depresia de lauzie

Dragi mamici,

Voi ati avut asa-numita depresie de lauzie ?
Va intreb pentru o prietena de-a mea care a nascut de vreo 2-3 saptamani si din cele ce mi-a scris pare cam depresata. Spunea ca simte ca o innebuneste faptul ca trebuie sa stea in casa, mai ales acum ca bebe e mic si afara e f. frig (locuieste in Toronto).
Am avut si eu depresie de lauzie, in prima saptamana plangeam din orice, fara motiv, iar in a doua luna boceam aproape zilnic, dar cu motiv, pentru ca Laura nu vroia sa manance mai deloc, probabil din cauza colicilor. Eu nu am avut problema care o are ea, in prima luna nu prea imi ardea de iesit afara, cand aveam putin timp liber tot ce vroiam sa fac era sa dorm !!

Voi cum ati reusit sa va relaxati in primele luni dupa nastere ?
Eu i-am sugerat sa se uite la multe comedii .

Elena&Laura

Este mai important sa fii bun decat sa ai dreptate.

Garofitza spune:

Nu am avut nici o depresie, in afara ca ma durea operatia (cezariana) si ca nu puteam sa rad prea tare, sau sa tusesc, nu am avut nimic. Am incercat sa nu ma supar sau sa ma enervez cu nimic. Ceea ce s-a si intamplat. Plus ca toata lumea m-a sfatuit in avans, ca starea mea se va transmite si copilului ( nu stiu cat de adevarat, dar al meu a fost tare linistit). Eram parca in nori de bucurie ca am si eu un copil dupa atata amaraciune si incercari nereusite. Ce-i drept, a stat mama mea la mine 2 luni si nu am miscat un fir. Am fost drept sa spun chiar f. fericita, nu-mi venea sa plang, nu am avut nici un gind negativ sa spun asa.Numai cu Alexica eram ocupata. Despre colici, el nu prea avut, mama (cu experienta ei de la ceilalti 2 nepoti din partea celor 2 surori) a gatit niste feluri de mancare de ma lingeam pe degete care nu au afectat laptele de la san si cred ca l-au "tinut departe de colici" Plus ca eu m-am abtinut de la orce fel de bauturi cu "bule", dulciuri, cafele, varza, etc. Alex a fost linistit si ma gandesc (cum de altfel mi-au spus multi ca am avut noroc si ca nu se stie la urmatoru'). Nu zic nimic, tac chitic, caci stiu pe nasa lui Alex care n-a dormit cu anii cupa ce-a nascut pe micuta ei. Asta a fost experienta mea. Acum sa vedem la bb numero 2, ce-o fii!
numai bine
garo

Sanatate, ca-i mai buna ca toate.

Bobita spune:

Si eu am avut aceasta depresie. La 5 zile de la nastere, MA era bine si puteam pleca din spital, in schimb medicul ginecolog nu vroia sa-mi dea drumul de frica sa nu mi se rupa cusatura de la ....
Am inceput sa pling de nu ma puteam opri, asa ca vrind nevrind a trebuit sa-mi dea drumul.

Sa fim fericite

anamaria spune:

Poate ca o poti sfatui sa iasa macat putin, cu masina, cu imbracat foarte bine, in vizita la prieteni, etc... sau macar o plimbarica cu masina?!
Stiu ca si pe mine ma innebunea sa nu pot iesi din casa, insa din fericire am nascut vara, si am iesit de la 2 sapatamani zilnic, de 2-3 ori pe zi, stateam mai mult afara decat in casa... asa ca eu o inteleg perfect, si DA, si eu plangeam din te miri ce, fara prea mare importanta, de fapt... uneori, eram asa emotionata chiar sa-mi privesc copilasul, ca-mi dadeau lacrimile! Dar dupa ce a implinit 2 luni, m-am linistit, lucrurile au intrat in normal, si GATA!

daca dragoste nu e, nimic nu e!

danis spune:

vazand raspunsurile voastre, cred ca sunt mai multe cele care nu au avut aceasta depresie; si eu am avut-o, tot cum povesteste si anamaria: plangeam din orice si ma mai si luam degeaba de sotul meu (care a fost extraordinar in toata aceasta perioada): daca venea devreme acasa, de ce nu cumparase x si y chestii?, daca intarzia din cauza cumparaturilor, de ce venea tarziu, de ce se uita la televizor, de ce nu-l dadea mai incet, eram nebuna rau! asta s-a intamplat si fiindca eu sunt o fire foarte activa, daca anda s-ar fi nascut iarna, nu stiu ce ma faceam; chiar si asa, nascuta la sfarsitul lui aprilie, mi se parea ca plimbarile nu erau decat programul de plimbare in curtea pushcariei... in fine, pastele a picat cand anda avea 10 zile, iar noi am gatit miel, drob, friptura, oua rosii ca in nici un alt an, dar cu nervii eram la pamant! cred ca trebuie sa fii tare, eu stiam ca e normal ce mi se intampla, dar nu ma puteam controla; sprijinul sotului meu a contat f. mult; mama (care nu e din bucuresti) a inceput sa ma ajute abia cand am reluat serviciul, adica dupa ce anda a facut 6 luni; serviciul a razolvat problema in mare masura, dar tot mi se pare ca sunt vesnic in criza de timp si ma mai apuca uneori cate o toana...
ceea ce imi doream eu atunci era sa fi putut sa las copilul cu cineva cateva ore si eu sa dau o tura (macar de gura casca) prin magazine, sa ma duc la un coafor, cosmetica, ceva de genul asta, sa simt ca fac ceva numai pentru mine; poate ca asta ar fi o idee, ce ziceti?

Daniela si bb Anda

OanaBee spune:

Ma inscriu si eu in randul celor cu depresie. La mine a durat cam 3 luni. Cel mai rau imi era noaptea (Ilinka se trezea din 2 in 2 ore), cred ca si din cauza oboselii. Intr-o noapte l-am rostogolit pe sotul meu din pat, ca el cum poate sa doarma cand copilul plange! Tzacanita la cap, omul trebuia sa mearga la servici a 2-a zi si eu...
Idea e ca depresia nu trebuie luata in gluma, daca se simte foarte rau poate lua medicamente pt. asta.
Iar de iesit sa iasa si ea la mall, la un grup mama si copilul etc., nu neaparat in frig. Eu am fost la un curs de baby massage si m-am simtit mult mai bine dupa aia, caci a mea era cea mai frumoasa, mai cuminte si mai durdulie!

Oana&Ilinka

coryna spune:

Si eu am "beneficiat" de depresia postnatala in care plingeam din orice, mai ales cind vedeam ca Dragos nu minca nici macar 30 ml lapte, dupa ce voma cind i-l puneam la sin. Imi venea sa pling ca uneori nu aveam mincare gatita (sotul meu facea mincare, dar era atit de tacticos, incit iti trecea si foame si tot pina termina el de gatit), ca sotul meu se ocupa cu treburile casei si nu pre i-l vedeam la fata, ca imi era frica sa-mi spal copilul,ca nu am avut bani sa fac botezul la restaurant, etc gaseam in orice motiv sa pling si sa fiu nefericita uitind cel mai important lucru: aveam cel mai frumos copil!!!!!

Elena spune:

Multumesc mult, fetelor, pentru raspunsurile voastre !

O sa-i scriu prietenei mele s-o intreb ce mai face si o sa-i sugerez ce ati spus voi, sa incerce sa iasa sigurica macar o ora-doua pe la magazine, coafor, etc. Problema e ca nu are pe nimeni s-o ajute in afara de sotul ei si deci e dependenta de programul lui de la servici.

Coryna, si Laura facea la fel, de multe ori bea doar 30-40 ml la o masa (atata doar ca nu a vomitat aproape niciodata), cand se intampla sa bea 60 ml sau mai mult era sarbatoare mare in casa, il sunam pe barbati-miu la servici sa-l anunt....

Pupici,

Elena&Laura

Este mai important sa fii bun decat sa ai dreptate.

ioana spune:

Eu nu am avut nici o depresie, dar o prietena de-a mea s-a confruntat cu o depresie foarte serioasa, dupa ce a avut si o sarcina dificila. Faptul ca ea s-a ingrasat cca. 25 kg in timpul sarcinii iar bebe a avut 2,9 kg la nastere a terminat-o. A consultat un medic psihiatru, a luat tratament (din pacate a intrerupt alaptarea)dar s-a rezolvat, pana la urma. In ceea ce ma priveste, eu aratam destul de rau dupa cezariana, asa ca medicul pediatru, cand a venit acasa sa vada copilul, mi-a spus ca nu-i place cum arat si mi-a recomandat sa beau bere, sa mananc ceva bun, ce-mi place mie, sa ma uit la comedii impreuna cu sotul meu, sa RAD cat mai mult. E drept, m-a ajutat mama mea, care a stat la noi, altfel, nu stiu cum as fi scos-o la capat. Plimbarea cu masina mi se pare un lucru tare bun, in plus, si copii, oricat de agitati, se pare ca se linistesc in masina. Toate cele bune!

Sabina spune:

Eu am avut o depresie....cred ca si acu' mai am.La inceput a fost sarcina, care la 36 de sapt. nu mai evolua deloc, cezariana de urgenta, mama era in Anglia cu tata, i-au furat pasaportul, toti cei care ne puteau ajuta erau plecati din Bucuresti, asa ca am ramas noi singuri.Dupa care au urmat ranile de la san, care mi-au trecut abia dupa 2 luni, Sofia crestea f putin, iar pe mine ma dureau atat de tare sanii incat dura 20 min. pana puneam fetita sa suga, de unde au urmat probleme de constiinta ca sunt o mama ingrozitoare.
In cele din urma s-au rzolvat, eu n-am vrut sa incetez alaptarea, iar acum merge binei.Sfatuieste pe prietena ta sa fie calma, ca a fost la altele mai rau decat la ea...Sa doarma cat poate ea de mult,sa-si puna sotul la munca prin casa, sa se uite pe forum (daca-i romanca...)
Succes si mai zi ce s-a intamplat.

Sabina & Sofia Galagia

mama-Silvia spune:

E cam nasoala depresia asta!
Am avut si eu si la mine a cam tinut 3 luni bune.Am avut noroc cu sotul meu care m-a incurajat tot timpul si m-a suportat (am fost foarte nesuferita).Ma enervam din orice , plangeam cand ceva nu-mi reusea si eram foarte coplesita de sarcina de a fi mamica care credeam ca e mai usoara.Insa a trecut si asta.
Ce m-a mai ajutat (nici eu nu putem iesi afara din cauza ca era frig)a fost televizorul , chiar in perioada aia se infiintase Pro-tv-ul.Ma uitam la televizor tot timpul cand prindeam liber si asa mai uitam de toate.Apoi pe la 6 saptamani am inceput incetisor sa mai ies cu bebele afara.
Ce sa mai zic?Sunt sigura ca prietena ta va trece si ea peste asta cu bine, eu una ii doresc multa sanatate si rabdare multa...