nu mai suport durerea. E prea mult ptr mine

Sa incep cu inceputul. Copilarie grea, cu tata vitreg, batai multe, tot tacamul. Am avut marele noroc ca o familie de batrani sa ma gazduiasca la varsta de 17 ani cand am plecat de-acasa. Dupa ce s-au stins batranii mi-a ramas mie casuta lor modesta de 2 camere. La 20 ani m-am casatorit prima data, eu din dragoste, el din interese meschine. Dupa numai o luna de la cununie am inaintat divortul caci si-a dat arama pe fata. Scopul lui era sa obtina casuta in care locuiam. Dupa un divort urat, cu multe reclamatii la politie, cum ca as fi abuzat de el, spart usa si multe alte mizerii, am reusit sa scap de el. Au urmat ani de chin, caci il iubeam din tot sufletul si nu intelegeam cum de s-a ajuns la despartire. In anul 2000 am intalnit alt om care atunci era minunat. Cel putin asa-l vedeam eu. Ne-am casatorit si acum imi este sot. In sfarsit simteam ca am ptr ce sa traiesc. Pana la inceputul acestui an a fost feeric. Nu credeam ca poate exista atata fericire. Ne-am hotarat sa facem un copil, si dupa chinuitoare tratamente am ramas insarcinata. Din pacate am pierdut copilul. De-atunci totul s-a schimbat iarasi in rau. Sotul a inceput sa lipseasca de-acasa, sa-mi vorbeasca urat, sa ma minta. Nu-l mai recunosc. Sunt disperata. Ma uit in jur si ma vad singura, fara o vorba buna, fara un cuvant de incurajare. Din nou imi pun chinuitoarea intrebare "de ce?" "de ce eu?" "de ce mie?" Am deja 28 ani. Sunt studenta in ultimul an,am o casuta extrem de modesta, si un servici ce-mi asigura minimul necesar traiului. Si mai am ceva. Mai am singuratatea care ma apasa cumplit. Nu inteleg cu ce am gresit de trebuie sa patimesc astfel. Oare cat mai am de indurat? Macar de mi-ar fi lasat Dumnezeu copilasul, macar pe el sa-l fi avut. Asa, stau si ma intreb, la ce bun sa mai traiesc? care este rolul meu in lume? Ca oricum nimeni nu are nevoie de mine.

MirelaV spune:

iubita..te rog sa nu vorbesti asa..intrebarile astea mi le-am pus si eu..ca apoi sa ma gandesc mai bine..ca intrebandu-ma "de ce eu? de ce mie?" sunt egoista si imi doresc sa se fi intamplat asta altcuiva..ma rog..nu asta e important..important e k eu am ajuns la concluzia k nimik in viata asta nu se intampla degeaba..totul se intampla cu un scop bine dererminat..de care poate suntem constienti la momentul ala..sau daca nu..vom fi..vreodata..poate se intampla asa..ca altfel era mai rau..nu fi negativista..asta e cel mai important
incearca si fa un bebe..k esti tanara..gaseste-ti fericirea in ceva..adu-ti sotul ratacit pe drumul cel bun..daca il iubesti...si fiti fericiti..candva..vei sti de ce a trebuit sa platesti pretul asta..cu toate ca mai cinstit ar fi fost sa nu se intample..
ai grija de tine si fi optimista..e cel mai important lucru in viata..
si daca fericirea ta nu este langa el..renunta fara a te uita inapoi..dar..gandeste-te bine inainte de a lua orice decizie..
te pupik si ai grija

MirelaV

ad_risnov spune:

Draga Mariana,
Imi pare tare rau ca treci prin aceste momente grele. Nu-ti pot raspunde din pacate la intrebari si nici sfaturi nu-ti pot da, doar cred ca trebuie sa ai mare incredere ca dupa nori va veni si soare. Roaga-te lui Dumnezeu sa te ajute si sa-ti dea putere sa treci peste toate greutatile!
Stiu pe cineva foarte credincios care spunea ca orice suferinta ne face mai puternici. Sper sa fii puternica si sa ajungi sa zambesti din nou!
Adriana

remy spune:

Imi pare tare rau de ce ti sa intimplat si stiu ca iti este greu singura dar nu te mai gindi ca nimeni nu are nevoie de tine.Eu totisi cred ca si sotului tau ii este greu si sufera pentru pierderea copilului.Uite eu nu pot avea copii si cind am aflat am suferit si mai sufar inca si pot sa iti spun ca casnicia noastra era cit pe ce sa sa se destrame si am avut mult de luptat cu al meu sot care incepuse sa bea, sa vina noaptea tirziu acasa ,sa faca scandal din nimica toata si multe altele.Daca tu iti iubesti sotul lupta pentru fericirea voastra acum cind nu e prea tirziu.Iti doresc numai bine si incearca sa nu mai fii negativista

jade spune:

Mariana scumpa, cred ca in viata fiecaruia dintre noi au fost momente de disperare, momente cand totul pare pierdut, cand crezi ca nimic bun nu ti se mai poate intampla, cand te intrebi la ce sa mai incepi si ziua de maine, dar ... sta numai in puterea fiecaruia dintre noi sa schimbam aceste lucruri. trebuie doar sa vrei, sa ai curaj si sa lupti ... si sa crezi ...
viata e un miracol, n-o irosi disperand ... lupta si fii o invingatoare!!! crede-ma ... se poate.
cu drag,
Mada

p.s. imi pare rau ca tb. sa-ti spun asta, dar atitudinea sotului tau nu mi se pare normala, cu atat mai mult cu cat ai pierdut sarcina; ar fi trebuit sa fie alaturi de tine, sa treceti impreuna peste un astfel de moment ... in opinia mea nu are nici o scuza, dar, desigur, important este ceea ce stii si simti tu.

haide, curaj! la lupta cu viata!

DanaEma spune:

Mi-e greu sa gasesc cuvinte potrivite, inteleg durerea ta Mariana, imi pare sincer rau. Vreau sa-ti spun ca Dumnezeu cand iti pune o greutate in brate, atunci, cu siguranta mana Lui te sprijina. Suferinta ta poate ascunde mari posibilitati pentru mai bine.Mergi cu durerea ta inaintea Lui D-zeu nu incerca sa lupti imporiva ei cu propriile puteri, si intr-o zi vei intelege de ce atata suferinta si durere, vei sti de ce tu, si vei afala raspunsul la toate intrebarile, o sa fii mai puternica si mai inteleapta.
Si sa nu uiti niciodata curajul nu inseamna puterea de a merge inainte, ci inseamna a merge inainte fara putere. Fii puternica si curajoasa, noi suntem alaturi de tine.
Daniela

http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=DanaEma

mariana_flo spune:

Maine am unul din cele 4 examene de diferenta. Din anul IV,ff am facut cerere si mi s-a permis sa trec in anul IV zi, cu conditia sa sustin examenele de diferenta. De o saptamana ma tot chinuiesc sa invat si parca nu-mi intra nimic in cap. Ma doare sufletul atat de tare incat nici sensul cuvintelor citite parca nu-l mai inteleg. Tocmai mi-a venit si sotul acasa, acum cateva minute. Este ora 12.53 pm, si el a terminat programul la serviciu de la ora 4pm. Habar n-am pe unde a umblat. L-am intrebat si mi-a raspuns ca nu e treaba mea. Am senzatia ca vrea sa ma pedepseasca, si nu inteleg de ce. Situatia s-a agravat de-acum 2 saptamani, cand mi-a venit beat de nu se putea tine pe picioare. L-au adus "prietenii" pana la usa. I-a fost rau, a vomat in pat, ... Nu i-am reprosat nimic, si totusi simt ca de-atunci parca vrea sa se razbune pe mine. Nu mai stiu ce sa cred. Am senzatia ca sunt cobaiul lui. Stie ce ma supara cel mai tare si parca inadins face acele lucruri. Remi, tu-mi spui sa lupt ptr a-mi salva casnicia, dar cum? prin ce metoda? cu ce mijloace? De un an incoace am tot incercat, si cu vorba buna, si cu vorba aspra, si degeaba. Pur si simplu nu-l mai integ. Are momente cand ma ignora pur si simplu.
Intotdeauna am gasit aici oameni cu suflet, care m-au sprijinit in momentele de deznadejde. Nu stiu ce m-as face fara voi. Sunteti minunati.

Lauraa spune:

Cateodata suntem pusi in situatii din care nu vedem scapare.Dar,din fericire, dupa ploaie vine si soarele, mai devreme sau mai tarziu. Pe sotul tau provoaca-l la o discutie.Dar nu acum, ci cand te vei simti stapana pe lacrimile tale si pe situatie. Intre timp fa ceva pentru tine!

Laura www.desprecopii.com/forum/gravida.gif" border="0"> (16 saptamani)

Eryka spune:

Buna Mariana am citit si eu mesajul tau ,eu nu stiu ce sfaturi sa-tzi dau insa vreau sa stii ca sunt alaturi de tine macar cu gandul.I-tzi doresc sa ai puterea sa treci peste greutatzile care te apasa si sa-tzi rezolvi problema cat mai repede.

Eryka & sufletzelul din burtica---> (14 saptamani)

camys_2000 spune:

Buna Mariana. Cat la suta esti sigura ca sotul tau te iubeste? Nu stiu daca ai facut-o deja, dar te mai ontreb totusi : ai incercat sa-l provoci la o discutie pe tema copilului pierdut? Daca nu vrea sa vorbeasca despre asta, mai provoaca-l, spune-i cat suferi , cat ai suferit din aceasta cauza....obliga-l intr-un fel sau altul sa-si descarce sufletul, sa revina cu picioarele pe pamant. Ai grija si in ce anturaj traieste...ce prieteni noi si-a facut in ultimul timp.
Daca ati reusi sa discutati serios si indelungat despre ceea ce s-a intamplat, poate s-ar limpezi si cerul pentru amandoi si veti realiza ( sau TU vei realiza) ce va doriti ptr viitor !

Iti doresc mult curaj si ia carmele vietii in mainile tale !

Camys_2000

furni spune:

Mariana, ma doare sufletul cand citesc randurile tale. Oricare dintre noi putem trece la un moment dat prin astfel de situatii. Din cate am inteles, el trece printr-o perioada in care oricum nu poti comunica cu el (cu cat insisti, cu atat reactioneaza mai violent).Stii ce as incerca eu? Momentan lasa-l (daca-l zgandari e mai rau, ii dai ocazia sa-ti dea replici de genul "nu e treaba ta"). Pentru a reusi acest lucru, incearca sa te arunci asupra altor lucruri importante din viata ta, in primul rand facultatea. Invata cu naduf, stai la servici (eventual si peste program si invata acolo) iti este mai usor decat acasa unde este atmosfera de cuplu, da-ti examenele, plimba-te de nebuna pe strazi etc. Fa asta 3-4 saptamani si vezi reactia lui. Poate intre timp vei constata cu surprindere ca incepe sa-ti placa asa (mai ales daca ai succese la scoala si servici) si ca el poate sa se duca daca nu tine pasul cu tine. Ai 27 ani fata mea! La varsta asta oricand poate fi un alt inceput.