Sa ne intelegem copiii: traumele nasterii

Raspunsuri - Pagina 10

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns danielatt spune:

Dupa 9 luni absolut mirifice de sarcina, o sarcina superba, fara probleme, usoara, bb s-a hotarat sa vina mai devreme decat era stabilt. trebuia sa nasc natural, asa intentionam eu..
prin cele ce am sa relatez, nu intentionez sa blamez personalul medical, insa trebuie sa sa povestesc, pentru ca, intr-adevar, acum cand bb are deja 1 an si jumatate, observ la el cateva gesturi care din pacate, imi readuc in memorie trauma nasterii: am intrat in travaliu pe data de 7.05.2007 (seara la orele 22.00) si am nascut prin cezariana de urgenta pe data de 10.05.2007.
Pe masa de operatie, am intrat in soc si pot spune ca am vazut moartea cu ochii; nu puteam sa respir(mi-se parea o vesnicie cat nu am respirat),eram constienta insa nu-mi puteam controla miscarile de respiratie. am auzit decat: "taie" si ..nu mai tin minte nimic.
Acum , dupa 1 an si jumatate, Matei are inca momente in care "uita" sa respire, la ora 04.20 (cand a fost extras) plange, iar cand incerc sa-i bag pe cap orice este un pic mai stramt si ramane fara aer..este jale mare.
De aceea, consider ca acest subiect este absolut necesar pe forum: eu inainte sa nasc, am studiat absolut toate discutiile, si apoi am luat o decizie in ceea ce priveste modalitatea de nastere.
Din pacate, se pare ca nu putem controla totul...

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Andrea_S spune:

Dezvaluirile legate de ce au observat mamele ca are legatura cu nasterea sunt de mare ajutor.

Mi-am dat seama de anumite comportamente ale baietelului doar datorita marturisirilor altor mamici.
Si de cand am aflat de la ele de anumite lucruri am fost mai atenta la comportamentul lui.


- Andrea -




Atitudinea naste altitudinea!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ralu_t spune:

am nascut cu cezariana...la cerere. cezariana a fost facuta "la cald", cineva acolo sus ne iubeste, macar atat a iesit bine. in fine, recunosc faptul ca am fost fricoasa, ca avusesem probleme in sarcina si stres cat cuprinde, dr. m-a convins ca "meritam" si eu si bebe o nastere smooth iar eu abia asteptam sa fiu convinsa.evident nu a fost smooth nici pe departe.... nu va imaginati ca nu m-am simtit vinovata si inainte si dupa aceasta alegere.am incercat sa minimizez raul si in ultimele saptamani de sarcina am stat de vorba cu bebe zilnic, i-am povestit ce urmeaza sa se intample, ca vom fi despartitit o vreme, ca ma voi gandi la el...etc. etc. de asemenea am vorbit cu el si dupa ce s-a nascut. i-am mai povestit odata ce s-a intamplat. a fost si este in continuare un copil f echilibrat, nu ne-a venit sa credem ce cuminte a fost, a dormit noptile, n-a avut colici, a fost mereu prietenos cu straini si binedispus, nu a plans decat de foame si de sperieturi mari, toata lumea care ne cunoaste a fost profund mirata de ce copil bun e. in schimb am avut mereu o mare problema: mancarea. desi nu e o trauma directa a nasterii e una indirecta datorita sistemului sanitar de cacao din unele spitale romanesti. nascand prin cezariana, nu l-am alaptat pe bebe primele 24 de ore, abia l-am vazut cand l-au scos si mi l-au mai adus o data la TI unde nu au vrut sub nici un chip sa ma lase sa-l alaptez desi am insistat pana la lacrimi. ajunsa pe sectie, bebelusii nu-s cazati cu mamele si fiindca lui fi-miu nu i se facea foame la program(6,9,12,3,etc) eu il gaseam mereu satul de lapte praf si 4 zile cat am stat in spital nu a supt nici macar o data.am spaguit in stanga si in dreapta sa nu-l mai hraneasca si cand il apuca plansul sa vina cineva sa ma cheme. bani aruncati de pomana, sau poate doar pt psihicul meu ca fac ceva...mi-l aduceau si el dormea in bratele mele. eu, ca first time mom, am fost daramata, mai ales ca stiam de importanta alaptarii, a bondingului, ca eram stresata ca se va intarca si nu va mai suge niciodata, ca nu voi avea canale desfundate, lapte , etc....si de cate ori mi-l aduceau , pe langa mistoul pe care mi-l luam de la asistente ca am venit degeaba, ca fi-miu e satul si ca sa ma intorc la loc in pat sa nu ma mai tarai pe culoare
(da, va vine sa credeti sau nu- ele erau specialistele in alaptare intr-un spital de renume in bucuresti)nu o data s-a inatmplat sa stau cu el in brate si sa plang de neputinta. minunat mod de a ne incepe relatia. incercam sa-l trezesc si sa-l conving sa suga macar un pic si ma refuza...doar era satul saracul copil si eu il stresam. la 6 luni, e la fel de stresat de orice tentativa de a mea de a-l harni fara sa fie el convins ca e dorinta lui-nu stiu exact cum sa va explic, daca eu sunt mai entuziasta ca el, in mod sigur nu mananca. desi am inceput cu stangul am alaptat pana la urma, exclusiv 4 luni, mixt pana la 5 cand a refuzat complet sanul si lapte muls pana la 6 cand am agatat eu pompa in cui. acum cu diversificarea e un moment extrem de delicat, in sfarsit cred ca vedem si noi luminita de la capatul tunelului dar a fost, si inca mai este tare greu...imi pare rau ca in ciuda evidentelor, abia acum la 6 luni am inteles fenomenul in toata complexitatea lui(sau mai bine zis o parte, dar tot e bine) toate mofturile pe care le-a facut de-a lungul timpului, relatia de iubire/ura fata de un san pe care probabil l-a dorit la un moment dat si nu a fost acolo si a fost acolo intr-un mod apasator cand nu-l dorea. acum inteleg si care e de fapt punctul de plecare. incerc sa fac tot ce pot de aici in colo, cu explicatii, tandrete, lipsa de constrageri de orice fel...numai schimbarea din mine a facut minuni la modul ca a inceput sa manance, sa accepte altceva in afara de lapte dupa ce ne-am chinuit o luna.
stiu ca sunt un pic pe langa subiect, dar am scris in ideea in care nu cred ca-s singura care a trait o asemenea poveste in romania in urma nasterii.
andrea mi-a facut mare placere sa citesc tot capitolul. nasterea este intr-adevar o trauma, oricat de bine s-ar petrece, in ciuda nevoilor noatre de a le transforma in glossy stories (sa se inteleaga ca nu minimizez deloc partea frumoasa). cata vreme este implicata durerea, atat timp cat nu suntem masochiste nici noi nici copiii nostri, e traumatizant intr-o masura mai mare sau mai mica.
e foarte important sa le vorbim copiilor despre ce traiesc, nu numai la nastere ci si in urma oricarui alt eveniment perturbator. francoise dolto, psiholog de copii, subliniaza in cartea "tout est langage" importanta si sensibilitatea limbajului pe care-l folosim cu copiii. cuvintele pot actiona ca o mantra si pot "dezlega" copilul de traume petrecute permitandu-i o evolutie neperturbata ulterior. chiar daca vi se pare ciudat, vorbiti-le copiilor, si la o luna , si la o saptamana,si la o zi, nu conteaza cat de mici sunt, ca nu sunt atenti sau ca par complet dezinteresati. mesajul ajunge unde trebuie...cu atat mai mult cu cat nastrea, ca inceput al vietii lor, a fost grea sau primejdioasa. e cu siguranta mult mai traumatizant pentru ei deoarece nu au nici un mijloc psihic de aparare decat pentru noi ca mame. reparatia poate fi oferita verbalizand trauma


ralu- de bebe albastru
tudor 15.05.2008
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=72e131407d80530203c592" target="_blank">montaj tudor
i believe in miracles...povestea noastra

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Andrea_S spune:

Ralu,

la maternitatea la care am nascut eu in Bucuresti am trait printr-o parte de evenimentele povestite de tine legate de alaptare, iar altele le-am vazut la alte mame.

Sunt mame care aveau mult lapte (eu, din cauza stresului, am avut probleme...) si faceau ca tine... incercau sa le convinga sa nu le dea bebeilor lapte artificial...
Asta e. Copii in mod natural, mananca la cerere, nu la program. De aia apar probleme in relatia mama-copil dupa nasterea intr-o maternitate unde copilul nu poate sta cu mama in salon.

(Nu ai fost pe langa subiect, din contra, zic eu. Despre diversificare: copiii nostri, care au fost hraniti mai putin la san, au probleme cu enzimele. Ofera-i sucuri sau pasta din mango, avocado, papaya - ele sunt pline de enzime. Fac asta cu fiul meu, si functioneaza; se da inainte de masa, ca sa ajute digestia.)

- Andrea -

Atitudinea naste altitudinea!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ralu_t spune:

multumi de sfaturi andrea,bebe face peste o saptamana 7 luni si abia l-am convins sa guste putina banana cu foooooarte mult lapte dar o gusta cu placere si eu zic ca e un inceput bun. dupa o luna de incercari cu diverse am renuntat si ne-am intors la lapte. acum incercam o noua abordare care pare sa functioneze...

ralu- de bebe albastru
tudor 15.05.2008
www.onetruemedia.com/otm_site/view_shared?p=72e131407d80530203c592" target="_blank">montaj tudor
i believe in miracles...povestea noastra

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Andrea_S spune:

Se spune ca "asa cum e mama in timpul sarcinii, asa va fi si bebe".

Hmmm... e posibil. Totusi, trebuie luate in calcul si efectele nasterii. Dupa cum am vazut, sunt mame care au observat modificari in comportament sau reactii care au avut legatura cu amintirea copilului legat de nastere.

Baietelul meu e linistit.
Totusi a trecut prin destul de mult stres in timpul sarcinii, chiar daca am incercat sa fac eu un antrenament emotional si sa fiu o persoana echilibrata, calma, care sa se gandeasca cat mai mult doar la lucruri frumoase.

Poate a contat ca in orele dinaintea nasterii lui am incercat sa-l pregatesc pt ce va fi, am incercat sa fiu calma, sa am o atitudine pozitiva, sa simta ca mama lui e alaturi de el, orice-ar fi, si ca il iubeste si abia il asteapta.
Dupa credinta mea, m-am rugat Cerului sa fie alaturi de noi, m-am rugat ca toti ingerii care au avut mereu grija de mine si cei care vor avea grija de el sa fie alaturi de noi si sa ajute la a crea o atmosfera plina de iubire, reusita, pace, intelegere si sa fim protejati. (In caz de interventii chirurgicale, ma rog si ca medicul care opereaza si toata echipa sa fie in forma, sa aiba mana buna si sa lucreze bine si in intelegere.)

Am procedat la fel cum as fi facut daca nasteam normal, dar am adaugat inca ceva, avand in vedere ca nu stiam ce viata il asteapta pe puiutul cu probleme.
Simt ca tot ce am crezut ca e bine sa fac pentru el a dat rezultate. Deja au trecut mai bine de 5 luni de la nastere si simt ca ce-am facut in scopul de a-i veni in ajutor a fost de bun augur.

Ma intereseaza daca si alte mamici au procedat intr-un mod similar (deja cateva experiente au fost mentionate pe forum, dar poate mai sunt...) si ar fi frumos sa ne impartaseasca si noua.



- Andrea -

Atitudinea naste altitudinea!

Mergi la inceput