Mama casnica, ajutorul rudelor si alte asemenea

Mai mamici mai,
Nu am intitulat eu chiar bine topicul asta da va dati voi seama despre ce este vorba pe parcurs.
Tot stau zilele astea si ma gandesc cat de mult m-am schimbat de cand am ramas insarcinata si acum 3 luni, culmea, am si nascut
Pana acum 1 an eram extrem de activa,plecam dimineata veneam seara, mai stateam si noaptea pe net sa vad una alta, etc.
De prin luna a 3-a de sarcina mi-am descoperit latura de gospodina. A inceput sa-mi faca placere sa gatesc, sa fac curat prin casa, tot tacamul.
Acum am bebelacul de 3 lunisoare. Nu pot sa spun ca nu ma plang uneori de oboseala. Da parca nu e chiar asa cumplit incat sa clachez.
Eu am fost suficient de norocoasa incat saam suficiente rude la care sa pot apela. De fapt noi am ramas pana acum in Iasi in ideea ca daca nu ma descurc cu bebe sa sun la mama, la sora, la cumnata mare sau la cumnata mica si oricare vine sa ma ajute. Ei bine, in 3 luni de zile o singura data l-am lasat pe Vladut la mama ca sa iesim cu "musafirii" din Bucuresti in oras, si chiar si atunci ma simteam vinovata.
Acum ne mutam la Buc. si de 2 saptamani am ramas singura pe baricade sa strang toate bagajele, mobile, haine, borcane cu zacusca (facuta de mine!!!!) si alte hangarale. In 2 zile am adus-o pe mama la mine sa stea cu bebe ca sa pot strange in cutii, dar in rest am preferat sa o fac singura si am mai avut si noroc ca bebe s-a jucat singur la el in patut si isi vorbea de unul singur.
In alte seri, cand sunt rupta de oboseala dar tot nu pot dormi, ca in seara asta, imi dau seama ca eu, pt. mine insami, imi acord f. putin timp, in conditiile in care, repet, am atatea "baby-sitter" la indemana. In 3 luni am fost o singura data la cosmetica/coafor, am uitat cum e sa-ti maseze coafeza "scalpul", sau ce e ala un masaj ca la carte(nu ca sotul meu ar face masaje proaste, dar sauna acasa inca nu am ). Ma tot gandeam sa ma intorc la servici de pe la 6 luni, ca sa mai vad si eu lumea la fatza, sa mai discut si alte lucruri decat Pampers, Humana sau programul de somn. Dar dupa aia ma gandesc ca nu am sa mai fiu eu prima care sa-l vada cum zambeste, cum gangureste sau cum spune "mama". Si uit de firma.
Saptamana asta ne mutam in Buc. unde nu am pe nimeni. Asa ca intrebarea e: am sa ma simt mai prost? Sau voi continua sa fiu mamicutza casnica in care m-am transformat de vreo 12 luni incoace? Nu astept raspunsuri docte, ci doar raspunsuri din suflet, de la mamici care au aceleasi sentimente contradictorii ca si mine. As vrea sa stiu sincer cam ce simtiti voi vis-a-vis de "starea de mamica".

Multi pupici pt. mamici si pt. pitici
Oake si Bebitza

http://community.webshots.com/user/bebitza_vlad

AC spune:

Oake... eu am fost singurica in State cu otzul in ultimele luni de sarcina, precum si vreo patru luni de bebe. Uitandu-ma inapoi in timp... n-a fost simplu deloc si am avut momentele de suit pe pereti. Si de facut nebunii... mers cu puiul de doua luni la party, sau alaptatul prin ambasade ca voiam pasapoartele si plecam back in Europa pt o vreme si tot asa. Am facut si o pietricica la rinichi. Am ajuns la urgenta...bebe dormea in cosulet pe-un pat, eu pe altul si al meu cred ca vedea triplu de oboseala.

Cu toate acestea, ahh si bebe prematur... tot as fi stat cu bebe acasa macar pana la sase luni. Din pacate nu am avut de ales. Primele luni sunt mai grele, apoi incepe sa zambeasca de adevaratelea, sa raspunda la joc... e fascinant. Iar gospodaria... ehh totul e sa o tii pe linie de plutire, restul nu conteaza.


Anne-Sarah si mamica sa Andreea

bebitzu spune:

Buna ,

Oake - ce vrei sa spui cu : am sa ma simt mai prost?

Nicoleta si Mihnea

dpintilie spune:

Eu m-am intors la servici dupa 3 luni, cu jumatate de norma si mai mult lucram de acasa, apoi la 5 luni dupa nastere am revenit la norma intreaga si mers la birou. Daca inainte stateam la servici si 12-13 ore(inclusiv in ultima luna de sarcina) acum dupa 8 ore am plecat acasa la bebe, mi-am delimitat clar prioritatile. M-am intors la servici in primul rand pentru ca am o meserie care nu permite pauze de luni de zile, apoi job-ul din cadrul companiei iar nu permite o astfel de pauza, as uita absolut tot ce am invatat, mai ales ca totul e in continua schimbare, iar in ultimul rand m-am intors pentru ca imi place enorm ceea ce fac, alt job nu imi imaginez. Dar stiu clar, dupa 8 ore am inchis calculatorul si am plecat la copilul meu. Sunt exceptii cazurile in care stau peste program. Si uite asa le impac pe amandoua. Nu-mi este teama ca voi pierde aspecte importante din viata copilului meu, atata timp cat eu in fiecare zi sunt alaturi de el o buna parte din timp, e ok. Poate sa spuna "mama" cand eu sunt acasa si sunt la baie si sa nu-l aud.
Eu zic sa faci si ceea ce-ti place, un copil fericit e un copil care are o mama fericita. O mama frustrata, nervoasa ma indoiesc ca va putea fi in totalitate calma si buna cu copilul ei.
Eu dupa 2 luni simteam ca innebunesc, eu si sotul lucram in acelasi birou, venea de la servici si imi povestea ce se mai intampla in firma si eu eram disperata ca nu mai pricepeam nimic din ce imi povestea.

Eu zic ca situatia de acum e mult mai buna, eu sunt ok, am si alte preocupari nu doar scutece,lapte si diversificare, copilul e fericit, creste bine, e atasat de mine, se vede chiar daca are doar 6 luni. Si toata lumea e multumita.

,Dana si Andrei(12 dec 2003)

http://community.webshots.com/user/dpintilie

Karina spune:

Draga Oake,
Eu am stat cu bebe pina la un an si 5 luni si numai fortata de imprejurari m-am intors la serviciu. Si acum imi pare rau ca numai stau cu el atita, ca atunci cind ajung acasa mai trebuie sa fac mincare una alta si n-am timp sa ma ocup exclusiv de el, desi el se tot invirte in jurul meu in bucatarie. Tip de mine n-am avut nici inainte, dar acuma parca nici atit: serviciu si casa. Dar astea sint sacrificiile unei mame. Eu incerc sa ma "corectez", adica sa am grija si de mine, dar e destul de greu cind pui puiul tau pe primul loc.
Asa ca, avind in vedere si ce ai scris mai sus, eu te sfatuiesc sa stai acasa pina la 2 ani daca situatia materiala iti permite ca si dupa aia ai timp si de serviciu. Eu nu zic sa te neglijezi, incearca sa te ocupi si de tine pina te duci la serviciu, dar cu clipele astea nu ai sa te mai reintilnesti. Sa fii acolo cind sta prima oara in poponet ca lumea, cind se ridica in picioruse, cind spune mama prima oara, cind incepe sa mearga, cind face kk la olita prima data si tu-l lauzi. Sint chestii sentimentale si intr-adevar se poate si fara ele, dar daca esti cum spui ca esti, s-ar putea sa-ti para rau mai tirziu ca ai inceput serviciul. Eu cred ca cel putin pina la 1 an o mama ar trebui sa stea cu puiul ei, dar fiecare face cum crede ca e mai bine. N-o sa te judece nimeni, indiferent ce ai face.
Si o alta chestie: cit am stat acasa i-am facut o groaza de poze in cele mai haioase momente, dar acum ii fac poze mai rar, ca momentele haioase sint in general in tipul zilei si eu le pierd de cele mai multe ori.

Pupici,

Karina+ Bogdanel

sorana spune:

Eu sunt de aceeasi parere cu Dana (dpintilie).
M-am intors la serviciu cand bb avea 3 luni. Intr-adevar s-a cam zis cu statul peste program. Cand ma copleseste treaba iese tati cu ea afara sambata si eu mai recuperez in 4-5 ore ce n-am facut o saptamana, in rest la 17.00 sunt acasa.
Mie personal imi este bine asa. In cele 3 luni de stat acasa ma urcam pe pereti. Sunt o persoana activa si parca ma prostisem schimband scutece si stand cu bb toata ziua.
Pentru mine personal e f. bine asa, bb are o mama relaxata si mandra de ea (ca le face pe toate, si serviciu si casa si bb) si chiar daca petrecem numai cateva ore impreuna prefer asa decat sa fiu un car de nervi ca nu sunt implinita pe unul dintre planurile importante ale vietii mele (cariera).
Asta insa depinde foarte mult de persoana. Cunosc persoane care au stat acasa cu bb 2-3 ani si se simt bine in postura de "casnice" chiar daca inainte avusesera o viata activa. Si mai cunosc persoane care au inceput sefrviciul cand bb avea 1 an sau mai putin si regreta, sustin ca le era mai bine sa mai fi stat macar 1 an cu bb.

Tu trebuie sa faci asa cum ti-e tie bine, tu te cunosti cel mai bine si stii cum vei reactiona.

Si zici ca vii in Bucuresti? Poate




Monica si Sorana

anda141 spune:

Nu prea stiu ce raspuns sa-ti dau la intrebarea adresata, chiar nu stiu ce vrei sa spui mai exact, de ce sa te simti prost ca vii in Bucuresti? Ce legatura are?
Eu am lucrat pana in ultima zi cand am nascut, o perosana foarte activa care duminica cand nu lucram, simteam lipsa cateodata. Acum sunt acasa de 5 luni si parca nu mai zic sa ma intorc la serviciu. Pana sa nasc eram hotarata sa nu stau mai mult de 2 luni, acum nu mai cred asa. Cand vad cate schimbari se petrec cu bebelul pe zi ce trece , nu l-as lasa pentru nimic in lume. De ce sa se bucure altii de el? Eu zic ca asta e mult mai important decat serviciul, momentele in care ai ocazia sa stai alturi de copil nu se mai intorc niciodata, lunile astea de crestere nu se mai intorc,e pacat sa le pierdem. In plus eu nu-l consider un obstacol in calea mea, adica eu merg cu el la petreceri, la evenimentele de la firma, merg la firma de multe ori cu el, mergem la plaja, peste tot pe unde merg eu, avand in vedere ca e un copil foarte cuminte si sociabil si pot sa stau cu el pe oriunde.
Asa ca o sa stau acasa cat de mult voi putea.

Monica si bebe Albert
( 19.ian.2004)
http://community.webshots.com/user/monica1816

gabrielat spune:

Eu am stat cu bb acasa 1 an si 4 luni. Am vrut sa incep serviciul mai devreme dar nu mi-a aprobat conducerea.
Pot sa spun ca la un momendat simteam ca o iau razna, stiam numai, schimbat pampers, spalat bb, facut mancare, curatenie, simteam ca innebunesc. Eu sunt o persoana activa si imi place sa ma implic in multe activitati, dar statul ala acasa simteam ca ma izoleaza de lume.
Acum fiecare mamica face cum crede dar eu sunt de parere ca de la o varsta bb trebuie lasat cu altcineva, cel mai indicat cu o bunica(daca este posibil) si facut si altceva decat ingrijit bb.
Este adevarat ca poti pierde anumite momente din viata bb dar pana la varsta de un an deja primesti primul suras, primul "mama", prima data cand merge in picioare, prima incercare la olita sau altele care-mi scapa acum.
Acum merg si la serv si am grija si de copil dupa ce termin programul si chiar daca mai stau deseori dupa program, daca mai merg sambata sau duminica la serv nu-mi pare rau nici o clipa ca m-am hotarat sa-mi reiau serviciul.
Asta nu inseamna ca nu-mi iubesc copilul, el este cel mai important lucru din viata mea, dar asa consider eu ca este bine, ma refer numai la cazul meu.
Oricum incerc sa stau cat mai mult posibil cu el, sa facem activitati impreuna.

gabi

iileana spune:

Sentimente contradictorii...bine ai spus!
Inainte vreme ma uita Dumnezeu la firma, simbata, duminica, mai "saream" si concediul uneori...Cind am intrat in concediul de maternitate, am anuntat ca ma reintorc dupa sase luni. Sefii mei, care erau de fapt sefe si nu uitasera cum a fost cind copiii lor erau mici, mi-au zimbit cu intelegere si mi-au raspuns ca o sa vad eu, ca e putin probabil sa vreau sa revin inainte de un an. Si, in final, au fost doi ani...Sincer, nimeni nu se astepta la asta (nici macar eu). Nu paream "genul". Si, totusi, asa a fost, iar astazi ma consider norocoasa ca am putut sa-mi permit acest "lux", de a fi clipa de clipa linga puiul meu...(ce-i drept, material nu au fost probleme, la servici lumea m-a asteptat rabdatoare, am o profesie in care doi ani de absenta nu te scot din rindul lumii)...Sint niste ani irepetabili, ar fi pacat sa te privezi de ei, ai tot restul vietii in fata ca sa redevii activa si preocupata de cariera, doi ani chiar nu reprezinta vreun sacrificiu. Sigur ca am avut si eu portiile cuvenite de depresie, de senzatie de "arest la domiciliu", de intrebari existentiale despre cine am fost si cam ce o sa devin, dar una peste alta, crede-ma, a fost o perioada absolut minunata, copiii mici sint un miracol.
Oake, la venirea in Bucuresti probabil ca vei intra o clipa in panica, nu o sa mai ai "spatele asigurat" (desi oricum nu ai apelat nici pina acum la rude), dar sa stii ca se poate. Daca noi (eu + fericitul tata) am putut, in conditiile in care chiar n-aveam habar despre cum se cresc copiii si eram complet singuri...

dpintilie spune:

Mai fetelor,ce anume pierd ca eu nu ma prind... Un copil nu se dezvolta in pasi brusti, fara nici un fel de perioada de tranzitie intre 2 praguri din dezvoltarea lui. Adica azi nu sta deloc in fund si maine dintr-o data sta perfect. Intai sta un pic, se clatina, cade, apoi un pic mai bine si tot asa pana sta perfect. La fel si cu umblatul, sta putin tintut de manutze, apoi doar de o manutza si in final singur. E totul gradat, nimic nu e brusc.Si nu le face pe toate doar dimineata si dupa masa cand ajungi acasa sta ca o leguma si nu misca deloc. Atata timp cat eu nu-mi trimit copilul la bunici sau nu il exilez cine stie pe unde, de unde ideea asta ca pierzi ceva din viata copilului tau? Merg acasa la 4:30 si imi petrec toata ziua cu el, ne jucam, exersam diferite lucruri. Cum am mai spus, poti sa fi la baie cand zice prima data mama si nu il auzi, important e sa ai o contributie importanta la dezvoltarea lui, zi de zi.
Probabil ca daca il duci la bunici e putin mai greu sa vezi fiecare lucru pe care il invata, dar asa, daca tu esti zi de zi alaturi de el, nu pierzi nimic.
Si apoi, unele job-uri se preteaza la stat acasa timp de 2 ani, poate e chiar mai bine din punct de vedere financiar, dar altele nu.
Eu dupa 3 luni simteam ca m-am prostit de tot, am inceput sa lucrez de acasa si plangeam ca nu ma descurcam deloc. Mi-am revenit acum, dar a fost o perioada destul de grea. Din nou, depinde ce job ai, daca se preteaza la stat acasa sau nu. Asa ca Oake trebuie sa puna in balanta cum e mai bine pentru ea, ce pierde din punct de vedere profesional si financiar, ca din punctul de vedere al copilului, nu pierde nimic atata timp cat nu sta uitata la servici si-si aduce aminte la 12 noaptea ca are copil acasa, caz care nici nu intra in discutie. Fiecare caz e unic, nu pot eu sa-i spun la Oake du-te la servici ca e mai bine pentru tine, cum nu poate oricine altcineva sa-i spuna sa stea acasa ca e mai bine. Asa cum eu am stiut cum e mai bine pentru mine, asa va stii si ea. Important e sa faca ceea ce ii place, sa se simta implinita si sa nu aiba regrete.
Din nou, fara polemici, dar nu mi se pare corect sa veniti cu astfel de replici "lunile astea de crestere nu se mai intorc,e pacat sa le pierdem","dar cu clipele astea nu ai sa te mai reintilnesti". Suna atat de dramatic, iti face pielea de gaina, e ca si cum ti-ai inchide copilul intr-o camera si timp de un an nu-l vezi si nu-l auzi. Si situatia nu e deloc de genul asta, daca stii sa-i acorzi timp, sa ai tot felul de activitati impreuna cu el, totul e in regula.


,Dana si Andrei(12 dec 2003)

http://community.webshots.com/user/dpintilie

gabrielat spune:

De acord cu Dana, nu exista o trecere brusca de la un moment la altul in dezvoltarea copilului. Cum poti pierde ceva daca atunci cand vii de la serviciu vii la copilul tau si poti vedea toate progresele pe care le-a facut? Doar nu face un lucru numai o singura data?
Poti pierde numai in cazul in care copilul sta in alta parte decat in casa ta si nu-l poti vedea decat la un anumit interval de timp.


gabi