Cand pierdem pe cineva drag...
Raspunsuri - Pagina 6
adi_dalma spune:
Dra mea prietena din Franta...
imi pare nespus de rau de toate ce s-au intamplat ,,,, imi pare rau si pentru taticul tau cat si pentru Lidia ,,,,imi pare rau si pentru tine ... incerc sa inteleg cum te simti...
Poate suna putin ciudat ce iti spun acum .... una peste alta ai fost norocoasa ca i-ai avut ,,,, sunt oameni care au avut parinti pana la o varsta f freda sau care nu si-au cunoscut parintii .... sunt oameni care NICIODATA mu au cunoscut prietenia si confortul unei discutii cu un prieten adevarat ,,,,
Si mai stiu un lucru ... te simti vinovata ca esti departe ... NU ESTE VINA TA ///// ai avut de ales pentru copilasii tai .. banuiesc ca de aceea esti in Franta si nu aici .... NU ESTE VINA TA PT CE S A INTAMPLAT
SI APOI ... POATE EI AU VRUT SA NU II VEZI SUFERIND .,...
nu stiu ... este greu ....
iti urez toate bune ... forta sa treci peste cele intamplate .... forta sa iubesti ... forta saiti ajuti copilasii si copilasii Lidiei ...si forta sa iti faci prieteni si sa iubesti din nou
sper sa auzim doar de bien
Adina
Anina_n spune:
Este foarte dureros cand se intampla ca cineva dintre cei apropiati tie, sa se stinga din viata. Mai ales cand nu esti pregatit pt. asa ceva, cand iti dai seama ca o multime de cuvinte au ramas nerostite catre acea persoana. Au trecut mai bine de 5 ani de cand tatal meu s-a stins din viata, iar eu port in continuare cu mine acea durere muta si surda, ce se amplifica la fiecare sarbatoare in familie(cand el, nu este acolo!), la fiecare aniversare a zilei lui de nastere(care a devenit ziua de nastere a fetitei mele!), la fiecare zi din an, in care s-a dus, nu mai este printre noi. Este trist si nu cred ca timpul va vindeca aceasta durere. Pt. ca nimic pe lumea asta nu-ti poate inlocui fiintele cele mai dragi pe pamant.
Nina & 
Nina-Cristina (1 an si 9 luni)
http://www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina
Samsara7 spune:
quote:
Originally posted by Anina_n
Asa este Nina, si fiecare ne traim durerea cum putem, uneori suntem siliti sa o ascundem in spatele unui zambet, ca sa nu intristam cu gandurile noastre. Cred ca ajuta foarte mult cand ne amintim, impreuna cu altii si cu voce tare. Mie imi face bine decat sa tot tes cuvinte mestesugite pt a ascunde ceea ce gandesc!
Eu nu am reusit sa ajung la timp pt tata, si am auzit ca toti colegii lui au venit langa el, cand era in coma. Si barbatii acestia au stiut de minune ce sa faca! Au inceput cu totii sa depene tot felul de pozne facute impreuna in atatia ani de serviciu (lucrau in turism), ca si cum tata era prezent cu spiritul si participa la conversatia lor. Stiu ca a fost modul cel mai potrivit de a-l conduce, caci nu suporta lacrimile si tristetea. Torcand fusul amintirilor.....
Ce vroiam sa iti spun, caci de aceea am revenit la povestea tatalui meu, este ca el a murit de ziua de nastere a mamei. Am inteles ca fetita ta e nascuta in ziua care pt tine semnifica pierderea tatalui tau. Cred ca trebuie sa iti fie greu, cum si mie mi-e greu cand trebuie sa plang cu un ochi si sa rad cu celalalt. Cat m-am chinuit sa o linistesc pe biata mama, care se simte vinovata ca si cum ar trebui sa cerseasca de acum incolo un zambet cu adevarat fericit! Dar nu trebuie sa refuzam darul vietii si bucuria care musteste in spatele acestui cuvant.
Ai o minune de fetita, sa iti traiasca si sa te bucuri de ea...Are ceva nazdravan in privire!
Nina &
http://www.babiesonline.com/babies/n/ninacristina
Mihaela
petra spune:
Este un subiect foarte dureros pentru mine, mi ales ca mi-am pierdut tatal acum 14 ani . La acea vreme nu vroiam sa accept in nici un fel ca tatal meu poate sa nu mai fie intre noi. Nu acceptam, cu toate ca-l vedeam bolnav, si poate de aceea despartirea de el mi-a fost atat de grea , si-mi este si acum. Imi amintesc ca vegheam la capatul sicriului, plangand si vorbind cu el in gand fel de fel, eram singura in camera si am simtit deodata un curent care m-a invaluit ciudat , crezand pe moment ca o fii deschis cineva vreun geam sau o usa, de afara. Dar nimeni nu facuse acest lucru si chiar s-au mirat ce curent am simtit eu. A fost un sentiment ciudat pe care-l simt mereu cand imi este greu si ma gandesc cu dor la tatal meu.....si parca este langa mine gata sa-mi preia din greutati.
Anina_n spune:
quote:
Originally posted by Samsara7
Asa este Nina, si fiecare ne traim durerea cum putem, uneori suntem siliti sa o ascundem in spatele unui zambet, ca sa nu intristam cu gandurile noastre. Cred ca ajuta foarte mult cand ne amintim, impreuna cu altii si cu voce tare. Mie imi face bine decat sa tot tes cuvinte mestesugite pt a ascunde ceea ce gandesc!
Eu nu am reusit sa ajung la timp pt tata, si am auzit ca toti colegii lui au venit langa el, cand era in coma. Si barbatii acestia au stiut de minune ce sa faca! Au inceput cu totii sa depene tot felul de pozne facute impreuna in atatia ani de serviciu (lucrau in turism), ca si cum tata era prezent cu spiritul si participa la conversatia lor. Stiu ca a fost modul cel mai potrivit de a-l conduce, caci nu suporta lacrimile si tristetea. Torcand fusul amintirilor.....
Ce vroiam sa iti spun, caci de aceea am revenit la povestea tatalui meu, este ca el a murit de ziua de nastere a mamei. Am inteles ca fetita ta e nascuta in ziua care pt tine semnifica pierderea tatalui tau. Cred ca trebuie sa iti fie greu, cum si mie mi-e greu cand trebuie sa plang cu un ochi si sa rad cu celalalt. Cat m-am chinuit sa o linistesc pe biata mama, care se simte vinovata ca si cum ar trebui sa cerseasca de acum incolo un zambet cu adevarat fericit! Dar nu trebuie sa refuzam darul vietii si bucuria care musteste in spatele acestui cuvant.
Ai o minune de fetita, sa iti traiasca si sa te bucuri de ea...Are ceva nazdravan in privire!
Mihaela
Draga Mihaela,
multumesc de urari ! Intr-adevar, Cristinuca este tare smechera !
S-a nascut un pic mai devreme, si are aceeasi zi de nastere cu ziua de nastere a tatalui meu. Si nu, cu ziua de deces! Dupa ziua de deces am sarbatorit(cu un ochi plangeam si cu celalalt zambeam) primul anisor al primei noastre nepotele(fetita surorii mele mai mari). In ziua in care s-a stins din viata, tatal meu a fost singur-singurel. Asta este cel mai mare regret al meu ! Ultimul an, fusese un an plin de tensiuni si neintelegeri datorate
. Astfel ca, s-a dus pe neasteptate si au ramas nerostite o multime de cuvinte. Am ramas cu durerea asta in mine, pe care o duc mai departe asa. Stiu ca nu e bine, dar mi-e sufletul amarat, inca. Nina