Realizarea dorintelor intr-o casnicie

Dragii mei,

am tot citit ce ati scris si m-am intristat insa intr- o relatie sunt intotdeauna sunt 2 iar daca ceva merge sau nu este ceva intre ei. Eu cred foarte mult in FAMILIE su visam sa am o familie cu cel utin 2 copii, sa imi iubesc sotul si el pe mine, sa il intereseze de mine, sa COMUNICAM toate prostiile, sa ne putem spune ORICE fara a ne simti nu stiu cum, etc. Nu intotdeauna se intampla cum visezi dar INTOTDEAUNA trebuie sa iei o decizie atunci cand ceva nu merge asa cum trebuie. Nu spun ca la prima minora abatere sa dai bir cu fugitii dar dupa ani cand vezi ca nu se intampla nimic BENEFIC in realtie mai bine te hotarasti ce vrei - mai ales cand ai un copil de crescut.

Ce vreau sa intreb cu acest mesaj - este ca trebuie sa ne asumam responsabilitatea de a duce o relatie mai departe chiar daca cel de langa noi traieste in lumea lui ? El/ea este multumit ca are o "familie" - are cu ce sa se mandreasca - o sotie/sot desteapta siun copil superb si ce se intampla acasa nu conteaza ? OAre care este solutia cea mai buna ? Compromis ? Alegere ? O viata dusa asa in neant ? Fara nici o satisfactie afectiv-sentimentala ?

Numai bine si multa iubire in viatza voastra + luptati ptr ce doriti, important este sa stiti ce vreti, nu ?

Andra si bb Andrei

mihaelas spune:

asta cu neantul nu e o solutie...... si eu imi pun aceleasi probleme acum... nu merita sa iti irosesti viata asa, sa te sacrifici... si ma gandesc ca IUlia mea m-ar acuza daca as permite sa ma injosesc asa si sa renunt la mine. Si eu sunt incoerenta... sper sa fi inteles ce am vrut sa spun. Fireste, decizia iti partine si...daca crezi ca merita, incearca si gaseste o protita de comunicare... eu nu am facut asta, mai precis sotul meu, si acum suferim toti trei. Toti vrem sa fim impreuna, dar nu se mai poate. Incearca sa comunici, ia tu initiativa... si macar o sa ai constiinta impacata ca ai incercat tot ce era omeneste posibil.
Succes

sumisa spune:

Ham delicat subiect. Din pacate in viata mea de adult mai nimic nu este asa cum am visat. Doar Daria intrece toate visele mele.
A trebuit sa-mi adaptez pretentiile, visurile, sperantele la realitatea, vai atat de sumbra care ne inconjoara.
Viata noastra nu e usoara, munca, casa , o goana permanenta pentru supravietuire si pentru a putea oferi cat mai mult copiilor nostri. In aceste conditii a nu face compromisuri mi se pare o utopie. De fapt facem zilnic compromisuri mai mari sau mai mici, de unele chiar nu ne dam seama. Acceptam sa fim calcate in picioare la servici de multe ori, in relatia cu institutiile statului, la medic chiar si la piata uneori. Si atunci eu cred ca se pot face compromisuri si in relatia cu partenerul . Nu ma refer aici la acele compromisuri de genul ma bate dar nu e vina lui ci a bauturii, ma insala dar...., nu se ocupa de copii dar....
Ma gandesc doar ca si partenerul nostru este un om, asa cum suntem si noi, deci are niste limite. Asa ca putem trece peste faptul ca relatia noastra nu este cea idilica pe care ne-am imaginat-o la un moment dat, plina de romantism, pupaturi giugiuleli......
Important este sa poti avea incredere in celalalt, sa stii ca te va sprijini chiar daca ai gresit, in esenta sa simti ca sunteti doi care trageti la vasle pentru barcuta care e familia voastra.
sper sa se inteleaga ce am vrut sa spun, is cam incoerenta la ora asta.

Ender spune:

quote:

---

Originally posted by sumisa

In aceste conditii a nu face compromisuri mi se pare o utopie. De fapt facem zilnic compromisuri mai mari sau mai mici, de unele chiar nu ne dam seama. Acceptam sa fim calcate in picioare la servici de multe ori, in relatia cu institutiile statului, la medic chiar si la piata uneori. Si atunci eu cred ca se pot face compromisuri si in relatia cu partenerul.
Ma gandesc doar ca si partenerul nostru este un om, asa cum suntem si noi, deci are niste limite. Asa ca putem trece peste faptul ca relatia noastra nu este cea idilica pe care ne-am imaginat-o la un moment dat, plina de romantism, pupaturi giugiuleli......
Important este sa poti avea incredere in celalalt, sa stii ca te va sprijini chiar daca ai gresit, in esenta sa simti ca sunteti doi care trageti la vasle pentru barcuta care e familia voastra.

---

Ca bine zice Sumisa!
Si eu cred ca intr-o relatie trebuie sa mai si dai, nu numai sa primesti. Ar trebui sa mai si lasam de la noi, pentru ca incapatzanarea si egoismul sunt defecte, nu calitatzi.
Ce este adevarat este ca ritmul vietii din ziua de azi este foarte alert si de aici rezulta si mult stress, insatisfactii, sentimente controversate...

Ar trebui sa fim mai intzelegatori si mai flexibili acasa, in familie, sa incercam sa discutam deschis si subiectele propuse de cel/cea de langa noi, sa tinem cont si de rugamintile lui/ei, sa ne respectam promisiunile si sa nu "jucam" tot timpul: "cine-i mai incapatzanat", "cine cedeaza primul" etc...

Toti gresim, chiar daca nu recunoshtem, toti avem nevoie de intimitate si mai ales toti avem nevoie de cineva care sa ne arate ca persoana ta conteaza, ca nu esti singur pe lume si ca cineva se gandeshte la tine, avem nevoie de un loc in care sa poti lasa garda jos si sa stii ca esti in sigurantza, de un punct de reper in jurul caruia sa-ti poti organiza viatza.

Pufinas, incearca sa vorbesti cu sotzul tau, arata-i ca-ti pasa si sunt convins ca lucrurile or sa se linishteasca si or sa intre pe acel fagash pe care vi-l doritzi amandoi.

Pup!

danis spune:

si eu cred ca e mai usor sa distrugi decat sa construiesti; comunicarea este extrem de importanta; as putea accepta foarte multe compromisuri, slava domnului ca nu m-am confruntat cu toate, dar lipsa de comunicare si instrainarea mi se par cele mai rele lucruri intr-o relatie; daca, totusi, nu se poate, nu se poate; tu stii cel mai bine
ganduri bune,

Daniela si bb Anda

Ireland spune:

Draga Pufinas,
subiectul asta este atat de actual, atat de prezent in vietile noastre, avand o intensitate mai mare sau mai mica in functie de cum ii este dat fiecarui cuplu.De ce sau cand apare? Iata niste intrebari la care, poate ca fiecare dintre noi dorim sa stim raspunsul. Personal, cred ca problemele apar in momentul in care incepem sa ne conditionam dragostea. Iubim si vrem sa ni se raspunda cu aceeasi moneda, ne dorim sa comunicam in toate planurile, stim foarte bine ce vrem de la celalalt, daruim, dar de foarte multe ori o facem, asteptand intr-o mare masura "rasplata". Majoritatea o sa spuna ca asa este normal. Dar oare atunci cand ne iubim copiii, conditionam aceasta iubire intr-un fel? Nu.
Uneori,ma intreb daca stim cum sa iubim sau daca stim cum sa primim dragostea ei/lui, daca stim ce sa facem cu ea..
Un lucru e sigur: atunci cand partenerii nu pot sau nu stiu cum sa "creasca" in relatia pe care o au ori se produce stagnarea si poate chiar "regresul" ori apare ruptura.
Daca este bine sa alegem compromisul sau nu, asta numai inima noastra stie. Daca o sa alegem compromisul sau nu, asta numai mintea noastra o sa afle. Pana la urma totul in viata este o chestiune de alegere. Depinde doar daca alegem cu mintea sau alegem cu inima.

Iti doresc multa, multa dragoste!

Coryydo spune:

Parerea mea este ca intr-o relatie trebuie intai sa daruiesti si pe urma sa astepti dragostea. Relatia dintre doi soti este neconditionata: asa cum sunt cele doua maini ale noastre: ati auzit vreodata ca o mana sa-i zica celeilalte ca nu are chef sau nu vrea sa faca ceva? sau celor doua picioare ale noastre: daca unul se impiedica ii zice ceva celalalt, il cearta? Cred ca aceasta este cheia succesului: sa daruiesti dragoste si sa fii alaturi de cel drag.Nu trebuie sa ne modelam noi singure sotii asa cum vrem noi sa fie: sa-i acceptam asa cum sunt si sa-i iubim.
Iti doresc multa intelepciune.

CODRUTZAI spune:

M-am uitat si eu la aceasta rubrica pt ca am aceeleasi probleme si vad ca mai sunt multe din voi, nu pot sa spun ca ma bucur. Cred si eu ca trebuie sa dai mult, sa ajuti reletia si cred ca fiecare isi pune limita pana unde crede ca nu se mai poate in functie de multe coordonate, de ceea ce gandeste. Eu cred ca gresesc pt ca ma cred prea tare, sunt prea transanta, daca vrei asa , daca nu...
Incerc sa nu mai gresesc eu si va doresc numai bine.Sa nu lasati copiii sa sufere!
codruta cu alexia

Mama spune:

Da ce bine ai spus familia este ca o barcuta,
si trebuie sa fie minuita cu atentie ,pt.ca sa ajunga
la mal in conditi bune.
Ce se intimpla cu (barcuta)familia daca cei doi ocupanti
nu reusesc sa mentina echilibrul?

salhiuta spune:

dACA S-AR CLADI CASA FERICIRII CEA MAI MARE CAMERA AR FII SALA DE ASTEPTARE.