bunici cu probleme
Raspunsuri - Pagina 3
tinatache spune:
Am sunat. Si a fost binisor. Adica mai bine decat ma astepatam eu. Am asteptat pana mi-am facut curaj, am respirat adanc si am sunat-o. Curaj de la voi am avut, asa sa stiti! 
Multumesc mult pt toate gandurile si scrise si nescrise. Da, si eu sunt mama si la un moment dat ma uitam la Andra (are 7 luni, Ortansa
)si ma gandeam: si mama mea tot asa se uita la mine, si eu ma bucuram cand o vedeam si cand ma lua in brate. Si am sunat-o si bine am facut. E suparata, dar s-a mai luminat putin cand a auzit-o pe Andra bodoganind. Mi-a zis ca gata, s-a saturat si va lua o decizie definitiva, dar ... nu stiu ce va fi. A zis ca vine la mine, dar numai daca si lucreaza aici, "ca sa nu se simta din nou intretinuta". O inteleg, dar nu cred ca e realizabil. Eu, cel putin, ma simt mai bine acum, sper din tot sufletul sa o fi facut si pe ea sa se simta putin mai bine. Voua ce sa va spun ca nimic nu e suficient, doar ca va multumesc mult, mult de tot si va pup pe burtici, botici si bebici. O mamica zambitoare.
tina
danac spune:
Draga tinatache,cu ce sa incep?Cu faptul ca si eu locuiesc in germania,ca si eu am o sora mai mica cu 7 ani ca mine(studenta),ca si eu ascult lamentarile parintilor mei de peste 20 de ani,si invinuirile pe care si le aduc unul altuia,in ultimul timp la telefon bineinteles fiind plecata din tara.Ca de cate ori sun "acasa"sant cu inima purice de teama celor ce urmeaza sa le aflu?Ce-a mai facut mama(de la tata)si ce-a mai facut tata(de la mama).Ca si mama si-a facut bagajele de zeci de ori zicand ca pleaca dar parintii mei sant si acum impreuna.....Sa ma bucur?Nu prea ma bucur....De nenumarate ori atunci cand locuiam cu ei imi doream chiar sa divorteze......Ca cate ori suna telefonul la ore mai neobisnuite,incepe sa imi bata inima mai repede de teama sa nu se fi intamplat ceva "acasa"?;bine acum ma gandesc si la sanatatea lor,anul trecut cand eram gravida in luna a 8-a tata a facut preinfarct;pentru ca erau certati mama nu i-a adresat un cuvant cand l-a luat sora-mea la spital care s-a nimerit pe acolo din fericire cu prietenul ei cu masina.....
Ca si eu si sora-mea stam prost cu nervii,si ceva imi spune ca si parintii mei sant de vina....
Totusi mama a venit sa stea 3 luni la mine cand am nascut-o pe fetita mea si m-a ajutat f mult,am plans mult cand a plecat....si ea ca tare s-a bucurat sa plece de acasa si n-ar mai fi plecat niciodata de la noi ,stiu asta.In decursul celor 3 luni la fiecare discutie la telefon pe care a avut-o cu tata s-au certat....desi le-am interzis cearta la mine in casa.Bine le-am interzis eu multe dar degeaba....cum ar fi sa imi spuna mie toate problemele lor ca pur si simpu m-am saturat.Intr-o vreme( multa multa vreme)incercam sa impac si eu si capra si varza,sau capra cu varza(papadie
)dar ma luptam cu morile de vant...am renuntat ..aproape de tot...
Tinatache,am pus in ghilimele cuvantul -acasa- pt ca desi imi iubesc f mult parintii am reusit sa ii trec undeva pe planul 2,cel putin dupa ce am nascut.Familia mea e acum fiica mea si sotul meu,iar acasa e acolo unde sant ei .Bineinteles ca ,casa unde am copilarit e undeva in sufletul meu ca printre lucrurile mele dragi ,una peste alta parintii mei s-au iubit candva (mult chiar,au fugit de acasa inainte de a se casatori trecand peste voia parintilor lor)si tin la noi
amandoua,stiu asta.Acum si la fiica mea,pe care o adora pur si simplu nici nu poti sa iti dai seama cat m-am bucurat cand am fost in Romania si i-au facut baie impreuna sa vad ca a fost armonie intre ei si nu s-au certat deloc cat au stat cu ea.De altfel i-am amenintat si cu asta
ca n-o sa le-o las niciodata pe fetita la ei daca nu inceteaza cu scandalul.
Am in famile,o ruda care e psiholog,si care ii cunoaste bine,ea a fost foarte radicala in privinta lor si m-a sfatuit ca sa realizez cat rau mi-au facut mie si sorei mele si sa ii tratez ca atare...Nu pot intrutotul...
Daca vrei o parere ,nu neaparat sfat,eu i-as trimite o telegrama mamei in care asa invita-o inca o data la mine sau i-as spune ca sant alaturi de ea....e mai usor ca la telefon,cel putin pentru tine...
Cu multa multa intelegere,prietenie,si sperante de mai bine!
tinatache spune:
Dana,
multumesc mult pt cuvintele tale, avem multe in comun, din pacate nu toate bune
. Dupa cum ai vazut, pana la urma mi-am luat inima in dinti si am sunat-o. Ca de fiecare data dupa o cearta din asta , mai ales de cand sunt pe picioarele mele, incearca sa-mi paseze mie magareatza si sa gasesc eu o rezolvare la situatia asta. Dar ma asteptam si nu am mai fost surprinsa. I-am spus o data ca daca vrea sa faca ceva in privinta asta am s-o ajut, dar ca singura nu pot, adica fara ea. Din pacate probabil ca ea nu poate lua nici o hotarare asa ca spera ca eu as putea sa o fac in locul ei. Nu pot, nu pot sa dau divort in locul ei, sau sa-mi gasesc ceva de lucru in locul ei (o alta mare greseala: s-a pensionat la nici 45 ani si de atunci sta acasa, miscarea asta nu am inteles-o nici pana in ziua de azi) ca sa am o ocupatie ca toata lumea. Ai dreptate, acum familiile noastre sunt copiii nostri si sotii nostri si cand ma uit si vad jucariile Andrei prin toata casa si intr-un colt calculatorul lui Cristi (care acum e mai mult al meu
, dar ce sa fac, daca existati)mi se umple inima de bucurie si spun: uite am o familie fericita! Da, si eu le-am spus ca nu ma mai intereseaza, dar... Si mie mi-e teama sa o mai las pe Andra la ei, dar.... nu stiu cum am sa fac. Pe de alta parte, ma gandesc si la ce au spus fetele mai sus. Daca se imbolnavesc si se prapadesc, ca doar n-o sa traiasca o vesnicie, o sa-mi para rau. Am o prietena f buna ai carei parinti au murit la 6 luni unul dupa altul, amandoi de cancer, cand ea nu avea nici 25 ani. I-am cunoscut f bine, niste oameni extraordinari, ma considerau sora fetei lor pt ca alt copil nu au mai avut. Ea a suferit enorm, iar mie si acuma mi-e dor de ei, pt ca stateam f mult acolo (mai ales in anumite "momente"). La fel cu bunica mea, o femeie doesebita, independenta, puternica si desteapta, dar chinuita ca multe alte femei din perioada ei. Pe ea as vrea sa o am ca model in viata si sper sa reusesc sa ii seman. S-a dus si ea, tot de cancer. A fost florareasa si cineva mi-a spus ca de fiecare data cand am flori in casa am sa imi aduc aminte de ea, si asa e. Hai ca am divagat, dar .... stii ce am vrut sa spun.
Multumesc mult pt tot, m-am uitat pe pagina ta si ai o bombonica de fata cu cativa dinti in gura Asta e casa noastra acum, nu o sa ne putem detasa niciodata de problemele de "acasa" si nici nu o sa putem baga capul in nisip ori de cate ori de intampla cate ceva, dar un lucru il putem face: sa ne iubim sotii si copiii cat putem noi de mult si la asta sa mai adaugam si ce ne-a lipsit noua "acasa": linistea sufleteasca. Am tinut sa inchei intr-o nota optimista, pt ca viata merge inainte si noi o data cu ea. Azi fetita mea face 7 luni si s-a ridicat singurica pe marginea patului. Iar eu sunt mamica ei care o iubeste mult de tot. Punct.
tina
M-am hotarat: azi sunt fericita!
Floare de Colt spune:
Tina, draga mea, sa-ti traiasca minunica si sa fie sanatoasa.
Ma bucur ca esti optimista si fericita. O sa vezi ca daca tu reusesti sa te bucuri din plin de ceea ce ti-a dat Dumnezeu(sotul si minunea ta de fetita) vei fi multumita sufleteste si implicit vei reusi sa-i ajuti si pe parintii tai cu cele mai bune sfaturi. Oricum, ai dreptate, nu vei putea tu sa decizi in locul tau. Important este sa nu te lasi afectata de situatia lor, dar nici nu poti sa te faci ca nu exista. Nota ta de optimism iti confera claritate mentala si vei reusi sa le dai cele mai bune sfaturi si de ce nu sa le transmiti starea ta sufleteasca(perfecta!!!)
Pupici,
Camelia
papadie spune:
Nu stiu cum voi fi ca mamä dar ca (scusatz cacaofonia) copil am fost si sunt cumplitä. Ani de zile am dormit cu mama si cu tata si mä trezeam peste noapte de 2-3 ori sä väd dacä respirä. Tot timpul am stat cu frica în sân cä o sä moarä...Si acum cum aflu cä-l doare pe câte unul ceva sunt disperatä. Am cei mai buni pärinti din lume care nu s-au certat niciodatä în fatza noasträ. Si mi-ar pläcea sä mä iubeascä si pe mine copiii mei asa cum îmi iubesc eu pärintzii.
toate cele bune,
päpä
Nu conteazä ce-ai pierdut...Conteaza ce-ai câstigat!
danac spune:
[quote]Originally posted by tinatache
Dana,
multumesc mult pt cuvintele tale, avem multe in comun, din pacate nu toate bune. Dupa cum ai vazut, pana la urma mi-am luat inima in dinti si am sunat-o. Ca de fiecare data dupa o cearta din asta , mai ales de cand sunt pe picioarele mele, incearca sa-mi paseze mie magareatza si sa gasesc eu o rezolvare la situatia asta. Dar ma asteptam si nu am mai fost surprinsa. I-am spus o data ca daca vrea sa faca ceva in privinta asta am s-o ajut, dar ca singura nu pot, adica fara ea. Din pacate probabil ca ea nu poate lua nici o hotarare asa ca spera ca eu as putea sa o fac in locul ei. Nu pot, nu pot sa dau divort in locul ei, sau sa-mi gasesc ceva de lucru in locul ei (o alta mare greseala: s-a pensionat la nici 45 ani si de atunci sta acasa, miscarea asta nu am inteles-o nici pana in ziua de azi) ca sa am o ocupatie ca toata lumea. Ai dreptate, acum familiile noastre sunt copiii nostri si sotii nostri si cand ma uit si vad jucariile Andrei prin toata casa si intr-un colt calculatorul lui Cristi (care acum e mai mult al meu, dar ce sa fac, daca existati)mi se umple inima de bucurie si spun: uite am o familie fericita! Da, si eu le-am spus ca nu ma mai intereseaza, dar... Si mie mi-e teama sa o mai las pe Andra la ei, dar.... nu stiu cum am sa fac. Pe de alta parte, ma gandesc si la ce au spus fetele mai sus. Daca se imbolnavesc si se prapadesc, ca doar n-o sa traiasca o vesnicie, o sa-mi para rau. Am o prietena f buna ai carei parinti au murit la 6 luni unul dupa altul, amandoi de cancer, cand ea nu avea nici 25 ani. I-am cunoscut f bine, niste oameni extraordinari, ma considerau sora fetei lor pt ca alt copil nu au mai avut. Ea a suferit enorm, iar mie si acuma mi-e dor de ei, pt ca stateam f mult acolo (mai ales in anumite "momente"). La fel cu bunica mea, o femeie doesebita, independenta, puternica si desteapta, dar chinuita ca multe alte femei din perioada ei. Pe ea as vrea sa o am ca model in viata si sper sa reusesc sa ii seman. S-a dus si ea, tot de cancer. A fost florareasa si cineva mi-a spus ca de fiecare data cand am flori in casa am sa imi aduc aminte de ea, si asa e. Hai ca am divagat, dar .... stii ce am vrut sa spun.
Multumesc mult pt tot, m-am uitat pe pagina ta si ai o bombonica de fata cu cativa dinti in gura Asta e casa noastra acum, nu o sa ne putem detasa niciodata de problemele de "acasa" si nici nu o sa putem baga capul in nisip ori de cate ori de intampla cate ceva, dar un lucru il putem face: sa ne iubim sotii si copiii cat putem noi de mult si la asta sa mai adaugam si ce ne-a lipsit noua "acasa": linistea sufleteasca. Am tinut sa inchei intr-o nota optimista, pt ca viata merge inainte si noi o data cu ea. Azi fetita mea face 7 luni si s-a ridicat singurica pe marginea patului. Iar eu sunt mamica ei care o iubeste mult de tot. Punct.
tina
M-am hotarat: azi sunt fericita!
[/quote
Sa fie fericita fetita ta,si sa iti aduca si tie fericirea pe care ai fi asteptat-o si de la altii!!!!!Eu una nu pot fi fericita daca cei dragi mie sant nefericiti...
Si apropos de coincidente,bunica mea care m-a crescut pe mine ,a fost o femeie si in general un om cum gasesti unul la un milion sau mai rar......Eu dupa moartea ei, a murit din cauza unui accident vascular,nu am mai intalnit pe nimeni care sa se apropie cat de cat de valoarea ei ca om.Si bunica mea a fost tare chinuita...Gata ca mi-au dat lacrimile...Numai fericire iti doresc!
ralucab spune:
Din fericire,am niste parinti EXTRAORDINARI! Relatia nostra e mai mult decat excelenta.
Ma doare sa aud ca nu toti au parte de ceea ce am eu. Sincer, nici nu-mi pot imagina situatia prin care treci...Trebuie sa fii tare trista!
Oricum, invata din povestea lor, si nu lasa sa se intample familiei tale acelasi lucru.
Eu as suna-o pe mama, indiferent de tensiunile care ar exista intre noi. Si tu o sa dai viata, si o sa ai parte,-asa cum am citit undeva, pe-aici- de cea mai devastatoare dragoste pe care ai cunoscut-o vreodata.Sunt convinsa ca parintii tai, in ciuda faptului ca se cearta samd, te iubesc foarte mult.
In orice caz, trebuie sa faci asa cum crezi tu ca te-ai simti mai bine.
Mi-a placut opinia lui VEVE.Si eu simt la fel.
S-auzim de bine!
R
Floare de Colt spune:
Papadiuta,
Iti spun eu cum o sa fii ca mamica. EXTRAORDINARA!!!!
O sa te duci cel putin din 5 in 5 minute la patutul bebelui sa vezi daca mai respira, iar cand o sa scapi de aceasta grija tot o sa te duci din 5 in 5 minute sa vezi daca este totul in regula, sau macar sa privesti ingerasul si sa-l invalui cu dragoste si sa spui:"Doamne, iti multumesc ca mi l-ai daruit!"
O sa "respiri" dragostea prin toti porii si o sa plutesti de atata fericire. Si toate astea se vor petrece foarte curand. Fii sigura de asta; eu nu ma indoiesc nici o clipa.
Nu cred ca v-am spus, dar simt nevoia sa va spun si eu ca am niste parinti extraordinari, care s-au inteles intotdeauna perfect. Ii multumesc lui Dumnezeu ca nu am avut parte de nici un "traumatism" sufletesc. Imi este foarte greu ca sunt departe de ei si am incercat sa le daruiesc si eu putina fericire si am lasat-o pe Teea 2 luni la ei in Romania(duminica se intoarce!!!!) Cu toate ca odata cu Teea mi-am lasat o parte din suflet acolo si am plans cel putin in sufletul meu ca nu este cu mine minunea mea, dar am stiut ca inimile lor pline de dragoste sunt pline de fericire in prezenta ei. Macar atat puteam sa fac si eu pentru ei.
Camelia
papadie spune:
Floricicä vez cä am dat cu un e-mail în tine :-)
pupici****
oana
Nu conteazä ce-ai pierdut...Conteaza ce-ai câstigat!