Barbati prea ocupati?!

Amalia spune:

Am recitit tot ce s-a scris la acest subict, inclusiv cele spuse de mine si m-am amarat si mai tare. Ma uit in jurul meu si vad cum ii schimba anii pe oameni...si-atunci ma intreb...daca renunt la ce mi-am dorit de la viata cu ce am sa ma aleg? Probabil cu un nou inceput, daca am noroc, si cu aceleasi probleme dupa cativa ani. Ma simt intre ciocan si nicovala. Pe de o parte imi iubesc foarte mult sotul, pe de alta, indiferenta lui in anumite momente ma termina. Nu m-as simti in stare sa renunt la el, tocmai pentru calitatile pe care le are...defecte avem cu totii.
Oricat mi se pare de greu sa-i suport uneori indiferenta, nu as putea renunta numai pentru asta. Cred ca deja par de-a dreptul patetica. Fiecare are cate ceva. Face lucruri pe care altii nu le fac sau le fac cu greu si invers. Dupa cum se vede, ca de obicei, ii gasesc scuze. Asta e...il iubesc pentru felul de-a fi...numai indiferenta ma omoara, dar zic merci ca nu se manifesta constant.

Sanatate maxima!

trisha spune:

Missy draga, ai incercat sa pleci undeva pentru vreo saptamana-doua, intr-o vacanta, numai tu si copilul? Fara sa-i lasi lui cine stie ce papa in frigider, fara sa-i lasi casa bec, fara sa-l suni cand ajungi?

Daca nu va simte lipsa...e decizia ta. Daca va simte lipsa, este momentul sa-i spui clar ce astepti tu de la el. Si poate ar fi util sa-l asculti si pe el, sa-ti spuna cum intelege el rolul lui in casnicia voastra. Ce intelege el prin a fi tata si sot (nu neaparat in ordinea aceasta). Incearca sa nu sune ca un rechizitoriu. Intreaba-l cum sau ce ar trebui sa fie acasa, astfel incat sa-i faca placere sa renunte la calculator si sa petreceti impreuna putinul timp pe care-l aveti. Incearca sa-l sensibilizezi la problemele tale si sa-l responsabilizezi. Dar ai grija si alege bine momentul. Bafta!

maudi spune:

Amalia, imi pare rau, nu am vrut sa te intristez! nu iti spune nimeni sa iti lasi barbatul si sa pleci in lumea larga, ci data viitoare cand se plange ca ar avea de ocolit juma de ora sa duca copilul la scoala, tu ar trebui sa spui "m-as fi bucurat sa existe alta solutie pentru tine, dar nu exista. mama copilului e bolnava, nu ramane altcineva decat tatal sa aiba grija de el. pa si ne vedem diseara". daca tu ii iei in serios mofturile cand de fapt ar fi fost cazul sa stai in pat si el sa se invarta in jurul tau grijuliu, eu ce sa mai zic? a cui e vina, spune tu? a ta, pe bune. ii rasfatam pana ii alienam, cred. bola ta era o chestie extrem de serioasa, ar fi trebuit sa se ofere sa te lase la medic in drum spre scoala copilului!! iti dau cuvantul meu de om ca din toate povestile de aici a ta mi-a ramas in creier. mai sunt si empatica si cand ai povestit de faza de dimineata aia am simtit o gheara la inima. te-am vazut acolo aproape lesinata langa sotul adorat si indiferent...momentele astea sunt cele mai dramatice, cred, intr-o relatie, cred ca sunt mult mai dureroase decat pana si adulterul! cand iti simti sufletul pereche la mii de ani lumina departare, in alta galaxie, ba intr-una aflata in razboi cu a ta. e cumplit. d'aia am spus, Amalia, ce am spus. sa ii rasfatam, dar sa nu ii indobitocim cu dragostea noastra si sa-i tranformam in animale nesimtitoare pe langa casa omului. mai stii povestea fetei care a fost lasata gravida intentionat "ca sa verifice domnul daca poate ramane gravida" si a trebuit sa faca avort? eu despre cazuri d'astea vorbesc.

ai dreptul sa spui si tu NU. sau DA, tie insati. barbatii se iau gata educati de femeile-mame, dar se mai si reeduca pe parcurs de femeile-sotii. nu e o cauza pierduta.

Amalia, sper ca nu te-am suparat cu nimic,
te sarut,
ana

Amalia spune:

Draga Maudi, nu am de ce sa ma supar pe tine...dimpotriva, ma bucur de sinceritatea raspunsului tau. De asa ceva aveam nevoie acum.
Subiectul acesta mi-a starnit multe sentimente contradictorii. Momentul de indiferenta (cum l-am privit eu) pe care l-am povestit (cel cu sotul), i-a scos la iveala o latura negativa de care nu aveam habar. Niciodata nu mi-am putut imagina ca omul care m-a ingrijit 3 zile ca pe un copil cand eram doar prieteni....care imi dadea mie sa mananc cand am iesit din maternitate, ca la randul meu sa pot alapta copilul....acum m-a putut refuza si ignora. Mi-a fost extraordinar de greu sa tolerez purtatea lui atunci, si dupa cum se vede, imi este greu si acum.
Nu-l pot cataloga drept o persoana rea sau cu o tona de defecte, dar ca sa-i fac o scurta caracterizare este: un barbat extrem de independent, foarte inteligent, egoist, cu un psihic puternic.....care nu ar vicii de genul bauturii sau fumatului, si care stie sa se integreze in viata de zi cu zi a unei familii (inclusiv sa puna mana la treburile casnice).
Poate ma veti intreba atunci...pai si ce mai vrei in plus? Sincera sa fiu, nimic. Decat sa nu mai vad momente de indiferenta gratuite. Dintr-un anumit punct de vedere suntem extrem de diferiti si s-a accentuat aceasta diferenta cu trecerea anilor..si anume la capitolul oameni. Eu sunt o persoana prin excelenta prietenoasa, deschisa, sufletista, sufar pentru oricine are o problema si fac intotdeauna ceva pentru a putea ajuta. El prezinta aceeasi descrire, cu deosebirea majora, ca face aceste lucruri pentru a castiga ceva, indiferent ce, pentru a avea un avantaj.
Materialismul lui si faptul ca mi-a subliniat ca lui si cu si fara prieteni ii este bine (cu toate ca nu refuza cand trebuie sa iesim cu ei) m-a pus pe ganduri de la o vreme si m-a facut sa realizez cat de putin am ajuns sa-l cunosc in acesti 6 ani.
Cu toate acestea, este genul de om pe care mi l-am dorit mereu alaturi, tipul barbatului independent si pe care te poti sprijini. Culmea este ca nu ma simt complexata langa el, dimpotriva, firea lui m-a facut sa devin si eu o persoana independenta si sa incerc sa nu depind de nimeni.
Revenind la ce spunea Maudi, nu pot spune ca l-am rasfatat. Intotdeauna (inca de pe vremea cand eram prieteni), am pus accent pe egalitate si am impartit treburile casnice. Discutii pe tema asta nu am avut decat rar. Cert este ca acel moment de refuz a fost o noutate pentru mine si de atunci s-au mai produs mici momente...nu similare, dar care m-au pus pe ganduri..
Poate sunt genul de persoana care despica prea mult firul in 4 si ma framant mai mult decat e cazul. Aceste momente neplacute, plus problemele din viata de zi cu zi (care momentan la noi sunt destule) m-au facut sa cad in starea asta. Si ca sa pun capac, de cate ori am o bucurie sau un necaz gandul imi zboara la mama saraca...cu care nu mai pot vorbi decat in gand (pentru ca este decedata din 1997)..si care am tras concluzia ca a fost singura fiinta din viata mea care mi s-a dedicat trup si suflet..si ma asculta mereu.
Asa ca, draga Maudi, si voi toti ceilalti care ati raspuns la acest subiect, chiar ma bucur ca ati fost deschisi.Nu am de ce sa ma supar pe asta (iar cei care ma cunosc stiu cat de mult imi trebui ca sa ma supar).
Va doresc sa aveti parte de liniste in suflete...lucru care mi-l doresc cu ardoare si mie.

Sanatate maxima!

reiki spune:

quote:

---

Originally posted by Amalia

Reiki, ma bucur ca un barbat raspunde la acest subiect. In mare parte am fost de acord cu ce ai spus, insa mi-as dori sa ma faci sa inteleg unde este limita intre "a vorbi" si "a comunica" pe care spui tu ca nu am trecut-o cu sotul meu. Chiar si in cazul concret pe care l-am prezentat mai sus, i-am spus clar cum ma simt si care imi sunt limitele...si in plus, ca am nevoie sa ma ajute.

---

Diferenta intre a vorbi si a comunica?
Atunci cind vorbesti ... vorbesti. Atunci cind comunici ...vorbele tale ajung unde trebuie, in inima, in mintea celui cu care vorbesti. Cum se face asta? TU, fiecare dintre noi trebuie sa afle singur.

Daiopri spune:

Eu ma intreb cat de mult este vorba de a fi ocupat, sau de a nu fi interesat. Am si eu aceleasi vechi discutii in legatura cu calculatorul, si ar fi primul lucru pe care l-as arunca daca s-ar putea.
Drept e ca prin intermediul lui poti afla multe (ca mine cu voi), dar asta poate ditruge viata de cuplu.
Si credeam ca sunt eu nebuna! dar se pare ca mai sunt si altii in aceeasi tabara. Chestia e daca se merita sa iti distrugi casnicia pentru asta. Si aici ma refer la reactia lui (a se citi indiferenta), atunci cand incerc sa "discutam" si sa "comunicam". Eu cel putin cred ca incerc.
Si stiti cu ce ma confrunt mai nou? Cu discutii pe tema "tu te crezi desteapta". Si chiar de e el cel care a gresit, tot el e cel ofensat si sta suparat, ca sa imi arate cine e seful.
Si eu am obosit sa fiu cea care zambeste si e bine dispusa "pentru binele familiei". Am obosit psihic sa fac totul sa mearga. Ca se pare ca si asa nu reusesc.
Si ma uit la copilul nostru si aproape regret ca l-am adus in mijlocul nostru cand nici noi nu stim ce vrem. De ce sa sufere? Si cum e mai bine? Sa faci compromisuri? Dar pana cand si pentru cine?
Ca doar o viata avem toti!
Nu cred ca am fost prea coerenta, caci sunt tare suparata!
Ideea era ca eu nu cred ca sunt prea ocupati, ci ca si-au pierdut interesul in noi si familia lor (de l-au avut vreodata cu adevarat). Si atunci cu asta poti sa te lupti?

Numai bine tuturor.

Margot spune:

Eu am o mare intrebare care ma framanta de ceva vreme:"Daca toti barbatii sunt la fel de egoisti, sau numai al meu".Aceasta neimplicare in treburile casei, a cresterii copilului eu o vad ca un act de mare egoism.Am mai spus si la alte subiecte, m-am saturat sa le fac eu pe toate, sa am grija de toate, fiindca "N-are timp" servicul ii ocupa tot timpul.Cu putina bunavointa si efort s-ar rezolva toate.De ce spun ca sunt egoisti fiindca se gandesc numai la burta lor si la tabieturile lor.Daca e meci, sa nu-i treci prin fata, cand vine de la serviciu ,este obosit cu tv se relaxeaza, cu copilul nu sta fiindca nu are rabdare, se enerveaza si tipa la ea( mi-e mila de copil).Chiar zilele trecute am avut o discutie si am spus clar ca ma lipsesc de bona si de el urgent, daca tot eu trebuie sa le fac listuta cu ce trebuie sa faca fiecare in fiecare zi, si eventual sa le reamintesc de cateva ori.Si toate de dragul copilului, fiindca de ona s-a atasat f tare si are grija de ea, nimic de zis, dar curatenie ioc.Iar el nici cosul de gunoi nu-l duce.In prima discutie pe care am avut-o cu fetele pe chat am intrebat cum sunt barbatii din afara, din cate am auzit eu, sunt mai atenti, mai tandri, sunt mai dedicati familiei.La romani tine de educatia data de mamica soacra(careia tin sa-i multumesc).Cand fac greva si nu fac curatenie si mancare, atunci pica cineva pe NV si cine iese prost ?nevasta normal.El se considera painea lui D-zeu, aduce toti banii acasa, nu bea,nu merge la femei, ce mai doresc eu?Chiar asa :vreau prea multe, dar nu este deloc asa.Nu pun problema divortului, dar am momente cand cred ca daca as putea l-as bate mar( si stie asta).
Nu stiu cum l-as putea schimba, am incercat si eu destule.Am mai auzit de cazuri cand cu prima nevasta la fel se purtau,iar daca au ajuns sa divorteze si sa-si gasesca alta(eventual amanta) daca este si mai tinerica, le mananca din palma, schimbare de 180 de grade.
Sanatoase sa fim, ca le ducem noi pe toate, asa ne-a inzestrat natura mai puternice, fara noi oricum sunt morti.
Margot

try spune:

off, Doamne, ati reusit sa ma intristati teribil, nu va condamn caci pana la urma nu faceti altceva decat sa-mi mai puneti pe tapet inca o data probleme cu care ma confrunt si eu, si tu, si ea. Va dau dreptate tuturor, ma transpun in povestea fiecareia si simt aceeasi inversunare (nici eu nu stiu bine daca indreptata impotriva lor sau a sortii) pe care fiecare dintre voi a simtit-o in mesajul sau.
N-am nici un raspuns la problema asta, iar tristetea asta ce m-a cuprins parca ma face si neputincioasa, eu, care am simtit tot timpul ca am o solutie sau un gand bun pentru problema oricarei de aici (chiar daca n-am postat).
In fata acestei probleme stau si eu ca si voi cu mainile in jos, pe langa corp, fara putinta de a mai lupta sau protesta. Toate incercarile mele de a-l face sa actioneze in spiritul relatiei asa cum il vad eu, au esuat. Ma consider o femeie inteleapta oarecum, nu proasta si lipsita de solutii, inarmata prin definitie cu rabdare si tenacitate (sunt taur, by the way) insa in fata acestei probleme (cum il facem sa puna osu' alaturi de noi) raman muta. Seninatatea cu care ei iti spun cateodata "nu fac, fa tu", pe mine una ma depaseste. N-am altceva ce sa-i reprosez (asa cum multe dintre voi spuneti), asta-i hiba lui: nu ajuta in casa decat in cazuri rare, iar atunci constat ca o face nu datorita eforturilor depuse de mine, ci din ... habar n-am ce-l determina. As vrea sa pot sa inteleg modul lor de a fi asa, dar pana acum n-am reusi.
Pt: Reiki - ma bucur c-ai postat si sincer admiram eforturile ce reies din mesajul tau de a face ceva in directia unei "comunicari" pentru ca in general un barbat care ar citi raspunsurile postate la acest subiect ar avea cu totul alte reactii. Asa e, in general barbatii refuza o "colaborare" atunci cand venim si punem pe tapetul discutiilor o astfel de problema (motivele vad ca variaza de la caz la caz: ori se stie cu musca pe caciula, ori considera puerila o astfel de discutie, ori considera ca problema e clara - "femeia trebuie sa faca" etc.). Numai faptul ca putini barbati se preumbla pe acest forum si gasesc de cuviinta sa posteze denota preocuparea lor de a incerca sa inteleaga femeia. Dar, pentru ca trebuie sa existe si un dar, Reiki n-am ce-ti face si ti-o spun: o singura fraza te-a tradat, altfel as fi putut crede ca esti femeie dupa cum vorbeai in mesaj, si anume "vorbiti pe intelesul nostru" - de ce consideri din start ca femeia trebuie sa fie cea care sa vorbeasca pe intelesul barbatului si nu invers? Nu te gandi la reprosul care ar putea reiesi din intrebarea mea, ci doar da-mi o explicatie pentru ce ai gandit asa? Sincer, fac eforturi constante de a intelege psihologia masculina, am o curiozitate pentru raspunsurile la intrebari de genul asta.

Nu mai vreau sa continui sa dezbat subiectul ca mai tare ma afund in depresie (poate undeva si gandul ce mi-a incoltit in minte de cateva zile cum ca luna asta nu e totusi rost de bebe). O sa inchei cu o concluzie: barbatii si femeile au psihologii foarte diferite care ii fac sa acorde importantze diferite acelorasi lucruri in viata, de aici apar vesnicele conflicte. Acelasi aspect al vietii este mai important pentru o categorie decat pentru cealalta si in general fiecare categorie tinde sa-si impuna punctul de vedere.
Iar femeile sunt mai serioase intr-o relatie decat barbatii, nu o spun in sensul ca barbatii sunt neseriosi. Poate ar fi trebuit sa spun "mai grave", poate "prea grave". In opozitie, barbatii analizeaza lucrurile mai simplu (a nu se confunda cu simplist). Asta insa nu ne face pe noi mai complicate, ci mai complexe (aspect care insa nu ne situeaza automat deasupra lor). Pur si simplu suntem diferiti.
Consider ca educatia primita in familie are o mare influenta asupra modului in care un barbat priveste toate aceste lucruri , dar nu e singura cauza.
Nu stiu daca ati putut sa-mi urmariti insiruirea de idei, poate ca nu exista o continuitate intre ele , ci sunt doar franturi.

"Tot ceea ce nu te doboara, te face mai puternic"

mihaille spune:

scarmanus
[/quote]

Aaaa... si mi-a mai venit o idee cu privire la calculator si TV. Ce-ar fi sa ocupati voi locul la calculator sau Tv inaintea lui (in masura in care va permite situatia) si sa-l "rugati" dulce sa aiba el grija de copil, masa, etc

[/quote]

hai sa va spun ca am incercat eu chestia cu 'stai la calculator si ai treaba' cand vine sotzul acasa, si n-ai timp de lugu- lugu...
dar masculinitatea e super-ranita de situatie si nu accepta (e drept ca nu lucram, ci ma jucam la calculator- dar acelasi lucru il facea si el...) si ne-am certat pe cinste, da' rau de tot.
defapt fiecare situatie are solutia proprie, din acel context
anca

reiki spune:

quote:

---

Originally posted by try
Pt: Reiki - ma bucur c-ai postat si sincer admiram eforturile ce reies din mesajul tau de a face ceva in directia unei "comunicari" pentru ca in general un barbat care ar citi raspunsurile postate la acest subiect ar avea cu totul alte reactii. Asa e, in general barbatii refuza o "colaborare" atunci cand venim si punem pe tapetul discutiilor o astfel de problema (motivele vad ca variaza de la caz la caz: ori se stie cu musca pe caciula, ori considera puerila o astfel de discutie, ori considera ca problema e clara - "femeia trebuie sa faca" etc.). Numai faptul ca putini barbati se preumbla pe acest forum si gasesc de cuviinta sa posteze denota preocuparea lor de a incerca sa inteleaga femeia. Dar, pentru ca trebuie sa existe si un dar, Reiki n-am ce-ti face si ti-o spun: o singura fraza te-a tradat, altfel as fi putut crede ca esti femeie dupa cum vorbeai in mesaj, si anume "vorbiti pe intelesul nostru" - de ce consideri din start ca femeia trebuie sa fie cea care sa vorbeasca pe intelesul barbatului si nu invers? Nu te gandi la reprosul care ar putea reiesi din intrebarea mea, ci doar da-mi o explicatie pentru ce ai gandit asa? Sincer, fac eforturi constante de a intelege psihologia masculina, am o curiozitate pentru raspunsurile la intrebari de genul asta.

---

Ma intrebi de ce femeia trebuie sa vorbeasca pe intelesul barbatului?
Raspunsul vine de la sine. Cine este nemultumit de situatie? Tu sau eu? De unde sa stiu ca intradevar ai probleme si nu te mai descurci. Vezi tu eu sunt invatat de mic sa nu ma ocup de bucatarie, curatenie, spalat,... etc. Nu inteleg de ce trebuie acum sa fac ceva ce nu am facut niciodata in viata. Mama s-a descurcat fara ajutorul lui tata sau al meu. TU de ce nu poti? Nu imi bat capul si asta asta suna a emanciparea femei.
Daca vreti ajutor trebuie sa stiti sa il cereti.
Copilul care nu plinge nu primeste tita.
Poate am fost rautacios dar nu asta a fost intentia.
Uneori esti atit de obosit sau ai alte ginduri incit nu mai esti atent la ce iti spune sotia ta, iar daca iti mai spune ca trebuie sa faci ceva ce nu iti place si cu care nu esti obisnuit atunci chiar ca uiti repede. Nu o facem intentionat dar incercam sa eliminam din minte chestile care ne streseaza. De asta am dat un 10 la primul raspuns. Daca sti sa ajungi in mintea mea si sa ma faci sa te ajut fara sa ma streseze si eventual sa-mi si placa atunci ... "Ce mai trebuie sa fac iubito?"
Cu respect,

Reiki
Cam asta e ideea.