Sentimente materne

Voi aveati asa ceva in timpul sarcinii? Ca eu am ajuns la jumatatea drumului, si parca to nu constientizez ce mi se intampla.
Am asteptat atat de mult sa-l simt cum misca, speram ca atunci va aparea o schimbare ... da' de unde....imi place cand misca, il simt si chiar il vad atunci cand da mai tare din manutze sau picioare, dar tot degeaba..... Chiar si cand ma apuca vorbitul cu el, mi se pare ca-i fortat, nu o fac pentru ca asa simt, ci pentru ca asa trebuie.
Intotdeauna am fost o cerebrala, dar parca de data asta e mult prea mult rationament si prea putina simtire ....
E greu de pus in cuvinte, poate nu stiu nici eu ce-mi lipseste...dar parca merg pe un drum gresit....citesc pe forum mesaje de la actuale sau viitoare mamici, si se simte atat de multa dragoste in ele...imi doresc si eu sa fiu ca ele...dar nu pot...e ceva care ma impiedica....si nu-mi dau seama ce....


Mickyyy 20 saptamani

Eleni spune:

Ce bine ca nu sunt singura anormala! Mickyyy, zau ca ma bucur de mesajul tau, desi sigur nu asta ti-a fost intentia! Uite cum statea treaba la mine!
Cand am aflat ca sunt insarcinata (respectiv cand testul a iesit pozitiv), sotul meu a sarit in sus de fericire, eu m-am uitat la el indiferenta dupa care m-am dus sa-mi termin somnul. Asta a fost doar inceputul! Pe toata perioada sarcinii am fost profund nedumerita de lipsa sentimentelor mele materne, si credeam ca sunt eu defecta.
Si eu sunt genul mai degraba cerebral. Si la faza cu vorbitul, m-ai lovit. Si eu am preferat sa ascult muzica, decat sa vorbesc cu burta, pentru ca mi se parea ca sunt tra-la-la. Si zau ca citisem o gramada si nu sunt vreo iresponsabila, dar in perioada sarcinii m-am comportat oarecum indiferent.
Dar din momentul in care am intrat in ultima luna si mai ales in momentul in care am vazut-o pe Maria, am simtit ca totul, totul s-a schimbat. Tot sistemul rational de valori pe care mi-l construisem s-a prabusit! Totul gravita in jurul botului de om care crescuse in mine.
Mickyyy draga, sunt sigura ca vei fi o mama minunata! Iar comportamentul tau din perioada asta nu e singular, mai exista cel putin o tovarasa de "suferinta"!
Te imbratisam de la distanta (ca sa nu-l inghesuim pe bebe),

calibra spune:

am aceeasi problema ca si tine... mi-e teama de ce ma asteapta, ma gandesc daca voi fi o mama buna... eu nici macar nu vorbesc cu copilul... mi-e drag, imi place cand misca ma bufneste rasul o mangai dar.... parca din ce povestesc altii ar trebui sa fie altfel .

vilma spune:

Vin si eu in clubul "tra-la-la", ca mamica care nu a cunoscut sentimente materne in timpul sarcinii. Si nici macar la nastere nu s-au declansat. A aparut pe parcurs, in acele luni mici cand "bebe" (notiunea de bebe) e mai mult ingrijorare decat placere. Dar Miky, crede-ma, sentimentul matern se instaleaza, mai repede sau mai tarziu, in toate mamicile. Eu una n-am stiut cat imi iubesc copilul, n-am constientizat aceasta iubire, decat cand am intzarcat-o. Imi vin in minte tot felul de comparatii pentru iubirea materna, dar in realitate fiecare simte in felul lui. Sa nu te temi ca n-o sa-ti iubesti copilul. Cineva, acolo sus, are grija de asta.
Cu drag,
Vilma

Roxana_G spune:

Eu sunt in luna a7a si pana de curand nu pot spune ca aveam sentimente materne. Ma bucuram de BB si atat. Dar de cand o simt mereu miscand am o cu totul alta senzatie. Abia astept sa o simt in brate si deja ma preocup cum sa ii fie mai bine. Ca sa nu mai zic ca nu mai am rabdare pana nu cumpar ceva acolo, fie si un biberon.

Pana acum insa...nimic.

Rox

SIMONABB spune:

Eu m-am pomenit pur si simplu cu bebele, fara sa-mi doresc deloc treaba asta. Timp de 8 luni n-am simtit mai nimic pt el decit amuzament cind il simteam cum se intinde, se intoarce si ma lovea cu toata puterea lui de-mi facea burta ca-n ALIEN. In luna a 8-a am refacut niste analize si mi-au gasit un streptococ grupa B care, zic doctorii, afecteaza direct placenta si pe bebe. Abia atunci am simtit si eu pt prima data ca as fi facut orice sa nu i se intimple nimic rau si ca tin la el mai mult decit la mine.
In principiu maine ma operez-cezariana, sper sa fie OK, sa nu-l ajunga anestezia si sa am lapte suficient si la timp.
V-am pupat

SIMONA

Mickyyy spune:

Ma bucur (desi nu stiu daca e chiar motiv de bucurie) ca nu's singura in situatia asta. Oricum, eu tot mai sper ca nu's o cauza pierduta si odata si-odata o sa apara si la mine sentimente materne. Nu pot spune ca nu m-a schimbat deloc sarcina, dar oricum ma asteptam la ceva mult mai spectaculos decat ce se intampla cu mine acum....

Mickyyy 20 saptamani

crinuta spune:

Micky, sunt convinsa ca atunci cand ti se va pune copilul in brate, vei simti atata iubire, incat vei fi coplesita.

pupici
Crinuta

Roxana_G spune:

Simona, ce sa zic? Cezariana usoara, sa fiti sanatosi si tu si BB. Curaj.

Rox

dienuca spune:

Uff, ce bine!!! Ce usurare!! Nu mi-a venit sa cred cand am citit titlul!!
Miky, darag sunt in aceiasi situatie ca tine, doar ca eu am 32 de saptamani si ... nu stiu. Ca si Eleni, m-am gandit ca sunt defecta. Cand am aflat ca vom avea un bebe nici unul din noi nu a reactionat nemaipomenit, desi era in plan, dar un pic mai tarziu. Toata ziua nu stiu daca am scos 10 vorbe. Pur si simplu amutisem si incercam sa ne imaginam cum va fi. Ne-am obisnuit cu idee si bebe a devenit prioritatea nr.1 in tot: alimentatie, economiii, odihna, etc. Iar eu, ma trezesc in ultimul trimestru ca nu stiu ce simt: este un sentiment propriu sau unul indus de bucuria generala care ma inconjoara. Sincera sa fiu, cateodata ma cam sperie perspectiva. Imi place sa cred ca sunt o persoana echilibrata, ca am emotii si sentimente, dar si rationez. Eh, in acest caz mai mult am rationat decat am simtit. Cred ca cel mai bine este sa nu ne mai gandim la ce va fi. Sa ne lasam purtate de val. Cat despre sentimente ... toata lumea: vai ce frumos, a miscat; eu: duh, normal, este viu, trebuie sa se miste. Si pe mine ma bufneste rasul cand ma uit la burta. Ceea ce simt concret este un sentiment de duiosie, care m-a cuprins de curand, si un zambet care imi apare de fiecare data cand ma gandesc la el. Dar nu stiu cum voi reactiona cand il voi vedea. Daca nu voi reactiona cum trebuie? Daca imi voi influenta sotul? Daca, daca, daca ...
Cred ca este si faptul ca este primul nostru copil si nu stim ce sa simtim.
Simona, nastere usoara, fara complicatii, bebe sanatos, lapte din belsug si asteptam vesti.
Miky, te mai tin la curent daca apare vreo ameliorare in starea mea, Tu inca mai ai timp.

Va pup
Diana

adita spune:

Nici eu n-am simtit ceva foarte deosebit pe perioada sarcinii cu toate ca imi doream foarte mult copilul, dar am sperat sa se remedieze la nastere. Din pacate am ajuns la cezariana si parca si din cauza asta am constientizat si mai greu ca am devenit mamica. Dar incet, incet, au aparut si sentimentele materne si au devenit chiar foarte puternice.La a doua sarcina s-a repetat povestea. Nu cred ca e cazul sa-ti faci griji, o sa-ti iubesti copilul.

Doamne ajuta cui saruta si sporeste cui iubeste

http://community.webshots.com/user/adrianacalin