Instinctul de mama

Cind credeti ca apare instinctul de mama? Cind a aparut in cazul vostru? Cind v-ati hotarit sa-l aveti? Cind ati citit doua liniutze pe test? Cind l-ati vazut la prima ecografie? Cind l-ati simtit miscind pentru prima oara? Cind i-ati vazut chipul murdar si i-ati auzit glasul? Cind dupa nopti nedormite, intre colici si regurgitari v-a recunoscut si v-a zimbit pentru prima oara? Cind l-ati vazut abandonat intr-un patutz de spital? Cind apare?

L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele

dodo spune:

Eu cred ca zace in noi latent, fara sa ne dam seama, si iese la iveala in diverse imprejurari. Cred ca e ceva cu care ne nastem, chiar daca tatii vor avea ceva de obiectat, ceva ce ne-a fost daruit impreuna cu "capacitatea" de a da viata unei fiinte noi. Ramine la latitududinea noastra cit de amplu se dezvolta, din pacate exista si mame care nu-si merita numele!

Adela P spune:

La mine cred ca a aparut dupa ce mi l-au pus in brate si ne-am uitat amandoi unul in ochii celuilalt. Am trait un sentiment de care-mi amintesc cu emotie oricand.
Cand era in burtica, atasamentul era diferit, era o fiinta, parte din mine, pe care o iubeam insa adevaratul instinct matern la mine s-a conturat dupa ce am nascut.

Adela
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Adela%20P

Master Draciel spune:

Subscriu la ceea ce a spus dodo.Nu ne dam seama dar el exista bine (sint si cazuri exceptionale, cind lipseste cu desavirsire!!!), undeva cuibarit in sufletul de femeie.
La mine declicul s-a produs cind l-am vazut pentru prima oara.Si tot pentru prima oara, am plins de bucurie......o senzatie care nu se poate descrie in cuvinte,unica.Am simtit pe moment ca lumea mea se divizeaza:pe de-o parte puiul meu de om si in partea cealalta......restul, la gramada!E pasiunea vietii mele, unica de altfel!Pentru el pot face lucruri de care nu m-am crezut niciodata capabila.Sint !Si e minunat!!!!

Larular spune:

Cand am vazut-o prima data am plans de emotie , o emotie nascuta din framantarile traite pe parcursul sarcinii . Insa instinctul de mama l-am simtit atunci cand Andra se contorsiona de durere iar eu mi-as fi dorit din toata inima sa ii pot lua eu toata durerea . O tineam in brate si ii repetam incet sa imi dea mie durerea . Nu dupa mult timp ( probabil coincidenta ) a inceput sa ma doara pe mine burta si ea s-a linistit . Atunci m-am simtit cu adevarat mama !! Am facut ceva pentru puiul meu !


Raluca

anemona spune:

Psihologii spun ca ne nastem cu acest instinct. Jocul fetitelor cu papusile este un fel de exercitiu. Se poate manifesta nu numai cu proprii copii. Chiar si cu animalutele din casa (cele care avem animale stim).
Evident capata o alta dimensiune cand e vorba de propriii copii. Se amesteca cu grija, dragoste si responsabilitate.
Eu mi-am vazut catelusa fatand si am ramas uimita ca stia exact ce are de facut, parca citise si ea cartile despre nasterea la caini pe care eu le citisem din dorinta de a o ajuta. Dar prea putin am intervenit, ea stia!
La oameni memoria acesta ancestrala nu prea mai functioneaza atat de bine. Noi avem nevoie de ajutor ca sa nastem, sa taiem cordonul ombilical etc. Dar totul e compensat de multa, multa dragoste si stim ca trebuie sa protejam cu orice pret comoara noastra.
Am citit ca plansul copilului stimuleaza de ex secretia lactata la mama. Abia astept sa-l aud si eu!

Anemona, 15 saptamani

descintec spune:

anemoma, mi-ai luat-o inainte cu raspunsul:) Si eu cred ca ne nastem cu el. Eu l-am simtit in placerea cu care ma aplecam asupra fiecarui pui de om care trecea pe linga mine, desi eram abia o fetita. L-am simtit in dragostea fata de fiecare animalut abandonat, pe care as fi vrut sa il iau acasa. Si fara indoiala, clar si distinct, cu prima falfaire din burtica. Asa de neasteptata si surprinzatoare, ca mi-a marit ochii de uimire si de placere.

PS anemona, asaaa-i..cind plinge bebe simti cum se umplu sanii de lapte..e tare frumos..
as mai scrie, da' instinctul de mama ma face sa merg sa-l ajut pe stef , care isi aspira sarguincios camera (azi facem chef :)

D.

Yasmin spune:

'Cind ati citit doua liniutze pe test? Cind l-ati vazut la prima ecografie? Cind l-ati simtit miscind pentru prima oara? Cind i-ati vazut chipul murdar si i-ati auzit glasul?'
Andrada, toate aceste momente au fost sublime dar nu am simtit impulsul acela puternic de a-ti apara puiul, de posesie, de...mama pana la prima baitza. Cand ne-am intors de la spital, soacra-mea astepta acasa impreuna cu vreo 3 cumnate. Imediat au luat-o pe Asli la imbaiat si mi s-a parut ca au fost extrem de brute, bebe a plans atat de tare ca mi s-a rupt inima. Simteam ca as putea sa sfasii carnea de pe ele cand mi-am vazut puiul asa. Dar nu puteam face mare lucru pt ca eram imediat dupa cezariana, cand nici nu ma puteam tine singura pe picioare. Dar de atunci, nimeni nu a mai avut acces la baitza in afara de tati si nici Asli nu a mai plans vreodata. Si nici eu nu as mai putea-o lasa altucuiva nici o clipa. E a mea!!!

http://community.webshots.com/user/yasmintarakci
http://www.bebelusi.august.septembrie.2003.home.ro/

anemona spune:

Descintec,

La multi ani pentru Stefan! Si... distractie pe cinste!

aquariusrpro spune:

Subscriu la ce a spus Descantec... cel putin partea cu grija fata de puii de om si de animalut, chiar copil fiind. Ce ma distrez acum cand ma intalnesc cu cei de care am avut grija ani la rand si acum sunt cu un cap si mai mari ca mine... In sarcina.. ma simteam de parca aveam un alien in burtica. Acum era bebeu' meu.. acu' era alien!

Apoi ... cred ca a fost instinct si grija pentru bebele meu in primele 4 luni, cand eram mai mult singura, faceam ce aveam de facut ca un automat. Existau minute cand Minunica ma cerceta cu ochisorii ei si ma gandeam.. oare ce vede? Apoi a inceput sa zambeasca.. si simteam ca falfaie sufletelul.. dar tot ca un automat ma simteam.

Dar a mai fot o faza: constientizarea instinctului si chiar a faptului ca sunt mama. Dar asta s-a produs aproape de 5 luni. Minunica s-a invartit pe pat si era sa cada. Eu eram la o oarecare distanta si nu stiu cum... dar am plonjat ca la rugby si am prins-o, de fapt am prins capul, nu s-a lovit la cap dar a dat cu picioarele de podea. S-a speriat si a inceput sa planga..stateam cu ea in brate si plangeam si eu.. si aveam senzatia ca sunt asaaa.. dusa! Si simtem cum creste-n mine uimirea ca exista un sentiment atat de puternic , pur si simplu mi-am dat seama cat de mult o iubesc. Si a urmat si revelatia... cam tot atat ma iubeste si mama.

Apoi totul a crescut cu o viteza ciudata, intr-un fel de salturi intre servici si copil si un program de 18-20 de ore pe zi.. si incet, incet a disparut teama ca nu sunt o mama buna, ca nu simt ce simt si altele; a disparut si vina ca atunci cand am vazut-o prima data am simtit doar o usuraree.. deh.. durerile pe care nu le-am uitat nici acum ( travaliu cumplit 9 ore, fara anestezie ca erau probleme cu contractiile.. pur si simplu lesinam de durere ).

Acum e pur si simplu frumos! Uluitor de frumos!

Roxana&Ruxandra

http://community.webshots.com/user/aquariusrpro

si un nepotel super
http://community.webshots.com/user/lucaandrei

amuleta spune:

Cind eram gravida cu primul copil, mama s-a imbolnavit foarte grav asa ca sarcina a fost complet subordonata durerii, incertitudinii si nebuniei tratamentului ei. Legatura dintre noi a fost mereu atit de puternica incit sarcina a avut o importanta secundara in disperarea acelor momente. Dar copilul a venit in ciuda indiferentei mele, un urias de 4,5 kg , sanatos si dictator din prima secunda. Legatura dintre el si mama a fost instantanee si coplesitoare iar vindecarea ei de cancer aproape imediata nasterii lui. Pe el l-am urmarit si ocrotit cu detasare, n-am avut niciodata sentimentul de posesiune, la patru ani este deja un mic adult care stie ce vrea, observa si judeca. Fetita a aparut doi ani mai tirziu, intr-o perioada umbrita de lipsuri materiale, probleme de sanatate si neimpliniri profesionale.Pisicoasa, manipulativa si posesiva, o iubesti din primul moment fara sa vrei. Amindoua sarcinile au fost la insistentele sotului meu de a avea copii.
A treia sarcina a fost "un accident" dar pentru prima data m-a gasit pregatita sufleteste, intr-o perioada lina a vietii cind m-am putut concentra pe ce inseamna sa fii gravida. Si tot ea a trezit si instinctul matern pentru ceilalti doi copii. Pot spune ca mi-au trebuit patru ani sa ma simt confortabil in rol de mamica.