exista, oare, o explicatie?

tot citeam pe diverse forumuri, si nu-mi vine sa cred. in ultimele 2 luni, am avut parte numai de vesti cumplite: mama unei prietene a fost diagnosticata cu cancer, 2 prieteni si-au pierdut, fiecare, tatal, iar eu... tocmai m-am intors din tara... mi-am pierdut cea mai buna prietena: soacra mea, un monument de bunatate nimeni nu o stia ca fiind bolnava, si totusi, ne-a parasit la doar o saptamina de la internare. nici prin minte nu ne-a trecut ca nu o vom mai gasi in viata, cind am plecat spre tara, sa o vizitam la spital... si totusi... a murit intrebind cind ajungem noi, eu si sotul... el nu isi mai vazuse mama de 3 ani, of...

nu pot sa inteleg: s-au aliniat planetele, sau ce? exista o explicatie pentru abundenta de intimplari nefericite din ultimele luni? stie cineva?

dulcetica spune:

O singura explicatie:toti,mai devreme sau mai tirziu,trebuie sa avem portia de tristete in aceasta lume.Trebuie sa remarcam,ca noi insine sintem trecatori si dupa ce depasim perioadele acestea de soc sa traim intens fiecare clipa.Imi pare rau pentru vestile proaste care le-ai primit,dar stramosii nostri dacii aveau un ritual de inmormintare cu petrecere.
O sa-ti treaca foarte greu ,trebuie un "soc" de alta natura care sa estompeze efectul de acum.Si pentru ca au fost multe exista o explicatie,tot din folclorul popoarelor:un necaz nu vine niciodata singur.
Cind a murit tatal meu,am avut un presentiment din prima clipa cind s-a internat in spital,insa creierul meu n-a vrut sa accepte aceasta posibilitate si m-am comportata pina in ultima clipa cu speranta ca e o boala trecatoare.Nici macar nu ne-am luat adio.
Uneori viata e absurda!

maria m m spune:

Aida,imi pare tare rau pt ca ai avut sa treci prin asa ceva.
Trebuie sa fii puternica,tare si sa treci peste aceste momente nefreicite.
Gandeste-te m-ai bine la perioadele frumoase care vor urma.

Multa putere!

maria, de Paula (1 an) si Miruna (13 ani)

maryam spune:

Inainte de toate as vrea sa-ti spun ca-mi pare rau ca ti-se intampla toate astea...sper sa gasesti puterea in tine sa treci peste greutati cu credinya,cu incredere si mai ales cu rabdare.Nu cred in explicatiile pe care stiinta le poate oferi in astfel de cazuri,dar daca as face-o ar trebui sa ma apuc sa studiez si astrologie si genetica si de toate,pentru ca n-am mai avut demult un an asa...aiurea ca asta,dar Al hamdu ALLAH in religia mea se spune ca raul pe care omul il are de trecut este o incercare,nu cred ca te-am convins de ceva si de fapt nici nu am vrut s-o fac,as vrea sa stii ca uite,greutati avem cu totii,unii mai mari,altii mai mici,depinde de situatii,de perceptii ,de capacitatea fiecaruia de a "intampina" destinul.Sper sa treaca perioada asta nefasta(dc ea exista) si sa auzim si de bine.Cu bine!

"ZAMBESTE, MAINE VA FI MAI RAU"
maryam

alinkav spune:

Imi pare rau pentru cele intamplate! Fii curajoasa si mergi mai departe.

alina si bb Alex(22.11.2003)
http://community.webshots.com/user/alinkava

Veve spune:

Aida,imi pare tare rau pentru pierderea suferita!
Pot sa spun cu mana pe inima ca te intelg destul de bine.Vara asta ne-am pierdut bunicii,si eu si Flavius.Amandoi oameni cu suflete deosebite.Si asta dupa 5 ani in care nu i-am vazut si ne-am rugat sa-i tina D-zeu in viata;acum cand mai erau cateva luni...


Irina,veve & croko
pozici

Laura _Oprescu spune:

Of, of,of!....Ce-as putea sa mai zic sa aline durerea? Nici eu nu mi-am prins bunica in viata si m-a cautat inainte cu disperare...M-a asteptat,dar nu a mai putut!
Mangaierea unica pe care o resimt este ca relatia noastra a fost una deosebita si ca nu am ce regreta....adica discutii, suparari sau lucruri de-astea ce apar...
Nu stiu ce sa zic, Aida, daca exista vreo explicatie, atunci e una singura: suntem fragili...

Karina spune:

Aida imi pare rau pt. pierderea suferita si eu anul asta am avut parte de 3 inmormintari, din care una la o verisoara de 47 ani. Plus ca a murit un unchi in Canada, la care n-am putut merge... Astea toate in decurs de 3 luni. Prima inmormintare, cea a verisoarei m-a marcat f. mult. Dar in timp resusesti sa treci peste, desi de uitat nu-i uiti niciodata. E singurul lucru pe care-l putem face, sa le pastram amintirea vie, asa cum erau ei cind erau sanatosi.
Singura explicatie care poate fi data e ca sintem oameni si sintem trecatori in aceasta lume... Unii mai repede, altii mai tirziu...



Karina + Bogdanel

Nu traim ca sa mincam, ci mincam ca sa traim

georgianab spune:

Aida si eu mi-am pus intrebarea asta si cumva am gasit un raspuns. Imbatranim! Si cand eram noi mai tinerei mureau oameni, dar nu erau asa apropiati de noi. Mamele noastre aveau 30 de ani, bunicile poate 50, iar mai mult aveau poate strabunicile noastre sau ale altora. Dar nu ne erau asa de apropiate ca sa ne impresioneze asa de tare moartea lor.
Acuma roata s-a schimbat. Noi avem 30 de ani si apropiatii nostii au mai mult. Dar pe ei ii stim mai bine, am trait o viata alaturi, cu bune si cu rele si de aia suntem mai sensibili la tot ce li se intampla.
Nu exista consolare ci doar incercarea sa te obisnuiesti cu ideea ca asa e viata si ca la un moment dat va veni si randul nostru.
Vorbesc teorii ca nu stiu daca eu am sa ma pot obisnui vreodata cu ideea.
Curaj.