O experienta personala...pe care nu o regret...
O experienta personala...pe care nu o regret... | Autor: Gabryel
Sunt peste tot...sunt galagiosi, amuzanti si enervanti..uneori...dar pana la urma le treci totul cu vederea pentru ca sunt ...mici...sunt copii!
In tramvai/autobuz te calca pe picioare, se urca cu rucsacul in spate desi nu e suficient spatiu, vorbesc tare, nu stau o clipa locului...te enerveaza, le faci observatii...dar pana la urma te gandesti ca sunt copii si ii lasi in pace...amintindu-ti ca si tu ai fost copil...si ca adultii te mustrau...si parca nu era placut, nu?
Tzi s-a parut vreodata ceva ciudat la un grup din acesta? Nu cred...
Si totusi...unele grupuri pot fi un pic mai altfel...mai bine zis...unii copii...
Cand am acceptat job-ul care m-a adus in preajma lor nu m-am gandit niciodata ca ceea ce ma va soca va fi o ...farfurie...Ati vazut bine! O farfurie m-a socat...Era dimineatza..la micul dejun si in fata fiecaruia se afla o cana cu ceai...si o farfurie pe care se aflau niste tartine si un pumn de pastile...Frumoase pastile...de toate culorile si marimile..cred ca erau vreo 9-10 bucati...Era un mic dejun cu paine, salam si pastile ca desert...intr-o farfurie...Imaginea asta ma urmareste si acum...
Majoritatea iau acest "desert" de 10-12 ani...Unii din ei au acum 14-15-16 ani...si daca pe la 8-9 ani erau pregatiti pentru moarte...acum ...chiar azi cand va scriu acest mesaj...14 dintre ei au sustinut examenul de Capacitate si l-au promovat cu note peste 8!
Pare de necrezut si pentru cei care i-au scos din ghearele mortii..desi aceasta moarte ii pandeste mereu...
Saptamana trecuta am aflat ca unul din ei...are 14 ani..are cancer la colon...dar zambeste...mereu zambeste...si ochii-i fug dupa fete...si eu l-am poreclit Adi Mutu...
Boala lor poarta un nume care provoaca fiori e sira spinarii...Ei inghit zeci de pastile lunar...boala e oarecum sub control...efectele secundare sunt destul de multe si delicate...
Scriind sida parca nu e asa socant ca si cum as fi scris cu litere mari, nu?
Merg cu ei prin locuri publice...tramvai, metrou, muzee, Gradina Botanica...si brusc imi vine sa rad...si rad...ei se uita mirati la mine si ma intreaba de ce rad...Pot eu sa le spun ca rad imaginandu-mi ce fatza ar avea ghidul nostru de la Gradina Botanica...care ii atinge nonsalant...si pe unul mai mic il ia in brate sa poate rupe o banana din sera...ce fatza ar face daca ar afla brusc ca acesti copii in mijlocul carora sta...au sida...
Ce fatza ar avea doamna de la muzeu care ii admira ce haiosi sunt...daca ar sti?
De cele mai multe ori uit ca ei maine pot muri...ca brusc boala lor poate fi scapata de sub control...ca brusc...unii din ei nu mai suporta medicamentele...si ca Marius, Gabriela (pictorita cu expozitii in strainatate la 16 ani), Luminita (graficiana+cantareata-16 ani), Marita, Mihaela, Daniel, Nicu, Nicusor, Bogdan, Mirela, Viorel si ceilalti...azi sunt ...dar peste noapte pot sa nu mai fie...si sa moara...urat...
Uit ca ei vor muri...mai devreme sau mai tarziu...si cand imi amintesc...imi piere brusc rasul ...si ei ma intreaba ce am...de ce nu mai rad..pentru ca uite ...tocmai acum in jur toata lumea rade de nu stiu ce chestie amuzanta...
Dv. ce le-ati raspunde?
Raspunsuri
ralualexandrei spune:
Nu stiu ce le-as raspunde ,chiar si gandul la ei imi strange inima in cleste,ma doare sufletul si durerea asta e groaznica,cu atat mai groaznica cu cat ma gandesc ca ei sunt niste nevinovati condamnati la o soarta cumplita.Sincer nu as avea nici o retzinere fatza de acesti copii.Ii condamn pe cei care ii napastuiesc ,cu toate ca bietzii copii nu au nici o vina,oricum sunt niste napastuitzi ai sortii,oare nu e suficient?Mai trebuie sa-i ranim o data in plus?Nu e suficient cat ii raneste boala aceasta nemiloasa?
Andra
Dena spune:
Nu le-as putea spune nimic, i-as mangaia pe crestetul capului si le-as oferi un zambet dulce-amarui.
Mi-ai taiat puterea de a mai aduna cuvinte intr-o fraza inteligibila. Mi-ai oferit o lacrima in coada ochiului, un dureros nod in gat si... neputinta de glasui ceva...
M-a surprins (sa nu te superi) ca subiectul acesta si pledoaria asta duios-dureroasa vine de la un baiat. Ti-as transcrie textul cu litere de-o schioapa, rosii de durere si neputinta si le-as lipi guvernantilor si parintilor iresponsabili pe frunte, desi stiu ca uneori (dar nu de cele mai multe ori) e doar nefericit hazard.
Cred ca ar trebui sa oferim mai multa caldura, atentie si bucura cu ceva ultimile momente ale micilor mari tristi.Ar trebui sa ne pese mai mult.
Doare!
Denisa si bebica din burtica - 25 sapt.
"Nu ai pierdut daca ai cazut. Vei fi invins cu adevarat daca nu te ridici." G.Funakoshi
craluca spune:
copiii aflati in suferinta ne ofera adesea nepretuite lectii de viata!
ar trebui sa invatam de la ei sa ne bucuram de ceea ce avem si de ceea ce exista, sa ne gandim ca oricand poti gasi ceva in jurul tau care sa iti bucure sufletul.
Mama Raluca, baiat Alex si bebita mica Ioana
http://community.webshots.com/user/craluca100
marius spune:
Nu stiu ce le-as spune...e cea mai grea intrebare pe care am primit-o. Stiu insa cu certitudine ce vreau sa iti spun tie.
Ramai te rog cu noi.
Cu mult, mult respect,
Marius (www.desprecopii.com)
geut spune:
Oftez si-atat.
Babee spune:
Nu ii poti minti privindu-i in ochi.Nu le poti spune adevarul prvindu-i in ochi.Ce poti spune? Nu stiu 
'Fiecare dintre noi este un inger cu o singura aripa.Si nu putem zbura decat imbratisandu-ne unul pe celalalt.'
http://www.unet.univie.ac.at/~a0209879/botez.html
http://community.webshots.com/user/babee11
http://community.webshots.com/user/phillip0602
Iubi si Phillip (6.02.2004)
anda141 spune:
Gabriel,ce suflet sensibil!!! Ai expus intr-un mod care m-a lasat fara cuvinte,mi-au dat lacrimile si m-a lasat fara cuvinte . Fara cuvinte, pentru ca nu stiu ce sa raspund. Ce sa le spui, cum sa le spui?? Ce vina au ei....Ai putea sa le spui, insa, ca cineva ii iubeste , ca Dumnezeu ii iubeste si ca ii va lua la El, unde la va oferi o viata cu adevarat frumoasa, unde nu va mai fi nevoie sa manance pastile la micul dejun, ca vor avea aripi ca ingerasii... Ca nu sunt de vina cu nimic, ca Diavolul e rau si el le-a adus suferinta si ca noi nu putem sa-i facem nimic deocamdata.Dar Dumenzeu il va pedepsi pentru tot raul pe care l-a facut mai tarziu, atunci cand ei vor fi deja niste ingerasi.
Te admir pentru ceeace faci si pentru ca esti langa ei!!
Monica 
si 
ALBERT EDUARD
(19 ianuarie 2004 )
http://community.webshots.com/user/monica1816
Clopotzel spune:
Sunt la birou si incerc din rasputeri sa imi inghit valul de tristete si lacrimi ce ma cuprinde gandindu-ma la ceea ce am citit. M-a impresionat profund mesajul transmis de tine Gabryel si mi-a dat motive mai multe sa ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt asa cum sunt, si sa nu ma mai gandesc doar la problemele mele...
Offff, mi se rupe inima cand ma gandesc la acele trupuri nevinovate, la sufletzelele lor...offf, nu cred ca as putea sa traiesc in mijlocul lor, ar fi prea dureros (suna egoist, stiu)...
Nu as putea sa le spun adevarul,..mi-ar fi frica parca sa fiu in preajma lor ptr ca i-as iubi prea dureros...
In incheiere subscriu la:
quote:
marius Posted - 13/08/2004 : 09:07:13
--------------------------------------------------------------------------------
Nu stiu ce le-as spune...e cea mai grea intrebare pe care am primit-o. Stiu insa cu certitudine ce vreau sa iti spun tie.
Ramai te rog cu noi.
Cu mult, mult respect,
Marius (www.desprecopii.com)
quote:
craluca Posted - 13/08/2004 : 08:49:25
--------------------------------------------------------------------------------
copiii aflati in suferinta ne ofera adesea nepretuite lectii de viata!
ar trebui sa invatam de la ei sa ne bucuram de ceea ce avem si de ceea ce exista, sa ne gandim ca oricand poti gasi ceva in jurul tau care sa iti bucure sufletul.
Mama Raluca, baiat Alex si bebita mica Ioana
http://community.webshots.com/user/craluca100
quote:
Dena Posted - 13/08/2004 : 04:37:54
--------------------------------------------------------------------------------
Nu le-as putea spune nimic, i-as mangaia pe crestetul capului si le-as oferi un zambet dulce-amarui.
Mi-ai taiat puterea de a mai aduna cuvinte intr-o fraza inteligibila. Mi-ai oferit o lacrima in coada ochiului, un dureros nod in gat si... neputinta de glasui ceva...
M-a surprins (sa nu te superi) ca subiectul acesta si pledoaria asta duios-dureroasa vine de la un baiat. Ti-as transcrie textul cu litere de-o schioapa, rosii de durere si neputinta si le-as lipi guvernantilor si parintilor iresponsabili pe frunte, desi stiu ca uneori (dar nu de cele mai multe ori) e doar nefericit hazard.
Cred ca ar trebui sa oferim mai multa caldura, atentie si bucura cu ceva ultimile momente ale micilor mari tristi.Ar trebui sa ne pese mai mult.
Doare!
Denisa si bebica din burtica - 25 sapt.
"Nu ai pierdut daca ai cazut. Vei fi invins cu adevarat daca nu te ridici." G.Funakoshi
quote:
ralualexandrei Posted - 13/08/2004 : 00:06:08
--------------------------------------------------------------------------------
Nu stiu ce le-as raspunde ,chiar si gandul la ei imi strange inima in cleste,ma doare sufletul si durerea asta e groaznica,cu atat mai groaznica cu cat ma gandesc ca ei sunt niste nevinovati condamnati la o soarta cumplita.Sincer nu as avea nici o retzinere fatza de acesti copii.Ii condamn pe cei care ii napastuiesc ,cu toate ca bietzii copii nu au nici o vina,oricum sunt niste napastuitzi ai sortii,oare nu e suficient?Mai trebuie sa-i ranim o data in plus?Nu e suficient cat ii raneste boala aceasta nemiloasa?
Andra
Cei mai buni prieteni ascultã
ceea ce nu spui.
sperantza nu moare spune:
din pacate societatea respinge si marginalizeaza persoanele cu probleme, dar poate ca in cercul lor restrans gasesc bucurii si duc o viata linistita.
cred ca nu oricine poate fi printre cei care le stau aproape, ca sunteti oameni deosebiti si mai mult ca sigur, nu prin cuvinte, ci prin fapte, le faceti viata mai frumoasa si ii faceti sa uite de suferinta
e cumplit pentru un copil sa aiba "desertul" din pastile - cum ai spus, dar mai mult constiinta asupra zilei de maine, orei ce va sa vina....
Sa ne rugam pentru ei
Sperantza nu moare
ana-oana spune:
noi nu stim ce ai putea sa le spui ( pe cei care dar cred ca un psiholog le-ar putea da niste raspunsuri! (este unul pe forum si poate vede topicul tau). cred ca ar fi bine, daca nu aveti la centrul in care locuiesc copiii, sa face, rost de unul!
ar tgrebui ca viata lor (atata cata e) sa fie cat mai frumoasa si asta o puteti face voi, cei care lucrati cu copii astia care n-au NICI O VINA!! ma bucur pentru ei ca te-ai angajat acolo! ca ai avut puterea sa treci peste prejudecati si sa ai grija de niste suflete nevinovate! nu stiu cati dintre noi ar putea face asta! eu una n-as putea pt ca mi-e o frica IMENSA de sida!
imi doresc doar sa se gaseasca leacul mai repede (desi se pare ca unii s-au vindecat????)
Dumnezeu sa ii ajute!
Oana