Sunteti mai fericiti in Romania sau in noua tara

timea spune:

Eu una nu pot pricepe un singur lucru. Noi, oamneii avem o singura viata, de ce unii aleg sa sufere in strainataturi, sa-si boceasca in pumni in fiecare zi dupa "frumoasa si minunata Romanie" cand solutia este extrem de simpla, bagajul, avionul si tara de origine.
Si in jurul meu mai sunt deprimati gramada care asteapta sa-si ia cetatenia si cica se intorc. Si la ce iti foloseste asta... mie sincera sa spun nu m-a intrebat nimeni de ce cetatenie sunt pe vreme cat eram in Ro. Si daca ai emigrat o data si nu ai putut sa te adaptezi a doua oara nu o mai faci. Si mai sunt gramada care s-au intors si s-au reintors pentru ca amintirile intotdeauna sunt mai frumoase decat realitatea. Este natura umana sa tina minte ce-i frumos si sa dea la o parte celelalte lucruri.
Si cand ati plecat di Romania ce ati crezut ca-i acolo? Tara de povesti unde te asteapta pe aeroport cu paine si sare? Eu am citit despre Canada tot ce mi-a picat in mana de cand m-am gandit sa fac primul pas. Si m-am gandit bine la ce fac nu am privit emigrarea ca pe o excursie.... Toate in viata se pregatesc... cum iti asterni asa dormi...

symaco spune:

dilema la intrebarea asta:aic m-am obisnui si realizez f bine ca conditile de trai care le avem nu se compara cu ce am avut in romania.
orice iti pofteste sufletul..iti cam poti permine pe cand in romania tre sa faci sacrifici mari pt asta asta.

deci din punct de vedere material de merge mult mai bine cum nea mers in tara...dar d.p.d.v al sufletului e cam nasol.
nimeni nu stie cum e sa fi itro tara straina decat acela care este sau care a fost.sotul are cetatenie,fetita sa facut automat nemtoaica..eu inca mai am de furca cu actele.la inceput cand am venit aici sotul imi zicea sa nu vb romaneste in locuri publice...ma busit rasul,am crezuc ca glumeste.cand am deschis gura intr-un magazin si am zis ceva...vanzatorul imediat a inceput sa sa-si faca de lucru in jurul meu...poate vroiam sa fur ceva.

nu pot sa zic,sunt constienta ca aici ne merge mai bine si putem sa-i oferim fetitei o viata mai buna...doar gandul asta ne mai tine pa aici!

numai bine!

ps:eu sunt numai de aproape 2 ani dar sotul e de 14 si are aceeasi parere

byby spune:

vreau sa va spun ca pe mine nu m-a atras niciodata pana acum plecarea din tara. nu am crezut ca ma voi gandi vreodata la asta cu seriozitate. cea mai buna prietena a mea a plecat de 1 an si ceva in State...nu m-am bucurat ca o "pierd", m-am bucurat doar pt. ea, pt. ca si-a dorit asta de cand am inceput facultatea...acum se lupta sa-si dea examenele de echivalare a studiilor (ea a facut medicina in Ro.). Acum o luna s-a casatorit acolo (cu un roman) si spune ca e fericita, ca nu-i lipsesc decat prietenii de aici si caldura sufleteasca a romanilor.
Si uite ca acum mi se intampla si mie! Am cunoscut un barbat care pare sa fie ceea ce caut si ar trebui sa plec in Franta ca sa fiu cu el.
Ce consider ca mi-ar lipsi daca plec? Parintii si prietenii, sentimentul ca sunt printre ai mei, ca pot gasi o mana intinsa atunci cand am nevoie de ajutor.
Dar ce pot realiza ramanand in Romania? Sincer, nu pot spera nici macar sa am o casa a mea.. Ma apropii de 30 de ani si uite-ma cu un salariu de 100 $, care abia imi ajung de mancare, transport si altele necesare intr-o luna, si nici aici nu pot sa spun ca imi pot permite orice! Prietenii si sporovaiala cu ei sunt frumoase si bune...dar viitorul meu? Desi as trece mai usor peste aceste dificultati daca as iubi si as fi iubita...
Citind si tot ce ati postat aici si analizand si ce simt si gandesc eu, cred ca indiferent unde suntem, in Ro. sau in strainatate, ne judecam fericirea prin prisma lucrurilor care ne lipsesc. Si e clar ca nu exista nici un loc pe Pamant in care sa ai chiar tot ce ti-ai dori. Probabil ca sunt persoane care chiar au tot ce isi doresc, dar cu siguranta ca nu se poate vorbi de o majoritate.
Prin urmare, fericirea si nefericirea in tara natala e data de anumite lucruri, in afara tarii probabil ca de opusul lor. Cred ca cei care vor sa emigreze trebuie sa puna in balanta aceste categorii de fapte/lucruri/persoane/situatii care le conditioneaza fericirea si sa hotarasca ce e mai important pentru ei.
Eu una stiu ca nu as fi nicaieri fericita daca nu as trai langa jumatatea mea, iar daca trebuie sa plec intr-o tara straina pentru asta, am s-o fac.

Scuze pentru lungimea mesajului.
Decizii intelepte tuturor, si celor plecati, care vor sa revina, si celor care vor sa plece!

Dandanescu spune:

Pentru tine draga TIMEA.

Sa fiti iubiti !
Mamica Daniela si Minunea ei, Dania (Melitza)
Vezi pozele noastre aici : http://community.webshots.com/user/dandanescu

Mona_B spune:

quote:

---

Originally posted by byby

vreau sa va spun ca pe mine nu m-a atras niciodata pana acum plecarea din tara. nu am crezut ca ma voi gandi vreodata la asta cu seriozitate. cea mai buna prietena a mea a plecat de 1 an si ceva in State...nu m-am bucurat ca o "pierd", m-am bucurat doar pt. ea, pt. ca si-a dorit asta de cand am inceput facultatea...acum se lupta sa-si dea examenele de echivalare a studiilor (ea a facut medicina in Ro.). Acum o luna s-a casatorit acolo (cu un roman) si spune ca e fericita, ca nu-i lipsesc decat prietenii de aici si caldura sufleteasca a romanilor.
Si uite ca acum mi se intampla si mie! Am cunoscut un barbat care pare sa fie ceea ce caut si ar trebui sa plec in Franta ca sa fiu cu el.
Ce consider ca mi-ar lipsi daca plec? Parintii si prietenii, sentimentul ca sunt printre ai mei, ca pot gasi o mana intinsa atunci cand am nevoie de ajutor.
Dar ce pot realiza ramanand in Romania? Sincer, nu pot spera nici macar sa am o casa a mea.. Ma apropii de 30 de ani si uite-ma cu un salariu de 100 $, care abia imi ajung de mancare, transport si altele necesare intr-o luna, si nici aici nu pot sa spun ca imi pot permite orice! Prietenii si sporovaiala cu ei sunt frumoase si bune...dar viitorul meu? Desi as trece mai usor peste aceste dificultati daca as iubi si as fi iubita...
Citind si tot ce ati postat aici si analizand si ce simt si gandesc eu, cred ca indiferent unde suntem, in Ro. sau in strainatate, ne judecam fericirea prin prisma lucrurilor care ne lipsesc. Si e clar ca nu exista nici un loc pe Pamant in care sa ai chiar tot ce ti-ai dori. Probabil ca sunt persoane care chiar au tot ce isi doresc, dar cu siguranta ca nu se poate vorbi de o majoritate.
Prin urmare, fericirea si nefericirea in tara natala e data de anumite lucruri, in afara tarii probabil ca de opusul lor. Cred ca cei care vor sa emigreze trebuie sa puna in balanta aceste categorii de fapte/lucruri/persoane/situatii care le conditioneaza fericirea si sa hotarasca ce e mai important pentru ei.
Eu una stiu ca nu as fi nicaieri fericita daca nu as trai langa jumatatea mea, iar daca trebuie sa plec intr-o tara straina pentru asta, am s-o fac.

Scuze pentru lungimea mesajului.
Decizii intelepte tuturor, si celor plecati, care vor sa revina, si celor care vor sa plece!

---

ai perfecta dreptate, multumiti pe deplin nu cred ca putem fi vreodata, oriunde ne-am duce.Dar putem cantari binele si alege unde e mai mult.In cazul meu, tara de adoptie...chiar daca nu-i prea prietenoasa fata de straini, se putea si mai rau.

lena spune:

Desi am jurat in barba, ca nu mai scriu la asemenea subiecte care sunt extrem de personale dupa parerea mea, ma vad nevoita sa o fac, caci am citit o opinie de un mare bun-simtz, aceea a Danycei...Oameni buni, fiecare ar trebui sa traiasca si sa-si faca propriul spatiu minunat unde se simte el cel mai bine!

Eu ma simt traind cu adevarat langa sotul si fetitza mea, asta implicand alta tzara...ok, minunat, iar aici o sa ma repet! Am mai spus-o in subiecte asemanatoare, eu am venit in intampinarea olandezilor si i-am luat cu bune si cu rele...pe prietenii, partenerii sau sotii vostri, sau familia noastra nu tot asa i-am luat cu bune si cu rele? Restul cum spune si Ira e naivitate, cum adica un om informat sau nu sa priveasca orice alta tara ca pe un paradis unde ca-n basme vine cineva cu paine si cu sare...sincer?...ma uimeste aceasta idee, inainte de 89 aveam teleenciclopedia, dupa 89, aveam dicovery, chiar asa...acolo era totul numai lapte si miere cand se prezenta cate o tzara?
Si chiar daca nu am fi avut de unde sa stim cum este in esentza o tzara sau nu, puteam citi despre cultura lor s.a.m.d.

Ca sa nu ma lungesc, sunt mai fericita in Olanda si datorita familiei mele si datorita mediului inconjurator, am trei prieteni aici, din care nici unul roman, unul italian, o columbianca si o finlandeza, insa ajung sa cred ca Eliade, nu numai spiritul balcanic si-a pus amprenta asupra poporului roman ci si cel slav, aceea melancolie sfasietoare dupa plaiurile natale, daca e sa privim asa, cred ca eu nu am in sange asta!

Nuami bine si sa fiti fericite si iubite, oriunde v-ati afla!
Lena

mariaangeli_que spune:

Imi place Romania,dar nu doresc sa ma mai intorc(si sa stiti ca sant patrioata),dar dupa 7 ani,ma-s simtiti o straina,sau schimbat atatea lucruri,e ca si cum as emigra din nou si nu mai am putere,cred ca dupa accea as incepe cu nostalgia de Italia,de ce nu ne putem bucura de ceea ce avem fara sa stam si sa plangem pt.ceea ce a fost,amintirile imi plac si mie dar sant realista si imi dau seama ca nu as mai gasi acele momente nici acolo,asa ca fetelor sa ne bucuram de viata ca una avem

rodika spune:

Eu nu voi ramane in Italia ,stam aici cat lucrurile merg bine si cand vom realiza ceea ce ne-am propus ,ne vom intoarce acasa .

BellaDonna spune:

eu sant aici de 5 ani sotu de 6 ani , fericitii!!! greu de spus ....da nu ne lipseste nimic dpdv material avem ceea ce in ro nici nu idrazneam sa visez , o casa frumoasa , masina etc,dar viata sociala lipseste cu desavarsire , si da sant deprimata .
Imi este doooor sa vad oameni pe stada , copii afara facand galagie, mijloacele de trasport din ro asa cum sant mai bune si rele , parintii, fratele si bunica imi este greu sa nu ii am aproape.


pt cei plecati de acasa si dooor de ro

Angela T. spune:

Mdaaa........Controversat subiect. Eu una ma declar confuza inca: efectiv nu stiu daca as fi mai (ne)fericita aici sau in Romania. Sunt multe aspecte care nu-mi plac in Canada, majoritatea enumerate adineaori de fete. Si nu m-as putea declara in nici un caz fericita aici.

Acum sa va spun sentimentele contradictorii prin care am trecut in urma cu putin timp, cand am plecat in vizita in Romania. Dupa o absenta de aproape trei ani, eram avida ca un burete sa constat schimbarile petrecute in tara in acest rastimp. Numai ca exaltarea cu care ma urcasem in avion in Toronto n-a tinut prea mult dupa aterizarea pe Otopeni, desi incercam sa ma amagesc singura si sa-mi spun ca diversele experiente avute la reintoarcerea in tara nu erau de fapt definitorii, ci doar acele mici exceptii. In fine, la vreo cateva nopti, luptandu-ma si cu diferenta de fus orar, incepusem sa ma intreb ce mama naibii cautam eu asa aiurea in lume, cand casa mea era de fapt la Toronto. Efectv nu mai aveam rabdare sa ma intorc si incepusem sa fac socoteala cate zile mai ramasesera pana la intoarcere.

Acum nu spun, am avut si momente frumoase in Bucuresti: intalnirea cu fostele colege de facultate, numai intre noi fetele,ca in zilele bune cand nu aveam nici o obligatie familiala. Apoi plimbatul prin Parcul Tineretului unde am retrait atatea momente dragi...

In fine, fiindca mesajul meu alambicat trebuie sa aiba si o concluzie si apropo de cosmarul cu avionul mentionat anterior :-) sa va spun ca si eu am cosmaruri repetate in care se face ca pierd avionul, ca uit biletul, ca gresesc zborul, ca nu ajung in timp util, in fine, tot felul de variatii pe aceeasi tema. Partea ciudata e ca niciodata nu se face ca il pierd in zborul catre Romania, ci numai cand e vorba sa vin spre Canada. Acuma stiu si eu, poate ca subconstientul meu stie mai bine cum stau lucrurile. Poate in loc sa pun problema: Sunt mai fericita in Canda sau in Romania, ar trebui sa pun problema la modul urmator: Unde sunt mai putin nefericita, in Canada sau Romania?