Barbatzii, niste copii vesnic alintatzi?!?!

Am o stare confuza si mi-am pus intrebarea asta in repetate rinduri...oare ei, barbatzii de linga noi, nu se maturizeaza complet niciodata ?!?!? Nici dupa ce apare un copil? E adevarat, multi dintre ei sunt tatzi buni (oare ce-o insemna asta ?!) isi iubesc copilul, il alinta, il spala, ii schimba uneori si scutecele, il plimba in bratze dupa supt, fac tot ce este posibil pt el, dar....totul e bine cat timp bebele nu plinge prea mult, cat nu e nervos si agitat. Atunci apare instinctul de autoaparare si se iubesc tot pe ei mai mult, si vezi ca isi ies din fire, ii baga virtos o suzeta in gura lui bebe, doar, doar o tacea mai repede, se enerveaza si mai rau fac (ca starea asta se transmite si la bebe ). Ca mama eu nu am trecut prin asemenea stari, oricat de obosita as fi fost, nu pot sa ma supar pe bebe, sa ma rastesc la el, sau sa-l bruschez in vreun fel. Incerc tocmai sa-i vorbesc cat pot de calm si sa-l linistesc, chiar daca uneori nu am nici o shansa sa reusesc, caci cel mic racneshte fara sa-i pese de tonul meu scazut , dar simt ca e copilul meu, nu are nici o vina, habar nu are sa ne comunice ce doreste, si noi, ca oameni "maturi" ce ne simtim, ar trebui sa cautam sa-l intelegem...
Si exemplele cu "barbatzii-vesnic copii" pot continua: vezi ultima prajitura ramasa pe un platou si care bineinteles va fi mincata de ei, fara nici a se gandi sa intrebe pe cei din jur daca nu cumva si-ar dori-o ei, sau ultimul strugure din frigider. Noi femeile, zic eu, trecem peste astfel de chestii lejer, dar pe mine ma consuma faptul in sine, egoismul (ca cred ca asta este!) lor, de fiintze centre ale universului...
Stiu ca probabil o sa-mi urc in cap majoritatea barbatzilor de pe acest forum si nu numai, si probabil ca nu am fost nici prea coerenta, dar cred ca veti intelege ce am vrut sa spun.
Exista oare shansa (macar dupa ceva timp de cand devin tatzi...) sa se mai maturizeze si sa conteze altcineva (adica, copilul/ copiii) mai mult decat persoana lor?!

danat

ralucami spune:

Noi nu avem inca bebe, dar intzeleg perfect ce vrei sa spui.Ultima prajitura, sau ultimul fruct din frigider ale lui sunt, singurul pachet de tigari il ia cu el cand pleaca(cu toate ca eu l-am cumparat), dimineatza face doar un singur capucino, cand se trezeste primul in mai putin de 10 minute reuseste sa imi dea scularea si mie(vezi doamne, chipurile fara intentie, dar in momente de sinceritate recunoaste ca ii era urat singur), pe la miezul noptii daca vede ca sunt treaza il apuca poftele: "adu-mi o portocala", " adu-mi si mie un pahar de sprite"-dupa ce il aduc:"da` de ce nu ai pus ghiatza?!?".......si lista ar putea continua Am momente cand ma scoate din pepeni, dar e al meu si il iubesc asa cum este. AAAA!!! Mi-am adus aminte! Si la orice joc tot el trebuie sa fie primul: chit ca mergem la bowling, chit ca ne jucam pe play station, chit ca jucam rumy, carti , prinsa, ascunsa sau mai stiu eu ce, el trebuie sa fie NUMBER ONE!!!!! Daca ma pune pacatul sa castig vreo tura, jucam pana castiga el si isi ia revansa Aha!Si daca el nu reuseste sa isi ia revansa,( adica ma indracesc si castig in continuare) jocul respectiv il declara tsumaranai(adica neinteresant), prost gandit, sau cica nu e genul lui

Hai noroc si sanatate- ca-i mai buna decat toate!

vilma spune:

La mine, aceste intrebari si framantari au fost primul pas spre prima mare criza conjugala. De fapt, lucrurile nu stau chiar asa, doar ca eu, ca proaspata mamica aveam asteptari prea mari din partea sotului.
Daca reusesti sa pui problema si invers: adica sa nu pui non-stop pe primul plan bebelusul, ci sa-i cedezi acest loc si sotului, macar 1 data pe zi, criza se sfarseste cu bine. Daca nu, cearta e aproape. O sa-ti ia ceva timp sa te obisnuiesti cu gandul ca tatal nu e mama, ei au alt mod de a se comporta vis-a-vis de bebe. Si e bine ca e asa. Taticii, majoritatea lor, nu vor face niciodata lucrurile la fel de bine ca noi, nu-i asa? . Ei bine, adevarul e ca nu, dar ce conteaza, nu trebuie sa fie totul perfect intotdeauna pentru ca bebe sa se simta confortabil, ceea ce TREBUIE cu adevarat este ca bebelusul sa aiba niste parinti relaxati. Si atunci o sa aveti si voi un bebe perfect.
Cu drag,
Vilma

tinatache spune:

Fetele, m-ati facut sa rad:)) Al meu saracul numai el stie prin ce trece acuma: cu o terorista mica in plina eruptie dentara si una mai mare cu burta la gura. Vai de capul lui! A stat 3 zile acasa ca vineri aici a fost liber si a fost taaare bine pt mine, dar el cred ca abia astepta sa ajunga inapoi la servici, unde nu-l freaca nimeni la cap: "schimba scutecul", "da-i apa", "da', mie nu-mi dai?", "nu vezi ca-i curge nasul?" si cand se chinuie sa o linisteasca pe Andra ca sa nu mai planga si sa nu ma stresez eu atunci sare burtoasa "las-o sa planga, nu vezi cat ai alintat-o??". Si asa mai departe. Eu un copil mare care are toata atentia mea cand suntem doar noi doi, insa orele astea scad vazand cu ochii, si in ultima vreme mai mult eu cer atentia lui. Cat despre ultima bucatica, cred ca tot mie mi se poate atribui :calitatea" asta, insa m-a invatat sa intreb intotdeauna daca nu vrea si el, pt ca si el face la fel. Aici cred ca e educatia de vina, el are o sora cu 1 an mai mare iar eu una cu 6 ani mai mica. Practic eu am fost f mult timp singura la parinti, pe cand ei doi au impartit totul de cand se stiu.
Nu prea m-am incadrat la subiect, toate astea enumerate aici mai mult eu le fac, sau le faceamInsa, fetelor, sunt ai nostri si ii iubim asa cum sunt, se simt tare ... ciudat cand apare un copil in casa si energia mamei se indreapta spre el, si reactioneaza ca niste copii alintati care incearca sa atraga atentia si spre ei, macar putin. Eu nu mai indraznesc sa spun nimic, sunt constienta ca trece prin toate alea cat am fost si sunt insarcinata, cand am eu crize, cand nu am chef, etc.etc. M-as bucura sa avem un baietel acuma sa se mai echilibreze dozele de hormoni in casa:)) Eu ma rog sa ramana asa cum e, nu poate fi mama in locul meu, dar este si va fi un tata-copil extraordinar. Numai daca esti un pic (mai mult) copil te poti cobora la nivelului copiilor tai si te poti bucura odata cu ei. Trebuie sa faca si asta cineva, nu?
Gata, ma opresc ca altfel mai scriu o gramada.

Special pt danat: acuma bb e mic dar ai sa vezi ce recunoscatoare vei fi cand va alerga prin casa si tati dupa el, cand va gasi in el un partener de joaca cand tu vei sta tolanita pe pat, terminata de oboseala, uitandu-te la ceas sa vezi cand mai vine odata ora aia de culcare???:)))


Cristina, mamica cu burtica

nadina spune:

Daca sa te joci pe computer in aproape fiecare secunda a timpului liber,inseamna sa ramai copil,da...s io am de a face cu un suflet pururi tanar.
Noroc ca suntem noi,alea mature,cu capul pe umeri care ne petrecem juma de zi pe forum si chat.
Hai pupice,
Nadina

"Poate pentru lume esti o singura persoana, dar pentru o anume persoana esti intreaga lume"(Marquez)

Lorelai182003 spune:

Mey fetelor, nu cred ca avem ce sa le facem. Oricat de inaintati in varsta sau cu nspe mii de probleme ar fi o particica din ei tot copil ramane.Nu putem sa-i schimbam! Chiar dc spun ei ca de maine nu mai fac aia sau cealalta, minunea tine 3 zile(in cele mai fericite cazuri). Si nici nu cred ca am vrea defapt sa-i schimbam. Pt ce? Ca sa avem langa noi niste fiinte transformate, artificiale? Cand i-am luat am hotarat sa-i acceptam asa cum sunt fara compromisuri, asta e dragostea neconditionata. Si hai sa recunoastem ca si noi avem ciudateniile noastre si ei indura cu stoicism. E frumos sa ai sufletul mereu tanar si zambetul pe buze chiar si atunci cand situatia nu e tocmai roza. Viata asta e oricum a naibii de scurta, de ce sa n-o facem placuta? Pe mine ma oftica la culme cand il vedeam ca se joaca pe calculator aproape toata ziua dar am incercat sa vad partea placuta a lucrurilor si acuma ma amuza cat de mult se oftica EL, ce grimase face si ce sunete scoate cand ia bataie de la nu stiu ce personaj din star wars. Nu trebuie sa ne enervam(de ce sa ne facem noi rau????). Eu am constatat ca atunci cand ma enervam si ii reprosam ceva el era foarte calm si ii dadea satisfactie faptul ca eu eram afectata de ceea ce facuse el(sau nu facuse). Asa ca acum ii vb frumos si cu zambetul pe buze si are un muuuult mai mare efect decat in perioada mea "isterica".
Nu mai fiti suparate pe ei si incercati sa intrati in "hora". Fiti si voi copii cand timpul si oboseala va permit.
PUPICI

Lorelai

pisi_ella spune:

Danat, in asta consta superioritatea noastra...Noi suntem mame, suntem sensibile, suntem rabdatoare, suntem mai...bune! Si nu suporta comparatie sentimentul matern cu cel patern...Hei, nu-mi sariti in cap! Nu zic ca tatii nu-si iubesc copiii, Doamne fereste! Doar ca dragostea de mama e...altfel. Dragostea de mama inseamna sacrificiu si uitare de sine...Hm! Egiosm cand e vorba de copilul tau??????????? Niciodata! Uiti de tot, de oboseala, de foame, de treaba, de alte probleme, daca puiul tau are nevoie de tine. Simti sa viata ta nu inseamna NIMIC, dar NIMIC fara el.
Eu am o fetita de aproape 5 luni, am cunoscut de curand acest sentiment divin...Dragostea pentru copil...Si totusi parca am avut-o pe Emma dintotdeauna, parca am fost mama dintotdeauna...Nu pot concepe viata fara ea...
Dragi tatici! Sa nu se inteleaga ca va subestimez! O familie fara tatic nu e o familie intreaga! Doar ca suntem diferiti, e normal. Insa diferentele sunt importante, chiar mai importante decat asemanarile...In familie, in lume, in viata, in tot.

_ella

Anina_n spune:

Cum sa nu fie, ei alintati, daca chiar noi, femeile, ii alintam de cand sunt copii. Al meu nu este alintat, nu-mi face faze de genul ca, ia el ultima prajitura sau imi cere sa-i fac una si alta sau sa-i aduc una si alta. In schimb, i-ar place sa nu aibe responsabilitati, raspunderi, sa nu trebuiasca sa faca una si alta...ci sa stea in pat la tv, sau sa fie toata ziua afara in mijlocul naturii, sau sa fie mai des doar cu soata acasa, fara copilas.
Intotdeauna am zis ca, barbatul este un copil mai mare. Si daca nu ar fi, nu i-am mai iubi atat.


Nina & Nina-Cristina (1 an si 8 luni)
http://www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina

Milia spune:

Ma gandesc fetelor, ca NOI suntem cele care ii invatam prost...
Adica, eu de fiecare data i-am oferit sotului meu ultima prajiturica de pe platou, si cel mai frumos fruct, si cea mai mare bucata de tort. Pana cand s-a transformat in obisnuinta. S-a automatizat! Daca mie mi-a facut placere sa-l servesc la masa si sa spal mereu vasele (lasa ca le spal eu! - de fapt nu ma deranjeaza), a inceput sa i se para normal. Adica, daca eu sunt draguta, efortul meu suplimentar nu numai ca nu e apreciat, dar se transforma in OBLIGATIE! Sa nu va spun ca acum si fiul meu, in varsta de zece ani si jumatate si caruia eu incerc sa-i "inoculez" niste bune obiceiuri, s-a obisnuit si el sa fie servit! Adica atunci cand vine la masa totul sa fie gata, el sa manance si sa se scoale ca la restaurant, fara sa stranga nimic! Deci sacrificiile mele de-a lungul anilor s-au intors impotriva mea. Acum cu mare greu il invat sa-si stranga farfuria si tacamurile cand se scoala de la masa. La fel, ia ultima ciocolata din frigider si o mananca singur, fara sa mai intrebe pe altcineva daca vrea. Intr-o seara am fost foarte dezamagita sa vin acasa din delegatie la 9 si jumatate si sa gasesc toate vraiste. Bine, asta nu se intampla totdeauna, dar se intampla totusi destul de des. Asa si cu sotii nostri: probabil au avut acasa mamici la fel de grijulii si de bucuroase sa-i serveasca si sa le ofere cea mai buna bucatica de fripturica... E vina noastra, cred eu, si de aceea, fetelor, nu faceti ca mine: din prima zi de casatorie si din primii ani de viata ai copilasilor invatati-i sa se mai descurce si singuri si sa va ajute la treburi. Nu va sacrificati, ca nu vede nimeni sacrificiul vostru. Eu mi-am facut autocritica si sper sa trageti invataminte din pataniile mele. Pupici!

rcamelia spune:

Constat ca multe dintre voi spun ca se impaca bine cu sotii egoisti sau "copii"..., eu marturisesc ca dupa 10 ani de casnicie m-am cam saturat si a inceput sa nu imi mai faca placere, ca altadata, sa il servesc iar el sa nu faca nimic in afara de statul la tv sau ore in sir la calculator. Am incercat sa ii explic cu frumosul, cu certuri, nimic nu da rezultate. Daca cineva are vreo metoda care a dat rezultate, va rog, spuneti-mi-o si mie!

Milia spune:

Camelia, era vorba de caracterul de "copii rasfatati" al barbatilor. Ceea ce spui tu deja iese din aceasta categorie. Eu, cu tot ce am scris mai sus, nu pot sa ma plang de sot ca nu ma ajuta, face si el destule, avem sarcinile bine delimitate. Eu vorbeam mai inainte de lucruri marunte. In cazul tau, nu vad alta solutie decat sa pui si tu de-o greva, da' nu japoneza! (vezi ca a mai fost un subiect asemanator pe forum, acum cateva saptamani, cauta si vei gasi acolo "sfaturi" destule.)