Copilul disparut-2

Prerea mea e ca am ajuns sa ne certam intre noi si nu e bine. Parinti sau nu, suntem cu totii miscati de aceasta tragedie si ne rugam si speram sa nu ni se intample niciodata si sa nu se MAI intample nimanui. Ca au fost parintii vinovati mai mult decat altii, asta nu mai conteaza. Oricum vor trai cu durere in suflet toata viata lor.
Am zis ca bine ca mai au un copil punandu-ma in situatia lor. Doamne fereste, dar in asemenea caz, daca era singur la parinti, ce familie mai era? Parintii sigur ajungeau sa nu se mai suporte, invinovatindu-se reciproc si intrebandu-se mereu 'dar daca...?' Asa, zic eu, mai au un copil catre care sa-si canalizeze dragostea si cu ajutorul lui sa mearga mai departe.
Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat. Nu avem noi dreptul sa decidem nici asupra vietii noastre, nici asupra vietii altora.
Haideti sa renuntam la certuri. Copilul e acum la Dumnezeu, e un ingeras care stie ca nimeni nu a vrut sa se intample asa. Iar noi o sa tinem minte durerea si ne vom ruga pt el mereu, in acelasi timp ne vom ruga si sa ne pazeasca Dumnezeu de asemenea tragedii.
Am zis, o repet, nu sunt mama inca, nu stiu cat de mult ma voi schimba cand o sa fiu, dar sigur asemenea lucruri ma invata sa nu risc niciodata cu copiii mei.
Domane odihneste-l pe Vladut cu ingerii!
Andra