Mircea Cartarescu

Mi-a placut foarte mult articolul...
De multe ori sunt bantuita de acea deprimare a carei cauza
o cunostem cu totii dar nu stam s-o identificam.




>> Painea amara a exilului
> > MIRCEA CARTARESCU
> >
> > Aparut in ziua de Marti, Iunie 15, 2004

> >
> > N-am sa scriu saptamana asta nici despre Mihailesti,
> > nici despre alegeri, nici despre securistii din
> > televiziune, despre nimic, adica, din subiectele pe
> > care altii le pot trata mai competent decat mine.
> > Voi scrie despre singurul lucru in care doar eu sunt
> > competent, si anume despre propria mea deprimare.
> > Fiecare roman, daca nu are sansa sa fie idiot, este de
> > ani de zile deprimat. Acest sentiment national n-are
> > legatura nici cu bunastarea, nici cu sanatatea, nici
> > cu starea vremii. Poti sa-ti implinesti visele cele
> > mai fierbinti, sa castigi lozul cel mare la loterie si
> > a doua zi sa simti, totusi, ca plesnesti de
> > nefericire. Neimplinirea, frustrarea, nelinistea sunt
> > sporturile noastre nationale si, dac-ar fi omologate
> > oficial, ne-ar aduce multe medalii in competitiile
> > internationale.
> >
> > O asemenea medalie imi atarna de gat, incovoindu-ma
> > pana la pamant, dupa intoarcerea din Bulgaria. Ce
> > cauta neamtu-n Bulgaria? Am fost invitat acolo, pentru
> > cateva zile, de editura care mi-a publicat un roman
> > tradus in limba bulgara. Am putut vedea, asadar, o
> > tara verde, valurita, un oras special - Veliko Tarnovo
> > - si o capitala modesta, dar asezata intr-o ambianta
> > geografica remarcabila. Nu vreau sa fac insa o
> > comparatie intre cele doua tari (m-am lecuit de cand
> > mi s-a demonstrat ca Polonia se taraste undeva in urma
> > noastra.), ci sa vorbesc despre doua mentalitati.
> >
> > Am fost mai intai invitat la o conferinta de presa,
> > unde am facut fata intrebarilor unei multimi de
> > ziaristi. A fost primul meu eveniment de acest fel.
> > Intrebarile erau ciudat de pasionate, tinand seama de
> > sentimentul nostru ca evenimentele culturale sunt,
> > pentru presa, a cincea roata la caruta. Dar pasionat a
> > fost mai intai traducatorul meu, pasionata si
> > editoarea mea. Amandoi au lucrat cartea mea din sincer
> > entuziasm, din sincera dragoste pentru literatura.
> > Straniu, nu-i asa? La noi nu starneste entuziasm
> > nimic. Poti fi coborat cu harzobul din cer, poti
> > rascoli lumea, vei fi primit mereu cu aceeasi
> > sastisire ironica.
> >
> > A urmat Targul de carte de la Sofia. In cadrul lui, la
> > o cocheta cafenea literara, mi-a fost prezentata iar
> > cartea abia aparuta. Alte discutii, la un moment dat
> > periculos de aprinse. Intrebari din public, microfonul
> > purtat dintr-o mana-n alta. Eram nedumerit. Nu ma
> > stiam cine stie ce star literar occidental, ci tot un
> > amarastean din zona, un ins dintr-o cultura mica si
> > fara perspective. Si atunci s-a intamplat lucrul care
> > m-a terminat definitiv. Raspundeam unei intrebari,
> > cand deodata a aparut, nu se stie de unde, un urias
> > tort. Pe el era scris numele meu si desenat un fluture
> > cu o singura aripa. Va rog sa ma credeti ca mi-au dat
> > lacrimile. Abia daca-mi mai aminteam ca era ziua mea
> > de nastere. Nimeni, niciodata, n-a facut un asemenea
> > gest pentru mine in Romania. Banuiesc de altfel ca
> > nimeni, in lumea culturala romaneasca, n-a avut parte
> > de ceva atat de emotionant. La noi nici dragostea,
> > nici respectul nu se poarta.
> >
> > Dupa alte cateva zile aglomerate, cu interviuri la
> > radio si tv, in ultima seara am avut bucuria sa-i
> > cunosc pe cei mai importanti si mai renumiti scriitori
> > bulgari, la o masa festiva organizata pentru mine.
> > Chiar am si tinut un toast, de asemenea pentru prima
> > data in viata mea. Daca un autor bulgar ar fi venit la
> > noi, probabil ca n-ar fi interesat pe nimeni.
> >
> > Intors acasa am fost luat repede in primire. Telefoane
> > la care vorbesc cu "dumneavoastra" si mi se raspunde
> > cu "tu". Trageri de urechi, strambari din nas. Si mai
> > ales indiferenta, indiferenta generala la orice esti
> > si la orice faci. Si mai ales bucuria (singura,
> > probabil, care ne este data) la privelistea cuiva si
> > mai trist, si mai nenorocit decat tine. Bucuria, cum
> > spune un cantec, ca celalalt a luat teapa.
> >
> > Cum poate fi deprimarea noastra, cand bucuria noastra
> > e cea mai trista din lume? Uneori simt ca intreaga
> > lume e patria mea, si doar Romania este strainatatea.
> > Simt ca mananc, la Bucuresti, painea amara a exilului.

danielbalanescu spune:

ce poti sa mai comentezi la acest articol!?! cred ca toti, intr-un fel sau altul sintem dependenti de acesta realitate(romaneasca).

carmenutza spune:

Sun fan Cartarescu..scrie genial..il "mananc pe paine"...iar cartea Nostalgia este mai mult decat remarcabila.

Carmen si bb Maya Alexia

liris spune:

n-am citit Cartanescu, dar o voi face cind merg in Romania.
cred ca este un tip foarte destept.

Idora spune:

Cate cuvinte despre Cartarescu:
Născut
1 iunie 1956
Bucuresti



Educatie
Liceul "Dimitrie Cantemir" din Bucuresti.
Facultatea de Limbă si Literatură Română a Universitătii din Bucuresti. Absolvit în 1980.



Pe scurt
Între 1980 si 1989 a fost profesor de română la o scoală generală, apoi functionar la Uniunea Scriitorilor si redactor la revista Caiete Critice.
Din 1991 este asistent la catedra de Istoria literaturii române a Facultătii de Litere din Bucuresti.



Literatură
A debutat în 1978, în România Literară.
Versuri: Faruri, vitrine, fotografii..., Cartea Românească 1980 - Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1980.
Aer cu diamante (volum colectiv), Litera 1982.
Poeme de amor, Cartea Românească, 1983.
Totul, Cartea Românească 1985.
Levantul, Cartea Românească 1990 - Premiul Uniunii Scriitorilor pe 1990.
Dragostea, Humanitas 1994.
Proza: Desant '83 (volum colectiv), Cartea Românească 1983.
Visul, Cartea Românească 1989 - Premiul Academiei române pe 1989; în traducere franceză: Le Reve, Editions Climats, Paris 1992 - nominalizată pentru Premiul Medicis; Premiul pentru cea mai buna carte străină pe 1992.
Nostalgia, editie întegrală a cărtii Visul, Humanitas 1993.
Travesti, roman, 1994.

Idora spune:

Si cateva poezii:

Când ai nevoie de dragoste
când ai nevoie de dragoste nu ti se da dragoste.
când trebuie sa iubesti nu esti iubit.
când esti singur nu poti să scapi de singurătate.
când esti nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să străngi în brate nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toti plecati.
când esti la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândeste-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-as mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, tine cu mine.

întelege-ma iubeste-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversatie,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai stim ca sexul e o junglă.
să ne atasăm, să ajungem la echilibru.

dar nu sper nimic. nu primeste dragoste
când ai nevoie de dragoste.
când trebuie să iubesti nu esti iubit.
când esti la pamânt nici o femeie nu te cunoaste.

Idora spune:

Rana
I
vai mie, rana s-a inchis
vai, singele s-a uscat
si a facut coaja.
oh, doamne, m-am vindecat!

de-acum o sa ma mestece fericirea
o sa ma sfirtece seninatatea
si nebunia care a fost n-o sa mai fie de-acum niciodata,
nu, n-o sa-i mai sarut umarul.

viata o sa-mi treaca in pace si armonie
cu lecturi bogate, cu mese regulate.
sanatatea o sa-mi manince plaminii.
ratiunea o sa-mi sfisie creierul.

vai, rana, rana mea draga
rana placuta vietii mele
rana pentru care am trait, pe care mi-am zgindarit-o cu unghiil
s-a inchis. oh, doamne, sint vindecat!

si niciodata febra n-o sa-mi mai aprinda
veioza vietii pina la ars.

II
sa accept evidenta: nu mai pot sa scriu poezie.
nu mai sint in stare, ceva in mine nu mai colaboreaza.
am scris ani de zile cu ura, cu dragoste, iar acum
creierul meu e mort.
am pornit la maraton ca pe suta de metri
am vrut totul deodata, am vrut sa-mi innebunesc cititorul.
am uitat ca viata e lunga.

nu-mi imaginam ca o data ma voi opri, voi plati
ca tot ce am facut vreodata se va intoarce impotriva mea
si nu voi putea sa ma ajung din urma
si orice incercare de a mai face ceva
va fi o noua dezamagire.
ce voi mai scrie inca patruzeci de ani?
o sa string din masele, o sa scriu articolase de critica
sau cine stie ce amintiri
o sa suport condescendenta tinerilor, o sa las nasul in jos
cind o sa vina vorba despre poezie, o sa fac traduceri
ca sa nu ma uite lumea, ca sa para ca mai traiesc.
sau o sa-mi public cindva un volum de versuri din tinerete
atit de proaste, ca nu le bagasem in nici o carte
si o sa am un succes "de prestigiu", mi se va spune "autorul
poemelor de amor",
precursorul a dumnezeu stie ce poezie va mai fi pe atunci...
nu stiu, nu stiu...

prieteni mai tineri, sa nu faceti ca mine.
calculati-va poezia pentru saizeci de ani.
eu? nu stiu ce drum sa mai apuc, ce s-ar mai putea face
si nu stiu ce trebuie sa mai simt si ce mai pot sa imaginez.
de data asta chiar cred ca mi s-a infundat.

voi fi un poet batrin, care n-a mai scris de decenii
un supravietuitor al propriei morti
si care mai bine n-ar fi facut nimic niciodata.

III
oare s-a terminat viata? oare sint terminat?
sint un esec? voi fi pulbere?
va veni moartea iar tu ma vei dispretui.
va fi groaznic, groaznic.

voi fi singur, mai singur decit toti oamenii, singur.
fara nimeni, fara odihna.
voi intelege totul, ah, intelege-ma, si toti ma vor iubi,
toti isi vor aduce aminte.

sint pierdut, pierdut.
musca-mi tu gura.
o sa ploua nasol pe drumuri, o sa fim uzi pin-la piele.
o sa invatam sa urim

va veni toamna, toamna mintii, inecul.
vom avea gura moale si calda, va veni luna
vor veni norii sa ne cunoasca
si vom muri, vom face dragoste.

da, da, stai acum linga mine, priveste-ma. sint terminat, terminat.
va fi numai moarte in jur.
stelele vor fi moarte, bot linga bot ca niste ciini de pe strazi.
vor muri unghiile.

gata. stai linga mine. a avut rost?
ne-am trezit traind.
a fost groaznic: am trait.
a fost groaznic, groaznic.

Idora spune:

Stelute în genele ei

Ningea pe Colentina si erau stelute in genele ei.
Tramvaiul patru cotea inzapezit la Sf. Dumitru
si erau stelute, stelute, stelute in genele ei.

Ningea, ningea, ningea peste Colentina
demult, demult...
da, dragii mosului, erau...
erau stelute in genele ei.

Ningea pe firele de troleibuz, pe toneta de tichete ITB
ningea pe mustata mea si pe gagica in rosu de alaturi
tramvaiele aveau stergatoare de parbriz si erau... hai, toti in cor:
erau stelute in genele ei.

Eram student, era studenta
eram eminent, era iminenta
si erau stelute in genele ei.
Aerul era rece, tramvaiele reci
maxi-taxiurile abia infiintate
mergeau toate pe patru roate
si erau stelute in genele ei.

Ningea usurel, cu fulgi catifelati peste fabrica Stela
peste blocul lui Ghiu, peste pomii inzapeziti...
Ea spunea ceva, dar camera video n-are sonor
asa ca nu mai stiu ce spunea.
Ea ma tinea de mina si tramvaiul patru trecea
si ningea si erau... da... da, dragii mosului...

Eu eram copil, ea era o copila
eu stateam la bloc, ea statea la vila
si erau stelute in genele ei.
Eu aveam viziuni, ea avea pandalii
restul e in "Poeme de-amor", precum stii

dar lasati-o balta, copii:
erau stelute in genele ei.
CORUL: Erau stelute, erau stelute, erau stelu-u-ute
In ge...eeneee...leeeee... nele eeeeeeeeei!

Aici poemul ar trebui sa se incheie
dar nu inainte de-a va da o cheie
a-ntregii intimplari:
Ea e o fata de peste blocuri si mari
acum e maritata, gravida, n-are nici o importanta.
Amorul nostru nemuritor s-a dus dracului
Acum nu mai sint stelute in genele ei.
Acum nu mai e nici o steluta in genele ei.
Asa, ca sa stiti, dragii mosului.