momente dificile

Nu stiu daca asta e sectiunea potrivita sa postez mesajul asta. Si nici nu stiu daca ajuta la ceva, dar am nevoie sa-mi descarc sufletul si nu stiu altfel s-o fac. Am primit ieri o veste grea: un om bun e bolnav de cancer si nu se stie cit mai are de trait. Un om care mi-a fost ca un tata, care m-a iubit pe mine si pe mama mai mult decit a facut-o tatal meu, sotul mamei. Un om pe care mama l-a iubit si ea nespus...Am aflat tirziu de dragostea lor, dupa moartea tatalui meu, cind acest om incredibil a cerut-o din nou de sotie. Mama l-a refuzat, spunindu-i ca nu are rost la virsta lor sa-i strice lui familia si sa inceapa ei o noua viata. La 40 de ani...cind el nu avea ochi pentru altcineva, cind ne primea in casa lui sa dormim atunci cind tatal meu se imbata si ne dadea pe usa afara ! Cind o coplesea pe mama cu atentie si mingiieri cind o vedea suferind si o implora sa divorteze si sa fie impreuna. Nu vreau s-o judec pe mama, poate a luat cea mai inteleapta decizie..dar simt uneori ca si-a ratat sansa de fericire alegind sa sufere linga un om care n-a iubit-o si facindu-l nefericit si pe cel care-o iubea tocmai fiindca i-a refuzat toata viata apropierea. Acum el se stinge, eu sint departe si mama la fel...Nici nu stiu ce sa-i spun si cum sa-i fiu alaturi. Nu-mi gasesc vorbe s-o consolez pe mama sau sa-i aduc lui alinare..Uneori viata e tare nedreapta !