unde e tata? unde e mama?
Raspunsuri - Pagina 2
miau-miau spune:
Sint atit de multi oameni divortati incit chiar nu vad de ce mai e o problema sa spunem copiilor ca daca mama cu tata nu se inteleg prea bine, mai bine sta fiecare la casa lui decit in scandal. E un lucru normal. Asa cum unele familii au pisica, altele n-au. Unii copii au bunicii la tara, altii stau cu ei in casa. Vinovatia e mai mult in mintea noastra ca nu putem oferi tot, inclusiv pe tata si inca un tata bun si in felul asta imprimam si copiilor ideea ca au un handicap daca au numai 1 parinte in casa. O greseala pe care am facut-o eu, luindu-ma dupa deshteptii astia de americani, este ca i-am bagat copilului in cap ca tata il iubeste. Crescind, apare problema: daca tata ma iubeste (ca doar asa mi-a spus mama) de ce nu face pentru mine diverse lucruri normale atunci cind iubesti pe cineva. Bucurii, interes, luat diverse lucruri, sacrificii la nevoie. Concluzia e ca ori mama minte si m-a mintit de mult, ori asa e dragostea asta. Nu se vede. Nu se simte. Nu se arata. Si iata cum in relatiile din viata, cind vor creste mari, vor accepta orice, crezind ca asa e dragostea. Sau nu vor mai crede in vorba asta care nu inseamna nimic. Mai bine nu faceam loby de niciun fel, lasa ca daca e sa se vada ceva se vede de la sine.N-o sa interziceti sa-l vada pe tata, dar nici sa nu faceti mare tam-tam din asta.
Alta idee deshteapta americana: impartirea copilului. Nu importa ca e in mijlocul saptaminii si miine e scoala, copilul este transportat cu bagaje cu tot pentru 1-2 zile la un parinte, apoi la celalalt, si tot asa. Sa se invete de mic cu calatoriile si cazarea la hoteluri diferite. Si mai ales sa invete sa-si faca si desfaca bagajele o data la citeva zile, ca evident ca nu amindoi parintii cumpara haine pentru copil, sau ii aranjeaza camera lui. Trebe' micutul sa stie sa isi ia cele trebuincioase in valiza. Dar dupa parerea americanilor, e un copil fericit. Cam obosit, e drept, dar fericit.
Freia spune:
miau - miau, vinovatia asta arata ca sunt oameni si ne gandim la copii astia care i-am facut, arata ca ne dorim sa aiba un camin fericit cu ambii parinti care l-au zamislit. Nu se poate? asta e... nu stiu de ce tonul tau e suparat in aceasta discutie, sincer, nu pricep. Pt mine si pt altii este o problema cu care ne confruntam. Si eu provin dintr-o familie cu mama pe post de ambii parinti si sa stii ca fericita nu am fost, nu vreau ca fetitza mea sa simta lipsa, ma lupt sa fac ceva in sensul asta, ma lupt sa ma educ sa fiu puternica sa stiu ce sa-i raspund, cum sa abordez problema.
Stupizii astia de americani, asa cum sunt ei, au drepate pe deoparte. De ce? pt ca un copil va crede ca e vina lui pt despartire. Ce sa-i spun fetei mele ca tasu vroia sa se distreze brusc cand a venit copilu si eu numai eram numai a lui? ca ma ducea la disperare de-mi venea sa-mi iau zilele? ca umbla cu femei gramada si o facea pe fatza sa aflu? ca am riscat sa-mi pierd sarcina din momentul in care a inceput sa ma umileasca cu fel de fel de tertipuri? ca am tinut cu dintii sa fac tot ce mi-a fost mie in putere sa tin relatia si sa avem un camin?
ce sa fac? zi-mi? sa isi urasca tatal pt purtarea lui? asta e.. nu pot face asta, nu am inima pt asta, nu am dreptul sa distrug visul unui copil, sigurantza unui suflet mic care ne vedem pe noi parintii ca universul lui. Nu sunt Dumnezeu sa fac asta.
imi cer scuze ca m-am infierbantat, dar chiar nu ti-am inteles reactia. Daca am gresit imi cer scuze. Dar vreau sa fie clar un lucru: tu gandesti asa, dar sunt acolo in lumea asta o multime de oameni care se confrunta cu asta, care isi pun intrebarile asteam care cauta un mic semn de ajutor. Eu vreau sa il ofer prin intermediul www.desprecopii.com, si cu ajutorul vostru.
o seara buna... dimineatza ca e 1 AM.
Freia si 
Alexa
http://community.webshots.com/user/freia_ro
http://community.webshots.com/user/freia_ro_capsunika
Tanaion spune:
Sa va spun povestea sotului meu. La el titlul acesta se potriveste de minune. Unde e tata, dar unde e si mama, pentru ca el a fost crescut de bunici. Parintii lui au divortat cand el avea 1 an si au plecat unul din Bucuresti si celalalt din tara. El a ramas cu bunicii mamei si a fost crescut cu atata dragoste, incat chiar nu a simtit lipsa parintilor. Si asta nu o spun pentru ca asa spune el ca nu a suferit, ci pentru ca daca ar fi suferit as fi simtit anumite sechele, sa le zic asa, in comportamentul lui. I s-a spus adevarul cand era mic probabil in explicatii foarte simple pe care sa le inteleaga el, dar intotdeauna i-au dat sentimentul si au facut totul ca el sa se simta iubit si ingrijit si...poate chiar mai mult decat alti copii.
Ma gandesc ca oare nu e mai greu sa raspunzi unui copil care te intreaba de ce neintelegeri si atatea certuri in casa, de ce, poate mai rau, jigniri sau chiar batai?
Voi mamele care va cresteti singure copilasii sa stiti ca faceti cat 10 barbati!
Freia, la multi ani Capsunika!
Tana
miau-miau spune:
Freia, eu chiar cred ca daca nu ai sansa ca si copil sa ai 2 parinti perfecti care traiesc in armonie, se iubesc si intre ei si pe tine, cel putin ar fi bine sa nu te privesti ca un handicapat. Daca mama singura gindeste:'Aoleu, n-are tata, saracul copil", va gindi si copilul la fel. Dar, cite bordeie, atitea obice-e.
E adevarat datoria asta o avem sa ne asiguram ca nu se simte copilu' vinovat de divort.
Odata si odata, cind va creste mare, banuiesc ca ii vei spune motivul adevarat. Nu? Dar si aici fiecare cu parerea lui.Cred ca am intra mai pregatiti in viata de cuplu daca am cunoaste istoria parintilor nostri. Nu sa ne imaginam ca ei au avut o relatie perfecta si noi acum trebuie la rindul nostru sa avem una la fel de perfecta, altfel inseamna ca sintem niste ratati.
quote:
Originally posted by Freia
ce sa fac? zi-mi? sa isi urasca tatal pt purtarea lui? asta e.. nu pot face asta, nu am inima pt asta, nu am dreptul sa distrug visul unui copil, sigurantza unui suflet mic care ne vedem pe noi parintii ca universul lui. Nu sunt Dumnezeu sa fac asta.
Divortul parintilor e una si relatia fiecarui parinte cu propriul copil e alta. Nu se amesteca. Daca il va iubi sau nu e bine sa decida ea dupa propriile ei experiente cu el. Faptul ca tu ii vei povesti la 16 ani de experienta ta din viata de cuplu nu o va determina sa-l urasca pe tata. Da' chiar nu vei vrea sa ii spui ca tu ai ales in viata sa nu fi calcata in picioare si o sfatuiesti si pe ea sa faca la fel daca va fi cazul?
Tu acum vorbesti despre un copil mic, care intreaba unde-i tata. Daca tata e prezent cit de cit, foarte frumos, daca nu prea ai incredere ca e o prezenta stabila in viata ei, fii mai neutra decit sa contruiesti castele de nisip in capul copilului. Poate nici nu o faci, nu stiu.
Si stii ce? Daca faci exces de zel cu cit de minunat e tatal tau, nu crezi ca se va intreba de ce oare a fost nevoit taticul minunat sa fuga de mama? Probabil mama e o zgripturoaica. Incapabila sa il faca pe tata fericit.
Nu a fost intentia mea sa-ti stric subiectul. Iar eu nu's suparata ca nu am de ce si nici pe cine (aici)
Alyssa spune:
Despartirea noastra nu s-a produs brusc. Nu m-am trezit asa intr-o dimineata si am zis "ce zi faina sa divortez..."! Am incercat si imposibilul sa imi tin casnicia, sa am o familie... Si nu s-a putut! Venea, isi cerea iertare, statea vreo citeva saptamini iar apoi avea iar escapadele lui, droguri, lume interlopa, femei... Apoi iar venea cerindu-si scuze... Vai de mine, drogurile, stii...Pina la urma am ajuns la capatul puterilor si mi-am dat seama ca mai am numai un STROP mic de tot de putere si daca nu il folosesc pe acesta sa ma ridic pe mine, atunci voi fi pierduta si copii nu vor mai avea nici mama... A fost o postare mai demult cu o femeie care s-a sinucis, ajunsa la capatul puterii, sotul adict la droguri, copilul i-a ramas al nimanui... Am scris si eu acolo si am spus ca o inteleg pe femeia aceea. Treceam prin aceleasi stari... Cind am citit despre ea, m-am gindit la mine si atunci am zis ca trebuie sa fiu un pic egoista si sa folosesc acel ultim strop pentru mine si pentru fete!!!
Si atunci am zis AJUNGE si viata mea s-a schimbat radical!!!
A plecat, a luat amindoua masinile lasindu-ma sa ma chinui cu fetele prin autobuz (care pina la urma s-a dovedit a fi ok, le place la nebunie cu metroul si autobuzul!), m-a bagat in gauri financiare (din care am iesit cu bine, ajutata de avocata), m-a huiduit la toata lumea (chiar si pe DC)...
La inceput, intre despartirile si atentatele de reconciliere aveam sufletul zdrobit! Ma torturau fetele fara sa-si dea seama... Scoteau pozele din cutii. Si Sarah, cea mare, ii arata lui Maya ; "vezi aici, mami cu daddy erau fericiti"..."Vezi aici am avut fun impreuna"..."vezi daddy aici cind m-am nascut"...
Apoi am auzit pe o colega de munca, mai in virsta spunind ca si ea a trebuit sa puna capat unei relatii abuzive si copiii i-au multumit mai tirziu spunind ca "e mai bine sa vii dintr-o familie destramata decit sa traiesti in ea"...
Am pus capat acestei casatorii ca sa rup cercul abuzului, ca fetele mele sa nu fie afectate, sa traiasca o viata normala, sa fie femei puternice... Trebuie sa le fiu exemplu!!!
Am inceput o noua viata de atunci! Si sint fericita! mi-am regasit balanta interioara, am incredere in viitorul meu, iubesc viata si o vad cu alti ochi!!!
M-am gindit ca trebuie sa ma schimb total, felul de gindire, rutina, felul in care ma privesc pe mine ca femeie, ca om!
Si am inceput sa fac total opusul la ceea ce faceam pina atunci! Inainte nu ieseam afara,il asteptam sa vina, faceam mincare, curat... well, sa te tii nenica, vara asta nici nu am stat acasa!!! Am luat fetele si am colindat in parcuri, la festivale, la teatru de papusi in aer liber, la biblioteca, la strand, la leagane, peste tot!! Am avut o vara superba!
Mincam de suparare inainte... Si mi-am dat deama ca nu e bine, am inceput sa ma uit la ceea ce maninc, sa merg mult pe jos cu fetele, sa beau opt pahare de apa pe zi... am slabit 15 kilograme si ma imbrac cu lucrurile de inainte de a ramine insarcinata cu cea mare!!!
M-am reinscris la facultate si sint entuziasmata de cursuri!
La strand, intr-o zi a venit intrebarea care mi-a taiat rasuflarea "unde este Daddy al meu"... Mi s-a oprit inima in loc...
Linga noi, in apa era un cuplu cu un baietel mic, cam de vreo doi ani, Pete... Si se jucau amindoi cu el, apa pina la jumatatea gambei, fugea de la unul la altul "mama", "daddy"... Maya si Sarah erau linga mine, era o zi superba de vara, bazinul inconjurat de flori frumoase, apa calduta, zi perfecta!... Si Maya se intoarce spre mine dintr-o data "unde este daddy al meu"...Imi ia un moment sa imi revin, trag aer in piept (well, acu e acu...)dar incepe Sarah sa spuna " eu vreau de data asta un daddy bun" (!?!) "vreau un daddy care vine acasa, care se joaca cu noi, care ne scoate in parc, care nu te face sa plingi, care nu ma lasa sa il astept noaptea si nu vine, caruia ii plac pisicile, care este glumet si cu care sa ridem..." Si Maya zice "vreau pe daddy al meu!"...Sarah zice "pai de ce vrei sa mai vina? nu avem mai mult fun asa? Inainte stateam in casa si il asteptam si cind venea dormea. Acum mergem peste tot, mami nu mai plinge, avem fun si e bine"... "aha, zice si Maya, si eu vreau un daddy bun"... "dar pina atunci zice Sarah, sintem ok toate trei!"...
M-a pus pe ginduri aceasta conversatie intre ele!... Pai fetele mele stiu ce vor si ce nu vor si cearta si nesiguranta nu mai vor deloc... Nu mai vor orice fel de daddy, ci unul care sa corespunda unui standard pe care l-au ridicat deja, stiu sa faca comparatii...
Si aunci mi-am dat seama ca alegind divortul am facut cel mai bun lucru pentru mine si pentru fete. Ele sint prioritatea mea!!! Nu mai sint prioritatea lui si nu am ce face sa ii schimb lui felul de a vedea viata, tot ce pot face e sa merg pe drumul meu si sa ma focusez asupta prioritatilor mele : Sarah si Maya!
Julie spune:
quote:
Originally posted by Freia
pt inceput am sa-i explic ca fiecare familie e diferita, unele au doi copii, altele unul, unele au doi parinti altele unul. Ma gandesc ca explicandu-i asta va intelega ca exista si alte familii ca a ei.
daca mai rumeg cate ceva editez si scriu in continuare.
Si io mai am de rumegat nitel vizavi de subiect :)))))).
Oricum, eu sunt unul dintre copiii care au avut cinci bunici si chiar mi-a placut lucrul acesta :D. Bunicii dinspre mama intr-un loc, bunica dinspre tata in alt loc, bunicul dinspre tata cu cealalta bunica intr-un alt loc. Toti bunici, hihihi :))))
Iar mai tarziu au divortat si parintii mei, dar eram deja suficient mare ca sa stiu de ce si ce inseamna, fara sa mai fie necesare explicatii suplimentare si procese de constiinta :)
J.
bebetica spune:
quote:
Originally posted by lai
Freia, exact explicatia pe care a-i scris-o tu am observat ca este folosita in multe familii aici - in zona in care stau eu exista foarte multe modele de familii, mama si tata, doar mama, doar tata, doua mame, doi tati - si mie mi se pare buna explicatia in sensul ca previne sau macar reduce un posibil complex de inferioritate la copil (toata lumea are mama si tata, eu de ce nu am). O explicatie asemanatoare cred ca se poate da copiilor adoptati (unii copii vin astfel in familiile lor, altii vin astfel..) tot in ideea de a nu se simti "anormali." Si bineinteles asigurati in ambele cazuri ca, indiferent de cum au venit in familiile lor sau de modelul familiei, sunt iubiti mult mult mult.
Legat de explicatia despartirii parintilor, verisoara mea, ai carei parinti au divortat si care a crescut cu mama ei, are o poveste romantico-idilica despre relatia parintilor ei: s-au iubit nebuneste, s-au casatorit tineri, si-au urmat impulsul si dragostea, dar asa spirite independente, rebele, impulsive, nebunatice cum au fost parintii ei nu s-au inteles la drum lung si s-au despartit. Nu stiu cat de aproape de adevar este in cazul ei, si probabil ca in multe situatii partea a doua cel putin este atat de departe de adevar incat ar deveni o minciuna, dar ceea ce am observat eu la ea - este aproape mandra de povestea asta in care parintii sunt doi eroi romantici, este mandra de ea ca a fost rodul unei iubiri nebune si rebele. Poate asta ar fi de retinut, ideea asta ca atunci cand a fost conceput/a, a fost din foarte multa dragoste, chiar daca mai tarziu lucrurile au luat o alta intorsatura.pentru toate mamicile si toti taticii care isi cresc puii singurei
Lai
Vreau sa cred ca cu tarie ca BB-le meu a fost rodul unei mari iubirii. Este o explicatie chiar frumoasa. Nu m-am gandit la varianta asta de raspuns. Este bine sa fie asa si parca nu mai doare asa tare.
Multumesc !
Ioana si al ei
STEFAN DIMITRIhttp://babycenter.shutterfly.com/osi.jsp?i=67b0de21b371605805da
gianina-alina spune:
ce spun eu la aceasta intrebare?
1.tata o iubeste foarte mult dar este ocupat si de cite ori are timp vine sa o vada!el vine de fapt extrem de rar,ea incepe sa inteleaga asta...
2.stie in mare parte ca tata locuieste in alta casa, in alt oras...
3.am invatat amindoua ca noi "sintem amindoua cele mai tari"ne descurcam singure si nu apelam la el niciodata...
4.stie ca a fost linga noi o perioada...de ce a plecat nu am spus inca.nici nu stiu ce as spune...
in felul ei(are trei ani si 3 luni)intelege mai mult decit as vrea eu....citeodata isi da singura explicatii...
nu las intrebarile ei fara raspuns,dar evit sa dau raspunsurile pe care as vrea sa le dau.am hotarit ca pentru ea(cel putin deocamdata)tata este bun,drag,o iubeste....pina cind?probabil pina ...nu stiu!
asta este de departe CEL MAI GREU ASPECT al vietii de parinte singur.
si inca ceva...cineva din afara(care nu stie ce inseamna sa cresti un pui mic singur)poate spune ca este simplu ,ce atita tevatura....
viata ne va demonstra daca am reusit sa facem cum este mai bine pentru copii...
sa ne ajute Dumnezeu sa facem cum este cel mai bine!
va pupacim cu drag,
Abdreea si eu
bebetica spune:
Eu si fratele meu am crescut de la varste foarte fragede doar cu mama si bunicii. Pot sa spun cu mana pe inima ca NICIODATA nu am fost confruntati cu lipsuri materiale si afective. Este foarte adevarat ca dragostea celor care ne-au crescut ne-a imprimat sentimentul ca suntem puternici, frumosi, educati si mandri de cei care ne-au fost alaturi.
Nu stiu cum au facut acesti oameni simpli de la tara sa ne ofere siguranta si confortul de fiecare zi, increderea in propriile forte, puterea si ambitia de a arata ca putem si noi la randul nostru sa realizam ceva (avand la baza o educatie sanatoasa) dar ... cert este ca au reusit. Acum cand anii au trecut si ne-am casatorit si ne-am realizat amandoi siguranta materiala si financiara din cand in cand tot mai avem nevoie de un sfat sau un indem. Sunt mandra de fratele meu, sunt mandra de mama mea (chair daca uneori a fost rigida si aspra) sunt mandra ca incerc sa inlocuiesc prezenta unui om care candva parea ca merita ...........
Sper sa am puterea sa insuflu copilului meu in aceiasi maniera puterea de a nu se simti inferior din cauza indiferntei sentimentale a tatalui sau. Gingasia si zambetul lui imi da putere sa merg cu capul sus chiar si atunci cand de-abia pot schita un zambet ca sa-l linistesc si sa-i confirm ca totul este OK.
Acum 30 de ani mama a reusit .... voi reusi si eu.
Doamne ajuta !
Ioana si al ei STEFAN DIMITRI
http://babycenter.shutterfly.com/osi.jsp?i=67b0de21b371605805da
Freia spune:
quote:
Originally posted by bebetica
Acum 30 de ani mama a reusit .... voi reusi si eu.
asta e un alt impuls din mine, daca mama mea a reusit sa creasca 2 copii pot si eu. Sper sa nu fac greselile care le-a facut ea cand ne-a crescut si sa fiu mereu la mintea lu fimea, sa reusesc sa fiu mereu prietena ei, sa putem sa vorbim liber una cu cealalta.
Va multumesc pt raspunsuri, Alyssa
pt fetitzele taleFreia si
Alexahttp://community.webshots.com/user/freia_ro
http://community.webshots.com/user/freia_ro_capsunika