Depresie postnatala...da, dar prenatala?!!
Raspunsuri - Pagina 3
alba spune:
Dragi gravidutze si mamici cu burtici !
Va inteleg perfect,cu toate ca sunt doar o data mamica si nu am iar burtica... si eu mi-as dori din tot sufletul un al II-lea bebe,dar nu am curajul pur si simplu!
Locuim la mare distanta de famiile noastre,suntem singuri ,nu cunoastem aici in Bremerhaven pe nimemi,sotzul munceste f.mult,Darian este la aproape 4 anisori(pe 17 septembrie) un mare nazdravan!
Acum 2 luni nu mi-a venit ciclul si am simtit ca ma i-a cu "fiori"...
Am facut testul de barza si a iesit negativ,intr-un fel mi-a parut bine intr-un fel mi-a parut rau !
Tot zic ca nu-i momentul potrivit,sunt inca tinara am 26 de ani,las ca mai e timp...
Deci dragele mele capul sus, o sa vedeti ca va fi bine si o sa va descurcati de minune !
Relaxati-va si ginditi-va pozitiv! Nastere si sarcina super usoara la toate burticile !
V-am pupat si va admir mult,sunteti niste curajoase !
***Alba***
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=Album%20principal&mid=499&cid=78
mihaela_s spune:
salutari mamicutelor si burticutelor.
Sunt si eu o mamica in devenire a unui al 2-lea bb si am trecut acum cateva seri prin depresia de care spuneati aici. Pur si simplu am inceput sa plang in bratele sotului meu, intr-un moment de tandrete, nu duc lipsa de asa ceva...dar se adunasera altele: ca nu pot sa mai fac nimic cum trebuie: sa ma ridic din pat, sa-l strang in brate, sa ma aplec, etc. Ce ma mir este ca la prima sarcina nu am avut asemenea depresie, nici chiar postnatala.Si mai e o chestie: fetita cea mare incepe anul asta scoala, iar DPN-ul este 10 septembrie si ma gandesc cu groaza ca nu voi putea nici macar sa fiu de fata la deschiderea anului scolar si apoi lectiile...normal ca tati va fi alaturi de noi, ma linisteste de pe acum in privinta asta, ca nu sunt singura, dar el va merge la serviciu, mai are si garzi ceea ce presupune 24 de ore lipsa de acasa.
Concluzia la care am ajuns azi e ca sunt stresata si de nastere pentru ca stiu ce ma asteapta,cum decurg lucrurile, totusi inecerc sa ma imbarbatez ca voi fi in stare sa rezist inca o data.
Va doresc la toate numai bine si ...depresii cat mai putine.
mihaela
Vistiana spune:
Fetelor,tocmai eu care am deschis subiectul revin acum cu un strop de optimsm caci intre timp mi-am mai revenit (si datorita voua).E normal sa ne facem o multime de probleme,daca o sa ne descurcam,etc,aseara ii spuneam sotului meu ca mi-e teama ca n-o sa mai am aceeasi rabdare ca prima oara sa turui intr-una:pomul,masina,iarba,cerul,etc. si intr-adevar am emotii in f. multe privinte,dar haideti sa ne gandim la familiile cu multi copii care de obicei mai au si conditii groaznice si tot se descurca!Sotul meu are 7 frati/surori si nu aveau ce manca si toti au iesit niste oameni nemaipomeniti,realizati moral, spiritual si material. Noi ne vom da silinta,avem si soti care ne ajuta si ne sunt alaturi(chiar daca uneori mai gresesc si ei sau nu fac exact cum am vrea noi dar in final ne inteleg),eu am si o bona care se ocupa de gospodarie(face toata treaba in casa)-va recomand si voua,asa ca tot eu spun pana la urma,NU SE POATE SA NU FIE BINE !
Pupici la toate!
puppe spune:
Si eu am suferit de asa ceva, cam cu 2-3 saptamani inainte de nastere. Mi-am amintit brusc ca nu mai am parinti, ca bebele meu nu o sa-si cunoasca bunicii din partea mamei, am inceput sa ma sperii ca nu o sa stiu sa ma port cu copilul, ca o sa fiu o mama denaturata, ca nu o sa am lapte fiindca urma sa nasc prin cezariana, ca arat ca un hipopotam care a inghitit o minge de baschet (nu m-am ingrasat decat 9 kg toata sarcina, dar aveam o burta imensa...)...in fine, am gasit eu o gramada de motive sa ma pun pe bocit. Si, bineinteles, eram ingrozita de posibilitatea ca bebele sa nu fie normal, sa aiba cine stie ce hiba...Acum imi vine sa rad de cat de stupida eram, dar atunci plangeam in fiecare seara cu nasul in perna pana adirmeam...Pana la urma, am aplicat terapia de soc, cu doua palme auto-aplicate atunci cand ma gandeam la prostii, cu autosugestie la greu, cu comedii urmarite in creierii noptii, de se trezea sotul meu buimac auzindu-ma cum rad din camera invecinata...si a trecut. Dupa nastere, n-am mai avut nici un fel de probleme, am fost (si sunt in continuare) extrem de fericita ca mi-a dat Dzeu o papusa frumoasa si sanatoasa.Nu-ti mai fa ganduri negre!!! Ai rabdare sa nasti, si atunci vei incepe sa te stresezi din alte 1001 motive-ca nu ia in greutate cum vrei tu, ca nu zice mama din prima saptamana, ca face kk mai verde sau mai galben sau mai..Ehe, cate probleme !!!
Mazarica spune:
Buna,
Credeam ca doar eu am fost plangacioasa sefa.Toata sarcina nu puteai sa-mi spui nimic ca imediat incepeam sa plang. Dar,aveam si perioade cand eram foarte vesela,exagerat de vesela.
Oricum ,pe la 35 de saptamani am inceput sa plang, ca eu vreau sa nasc, vreau la spital, m-am saturat si gata .Saracul meu sot era disperat, nu stia cum sa ma linisteasca. Mi-a spus pe un ton foarte ferm sa ma potolesc, sa nu ma comport ca un copil mic, ca cel mic are nevoie de o mama puternica, ca trebuie sa stea in burtica sa se dezvolte in continuare, sa nu mai plang atata ca-i transmit copilului starea, ca avem destule de facut pana vine copilul pe lume.Eram socata ca ma cearta in loc sa ma alinte cum facea pana atunci, dar am lasat-o mai moale cu plansul.
Sunt curioasa la a doua sarcina cum am sa ma comport.De felul meu nu sunt o plangacioasa, dar atunci...
Celor care trebuie sa nasca va doresc multa liniste sufleteasca, odihna placuta, ganduri bune si nastere super usoara.
danat spune:
De bine ce eu va imbarbatam, sa vedetzi ce stare proasta am avut ieri seara, din cauza unei dureri persistente de burtika, care si cu no-spa nu ceda deloc, si care m-a tinut vreo doo ore....din fericire nu era debutul nasterii, probabil era doar oboseala acumulata (am stat doo ore in bucatarie sa gatesc, si eu ma misc, cu toata burtika, cam repede, ca sa scap repede de gatit). Ei, in concluzie, din cauza acestei dureri care nu ceda, eram in pragul unei crize depresive (eu nu am mai avut asa ceva) si simteam ca taaare bine mi-ar fi prins o tura de plins (dar era sotul meu linga, si nu m-a lasat, cind m-a vazut ca-mi dau lacrimile a inceput sa lugu-lugu, sa ma imbarbateze ca mai "avem" putin...). Si cind si medicul mi-a zis ca nu e nici un semn de nastere curind, pfffff, mai rau m-am demoralizat (ma asteptam sa imi spuna cind ne vedem pt operatie).
Ma rog, acuma totusi ma gindesc sa ma las pe mine deoparte si sa ma gindesc numai la bebe, ca trebuie sa mai stea putin in burtika, sa fie super-strong, caci stie medicul ce stie...io st numai o purtatoare, sunt majora, vaccinata, fac eu fatza 
.
Hai sa fim sanatoase si bebeii la fel si sa ne auzim cu bine!
danat