M-am hotarat.....adoptie(partea a 6-a)

iileana spune:

Intii, o pentru mamicile si viitoarele mamici din aceasta sectiune de forum. Va citesc cu emotie si cu lacrimi in ochi. Sinteti niste oameni extraordinari.
Apoi: Rozi, ce povestesti tu se-ntimpla si la mamicile naturale, care au avut timp 9 luni sa se obisnuiasca ccc cu ideea de BB. Insa totul intra usor-usor pe fagasul normal, apare si lamiia in frigider, si priceperea de a prepara sucul de morcovi (Doamne, cind imi amintesc...5 ml la inceput...parca gateam pentru papusi...). Intii apare imensa si coplesitoarea responsabilitate si abia apoi, dupa ce te mai obisnuiesti, te cuprinde dragostea de tip mai "calm". Eu una ma recunosc in descrierile tale, asa ca evident ca nu esti "ciudata" cum zici......Vreau sa spun ca desi am nascut foarte natural un copil foarte asteptat, am avut si eu parte de spaime si indoieli...care au disparut toate-toate mai apoi ca prin farmec...

Va tin pumnii sa va gasiti copilasii care va sint meniti.

P.S. La doua luni si jumatate normal ca nu zimbeste ca la cinci. Al meu parea nu morocanos ci...condescendent.

Mmmaria spune:

Dragele mele,

E mult timp de cand intru pe acest site (si pe forum), fara sa fiu inregistrata, doar citind, bucurandu-ma sau intristandu-ma odata cu voi.
De fapt, adoptia nici nu era ca topic pe aici, am cautat de mi-a venit rau la vremea aceea sa gasesc ceva informatii despre adoptie. Si uite ca, asemeni unui bulgare de zapada care se transforma in avalansa (ei da, sechele de poetesa ratata) acest subiect a crescut si crescut.
La inceput am “combatut” cu fetele de la “Asteptand un ingeras in viata noastra”. Insa marturisesc ca, daca mai stateam mult pe acolo, sanatatea mea mentala era in pericol. Incerc sa pastrez un echilibru in viata mea si nu mi-ar mai fi trebuit prea mult sa fac pasul si sa cad in obsesia pentru “un copil al meu cu orice pret”.
Stiam ca femeile sunt in stare de multe, sunt si eu una dintre ele, dar sincera sa fiu nu-mi imaginam pana unde poate merge o femeie pentru a avea un copil.
M-am oprit (zic eu la timp).
Am trecut si eu prin analize cu rezultat dezamagitor, ceva tratamente cu hormoni si probabil as fi continuat daca nu as fi ajuns (si cu ajutorul acestui site) la concluzia ca, in ciuda progresului, nici un doctor si nici un specialist nu iti poate garanta reusita.
Pana la urma, e doar mana lui Dumnezeu. Si, in plus, Dumnezeu iti da intotdeauna ceea ce ii ceri, dar poate ca nu in felul in care vrei tu, ci in felul in care El stie ca este mai bine pentru tine. Asa ca m-am mutat cu arme si bagaje la “Adoptie..”
Vreau sa va spun tuturor ca si mie imi este frica de multe lucruri care s-ar putea intampla sau ca nu as putea face fata, sau ca…sau ca… Si probabil o sa imi fie frica toata viata.
Cu toate acestea, totul va fi in regula, nimic rau nu se va intampla si fiecare dintre noi va avea ce isi doreste, cu conditia sa ne dorim sufficient de mult.
Vreau sa va mai spun ca suntem mult mai multe decat credeti, eu personal mai cunosc cateva familii care se “ocupa cu acelasi lucru”.
Va urez success celor care va luptati cu obtinerea actelor (eu voi incepe saptamana aceasta) va urez numai bine celor care aveti deja copiii acasa si sa ne “vedem” cu bine pe forum.
La final, o sa inchei poate cam patetic; in plus, unele dintre voi cunosc probabil aceasta poezie, dar o transcriu totusi pentru cele care au avut si momente mai putin bune, ca sa le spun ca totul va fi bine.
"Am avut un vis in noaptea de Craciun…
Mergeam pe o plaja, iar D-zeu pasea alaturi de mine,
Pasii ni se imprimau pe nisip, lasand o urma dubla:
Una era a mea, cealalta a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea ca fiecare din pasii nostri
Reprezentau o zi din viata mea…
M-am oprit ca sa privesc in urma
Si-am revazut toti pasii care se pierdeau in departare.
Dar am observat ca in unele locuri, in loc de doua urme,
Nu mai era decat una singura…
Am revazut filmul vietii mele…
Ce surpriza!
Locurile in care nu se vedea decat o singura urma
Corespundeau cu zilele cele mai intunecate ale existentei mele:
Zile de neliniste si de rea-vointa,
Zile de egoism sau de proasta dispozitie,
Zile de incercari si indoiala,
Zile de nesuportat,
Zile in care eu fusesem de nesuportat…
Si atunci, intorcandu-ma spre Domnul, am indraznit sa-I reprosez:
“Totusi ne-ai promis ca vei fi cu noi in toate zilele!
De ce nu ti-ai tinut promisiunea?
De ce m-ai lasat singur in cele mai grele momente din viata,
In zilele cand aveam cea mai mare nevoie de Tine?...”
Iar Domnul mi-a raspuns:
“Dragul meu, zilele pentru care nu ai vazut
Decat o singura urma de pasi pe nisip…
…sunt zilele in care te-am purtat pe brate…”"

florypop spune:

Fetelor am reusit. Dupa o zi cu trei ceasuri rele am reusit sa obtinem atestatul.

Trebuie sa va povestesc prin ce am trcut sa radeti si voi de mine. De dimineata la prima ora mergem la un medic generalist sa luam hartia pentru sotul meu dragul caci binenteles asa se rezolva pe ultima suta de metri....in fine ajungem la cabinet si atentie era ora 9.30. La ora 11 intram la comisie deci fuguta sa rezolvam. Binenteles ca la cabinet trebuie sa asteptam si pe la 10 dau sa merg la receptie sa intreb cand intram. Ce credeti? Nu stiu cum calc si raman fara tosc la pantof. Hm....tocul a sarit undeva la 1 metru de mine si eu am ramas in opinci...:) In fine incerc sa nu ma enervez. Intre timp intra sotul in cabinet si pe la 10.30 reusim sa obtinem hartia si plecam acasa sa schimb pantofiii ca de.... La 11.01 ajungem la comisie unde ghinion: asteptam trei ore pana intram caci era un alt caz cu probleme.

Intre timp discutam cu asistenta care se ocupa de cazul nostru si ce credeti ca ne spune. Fetita pe care trebuia sa o vedem noi a fot pe acolo dar a plecat si o vom vedea abia vineri. Sa innebunesc nu alta.

Dar important este ca suntem atestati si ca s-a terminat cu bine. Asta ziceam eu pana acum 30 de minute cand am bagat o prajitura la cuptor si binenteles ca nu a iesit, blatul nu vrea sa creasca. Oare se va termina ziua de azi vreodata? Vom tine minte cu siguranta aceasta zi si sunt sigura ca ploaia de azi ne va aduce noroc mai departe.

Rozi, daca te mai aud cu prostioare de-astea sa stii ca stricam prietenia. Auzi nu a simtit nimic la sufletel.....dar cand mergi pe strada simti ceva pentru copiii care trec pe langa tine? E normal sa nu simti l-ai vazut pentru prima data. Te vad peste cateva zile cand nu vei mai putea fara el.

Hai ca v-am zapacit dar trebuia sa ma descarc si eu undeva.

Aaaaaaaa si pe deasupra azi i-am anuntat si pe parintii lui si binenteles ca soacra-mea a inceput sa planga. Acum raane sa vedem daca era de suparare sau de bucurie.....:)

Va pup,
Flory

danielac spune:

quote:

---

Originally posted by meme
Nu vreau sa supar pe nimeni,dar inainte de a face pasul cred ca ar trebui sa va "cantariti" foarte bine sentimentele si sa stiti exact daca puteti sa va simtiti cu adevarat mamici.Nu este usor,nu este nici greu,este minunat!

Meme

---

Meme ai mare dreptate, de altfel eu am postat un mesaj pentru Rozi, imediat ce i-a la scris pe cel de mai sus, dar vad acum ca nu s-a incarcat...
am sa revin cu acest mesaj pentru Rozi, sper ca nu se va supara pe mine, ca incerc sa ii dau un sfat, de care poate sa tina cont sau nu:

draga mea Rozi,
daca ai aceste sentimente inca neclare si aceste temeri pe care le expui, poate ca este mai bine sa astepti inca o vreme pana cand vei face acest pas.
Adoptia este o decizie super importanta si este facuta odata pentru toata viata, ea afecteaza in egala masura si copilul pe care il vei adopta si familia ta si implicit pe tine.
trebuie sa cantaresti foarte atent aceste lucruri si sa te analizezi, sa vezi daca esti capabila sa ingrijesti un bebelus si sa ii oferi toata dragostea ta... eu sper ca nu te vei supara ca mi-am permis sa iti dau aceste sfaturi, tu decizi ce faci, dar o spun din pozitia unuia care a trecut prin asta.
de exemplu, eu am recunoscut la un moment dat ca nu sunt capabila sa mai iubesc alt copil, decat pe Diana si deocamdata asta simt si nu pot sa mai imi doresc un al doilea copil!
te pup,
Dana

Dana si Diana-Maria http://www.babiesonline.com/babies/f/fatamea
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=diana+nou&mid=201&cid=1072
paginuta personala:
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=danielac

Silvia_Pui spune:

Nu stiu de ce trebuie sa va fie frica , toate lucrurile se invata zi cu zi . Credeti ca mamele noastre au stiut cum si ce trebuie sa faca , nu , totul este instictiv . Mie nu imi este frica si abia astept momentul cand voi gasi un bebelus sa-l strang in brate si sa nu-i mai dau drumul . Ati vazut-o pe Teo aseara ? Si pe mine m-ar deranja doar faptul ca cineva imi va zice ca sunt mama adoptiva . Nu , eu voi fi mama si doar atat si stiu sigur ca voi fi mult mai buan decat mii de alte mame .Probabil sunt ca si Meme , am un simt matern foarte dezvoltat , sunt un magnet pentru toti copii cu care intru in contact , copii care poate sunt uneori reticenti in relatiile cu ale persoane . Cu copii nasilor mei am o relatie speciala , in momentul in care aud ca merg la fina sau vine fina la ei suna toata ziua sa ajung mai repede acolo

lili spune:

Draga Rozi,
Nu sunt eu cea care ar trebuii sa-ti dau sfaturi.. am facut si eu niste greseli.. Dar, trebuie sa o luati incetisor.. Poate nu este "el" cel ce va este harazit voua.. Eu cred ca ar trebuii sa mai mergeti de cateva ori sa-l vedeti, sa va jucati cu el.. si dupa aceea sa luati o decizie..
Despre ceea ce spui tu in legatura cu problemele de hranire, intelegere...etc.. este normal sa simti asta.. asa am simtit si eu.. si intrasem putin in panica.. Nu intra in panica.. O sa vezi.. ce va este harazit.. e pus deoparte...
Lili si printesa ( 15.04.2002)

danielac spune:

Florypop, felicitari pentru atestat si sper sa ai parte cat mai repede de fetitata ta!

Dana si Diana-Maria http://www.babiesonline.com/babies/f/fatamea
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=diana+nou&mid=201&cid=1072
paginuta personala:
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=danielac

irina_ina2000 spune:

Buna Flory

si felicitari pentru atestat.De acum sa reusiti sa va vedeti cat mai repede cu cea mica acasa.Am ras efectiv dimineata de toata patania ta dar acum spun asa sper ca atunci sa se fi terminat toate ghinioanele si sa urmeze numai reusite.

Rozi cred ca numai persoana sortita sa nu fie mama nu si-ar pune toate aceste intrebari pe care ti le-ai pus tu.Nici noi nu am fost trazniti de fulger cand l-am vazut pe Alexandru dar peurma ne-am gandit ca este un baietel frumusel , ca are ochi frumosi si daca toti spun ca este si sanatos pesemne ca el ne-a fost sortit.Noi in incnstienta noastra pot sa-ti spun ca ne-am pregatit numai cu lapte praf pentru el si avea 9 luni pe atunci.Efectiv nu ne-am interesat de ce mananca un copil la aceea varsta.Am avut noroc cu mama care a ajuns la jumatate de ora dupa ce am ajuns noi cu el acasa si ne-a facut o lista lunga lunga si am plecat efectiv la cumparaturi.Pe urma am inceput sa invat , sa mai intuiesc si sa citesc.Am reusit sa ma descurc si pana la urma afost bine.Daca vrei vei reusii si tu.Succes

Silvia_Pui spune:

Din nefericirire am avut si eu parte de toate problemele prin care ati trecut voi . Anuntata de cineva am dat repede o fuguta intr-un judet vecin , stiind sigur ca sunt copii f. mici acolo dar surpriza , cand depund cererea la plasament mi se spune nonsalant ca nici sa nu ma gandesc , copil asa de mic nici gand . Ca au mai fost persoane care au asteptat 2 ani si apoi au luat un copil de 5 ani . Apoi a intervenit o doctorita care dadea sfaturi ca nici nu merita sa iei un copil sub 1 an ca nu se depisteaza bolile psihice , dar am lamurit-o eu repede ca poate fi si mai suferind la varsta aia din cauza lipsei de afectiune .
Apoi au inceput povestile cu 45 de zile , ca nu mai gasim mamele , ca sunt plecate din tara , ca cer diverse chestii pentru a semna, ca se schimba legea (parca noi nu stim toate aceste chestii ). Deci concluzia , copil sub 2 ani nici gand .
Am iesit de acolo destul de trista si dezamagita de ceea ce vazusem (nu va spun ce birou de toata jena puteau sa aiba si ce elegante erau ele , eu as face ca trenul sa lucrez in asemenea conditii , cu matura stie sa dea oricine pana la urma ) .Dupa ce am iesit urmeaza dusul rece ; mi se spune de catre ,, fir ,, ca exista destui copii asa cum vrem noi , dar ni se da de inteles ca va trebui ,, miscat din urechi,, pentru asta. Toata ziua mi-a fost data peste cap . Si asta nu pentru ca nu as fi intentionat sa fiu atenta cu ele , dar cand vezi ca un suflet nevinovat ajunge o marfa la cheremul unor ,, oameni ? ''fara suflet , totul devine altfel . si oamenii astia sunt platiti sa le faca viata mult mai usoara acestor copii .
Singura veste buna pe care am primit-o este ca in alt judet vecin exista o pereche de gemeni de aproape trei luni , care nu pot fi ,, comercializati ,, pentru ca mama si-a dat acordul sa fie adoptati doar impreuna . Asa ca incerc sa ajung cumva acolo sa-i vad .

aissa spune:

Silvia, ce ai de facut acum este sa te calmezi si sa mergi mai departe. Ai vazut din discutiile de aici ca multe am trecut prin faza asta cand ai impresia ca toti in jur conspira impotriva ta. Urmeaza aceea in care ti se pare ca nu esti in stare sa fii mama. Apoi vine cea in care iti gasesti copilul si tremuri pana vezi semnatura, cererea facuta, comisia intrunita si copilul acasa cand senzatia este si cand totul ti se pare ca se poate darama. Apoi pot doar sa speculez ca nu am ajuns inca acolo, dar cred cu tarie ca abia atunci va incepe viata noastra cu adevarat, ca totul va fi cum trebuie si toate problemele de acum vor fi uitate.
Mult succes mai departe si vezi ce surpriza ne faci cu gemenii . Chiar vrei sa ne dobori si sa iei 2 deodata!!

Alexandra

Cristina, sper o viitoare mamica de ghemotoc mic-mic