viata grea de mama
Raspunsuri - Pagina 4
ruxi spune:
Nu am sa ma intind prea mult, ceea ce am de spus este simplu si concis: mi-am dorit copilul foarte mult, am avut parte si noi de multe greutati, dar da, toate pot fi sterse de zambetul fetitei mele. Am avut o sarcina foarte grea, o nastere destul de grea si perioade mai mult sau mai putin grele, dar nu-mi mai aduc aminte decat clipele frumoase, restul s-au pierdut in ceata. Da, pot spune cu mana pe inima ca e frumos, mai frumos decat mi-am imaginat, mai frumos de atat nici nu se poate. Ba poate cu al doilea?
. Nu am fost nicicand mai fericita si implinita. Pentru mine, pentru noi, este binecuvantarea lui Dumnezeu. Crede-ma, nu vorbesc din carti, eu asa simt. Si daca as putea sa intorc timpul inapoi, l-as face si mai devreme, nu la 29 de ani, asa cum l-am facut. Va pup fetelor, si fiti fericite ca sunteti mame!
Ruxi si Clara pisicuta, 1 an si 2 luni
Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA
foxy spune:
trist sa citesc ca atitea mame simt copilul ca o "povara".Este adevarat ca nu mai avem timp ca inainte,iar cind vom gasi din nou timp pt. noi vom fi poate..."batrine".Si mie mi s-a intimplat sa plec la cumparaturi in graba fara sa ma pieptan,sau altele.
Aici primesc ajutor(de la terapeut) noile mamici care au astfel de probleme (incapacitate de a te bucura de propriul copil).Am citit despre asta; un fel de panica,cum ca nu faci fata la noul mod de viata
nesomn,plinsul copilului,frica ca nu faci tot cei trebuie...).
Sper doar ca veti gasi ajutorul necesar(chiar si din partea familiei).
Tareia spune:
Fetelor,
va multumesc mult pentru incurajari, pentru idei si pentru experientele impartasite. Sa stiti ca m-au ajutat foarte mult.In fiecare moment al zilei de astazi,cand mi se parea ceva prea greu de facut (de exemplu sa nu dorm la amiaza si sa gatesc mancarea copilului sau sa ma apuc de facut curat pt. a doua sau a treia oara in aceeasi zi )ma gandeam ca si alte mame sunt in situatia mea si ele sufera, dar fac in continuare ceea ce e de facut in calitate de mame si sotii. Asta mi-a dat putere sa accept mult mai usor greul, iar datorita fetelor care si-au marturisit in mod deschis bucuria am reusit sa privesc si eu intr-o lumina pozitiva lucrurile. Mi-ati dat impulsurile de care aveam nevoie pt. a merge mai departe in niste momente care mie mi se pareau foarte greu de depasit.
Stiti, cateodata ma gandesc ca prea mult ma lamentez, ca sunt atatia oameni care au mult mai multe greutati decat mine. Sunt oameni bolnavi sau handicapati,iar asta nu se poate repara niciodata. Iar eu ma cramponez intr-o situatie care va trece cu timpul si care nu e chiar asa de insuportabila. Dar ce sa-i faci fiecare cu destinul lui si cu micile drame personale, cu greutatile pe care le are de invins.
Draga Anca (mamica dulce), sa stii ca inteleg o mica parte din situatia ta, adica izolarea totala in care te afli.Eu l-am cunoscut pe sotul meu in Germania in timp ce eram cu o bursa de studii la Wurzburg si am stat acolo 6 luni. Dupa aceea am revenit in tara, am terminat facultatea si m-am angajat. Imi mergea binisor pe plan fiananciar si profesional, dar inima imi ramasese langa sufletul meu pereche, acel coreean deosebit de bun, de tandru, dragut, scump,etc. (crede-ma, dar si eu am impresia ca il iubesc mai mult decat pe copilul meu,sau poate nu mai mult ci intr-un alt fel).Si el simtea ca eu eram jumatatea lui, asa ca iata-ma renuntand la catedra si plecand in Coreea pt. simplul motiv ca el inca fiind student nu putea sa vina sa stea in Romania. Acum a terminat facultatea, inca nu avem bani sa mergem sa traim in Ro, dar asta e planul nostru - sa strangem ceva pe-aici si sa ne intoarcem. Eu am ramas gravida repede,pentru ca am vrut sa se intample atunci cand hotaraste Dumnezeu si nu niste pilule. Ei bine am incercat sa respectam calendarul, dar uite ca nu a functionat.Si asa a aparut Damin, neprogramat de noi, dar programat de vointa divina. Totusi faptul ca nu ne gandisem prea mult inainte la ce inseamna sa cresti un copil are repercusiuni acum. Se vede ca psihicul meu nu integreaza prea usor noua situatie. Dar cu ajutor din partea oamenilor, printre care va numarati si voi, am incredere ca se va intampla in timp.
In sfarsit sa ajung la ceea ce voiam sa-ti spun, de multe ori ma gandeam ca mi-e si mai greu ca sunt atat de departe de ai mei, de vechii prieteni, de tara mea pe care niciodata nu mi-am propus sa o parasesc (niciodata nu intelegeam de ce altii vor sa plece), de orasul meu in care m-am simtit mereu foarte bine. Ma gandeam ca sunt printre oameni atat de diferiti, care vorbesc o limba atat de diferita,dar care sunt din fericire foarte prietenosi si buni la suflet. Si stii ce mi-am zis atunci? "Ce te tot plangi atata, daca ai fi in Germania,printre oamenii aceia reci care nu ar intra deloc in vorba cu tine,cum ar fi? Ca ei sunt sunt asa de aproape de Romania si au o limba si o cultura mai apropiate de a noastra,dar s-ar purta atat de rece si nu ar lega niciodata prietenie adevarata cu un strain." Asa mi-am spus atunci, de aceea te intelg perfect cand zici ca te simti singura acolo. Aia da singuratate, sa nu intre nimeni in vorba cu tine. Din punctul asta de vedere coreenii sunt niste oameni cu adevarat deosebiti.
Daca cineva vrea sa-si mai descarce sufletul sau sa-si spuna bucuria de a fi mama sa stiti ca eu voi citi in continuare si voi invata din ceea ce scrieti.
Tareia spune:
In mesajul anterior am omis sa spun ceva foarte important. Cred ca voi primi ajutor nu numai din partea voastra, a familiei si a prietenilor, dar si prin rugaciune, de la Fecioara Maria, care ne poate transmite energia cea mai pura de care are nevoie o mama.
mamica dulce spune:
Tareia ma bucur ca te simti mai bine,ca noi fetele de pe forum te.am ajutat in sensul acesta,macar putin...am deschis acum calculatorul sa.ti mai zic ceva,tie si mamelor care par a privi copilul ca pe o povara..vad ca ai tras singura concluziile
si ma bucur dar tot spun ce am pe suflet.
Sa va bucurati din suflet in fiecare clipa cand va priviti pruncul si sa multumiti lui Dumnezeu ca este sanatos si destept.Eu ma cutremur doar cand ma gandesc ce inseamna un copil bolnav,fizic sau mental si prin ce trec mamele lor,sa lea Dumnezeu putere,mai ales daca nu sunt sanse de recuperare...asta mi se pare mie cumplit ..nu cand nu mai fac fata fugind dupa copilul meu foarte curios si pus pe pozne.Nu cand ma chinui sa.i dau de mancare si nu pot ca e plin de personalitate si s.a prins de faza cu avionul si vrea ceva mai interesant.Nu cand ma chinui sa.l adorm si el are chef de harjoana si sa joace ascunsa sub patura pana iti vine sa.i dai somnifere numai sa doarma odata..si apoi se si trezeste de 5 ori pe noapte(faza asta e intr.adevar enervanta
sau cand imi inchide calculatorul in mijlocul unui mesaj pentru ca s.a prins la 10 luni care e butonul..sau ma opreste lumea pe strada sa.mi spuna cat e de frumos 
si ma umflu in pene ca un curcan cand vad cat intelege si cate face de sta matza in coada...si as continua pana maine..
Si fiecare mamica are lista ei cu bucuriile si mandria de a fi mama,de a avea un copil sanatos si frumos si destept si ...asta trebuie sa te faca fericita ...ca o sa creasca si o sa.ti spuna ca nu e cool 
sa il pupi sau sa dormi cu el..atunci cred ca o sa cam inghiti in sec..
Cum am spus si in celalalt mesaj cauta bucurie si implinire in zambetul copilului tau si nu se poate sa nu simti ca Dumnezeu te iubeste dandu.ti un dar atat de minunat.
Eu o simt in fiecare clipa..
Gaby spune:
quote:
Originally posted by foxy
trist sa citesc ca atitea mame simt copilul ca o "povara".Este adevarat ca nu mai avem timp ca inainte,iar cind vom gasi din nou timp pt. noi vom fi poate..."batrine".Si mie mi s-a intimplat sa plec la cumparaturi in graba fara sa ma pieptan,sau altele.
Aici primesc ajutor(de la terapeut) noile mamici care au astfel de probleme (incapacitate de a te bucura de propriul copil).Am citit despre asta; un fel de panica,cum ca nu faci fata la noul mod de viata
nesomn,plinsul copilului,frica ca nu faci tot cei trebuie...).
Sper doar ca veti gasi ajutorul necesar(chiar si din partea familiei).
Draga mea, asta ai inteles tu?Iarta-ma dar....
no coment!
gaby
sorana spune:
Tareia si eu am trecut prin toate cele zise de tine. Asa cum zicea cineva mai ai putin si te vei simti un pic mai bine. De cand Monica a implinit un an parca e un pic mai usor. Merge singura, eu doar stau pe canapea si cu ochii pe ea, se mai si joaca singurica, o poti coopta la "impachetatul" rufelor, chiar daca iti ia de 3 ori mai mult, etc.
Am inteles ca nu ai posibilitatea de a angaja o femeie. Asta chiar ar fi o solutie, Daca ai avea pe cineva care sa stea 2-3 cu copilul, de 2 ori pe saptamana macar, ai vedea viata un pic mai in roz. Dar ... sotul poate fi acea persoana. Lasa copilul cu el 2 ore si iesi in oras! Cred ca daca faci chestia asta macar o data pe saptamana te incarci cu un pic de energie pana la urmatoarea "evadare".
Pupici si - "fii barbata!" ca te obisnuiesti cu raul si nu ti va mai pare chiar asa "rau"
Monica (1 an) si Sorana
Anina_n spune:
quote:
Originally posted by ruxi
Nu am sa ma intind prea mult, ceea ce am de spus este simplu si concis: mi-am dorit copilul foarte mult, am avut parte si noi de multe greutati, dar da, toate pot fi sterse de zambetul fetitei mele. Am avut o sarcina foarte grea, o nastere destul de grea si perioade mai mult sau mai putin grele, dar nu-mi mai aduc aminte decat clipele frumoase, restul s-au pierdut in ceata. Da, pot spune cu mana pe inima ca e frumos, mai frumos decat mi-am imaginat, mai frumos de atat nici nu se poate. Ba poate cu al doilea?
Ruxi si Clara pisicuta, 1 an si 2 luni
Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA
Da, exact asa simt, si eu ! Ruxi, mi-ai luat vorbele din gura !
Cristinuca este cel mai minunat dar primit de la viata. Este minunea mea mica, pe care, cu fiecare zi ce trece tot mai mult o iubesc. Este ratiunea mea de a trai !
Oricat de greu ar fi, nimic nu se compara cu bucuria de a o avea.
Ma uit in urma si ma intreb cum am putut trai fara ea, fara aceasta bucurie, pana a aparut ea, in viata mea.
Mi-am dorit copii de foarte tanara, simteam ca sunt pregatita pentru a fi mama. Stiam ca este foarte greu sa cresti un copil, dar stiam ca este si foarte frumos. Cel mai mare regret al meu este ca nu am avut copii mai de tanara. Am ramas cu probleme medicale de pe urma nasterii, dar micuta mea compenseaza totul. Si mai vreau si un al 2-lea
. Incearca sa privesti partea frumoasa a lucrurilor, sa gandesti pozitiv. Copiii fericiti sunt cei cu parinti fericiti !
Nina &
Nina-Cristina (1 an si 10 luni)http://www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina
nadina spune:
Draga Tareia,cred ca aproape toate mamicile trecem prin chinurilea astea. Cand simti ca nu mai poti sfatuieste-te cu ai tai si luati o bona, un ajutor care sa te inlocuiasca macar partial, sa ai si tu putin timp sa te odihnesti.
Si apoi,da-le dreaq de trebi ca nu moare lumea daca le faci la anu,peste doi ani:)).
Nu esti wonder-women. Odihneste-te si ai sa vezi ca viata ti se va parea mai frumoasa.
Pupici,
Nadina
"Poate pentru lume esti o singura persoana, dar pentru o anume persoana esti intreaga lume"(Marquez)
Jeff spune:
Buna Tareia,
Si eu am trecut prin aceleasi stari. Soacra mea care m-a batut la cap ani de zile sa-i fac un nepot, in momentul cand si-a vazut visul cu ochii, s-a multumit cu rolul de musafir: nu vreau sa o critic, dar mi-a fost foarte greu, ca atunci cand abia atipeam si eu pe la 10 ziua, venea soacra in vizita, cu mancare ce-i drept, dar imi facea doar morala si lectii - super invechite - ma trezea din somn ca sa stea sa fumeze cu cineva o tigara.
Trei saptamani nenorocite am dus-o asa: alaptat, schimbat de scutece, culcat copilul, si iar de la capat din 2 in 2 ore acelasi ritual, plus baia la care nu m-a ajutat nimeni. Nu mai spun ce dureri de spate aveam, ce m-a durut si epiziotomia, si colac peste pupaza 5 zile nu am avut nici lapte. Sotul meu lucra pana seara tarziu, nu ma ajuta nici el nici macar la baia copilului, eu caram cadita cu apa, eu spalam (stramba de dureri de spate) copilul, iar soacra care statea la un bloc distanta, spunea ca nu iese din casa ca sa nu-i dea cineva in cap la acea ora -desi stau aproape in centrul Bucurestiului, iar starzile noastre sunt luminate si patrulate de jandarmi si la 4 dimineata.
Totul a culminat cu momentul in care de disperare si stres, hranind copilul la san in a 5 a zi de viata prima data, caci atunci s- declansat lactatia, Anna a facut o diaree ata de puternica incat a avut la ultimul scaun (al 14 lea) si sange. Norocul meu a fost cu vecinii care au venit imediat si care mi-au cumparat medicamente, etc pentru ca am fost la un pas sa-mi pierd fetita.Soacra mea a venit dimineata cu un borcan de apa de orez iar sotul meu era plecat la schi-deh saracutul de atata sters, cu un copil mic in casa, pe care vreo 3 luni nici nu l-a tinut in brate, trebuia sa se relaxeze, nu mai conta ca sotia lui era la un pas de depresie !!!
Toate trec, fii sigura !
Pe la trei saptamani, m-am desteptat brusc, am luat bagajele frumos si i-am spus sotului meu sa ma duca cu tot cu copil la parintii mei.
Atat de bine mi-a fost ca nu am mai plecat inapoi decat atunci cand Anna a implinit 1 an si am inceput serviciul.
Acum cand fetita are trei ani parca am si uitat prin ce cosmar am trecut si eu. Totul se uita, totul trece, mai devreme sau mai tarziu.
Numai bine,
Jeff
melania