Cum v-ati hotarat sa va casatoriti?

Lansez o intrebare, nu numai de dragul conversatiei ci si fiindca sunt intr-o situatie destul de "ciudata" si as avea nevoie de sfatul si de experienta voastra de viata.
Sunt impreuna cu prietenul meu de 4 ani si desi el isi doreste sa ne casatorim (si acum, mai nou au aparut si premisele favorabile unei casatorii, in sensul ca s-au aranjat lucrurile in privinta unei locuinte si amandoi avem servicii bunicele), pe mine nu ma prea atrage ideea ... prietenul meu m-a intrebat de curand daca eu ma vad imbatranind langa el, cum ma vad, chestii de genul asta... Daca ma gandesc la o viata de acum incolo, gandul asta ma dispera si imi da senzatia ca voi fi "incatusata" odata ce ma voi casatori...
Trebuie sa spun si ca ne iubim, stam impreuna, ne intelegem destul de bine, desi eu is mai razboinica din fire iar el mai potolit
Voi cum ati luat hotararea asta?

Va pup dulce,
Anca

Ancuss

Alyssa spune:

La noi a fost o decizie de impuls... Acum zece ani, deci aveam 23 de ani, el 24. A fost dragoste oarba, am iesit afara o data si m-a intrebat daca vreau sa ne casatorim. A doua zi am fost la primarie si la doctor pentru analize. Dupa citeva zile eram casatoriti. Nu ne-am gindit prea mult... tineretea cu nebuniile ei... Nu cred ca asi mai face-o insa daca asi avea mintea de acum...

ancasoare spune:

Eu sunt si genul care despica firu'n paishpe si mai sunt si fricoasa ... fiindca trebuie sa recunosc ca imi e frica si de un eventual esec

Acum cativa ani m-as fi maritat una-doua, dar eram prea copii, n-aveam chiar de nici unele, amandoi studenti... va dati si voi seama ...

Ancuss

tutus spune:

Anca draga, hai sa fim seriosi si sa acceptam ca maritate sau nu, nicicum nu scapam de ceea ce ne e dat. Daca e dat sa fiti impreuna o sa fiti, daca nu, o sa va despartiti mai devreme sau mai tarziu, asa ca frica asta ta (daca nu cumva sti tu mai multe decat ai spus) mi se pare nejustificata, dar ma rog, tu sti mai bine decat mine ce-i in viata vostra. Noi cum ne-am casatorit? Inca nu eram de un an impreuna si intr-o pauza la servici mi-a spus "hai sa ne casatorim" (nu tu cerere si chestii din astea). Am ramas unpic afis, dar in 20 de min am fost la starea civila si peste alte 10 zile eram sot si sotie. Ne-am iubit, ne iubim si Doamne ajuta-ne si in continuare. Eu am avut acel feeling ca el e "the one", vezi si tu daca il ai, dar daca ai zis ca te-ai simti "incatusata" ... hm parca nu suna prea bine cuvantul asta. Orice ai face, ai grija ca e viata ta, asa ca traieste-o cum tie iti place si nu te marita asa doar.
Toate cele bune!

cataghe spune:

Pai, cam asa:
-prin mai ne-am descoperit pe net (eu la Cluj, el la Iasi - numa' 10 ore cu trenul!!!);
-ne-am tot scris e-mailuri pina prin iulie;
-in iulie el a venit la Cluj prima data;
-drumuri Iasi-Cluj, Cluj-Iasi;
-in noiembrie ne-am casatorit;
-iar drumuri Iasi-Cluj, Cluj-Iasi;
-abia in februarie urmatorul an a reusit el sa se mute la Cluj.
Asta a fost. Culmea e ca habar nu am nici in zi de azi cine pe cine a cerut in casatorie, pur si simplu am discutat si nu ne vedeam altfel. Un amanunt ar fi - ca doar viata e facuta din amanunte!!! - ca amindoi veneam dupa cite un divort.
Si ne iubim mai mult in fiecare zi.
Eu cred ca daca e sa fie, e.
Numai bine,
Catalina.


This is the first day of the rest of my life!

ad_risnov spune:

Draga Anca,
Inainte de a ne casatori si eu aveam acelesi temeri ca si tine. La inceputul relatiei as fi mers pana la capatul pamantului cu Cosmin, apoi, treptat, am inceput sa ne si razboim, sa ne mai si certam, am trecut prin stresul cautarii unui loc de munca... Nu ma mai vedeam asa de usor maritata cu el.
Momentul care insa ne-a convins pe amandoi (la noi dubiile erau de ambele parti) a fost o bursa de-a lui in Franta. Am trait fiecare trei luni de chin si de dor unul dupa altul. Atunci am vazut ce inseamna sa fim despratiti si ne-am dat seama cat de mult tineam unul la celalalt si cat de prosti eram sa ne irosim timpul cu certuri inutile, cu frictiuni din te miri ce.
Imediat ce ne-am intalnit (am mers si eu in Franta ultima perioada a bursei lui) Cosmin m-a cerut de sotie (la Paris), iar raspunsul meu la acesta cerere (pe care o asteptam dealtfel) a fost un DA f.f.f. hotarat.
Ne-am casatorit anul urmator (in iunie 2001) si nu regret nici o clipa pasul facut atunci. Acum suntem in asteptarea unui baietel de dragul caruia nu mai putem amandoi si ne dorim ca familia noastra sa fie unita si fericita, sa fim sanatosi si sa ne iubim la fel ca in vara lui 2000 (in Franta).
Iti urez gandul cel bun in luarea deciziei care este cea mai importanta din viata unui om.
Adrianain 32 de saptamani

Crystinne spune:

Nu stiu cati ani ai dar acest sentiment vine destul de devreme. Si eu l-am avut pana pe la 30 de ani. Sentimentul ca imi pierd "libertatea". O prostie! De fapt nu era vorba de pierderea libertatii ci de faptul ca nu simteam cu adevarat ca il vreau pe acela. Am fost de mai multe ori ceruta in casatorie dar am refuzat pentru ca nu am simtit, cum a spus Tutus, ca el este "THE ONE" si mai ales pentru ca de cele mai multe ori simteam ca lipseste ceva oricat parea totul de firesc.

Pe 18 dec acum ma casatoresc si nu-mi vine sa cred ca totusi fac pasul asta. Temerea asta, cum si cat va merge, o am si acum dar mai rar. Dar am simtit de data asta ca el este ce caut. Si sotul meu spune cateodata ca sa-mi alunge suspiciunile, ca daca va fi sa fie numai 3-5 ani, macar acesti ani sa ii "ingrijim". Am avut nu o data senzatia ca astfel de temeri iti inabusa bucuria de a trai acele clipe.

Noi ne-am decis sa ne casatorim la 10 luni dupa ce ne-am cunoscut si recunosc , am fi stat si fara acte daca nu erau obligatorii ca sa putem ramane aici impreuna. Eu cred ca o relatie poate supravietui si fara aceste acte.

Yasmine spune:

Deci se pare ca Cluju asta shi internetu au ceva comun:
-martie 2001 vorbeam pe internet, Alexandru in Cluj, eu in Germania
eu casatorita, mai mult obishnuintza, decit altceva, de 6 ani, impreuna cu ex de 9.
-iunie 2001 zbor la Timisoara pt. ca bunicul meu era f. rau, mi-era frica sa nu moara ca shi bunica mea, fara sa-l mai vad odata, ne intalnim la Timisoara, pertecem o noapte impreuna, o noapte care ne-a schimbat viatza, dar ne despartzim, in ideea ca vom ramane eventual amantzi, pt. ca nu vroiam sa ne complicam viatza.
-iulie 2001 ne e groaznic de dor unul de altul, un Congres de stomatologie la Budapesta, petrecem 4 zile impreuna ... despartzirea groaznica ... ideea cu amantzii se naruia ...
-septembrie 2001 curs de Parodontologie la Praga, ne vedem, eu m-am hotarit deja, el era hotarit de mult, dar nu-mi zicea ca sa nu-mi strice casa ...
-octombrie 2001 partaj, nu avem copii, deci e simplu
-decembrie 2001 plec la Cluj
-ianuarie 2002 revenim in Germania amandoi ( nu mai trebuie viza .. yessss )
-aprilie 2002, Alexandru se pregateshte sa plece in Romania pt. 3 luni, inainte de asta zburam 4 zile in Teneriffe, eu dorm intr-una ...
-4 aprilie 2002, Alexandru pleaca spre Romania
-6 aprilie 2002, 2 linii roshii pe testul meu de sarcina :)))
-iulie 2002 Aleandru revine, gaseshte o burticoasa
-30 noiembrie 2002 se nashte Andreas Noel
-noiembrie 2003 s-a pronntzat intr-un final divortzul,
-2004 urmeaza casatoria.

Corinna

viorela hoff spune:

Si noi ne-am cunoscut tot pe Net, in sept.2002. In oct.2002 el vine in vizita la Timisoara sa ne cunoastem, de Craciun 2002 si Revel eu plec in vizita la el in Germa, apoi vizite peste vizite, cam din 3 in trei saptamani, chat pe yahoo zilnic, plansete de dor, telefoane in fiecare seara, apoi 2 Telefoane pe seara, de sms-uri nu mai vorbim, lucrurile se precipita, in final imi dau demisia intr-o saptamana si pe 7 iunie vine si ma ia la el!
Pe 12 iulie casatoria si pe 12 Dec avem deja O JUMATATE de an de casnicie!
A fost cel mai frumos lucru care mi s-a intamplat in viata........deocamdata!

LIONI spune:

Tutus are dreptate.Cand vine " saptamana oarba" nu mai conteaza ce gandest in acel moment. Pot sa-ti spun ca eu si sotul meu am stat impreuna 3 ani. In mai 2001 am aflat ca a sa avem un bebeiar in iunie pa 16 ne-am casatorit.Pana atunci nici nu am discutat de casatorie.

tlaura spune:

Anca, tu intr-adevar il iubesti? Pentru ca privind din prisma unei femei, atunci cand iubesti cu adevarat, automat vrei sa ramai langa omul acela toata viata. Bineinteles, asta in cazul in care nu are vre-un defect sau viciu pe care nu il poti accepta si crezi ca nu vei putea trai langa el toata viata. In acest caz, te inteleg, dar altfel...? Sa-ti fie frica de ce? Ca ai sa fii fericita langa omul iubit? Eu cred ca esti o norocoasa care nu isi da seama de ceea ce are.
Te-ai gandit cum ar fi sa-l piezi?
Cu drag
Laura, mama lui Andrei