Timiditatea-ce facem cu ea?

Timiditatea-ce facem cu ea? | Autor: vilma

Link direct la acest mesaj

Dragi parinti, am o problemuta. Cum sa abordez aceasta timiditate (nu stiu daca e chiar termenul potrivit pentru situatia prezenta, dar presimt ca in asta se va transforma) care cred ca tinde sa se dezvolte la fetita mea? Cat din manifestarile ei la varsta de 3 ani (aproape) este normal si care sunt simptomele care nu trebuiesc neglijate?
Exemplu de comportament: a doua serbare la gradinita, cu ocazia zilei de 8 martie. Copilasii sunt pusi ca si la precedenta serbare pe scaunele si shed in fata parintilor. Canta si spun poezii si in jurul lor roiesc toate doamnele educatoare, asistenta, ingrijitoarea, etc. Personal cu care ea este obisnuita. Si totusi, la fel ca si la prima serbare, se simte probabil abandonata in fata unei adunaturi de necunoscuti, din care cu greu repereaza fetzele parintilor care-i zambesc.
La prima serbare, am tinut-o in brate un timp pana s-a mai obisnuit cu situatia si a reusit sa spuna foarte frumos poeziile si cantecelele, ba chiar pot sa spun ca a fost remarcabila pentru varsta ei (avea 2,8 ani atunci).
La a doua srbare am considerat ca s-a obisnuit si nu va mai fi nevoie sa ma gheia o pauzasc pe un scaunel cat o palma, cu ea in brate, in fata celorlalti parinti. Hmmm, recunosc ca nici mie nu-mi vine la indemana sa am atatia ochi indreptati asupra mea. Imi amintesc ca am suferit de aceeasi teama, aceleasi sentimente de rusine amestecata cu inhibare, dar eram mai maricica. In sfarsit, poate unii dintre voi recunosc aceste stari. Si poate ca la fel ca si mine, si-ar fi dorit sa fie mai dezinvolti, mai stapani pe ei. Ce sa fac pentru copilul meu ca sa fie asa?
Trebuie sa va mai spun: daca o anunt ca vom avea musafiri cu copii sau in general oameni pe care ii cunoaste, se bucura tare si asteapta cu nerabdare sosirea lor. Insa in clipa in care se aude soneria, deja s-a ascuns ca strutul si devine de nerecunoscut. Trec poate 20 de minute pana reuseste sa-si revina la forma ei cunoscuta, sa inceapa sa dialogheze si sa se exprime in general in prezenta altor persoane.
Daca stiti poate vreo carte sau altceva unde ma pot documenta despre asta, va raman datoare.
Va multumesc.

Vilma, Anca si Tudor

Raspunsuri

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Cristina_C spune:

In cartea CRESTEREA COPILULUI DE LA 0 LA 6 ANI - MANUALUL PARINTILOR de Anne Bacus este si un capitol despre timiditate, cu sfaturi foarte utile tinand in primul rand cont de psihologia copilului. Principiul de baza este ca niciodata nu trebuie sa i se spuna copilului ca este timid cand sunt de fata persoane straine. La un moment dat, constient ca are o problema de comunicare, copilul va deveni si mai complexat si ii va fi si mai greu sa se exteriorizeze stiind ca ceilalti il considera timid. Timiditatea la copii se vindeca, dar cu mult tact din partea parintilor si a celorlalti adulti!

Multe salutari!
Cristina

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns vilma spune:

Multumesc Cristina, o sa incerc sa nu-i reprosez si nici sa o critic pentru asta.
Hai sa reformulez intrebarea, poate se simt mai multi parinti interesati:
Cum cladim sentimentul de incredere in propria persoana, care poate fi fundamentul unei atitudini mai dezinvolte, a sigurantei in propriile puteri? Ce nu trebuie sa facem, unde gresim adeseori?

Vilma, Anca si Tudor

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns karmen spune:

Ai dreptate, timiditatea se combate prin consolidarea increderii in propria persoana.Desi copilul tau este micut, trebuie avuta grija ca aceasta problema sa nu ia amploare. Mai concret, trebuie sa o ajuti sa constientizeze propriile succese, s-o incurajezi de fiecare data cand face un lucru bun, mai ales in relationarea cu ceilalti. Nu ai precizat cum se comporta cu copiii. Ea trebuie sa aiba o parere buna despre ea. Cand manifesta teama fata de straini, sau fata de alcineva, incearca sa afli motivele, atat cat iti poate explica ea. Dar ca sa iti pot spune mai multe trebuie sa mai aflu detalii, daca vrei vorbim la mesaje private. Sau poti consulta un psiholog la o clinica de copii.

Carmen si bb Calin

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns vilma spune:

Draga Carmen, multumesc pentru raspuns, cu siguranta voi merge sa consult si un psiholog pentru copii.
Tot ceea ce ai spus dupa "trebuie" deja fac, si tocmai asta ma ingrijoreaza ca nu vad un rezultat concret, pentru ca eu cred ca sunt pe directia buna. Si totusi, undeva ceva gresesc, de nu reusesc s-o fac sa iasa din starea respectiva. Incerc sa-mi amintesc ce simteam eu cand eram la varste mici. Cred ca era ceva organic, pur si simplu emotiile "ma taiau" la burta sau ma cuprindea o stare ciudata tot in jurul stomacului. Ma gandesc acum ca poate era vorba si de un dezechilibru neuro-vegetativ (nu am pretentia ca as cunoaste foarte bine toate astea). As putea sa reduc aceste stari la copil printr-un regim alimentar axat pe ceva anume (eventual magneziu)?
Cum se comporta Anca cu copii? Disting doua situatii: copii mai mici decat ea, fata de care arata multa siguranta si este chiar un pic tiranica (nu grav, de genul nu da jucariile ei, ii impinge) dar in acelasi timp ii si place sa se joace cu ei si ma intreaba cand mai vin in vizita la noi.
Fata de copii mai mari, este foarte rezervata, se simte in dezavantaj, sta deoparte si observa ceva timp si nu intervine in jocul celui mare decat la insistentele unui adult in care are incredere. Jocul apoi devine placut pentru ea, dar nu solicita niciodata sa ne vizitam cu acesti copii.
In societatea adultilor din afara familiei se integreaza greu, cu conditia sa nu fie bagata in seama si sa nu o pui in centrul atentiei.
Carmen, abia astept sa-mi raspunzi!!! Am optat pentru a scrie aici in ideea ca ar mai fi si alti parinti interesati, desi nu s-a vazut...
Cu drag,


Vilma, Anca si Tudor

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Bobita spune:

Vilma, in cele ce ai povestit despre Ancuta parca o vad pe Mariutza.
Si la noi s-a intimplat exact la fel la cele 2 serbari de Craciun (2002 si 2003), la prima a si mai plins, s-a speriat, nu stiu.
Dar acum, au avut serbare de 8 martie, fara parinti, si mi-au spus educatoarele ca s-a comportat foarte bine, a spus poezia corect si a si cintat impreuna cu ceilalti copiii (de Craciun cind au fost parintii nu a vrut sa cinte decit separat, poate pentru a se simti mai importanta si a stat mai mult in bratele noastre).
Cred ca ele se ascund dupa noi, sunt dependente, oare, prea mult de afectiunea pe care noi le-o aratam.
Incearca ca la urmatoarea serbare sa stai undeva fara sa te vada si vezi cum se comporta.
Iar acasa, cind e vorba de musafiri maturi, eu sunt de parere ca e mai bine sa fie putin rusinoasa, asta parca ar fi o dovada de respect.


Sa fim fericite
http://community.webshots.com/user/valentina611969

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Cristina spune:

Vilma iubita, descriind-o pe Ancuta, parca vorbeai de Sanziana mea. Exact la fel procedeaza si ea. Eu cred ca este o chestie de caracter si o etapa peste care vor trece. Nu m-am gandit niciodata sa apelez la un psiholog pentru aceasta problemutza. Eu intotdeauna am incercat sa-i insuflu curaj si incredere in ea (ma gandesc uneori ca exagerez). Voi urmari cu interes acest subiect.

Pupici multi,



Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns vilma spune:

Dragele mele, stiu ca acest comportament poate reprezenta o evolutie normala, DAR! Mi-e teama sa nu ramana, ca si mama si tatal ei, cu aceste manifestari, pana tarziu in viata. Recunosc cu mana pe inima ca nu mi-a fost de folos niciodata aceasta retinere, aceasta "rushinica" (tineti minte? copiii cuminti si dati exemplu erau cei care se rusinau, vorbeau putin si monosilabic- faceau fata cu greu unui dialog cu un adult- intrebarea asta e pentru cei ca mine, nu e obligatoriu ca tuturor sa li se fi inoculat tipul asta de comportament).
Bun, exista o componenta ereditara, eu as vrea sa o combat. Care e "cuvantul magic"?

Vilma, Anca si Tudor

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns anaana spune:

Incearca sa consulti un pediatru - psiholog. Noi am consultat unul cam timp de un an, desi problema noastra era si este ca avem un copil hiperkinetic.
Noi nu prea am avut cu cine sa lasam copilul cind am fi avut nevoie, asa ca in general l-am luat cu noi oriunde am avut noi de mers (la cumparaturi, policlinici, uneori si la botezuri, cind am iesit la terase sau restaurante intotdeauna copilul a fost cu noi) si eu cred ca asa s-a obisnuit sa intre in vorba cu alte persoane.
Niodata nu l-am fortat sa zica o poezie sau un cintec invatat la gradinita. Cind a vrut el atunci ni-i le-a zis.
Daca suna cineva la usa, il las si pe el sa deschida usa (desi deseori mi-a fost frica sa nu raceasca), l-am lasat sa vorbeasca la telefon cind a vrut (si iar a fost greu caci a vorbit si cu seful meu sau al sotului, cu directoarea gradinitei si alte persoane) si acum el raspunde la telefon.
In general l-am lasat sa faca ce a vrut el, de ex cind a vrut la plimbare cu bicicleta am iesit cu bicicleta chiar daca afara era o vreme urita pt plimbari cu bicicleta prin noroaie si balti. La serbarea de Craciun nici el nu a vrut sa stea cu ceilalti copii. Mi-a zis clar ca fara mos Craciun el nu intra in sala. Asa ca am asteptat pe coridor (nu a vrut sa mergem acasa fara sa-l vada pe mos) si la sfirsitul serbarii cind a venit mosul, al meu copil a fost primul care s-a dus la mos, i-a zis poeziile si si-a cerut cadoul.
Ca sa fiu mai 'scurta' am incercat sa nu-l 'fortez'. De ex, nu a vrut sa poarte ciorapi. Nu a vrut si gata. Cam dupa 2 luni s-a imbracat singur cu ciorapi (vazuse la ceilalti copii la gradi). Am incercat sa-i las o libertate mai mare de a alege ce vrea sa faca. Si eu cind am fost mica am fost un copil hiperkinetic si parintii m-au cam fortat ce considerau ei ca e bine pentru mine. Am cam 'suferit' din acesta cauza si mai tirziu cind am crescut.
Cred ca ar fi bine pentru copilul tau sa stea mai mult in preajma copiilor mai mari sau de virsta cu ea. Cu timpul se va obisnui si va fi 'normal' pentru ea sa se joace cu copii mai mari decit ea.

Sanatate multa
Ana


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ymellda spune:

Vilma, si fetita mea mai are stari de timiditate si asta nu la gradinita, ci acasa la noi, daca vin persoane straine. Eu cred ca e normal pentru varsta lor. Nu stiu daca sa ma gandesc ca timiditatea asta se va mentine peste ani. Numai faptul ca fetita ta accepta sa spuna poezii si sa cante in prezenta strainilor, chiar daca mai dupa 20 de minute, arata ca este un copil dezghetat. Andra mea nu spune nimic, daca sunt mai multe persoane straine. Bine, este mai micuta, dar...
Succes mare la ... urmatoarea serbare.

Alina si Andra - 2 ani !!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns vilma spune:

Ana, , exact asa am procedat si noi, numai ca fara rezultate convingatoare...:(((
Ymellda, nu e obligatoriu ca pe masura ce creste sa devina tot mai rusinos cupilu'.... la noi asta e directia, si de aceea ma agit.
Multumesc tuturor pentru raspunsuri, parca simt cum "imi deschid capul" si ma mai lamuresc.....
Cu drag,


Vilma, Anca si Tudor

Mergi la inceput