uimitor , pentru el totul este deja vu ...
Iar fetita este cel mai adorabil copil pe care l-am intalnit, mie-mi plac teribil de mult copii, problema nu este ea si nici mama ei care nu o pot numi mama, nici macar om. Acel copil ma cunoaste mai mult pe mine decat pe ea , desi o vad rar, dar pe mama ei o vede mai mult in poze sau 5 minute la cateva luni bune ... La un moment dat fetita a zis ca acum eu sunt mama ei ...am simtit ca-mi cade tavanul pe mine, parca atunci m-am dezmeticit si m-a cuprins frica , frica sa nu ranesc un copil care deja a suferit destul , frica ca nu voi putea fi ccea ce ea are nevoie si nu voi putea suplini o mama naturala . Nu cred ca voi face diferente intre ea si copilul meu , cand acesta va apare ...mi-e doar teama de ceea ce va spune peste ani , si ca-mi va arunca in fata mereu fraza " nu esti mama mea , n-ai nici un drept"