Vreau sa iubesc, oare mai am vreo sansa?!
Vreau sa iubesc, oare mai am vreo sansa?! | Autor: Emeria
Nu's nicidecum noua printre voi, am apelat la o noua "identitate" pentru ca "el" a descoperit de curand forumul si nick-ul meu vechi si daca as fi deschis subiectul cu nick-ul meu initial, m-as fi "autocenzurat" de teama sa nu cumva sa-si bage el nasul pe-aici.
Ce e mai important....sa iubesti sau sa fi iubit.....am vrut prima oara sa postez mesajul meu acolo, dar ar fi trecut probabil nebagat in seama.
Exista o varsta cand iti doresti doar sa iubesti, exista o varsta cand iti doresti doar sa fi iubit, dar indiferent la care "varsta" esti, eu cred ca fiecare din noi isi doreste ceea ce nu poate avea, si n-o sa fie cu adevarat fericit decat atunci cand le are pe amandoua.
Inca din copilarie imi doream sa fiu iubita de parinti, dar iubita pe "intelesul" meu, si nu al lor. Eu nu cred ca exista un parinte normal care sa nu-si iubeasca copilul dar cred ca exista enorm de multi parinti care nu stiu sa o arate si aleg calea gresita. Si cred ca asta au facut si fac in continuare parintii mei (mai ales mama); oricum indiferent cat de mult am incercat sa-i inteleg, nici in ziua de azi nu am reusit in totalitate.
Asta a fost prima "iubire" neimpartasita.....desi poate ca nici eu la randul meu nu-i iubeam neconditionat, ii acceptam doar, pentru ca eram constienta ca parintii nu ti-i poti alege.
A urmat apoi prima mea iubire, din pacate tot neimpartasita....asa ca iarasi am ramas cu un gust amar...si singurul lucru pe care mi-l doream cu ardoare era sa fiu iubita.
Asa ca am fost o prada "usoara" pentru primul baiat care mi-a aratat primele semne de dragoste. Nu a fost nicidecum marea dragoste, nu l-am iubit cu adevarat (desi nu pot sa neg ca am fost atrasa fizic de el la inceputuri), si cred ca nici el pe mine (mai degraba "iubea" perspectiva materiala care i-o oferea o relatie cu mine, tata fiind pe atunci mare director), dar ne-am acceptat reciproc ani de zile. Devenise o relatie comoda, dar lipsita de dragoste....nopti intregi adormeam langa el plangand, dorindu-mi altceva. Pana cand la un momentdat n-am mai rezistat si am plecat.
Tanjeam dupa iubire, asa ca m-am aruncat din nou cu capul inainte intr-o relatie in care desi nu-l iubeam, eram iubita! Aveam atat de multa nevoie de iubire, ca nu mai conta nimic altceva, decat ca primeam ceea ce mi se refuzase ani de-a randul, atentie, tandrete, respect, IUBIRE! Am crezut ca in timp voi invata sa-l iubesc, dar iata ca timpul trece si nimic..... Lucrurile s-au complicat intre timp, desi eram de putin timp impreuna am ramas gravida si am hotarat sa pastrez copilul (putin impotriva vointei lui, pentru ca el nu considera ca e tocmai cel mai potrivit moment).
Am crezut la inceput ca e depresia prenatala, dar pe zi ce trece realizez ca de fapt eu sunt problema, imi doreesc sa iubesc, dar imi doresc cu atata ardoare ca am ajuns sa-l urasc pe cel de langa mine, am ajuns sa-i vad doar defectele, si chiar daca el ma iubeste in continuare, deja relatia noastra a devenit extrem de tensionata. Iar comunicarea nu foloseste la nimic in cazul de fata.....n-am taria sa-i spun care-i de fapt problema mea.
Stau si ma invart in cerc si nu vad "luminita de la capatul tunelului", nu stiu ce sa fac...... A trecut un an de zile aproape de cand stam impreuna, deci nu pot sa zic ca nu am incercat.
Iubirea vine cand vrea ea, nu cand vrem noi, iar acum pare ca cineva acolo sus se razbuna pe mine, mi-am dorit sa fiu iubita, am primit ce doream (poate si pentru ca n-am stiut ce sa cer).....dar am ajuns la concluzia ca iubirea neimpartasita nu valoreaza nimic, din contra, poate deveni o povara greu de purtat.
Ce sa fac? Ma complac in continuare intr-o relatie lipsita de iubire din partea mea? Stau si astept poate poate se va intampla un miracol si o sa ma indragostesc?
Si totusi, o sa avem un copil in viitorul apropiat..... Pot eu oare sa fiu egoista sa hotarasc ce-i mai bine pentru el? Vreau sa iubesc dar se pare ca nu mai am nici o sansa....va trebui sa ma resemnez cu ceea ce am acum??
Raspunsuri
A_Iulia spune:
Emeria, hmmm, seamana ceva povestea ta cu a mea. Dar diferenta este ca intre timp eu am invatat sa iubesc si, mai mult decat atat, ca OMUL de langa tine conteaza foarte mult.
Mi se pare ca e putin cam tarziu sa-ti pui asa problema...ar fi fost bine s-o fi facut pana acum, cand inca o viata depinde de nehotararea ta.
Nu stiu ce sa te sfatuiesc, decat din experienta mea. Consider ca am o familie - printre cele mai fericite, formata din 2 oameni ce se respecta foarte mult si se iubesc (chiar daca eu am ajuns sa iubesc dupa ceva timp...), care asteapta nerabdatori si fericiti un copil si care pentru nimic in lume nu ar schimba situatia prezenta.
In nici un caz nu as renunta la familia mea pentru o asa-zisa "iubire" - de fapt "pasiune" ce apare din senin si pleaca la fel de repede.
Singura trebuie sa iei decizii, dar gandeste-te ce lasi in urma si cati vor fi implicati in asta. Succes!
Adina+BB32W
Imi_incep_viatza spune:
E dificilă situatzia ta....
Si cea mai buna solutzie o vei găsi doar in inima ta....insă dacă includem si fragedul sufletzel care-si pregăteste locusorul in lume...atunci totul devine mai complicat...
Nu pot decat să exprim o opinie, care poate fi total gresită....insă punctat, iată cum văd eu situatzia:
- intreaga ta viatză ai fost in căutarea iubirii....in final, ai găsit o sursă de iubire, de tandrete, de armonie, de echilibru, de suport, tolerantză, intzelegere....numai că tu nu ii potzi răspunde in acelasi fel.....dar totusi el a fost răspunsul căutărilor tale....dacă nu-i poti oferi in schimb aceeasi iubire, invată să-i fi măcar recunoscătoare pentru tot ceea ce-ti oferă...apoi, de la sentimentul de recunostintză, progresează spre sentimentul de compasiune.....apoi....cu timpul te vei obisnui cu el ca si cu un pisoiash.....si...deja ai.:recunostinta, compasiune, obisnuinta, toleranta....care nu se vor transforma niciodată in iubire, dar pot fi un surogat....
- dacă nu ii mai vezi decat defectele, dacă simti ca itzi irosesti viatza , dacă ai senzatzia ca nu-tzi mai trebuie nimic din ceea ce-tzi oferă el, daca amintirea trecutului vostru , a unora dintre clipele voastre nu mai e capabila să reinvie in inima ta nici macar melancolie sau regret, daca te simti destul de puternica si pregatita sa continui singura...atunci dedica-ti existenta copilului tau, exclude-l pe el din viatza voastra...copilul va fi in mintea ta unica iubire reciproca de o viatza intreaga
val77 spune:
Ceea ce ai scris mi/a captat atentia in totalitate
Ceva asemantor simt si eu in legatura cu prietenul meu
cand l/am cunoscut avea prietena , dar nici eu nu eram singura
am continuat ceea ce parea imposibil la inceput , dupa multe compromisuri din partea mea, am ramas impreuna, nu stiu daca acest lucru ar trebui sa ma bucure
nu sunt convinsa ca il iubesc ,de fapt cred ca nu stiu sa iubesc , pentru mine a iubi pe cineva inseamna a fi capabil de sacrifiul suprem pentru aceea persoana , iar eu nu simt deloc asta
relatia noastra dureaza de doi ani, dar credema ca in acesti ani nu ne/am spus niciodata >te iubesc>
cred ca stam impreuna din obisnuinta, este o persoana de care uneori imi este foarte drag, dar alte ori simt ca il urasc din tot sufeltul
nu sunt sigura de nici un sentiment in legatura cu el
nu mai punem ca nu am incredere in el, i/am gasit de mai multe ori bilete de teatru, film in buzunar, mesaje siropoase in telefon de la diverse fete si de fiecare data supn gata, dar se pare ca inca nu sunt pregatita sa termin , culmea este ca nu imi este frica nici de singuratate si nici de suferinta, sunt obisnuita cu aceste doua sentimente......ce ma tine in loc?
dar pana una alta sitiu ca avem fiecare partea noastra de fericire
asa ca merg pe sloganul ca > soarele rasare numai pentru mine>
si stiind lucru asta ma trezesc zambind mereu si incerand sa fac fata cu brio la tot ce mi se intimpla
:-)))))))))))))))
Emeria spune:
Adina, stiu ca problema asta trebuia sa mi-o pun cu mult timp in urma, acum deja e mult prea tarziu. Cand am ramas gravida, si mai ales cand l-am vazut pe bb pentru prima oara la ecograf (pe atunci nu stiam daca o sa-l pastrez sau nu), n-a mai contat aproape nimic pentru mine.
Nu-l pot exclude pe "el" din viata noastra, sau oricum, il pot exclude din viata mea, dar nu si a copilului, pentru ca n-a gresit cu nimic sa merite asta. A fost si este alaturi de mine din momentul in care am hotarat ca pastrez copilul, chiar daca la inceput mi-a creat senzatia ca nu si-l doreste.
Cat despre incredere, nu mi-a dat niciodata cel mai mic motiv de suspiciune. Nici asta nu-i pot reprosa.
Acum sa nu credeti ca-i perfect, nici pe departe, are si el viciile si defectele lui, unele pe care pot sa i le trec cu vederea, altele care au inceput sa ma deranjeze din ce in ce mai mult in ultima vreme.
"recunostinta, compasiune, obisnuinta, toleranta....care nu se vor transforma niciodată in iubire, dar pot fi un surogat...."
Ai pus punctul pe "i", mare parte din sentimentele astea le am deja fata de el, dar din pacate "surogatul" nu mai functioneaza....vreau mai mult.
Manuc spune:
Am trait si eu sentimentul acesta, pentru destul de putin timp insa. Am cunoscut un barbat si din prima clipa de cand l-am vazut mi-a trecut prin cap ideea ca va fi sotul meu. Si ma ingrozea ideea, pentru ca nu imi placea. Cateva luni de zile a stat langa mine si facea tot ce putea sa imi intre in voie, iar eu parca eram de piatra, pentru ca nu imi placea. A fost bun cu mine, a fost mereu langa mine atunci cand aveam nevoie de cineva, a fost intelegator. Imi spunea ca va sta langa mine pana eu ii voi spune sa plece din viata mea. Nu i-am spus si nepasarea mea de atunci s-a transformat in cea mai mare iubire pe care am trait-o vreodata. Suntem casatoriti de 7 ani, avem un bb de un an si doua luni si acum de multe ori am sentimentul ca il iubesc mai mult decat el pe mine.
La mine dragostea a venit pe masura ce am inceput sa il cunosc mai bine. Acum il iubesc mai mult decat atunci cand ne-am casatorit desi il iubeam mult si atunci.
Manuela si bb Costin
reiki spune:
Emeria,
Nu te opreste nimeni sa iubesti.
Ce crezi ca trebuie sa schimbi pentru ca sa inveti din nou sa iubesti?
val77 spune:
draga mea, manuc
ma bucur sa aud si povesti frumoase si simt putina invidie pentru tine
sa fiti fericiti o mie de ani!!!!!!!!!!
Emeria spune:
quote:
Originally posted by reiki
Emeria,
Nu te opreste nimeni sa iubesti.
Ce crezi ca trebuie sa schimbi pentru ca sa inveti din nou sa iubesti?
"lasa-ti inima sa zburde, lasa-ti mintea sa viseze" Nichita
Ai dreptate, nu ma opreste nimeni sa iubesc, dar inca n-am descoperit calea catre "iubirea la comanda". Poate ma ajuti tu sa aflu ce trebuie sa schimb si cum s-o fac sa pot iubi din nou, pentru ca inima mea nu vrea deloc sa m-asculte (nici macar autosugestia nu a dat roade).
Fara suparare, dar din tot ce-am incercat sa schimb pana acum, dupa toate compromisurile facute, singurele sentimente bune care le am fata de el sunt cele de incredere si respect. In rest, obisnuinta sau compasiunea nu tin locul iubirii, la fel cum cele dinainte nu's suficiente.
A_Iulia spune:
Emeria,
Depinde cat iti e de greu sa continui langa el. Daca e insuportabil, sigur ca ar trebui sa renunti. Dar sigur nu sunt capricii de "gravida"? (sper ca nu suna urat, nu asta intentionez). Eu n-am avut simptome din astea, dar stiu ca in sarcina esti mult mai iritata, mai sensibila, ti se casuneaza din orice...
Iti urez sa reusesti sa iei decizia cea mai buna pentru voi doi (tu si bebe). Nu stiu care este...
Val77,
Eu cred ca si voi puteti ajunge la aceleasi performante ca si Manuc. Am senzatia ca te dor insa biletelele, mesajele, etc pe care le gasesti la el de la alte fete si ca astea erodeaza mult increderea ta in el. Ca urmare, te inchizi intr-o carapace din care iesi greu, dupa un timp...Nu mai bine nu mai cauti biletelele (incearca, macar) si incepi prin a-i spune tu "te iubesc"? Nu e asa de greu, sa stii...si viata e totusi frumoasa, daca stim sa-i picuram ceva bucurii in ea...
Adina+BB32W
val77 spune:
sarut mana pentru sfat adina iulia
o sa incerc sa tin cont de el