Familia si cariera

conchita spune:

nu, Andrada, nu la faptul ca te bucuri de cariera sotului ma refeream. ci ca intotdeauna cand ne facem planuri, fie ele si de renuntare, ar trebui sa includem si sotul in problema. ca partener, ca ajutor, ca sfatuitor si prieten etc. echilibrul intr-o familie il dau ambii soti, nu numai femeia, orisicatusi de superputere ar fi ea.
tocmai ca sa nu se ajunga la suferinte inutile, cum ar fi cele despre care vorbesti tu.
normal ca vorbim despre echilibristica intre cariera si familie din punctul de vedere al femeii, dar de ce asa exclusivist? eu cred ca tocmai din cauza asta se ajunge la neintelegeri si frustrari ulterioare in familie, indiferent de decizia luata unilateral de femeie, pentru ca a hotarat de una singura. in principiu, responsabilitatile sunt egale fata de copil, normal ca realitatea e diferita, caci mama poarta bebele in burtica 9 luni si tot ea il alapteaza, etc. totusi, oricat de mame ar ramane, sunt si ele tot fiinte umane ca barbatii, cu nevoi intelectuale si afective, cu dinamism si vise personale...daca femeile nu isi urmeaza visele din copilarie sa zicem, sau cele la care au trudit inainte de maternitate, cum ar putea sa isi invete copiii sa isi urmeze visul?
apoi, copilul are doi parinti, deci de amandoi are nevoie in egala masura. sacrificiile, daca e cazul, trebuie sa aiba doi voluntari pe lista: mama si tata. de aceea va intrebam cum va implicati sotii in planuirea echilibrului astuia intre maternitate si cariera, daca e cazul, bineinteles.

ruxij spune:

Eu cred ca si sotii sunt implicati in acest tip de decizie, nu numai noi, doar ca intrebarea fiind adresata noua ca mame, ne-am referit la noi in discutia asta. Desigur ca altfel isi pune problemele un barbat celibatar sau doar fara copii si altfel un tata. Sigur ca noi ca mame suntem poate ceva mai implicate sufleteste, poate ca barbatii sunt putin mai detasati, dar si o mare parte din ei dau din timpul lor pentru a balansa cele doua aspecte ale vietii. Ca exemplu concret, ca ai intrebat cum ne implicam noi sotii, la mine am hotarat ca sotul meu va sta cu baietelul nostru dimineata pana la 11, pentru ca eu sa pot incepe lucrul la ora 7 si sa ma pot intoarce la ora 4 sa il iau de la cresa si sa nu stea Bogdanel prea mult departe de unul dintre parinti. Deci ne impartim sarcinile. Si sotul meu isi propune sa faca ceva echilibristica in cariera lui ca sa nu imi schimb eu prea curand actualul loc de munca. Si petrece weekendurile si sarbatorile cu noi (mare parte)in vreme ce alti colegi merg la lucru. Deci cam la fel ca mine, pot spune, dar mama e mama, eu tot simt ca rolul mamei ar trebui sa fie ceva mai mare in ceea ce priveste cresterea copilului, fara a exclude tatal desigur.

ruxij

otau spune:

Parerea mea este ca nu poti sa ai cariera si familie. Nu poti sa le faci pe amandoua foarte bine. Inevitabil, una va rapi din timpul alocate celeilalte. Cand se la faci pe toate? Nu poti fi mama de sambata si duminica. Copilul are nevoie mereu de tine. Eu lucrez de la 8 la 16 si tot mi se pare ca nu am timp suficient alocat copilului. Ma gandesc cu groaza cum ar fi daca as veni de la serviciu asa cum vine sotul meu, adica la ora 20 sau 21 (in mod normal) sau la ora 22 sau 23 (cand are cate o perioada foarte aglomerata). Ce ar mai face copilul?
Daca eu as vrea sa avansez ar trebui sa stau peste program (ca altfel nu inseamna ca te implici in procesul muncii ). O prostie! Sunt unii (multi de altfel) care toata ziua o lalaie si asteapta sa treaca ora 16 ca atunci sa inceapa sa lucreze si sa se planga cat de mult muncesc ei si ce importanti sunt! Ma rog, asta e si chestie de mentalitate si cred ca am deviat putin de la subiect!
Cand ciesti cate o revista afli cat de bine impletesc "vedetele" viata de familie cu cariera! Ma mir ca nu le e rusine sa spuna asta! Habar nu au ce inseamna viata de familie! Cand ai menajera, bona si altele cred si eu ca e simplu. Vor constata insa mai tarziu ca bona le va fi mai apropiata copiilor decat mama.
Aurora

Emilia spune:

Cariera... depinde fiecare ce vrea si cat de sus sa ajunga.
Cu Adi am stat acasa un an si trei luni. M-am dus la serviciu pentru a ma simteam foarte izolata acasa.
In primavara mi s-a propus sa fiu director de proiect... era un pas urias si un tren pe care nu-l prinzi de doua ori in viata. Am stat si noaptea si am pus tot in balanta... un salariu aproape dublu... posibilitatea de a umbla prin strainatate... fata de alergatura de 10 ore, un copil si un sot pe care sa-i vad intre doua avioane si am spus ca nu pot.
Acum ma uit in urma si nu-mi pare rau. Atunci cand baietelul meu a fost bolnav am sunat la serviciu si am spus ca nu pot veni. Am muncit a doua zi mai mult, dar mi-am permis sa fiu langa puiul meu atunci cand avea nevoie. Cand ai o functie mare asta nu se poate... sau cel putin eu asa cred.
Ca sa nu mai vorbesc ca Adi ma intreaba in fiecare zi daca maine ma duc la serviciu si se bucura de fiecare weekend pentru ca stau cu el.
Am fost nevoita trei seri intr-o saptamana sa vin pe la 22 acasa. In ultima seara Adi se uita la mine si-mi spune: "Mami, esti chiar tu?" Si iar mi-am dat seama cat de importante sunt pentru el orele petrecute impreuna. Sau cand am lipsit doua saptamani de acasa Adi mi-a spus la telefon: "Mami, trebuie sa vii mai repede ca am sa-ti spun ceva."
Ma uit in urma... am o meserie care cere multe delegatii... imi dau seama ca nu as mai putea lipsi de acasa atat de des cum o faceam inainte... nu imi mai doresc, desi imi place foarte mult ce fac.
Sotul... atunci cand trebuie neaparat sa plec intelege si preia toata responsabilitatea. Nu mi-a spus niciodata nu te duce... eu ce fac.
Concluzie... a fi mama si a avea o relatie deosebita cu copilul meu este cel mai important pentru mine.
Sanatate multa. Asa cum spunea cineva nu exista retete.

adi_dalma spune:

Eu am un seviciu bun, o familie frumoasa si ajutor din toate partile .... DAR mereu simt ca nu ofer suficient ACASA.
A trebuit sa ma intorc la serviciu cand fetita mea avea 4 luni.
Desi sunt o fire activa si mi am dedicat carierei cei mai frumosi ani ai mei, am fost f stresata ca a trebui sa vin la serviciu si sa mi las copilul acasa,,,, Am avut noroc pt ca este sanatoasa, mamele au fost f fericite sa ajute.
DAR eu simt ca nici calitativ nici cantitativ nu ofer cat ar trebui acasa. Serviciul meu prin NATURA lui este stresant, fara sa vreau ma gandesc si acasa la ce am de facut a 2 a zi, urmaresc stirile, vorbesc cu colegii tec etc etc... Eu cred ca nu prea exista CALITATE si nu CANTITATE. Nu stiu ce meserie sau/si ce psihic ar trebui sa am sa ma pot deconecta imediat ce parasesc biroul. Pe de alta parte nici fara serviciu cred ca nu as rezista pre mult timp.Adrenalina de aici imi face bine cumva ... si colectivul... si 'altceva' in afara smotrului de acasa,,,,
Pe mine personal cred ca m ar avantaja un part-time (6 ore/zi) dar acest lucru sau genul asta de slujba nu prea exista in Romania ....
Ca o concluzie ,,,, sa fim sanatosi, sa avem slujbe (bine platite) si sa ne bucuram de fiecare clipa petrecuta acasa si la serviciu pt ca in fiecare trebuie sa gasim multumire. SI .... MAI BINE NU SE POATE

sorana spune:

Eu sunt total de acord cu Catalina (cataghe).
Fiecare dupa cum ii e felul, nu poti generaliza.
In cazul meu nu as fi suportat sa stau acasa cu bb si atat. Am stat 3 luni si ajunsesem super nervoasa, as fi facut orice sa plec, sa ies in lume. Cred ca i-ar fi fost mai rau Monicai cu o mama nervoasa la maxim dar permanent acasa decat cu o mama relaxata si acasa doar seara si in weekend.
Otau - eu sper ca n-ai dreptate. Eu am si familie si cariera, pana acum am izbutit sa le fac pe amandoua, sper sa pot si in continuare. Bona este ca o bunica pentru Monica, cred ca ne iubeste pe amandoua, pe ficare altfel. Nu cred ca pot fi geloasa pe dragostea Monicai pentru bona, asa as fi geloasa si pe dragostea Monicai pentru tatal ei (sotul meu lucreaza mult, vine acasa pe la 9 seara, de cele mai multe ori lucreaza si in weekend - iar Monica e topita dupa el - cand ajung acasa se uita la mine si zice intrebator tata? - adica tacsu cand vine - eu nu contez).

Sigur si eu am momente proaste in care mi se pare ca nici nu petrec suficient timp cu Monica sau sunt prea obosita pentru a ma juca suficient cu ea, sau nu stau destul la serviciu pentru a-mi face treaba asa cum as vrea - dar pana la urma ma strecor si le impac cumva - cu ajutorul nepretuit al sotului meu, fara de care nu m-as descurca .


Monica si Sorana

Sabina spune:

Fetelor, cu riscul de ma repeta, am sa mai spun ce am spus si alta data.Cariera nu inseamna o slujba!!!!Cariera inseamna ceva la nivel macar national, adica director de banca, patron de mare afacere, compozitor de renume etc. nu e totuna cu 8 ore la birou.
Asa ca , daca privim f. sincer, cred ca putine pot spune ca au o cariera.
Ca ne dorim una si ca luptam pentru ea, este cu totul altceva.Pana atunci, trebuie familia sa fie totusi pe primul plan.Dar daca femeia nu se simte implinita si profesional, atunci apar dezechilibre, si familia are de suferit.

Sabina & Sofia Galagia

otau spune:

Sorana, eu cred ca fiecare are dreptate in felul lui. Fiecare vede lucrurile prin prisma celor intamplate lui. Eu, de ex. l-am avut pe Vladut la 4 ani de la casatorie, cand sincer nu mai speram ca pot avea copil (dar asta e alta poveste). Ma aruncasem in munca. Incepusem un MBA in strainatate si am zis ca daca nu pot face copil atunci munca, munca si iar munca! Surpriza cea mai mare a fost sa constat ca am ramas insarcinata (in ciuda faptului ca medicul a spus ca sansele sunt de 1 la 100.000; si acum ma gandesc ca poate nu a avut dreptate si as vrea sa mai incerc sa mai am un bb). Am renuntat la MBA si am venit in tara. Din acel moment pentru mine pe primul plan e copilul. Poate de asta sunt asa de disperata sa petrec cat mai mult timp cu copilul si am pus cariera (de fapt, serviciul - are dreptate Sabina) pe locul 2.
Pupici tuturor mamicilor si bebeilor.
Aurora

iileana spune:

quote:

---

Originally posted by Sabina

Fetelor, cu riscul de ma repeta, am sa mai spun ce am spus si alta data.Cariera nu inseamna o slujba!!!!Cariera inseamna ceva la nivel macar national, adica director de banca, patron de mare afacere, compozitor de renume etc. nu e totuna cu 8 ore la birou.

---

Subscriu la delimitarea clara cariera / serviciu.
Cred ca nu se pune problema unei "cariere" pina ce copilul nu creste si devine cit de cit autonom, daca vrei sa-ti pastrezi disponibilitatea fata de el.
Sincer vorbind, mie mi-e destul de greu sa ma impart intre pitic si "serviciu"-pur si simplu, desi sint in situatia fericita descrisa de Catalina (lucram deja de destula vreme inainte de sarcina, intr-un domeniu in care o absenta de 2 ani nu te scoate din rindul lumii, la o firma cu sefi care sint sefe si au multa intelegere pentru mine, ca n-au uitat cum era cind copiii lor erau mici).
Fac un soi de echilibristica intre cele doua capitole (mama/amploaiat) si am mereu senzatia ca nu ma descurc cum ar trebui in nici unul dintre ele. Si de aici...frustrarile...

danais spune:

As vrea sa va povestesc o anecdota in legatura cu acest subiect.

Un profesor vine in fata studentilor cu un borcan mare, gol si o punga plina cu pietre mari de rau pe care o varsa in borcan pana acesta se umple. El ii intreaba pe studenti daca borcanul este plin si acestia sunt de acord ca da, acesta este plin. Atunci profesorul mai scoate o punga, cu pietre mai mici si le varsa si pe acesea in borcan, scuturandu-l din cand in cand, pentru ca pietrele mai mici sa umple spatiile lasate goale de pietrele mari. Studentii cad din nou de acord ca borcanul este intr-adevar plin. Profesorul scoate atunci o punga cu pietris marunt pe care o varsa in borcan si iarasi studentii spun ca borcanul e plin. La urma, profesorul varsa o punga de nisip care vine sa umple toate golurile dintre pietricele. Acum borcanul este plin-plin, spun studentii.

Imaginati-va ca pietrele mari de rau reprezinta familia: copiii, sotul, parintii; pietrele mai mici reprezinta prietenii pe care ti-i faci de-a lungul vietii, prieteni pe care te poti baza si cu care iti imparti o buna parte din viata. Pietrisul marunt ar reprezenta cariera pe care ti-o construiesti iar nisipul lucrurile materiale pe care le achizitionezi de-a lungul vietii. Borcanul este plin de fiecare data: si atunci cand sunt numai pietrele mari, si atunci cand se adauga pietrele mai marunte, etc. Poti avea o viata plina dedicandu-te in exclusivitate familiei sau familiei si prietenilor, sau sa alegi sa ai si familie si prieteni si cariera, etc. Este o problema de optiune, de perceptie personala. Ideea este sa echilibrezi aceste optiuni, sa nu incerci sa introduci in borcan cu de-a sila o multime de pietre mari, colturoase, ca risti sa il spargi.

Eu mi-am delimitat optiunile si am ales sa inghesui cat mai multe pietre, pietricele si nisip in borcanul meu. Familia mea vine pe primul loc si viata mi-ar fi plina numai cu ea daca am putea supravietui fara salariul meu. Carierei, sau mai bine spus slujbei, ii dedic niste pietre mai mici, care se strecoara modest pe langa cele mari si trainice ale familiei. Poate cu timpul, cand mititica mea deveni mai putin dependenta de mine, voi putea face mai mult loc pentru cariera. Pana atunci...deja a trebuit sa refuz un post de management de proiect la nivel national pentru ca presupunea prea multe ore de lucru si prea multe deplasari, iar eu vreau sa imi vad copilul cum creste, vreau sa ma bucur de fiecare zambet si de fiecare cuvant nou. Deci da, mi-am limitat optiunile in ceea ce priveste cariera si deocamdata cel putin nu pot spune ca regret in vreun fel asta. Am o viata plina.

Daniela si Denisa