Ce faci cand simti ca EL nu-i "alesul"?!
Raspunsuri - Pagina 2
sailor-moon spune:
Draga mea ,in privinta bebelusului bravo tie.Ce iti pot spune?Fii tare deoarece nu esti singura.Suntem aproape de tine toti (care toti?toti de aici de pe forum).Sfatul meu e sa fii tare !Pt bebe dar mai ales pt TINE.Eu am avut o problema pt ca nu aveam inceredere in mine si faceam si eu compromisuri.De cele mai multe ori chiar renuntam la micile placeri ale vietii pt a-i fi bine lui.Dar pana la urma am trecut peste asta...O intrebare am si eu :Cinhe sunt Barbatii astia si cu ce drept ne fac pe noi FEMEILE sa renuntam la tot pt ei?
si de ce o facem.Suntem atat de fraiere incat credem ca fara ei nu se poate ?Raspunsul poate fi DA.cu toate astea exista femei puternice care sunt singure.Asa ca nu te lasa..in privinta lumii interioare E FOARTE BINE sa stii sa ai o lume a ta in care sa fie totul bine si in care sa existe armonie si iubire.Si eu asa fac si sa stii ca e super.Ca sa iti linistesti sufletu trebuie (imaginar)sa alegi un loc care sa fie doar al tau si in care sa te duci si sa iti gasesti linistea sa iti incarci bateriile .incarca-te cu energie pozitiva si incearca sa iti faci toate poftele si sa iti acorzi timp TIE si bebelusului ,nu uita ca si el are nevoie de tine ,la fel de multa nevoie ai si tu de el.te pup si ai grija.
Vianne spune:
Micky, te inteleg perfect, am trecut si eu prin asta cu fostul meu sot... M-am agitat mult si la un moment dat situatia mi se parea fara iesire, simteam ca nu mai pot gandi, nu mai gaseam solutii... Ma intrebam unde gresesc, ce e in neregula cu mine. Dar dupa ce am reusit sa ma desprind de el mi-am dat seama ca nu eu eram problema, ci nu eram compatibili. Am trait impreuna dar ne-am dezvoltat diferit. Sigur ca esti capabila sa iubesti, o sa fii uimita cand ti se va intampla... Acum este doar o perioada mai grea care o sa treaca. Prioritatea este bebe acum. Incearca sa te linistesti, roaga-L pe Dumnezeu sa iti coboare pacea in suflet si mergi mai departe. Nu e usor, dar ce lucru bun si adevarat se obtine usor? Iti tin pumnii si sper sa iti fie mai bine. Pupici
Vianne spune:
Micky, te inteleg perfect, am trecut si eu prin asta cu fostul meu sot... M-am agitat mult si la un moment dat situatia mi se parea fara iesire, simteam ca nu mai pot gandi, nu mai gaseam solutii... Ma intrebam unde gresesc, ce e in neregula cu mine. Dar dupa ce am reusit sa ma desprind de el mi-am dat seama ca nu eu eram problema, ci nu eram compatibili. Am trait impreuna dar ne-am dezvoltat diferit. Sigur ca esti capabila sa iubesti, o sa fii uimita cand ti se va intampla... Acum este doar o perioada mai grea care o sa treaca. Prioritatea este bebe acum. Incearca sa te linistesti, roaga-L pe Dumnezeu sa iti coboare pacea in suflet si mergi mai departe. Nu e usor, dar ce lucru bun si adevarat se obtine usor? Iti tin pumnii si sper sa iti fie mai bine. Pupici
karmen spune:
Tu ai pus o intrebare foarte grea. Dupa parerea mea foarte putine femei se pot lauda ca si-au gasit ALESUL. Asta o simti tu in sufletul tau, poate din prima clipa cum l-ai vazut, poate dupa o viata. Nimeni nu poata sa-ti spuna sigur. In ce priveste compromisurile pe care trebuie sa le faci, draga mea, toate facem compromisuri in casnicie, si barbatii fac. Asta inseamna viata in 2. Acum depinde pana unde mergi, sa nu pierzi pe drum sentimentele esentiale care v-au unit prima data. Poate zambetul copilasului tau sa aduca o raza de soara in viata voastra.
Carmen si bb Calin
PaulaM spune:
Pur si simplu pleci!!!!!
buli spune:
eu nu cred in "iubirea neconditionata". pentru ca nu cred ca poti iubi un om care e rau, ori care vrea sa-ti faca rau. cred ca iubesti pe cineva pentru personalitatea lui in intregime, pentru sufletul si creierul puse la un loc, pentru ceea ce face pentru tine si pentru ceea ce faci tu pentru el.
nu stiu cita legatura are cu subiectul postat, dar am tot vazut de dragoste neconditionata ... si zau nu stiu ce e aia.
au cred ca iubirea nu e oarba cum se zice, dimpotriva crde ca atunci cind iubesti casti ochii mari si vezi tot ce e de vazut. vezi si bune si rele, dar din comoditate te faci ca nu le vezi pe alea rele; pentru ca daca ia recunoaste ca le vezi si ar trebui sa pui osul ca sa schimbi ceva, nu?
cit despre statul in continuare cu o persoana care "nu mai corespunde" asta e dependenta, sau comoditate de a cauta altceva, de a-ti dori un nou inceput, e automultumirea si suficienta.
nu mai recitesc ce am scris ca sigur sterg tot, ma scuzati daca am fost prea-prea 
Anca si bebitza Matei (data nasterii - 1 ianuarie 2004)
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album+principal&mid=5392&cid=2525
try spune:
M-am gandit de foarte multe ori la aspectul "cel ales" si nu neaparat din perspectiva celui neimplinit intr-o relatie, ci mai degraba din curiozitatea de a gasi explicatii pentru astfel de lucruri. Ma preocupa psihologia relatiilor de cuplu.
Eu nu cred in ideea Celui Ales sau in Jumatatea Mea, cred ca majoritatea relatiilor se infiripa ca urmare a unor coincidente, a unor circumstante care favorizeaza aparitia relatiilor. Daca fiecare ar avea o jumatate a lui, unica, ar trebui ca relatiile sa nu tina cont de geografie, ori majoritatea cuplurilor sunt formate din oameni proveniti din aceasi regiune, 95% din cupluri se formeaza pe criteriul geografic, pe criteriul proximitatii, al vecinatatii: romanii de casatoresc cu romani, englezii cu englezi, indienii cu indieni etc. De ce? Oare jumatatea mea nu ar trebui sa fie o persoana indiferent de natie, religie, cultura, locul in care se afla etc.?
Sunt sigura ca daca nu as fi facut facultatea in Buc. la ora actuala nu mai aveam sansa sa-mi cunosc actualul sot, adica nu ar fi existat circumstantele. Si poate ca eram in cu totul alta relatie, poate la fel de fericita, poate mai fericita sau poate mai nefericita.
Eu cred ca ideea de Alesul Meu sau Jumatatea Mea a fost "inventata" de romantici si visatori, de acei prea-fericiti in dragoste care nu pot considera ca iubitul de langa ei e o simpla intamplare in viata lor, nu pot crede ca a fost o simpla coincidenta care le-a unit drumurile si, ca urmare, considera ca mai presus de asta exista CEVA care i-a unit, iar scopul este ca ei sa se iubeasca. Ideea asta este foarte usor credibila si foarte usor de raspindit pentru ca cine oare nu-si doreste o relatie perfecta? E foarte convenabil, dupa mine, sa existe o astfel de explicatie: fiecare are o jumatate si nu incetam niciodata sa credem ca ea e acolo undeva in lume si... culmea... ne asteapta.
Eu nu cred ca sotul meu este alesul meu sau jumatatea mea, dar nu spun asta cu nici un fel de regret, ci o spun in sensul ca nu exista aceasta notiune pentru mine. El e un barbat pe care l-am intalnit de-a lungul vietii mele si cu care am un anumit grad de compatibilitate, un om pe care-l iubesc si cu care nu-mi pare rau ca sunt impreuna. El reuseste sa-mi ofere acea cantitate si intensitate de satisfactie pe care o astept eu intr-o relatie. Cred ca totul pana la urma se poate reduce la satisfactie sau insatisfactie. Cand satisfactia este foarte mare, sublima as spune, tindem sa credem ca "Da, exista un Ales pentru fiecare, ne-a fost harazit, iar eu l-am intalnit, uite ce bine ne potrivim, ne completam etc", iar cand satisfactia este mai mica decat asteptatile ne regasim intr-o situatie asemanatoare lui Mickyyy, ne intrebam unde-am gresit, ce-am facut rau, simtim ca afectiv nu mai foate fi vorba de o relatie, insa puterea de a te rupe de obisnuinta, asa cum spunea cineva mai sus, este foarte mica. Insatisfactia intr-o relatie produce automat sentimente negative. Cei care vor suferi cel mai putin sunt cei care reusesc sa cantareasca situatia, sa spuna ce-i bun si ce-i rau si care au taria sa schimbe acele parti rele sau sa le dea la o parte. Cand nu ai puterea sa faci asta, sfarsesti inevitabil intr-o depresie sau cel putin intr-o stare de nemultumire totala. Problema este ca cei mai multi dintre noi nu putem defini clar problema, nu putem sa identificam factorii: sunt eu de vina?, este el de vina? suntem incompatibili? e doar o stare trecatoare? Mi se pare mie? oare cer prea mult? Oare nu stiu eu sa interpretez dragostea lui? Asta inseamna nesiguranta si din pacate ne caracterizeaza aproape pe toti si din pacate e cea care produce si cele mai multe efecte negative.
Satisfactia intr-o relatie, cred eu, se castiga, adica este un sentiment ce apare dupa o lupta pe care o dai si in urma careia castigi. Cand zic lupta nu ma refer la impasuri in relatie, ci mai degraba la o zbatere, acea zbatere continua fara de care nu cred ca e posibila o relatie. In mod normal daca 2 oameni sunt unul jumatatea celuilalt, asta ar presupune o compatibilitate perfecta, nu? Ori o compatibilitate perfecta nu are nevoie de nici un efort, de nici un fel de lupta, iar satisfactia ar trebui sa vina singura fara sa faca nimeni nimic si sa fie continua, infinita. Ori eu cred ca satisfactia nu vine din nimic, adica vine numai in urma unui efort si este cu atat mai mare si cu atat mai indelungata cu cat zbaterea e mai mare si mai cu folos. Pentru 2 oameni care s-ar potrivi perfect fara sa depuna nici un efort satisfactia in cuplu dupa parerea mea va fi de scurta durata si va scadea foarte rapid in intensitate, e ceva ce-si va pierde rapid din insemnatate tocmai pentru ca nu a fost facut nici un efort prealabil pentru a fi obtinuta. In foarte scurt timp cei doi vor ajunge sa nu mai creada ca celalalt e jumatatea lui. Ca urmare, ideea de Alesul Meu nu prea mai sta in picioare, dupa mine, este o idee foarte relativa si trecatoare. Acum poti simti ca el e Alesul, maine poti sa nu mai fi asa sigura. Ce oare iti confera siguranta ca el e alesul? Cum poti stii ca nu e altcineva mult mai potrivit pentru tine? Sunt miliarde de jumatati pe lumea asta, iar probabilitatea ca cel pe care-l consideri tu Alesul sa fie intr-adevar cel mai potrivit este foarte mica. Nu poti spune clar decat daca i-ai incercat pe toti sau macar ai facut o selectie, ori nimeni nu face selectii de genul asta. Poti sa faci daca vrei o selectie a celor din jurul tau, dar cum ramane cu restul?
Ma iau pe mine drept exemplu: sunt cu un om cu care vreau sa raman tot restul vietii, imi ofera tot ceea ce am nevoie (vorbesc la modul general), dar tot nu pot sa subscriu la ideea de Ales pentru ca sunt constienta ca-n lumea asta exista cu siguranta cel putin un alt barbat cu care as avea o compatibilitate mult mai buna decat cu sotul meu, care probabil ca mi-ar oferi mult mai multa satisfactie. Ce-ar trebui sa fac, sa plec in lume si sa caut acel "mai bun"? Nu, nu o fac. De ce? Pentru ca-s multumita cu ce am, cu ce mi se ofera. Daca nu as fi deloc multumita, ce-as face? Probabil ca as porni in cautarea cuiva cu care am mai multa compatibilitate, dar in nici un caz in cautarea Alesului (adica a perfectului, adica a celui mai bun). Ce sanse exista de a-l gasi pe cel mai compatibil? Cati oare pe pamantul asta il gasesc pe cel mai compatibil dintre toti? Oricum cifra ar arata foarte aproape de zero. Si-atunci a cauta pe cel perfect nu e oare o pierdere de vreme, o utopie?!?
Cand insatisfactia isi face loc in sufletul tau, ai numai cateva solutii la indemana (renunti la relatie si cauti o alta mai buna; nu renunti la relatie si inveti sa te multumesti cu ce ti se ofera; nu renunti la relatie si iti propui sa lupti cat va fi nevoie sa schimbi situatia astfel incat sa ajungi la un nivel multumitor de satisfactie), problema este care din solutii este cea mai nimerita pentru tine? Nu poti sa stii decat atunci cand cunosti foarte bine datele problemei, cand poti defini clar care-s cauzele ce te-au dus la nemultumirea asta. Odata ce le-ai identificat e apoi usor sa stii care-i cea mai buna solutie.
Nu stiu cat de bine m-am facut inteleasa si daca mi-ati inteles punctul de vedere.
Concluzia mea este ca, Mickyyy, nici nu cred ca exista Alesi sau Jumatati destinate, ci doar oameni cu care avem mai multe sau mai putine in comun, cu care suntem mai mult mau mai putin compatibili. Tu clar treci printr-o stare de depresie datorata in primul rand insatisfactiei pe care ai acumulat-o in timp din relatia cu sotul tau. Iar sarcina nu este decat un megafon, adica un amplificator al acestor sentimente, hormonii specifici sarcinii nu fac altceva decat sa accentueze starea ta de nemultumire si insatisfactie (la mine situatia sta invers, sunt multumita de relatia pe care o am cu sotul meu, sunt satisfacuta, iar hormonii sarcinii nu fac altceva decat sa amplifice starea mea de multumire, de aici probabil si sentimentul meu ca parca ne iubim si mai mult de cand am ramas insarcinata). Daca vrei sa iesi din problema asta, va trebui mai intai sa poti sa identifici factorii, motivele pentru care ai ajuns la aceasta insatisfactie, nemultumire. Cand poti defini problema, solutiile apar mult mai usor. O problema corect diagnosticata/definita e pe jumatate rezolvata. Greselile mari in viata se fac atunci cand nu diagnosticam bine problema si ca urmare nici solutiile nu vor fi adaptate adevaratei probleme. E ca si cand ai incerca sa te tratezi de ulcer cu medicamente de meningita.
Tu acum te afli intr-un moment de incertitudine. Stii ca esti nemultumita si lipsita de satisfactie, dar nu poti arata cu degetul cu foarte multa convingere si siguranta "uite asta-i buba, asta ma determina sa fiu atat de nemultumita". Iti trebuie luciditate sa poti sa faci asta, iti trebuie detasare fara de problema si din pacate hormonii sarcinii nu sunt un ajutor, ci un instabilizator si mai mare si nu uita ca si dupa nastere exista o perioada similara, poate si mai puternica, de instabilitate emotionala, ceea ce nu va fi in avantajul tau. Probabil ca ar fi mai bine sa astepti pana se mai calmeaza lucrurile in viata ta, ma refer sa nasti si sa lasi un timp sa treaca dupa si sa te reanalizezi din nou si sa tragi linie si sa vezi ce decizi iei. Nu cred ca este momentul potrivit sa iei decizii majore care ti-ar schimba viata considerabil si tie si viitorului tau copil.
11 sapt DNP 1 nov.
Kehleyr spune:
Foarte frumos spus, fosrte intelept si foarte adevarat, try. Pacat ca este foarte greu de aplicat - ma refer la partea cu identificarea problemei si alegerea uneia dintre cele trei solutii propuse de tine. Asta cere curaj, vointa si tarie de caracter -- si eu una nu am puterea sa ma apuc de rezolvat o asemenea problema. Eu nu sunt chiar ca Micky, la mine e doar o mini-depresie... poate ea o sa reuseasca sa faca ce ii spui tu...
try spune:
Nici pentru mine n-ar fi usor, Kehleyr.
Nu stiu cata putere asa avea sa ma rup de un om cu care spre exemplu am trait multi ani si pentru care la un moment dat ma trezesc ca nu mai am multe (de-aia eu nu am inceput relatii cu cineva decat daca am simtit ca este genul de om cu care o sa ma pot casatori si trai alaturi pana la batranete). La mine puterea obisnuintei este foarte mare.
Eu sunt buna la teorie, in practica sunt plina de paradoxuri, am aspecte ale vietii unde puterea si taria sunt pe primul lor, dar sunt si alte aspecte ale vietii unde ma simt slaba, dominata, incapabila sa schimb sau sa actionez dupa cum imi dicteaza mintea si nu inima.
De-aia am si spus la un moment dat ca din pacate majoritatea plutim intr-o oarecare nesiguranta, nu putem sa vedem dincolo de ziduri si pentru multi dintre noi inertia este mare. 11 sapt DNP 1 nov.