Sfantul Iosif
Am observat ca la catolici, Sfantul Iosif, cel care i-a fost ca un tata Domnului nostru Iisus, ocupa un loc aparte, sunt multe biserici si catedrale care ii poarte numele, in momente de cumpana i se cere ajutorul, este considerat ocrotitorul familiei si al lucratorilor. In Montreal, oratoriul, o catedrala imensa, vizibila de la mare distanta, ii este dedicat.
In cultul ortodox nu am bagat de seama sa i se acorde mare importanta.
Vroiam sa va intreb daca noi, ortodocsii, il sarbatorim, daca da cand este ziua de Sf. Iosif, iar daca nu, de ce la noi este mai trecut cu vederea, avand in vedere ce importanta a avut in copilaria si tineretea Domnului Iisus.
Raspunsuri
Sanca spune:
Traditia cu ziua lui Sf Iosef a inceput in middle ages - in Italia, pe o perioada de seceta. In disperare oamenii au inceput sa se roace la Sf Iosif sa intervina. Au promis, ca daca vor avea ploaie, in onoarea lui vor pregatii o mare masa. Traditia spune ca rugaciunile au fost implinite. In cinstea lui s-a dat un banchet mare in public, unde oameni saraci au fost invitati sa manance pe saturate. Generositatea marcheaza aceasta zi, asa cum a marcat caracterul lui Sf Iosif. In multe tari este o zi de a imparti cu cei nevoiasi si saraci. In Italia, in special in Sicilia, toata lumea contribuie la aceasta masa pusa in piate.
Avand in vedere ca aceasta sarbatoare / traditie a fost pornita de italieni, care in majoritate sant catolici, traditia nu s-a raspandit si la ortodoxi.
Data acestei sarbatori este 19 Martie.
Dupa mine este o chestie de traditie. Asa imi explic de ce la ortodoxi se sarbatoresc mucenici pe 9 martie, iar catolicii nu au pomenit de asa ceva.
PS.
Frumoasa e catedrala din Monreal. Imensa. Nu are o anume poveste cu treptele ce duc la capela? Cand am fost acolo erau foarte multi pelegrini care urcau in genunchi pana acolo.
casandra spune:
Nu stiu povestea cu treptele, o sa ma interesez. Pe o laterala, in aer liber, este redat drumul crucii, momentele sunt marcate prin diverse statui.
Noi ne-am luat un obicei sa mergem duminica dupa-amiaza la oratoriu, dimineata si la pranz avem program cu baietelul nostru si nu reusim sa ajungem la o slujba ortodoxa, si cum simtim nevoia sa mergem la biserica iar oratoriul este deschis si dupa-amiaza, ne indreptam catre catedrala Sf. Iosif, de care am prins tare drag.